Grupul de societăţi – conceptul juridic; holdingul; societatea dominantă – societatea  controlată; interesul grupului – interesul societăţilor dominate; relativitatea efectelor şi opozabilitatea contractelor încheiate de societăţile ce fac parete din grup;

trezoreria centralizată – dividente şi împrumuturi  între societăţile din grup; răspunderea pentru datoriile sociale  între societăţile din grup; insolvenţa în grup;  integrarea fiscală şi juridică în grup.

 

  1. Notiunea de grup de societati; societatea holding

Societatile comerciale pot opera pe piata  in mod individual sau pot fi grupate si controlate in raport de anumite criterii legal admise.

Un grup de societati legal recunoscut prsupune un ansamblu de societati comerciale independente juridic dar  unite prin legaturi in care o societate, societatea mama,  domina economic si juridic pe celelalte incat ansamblul se manifesta unitar in deciziile lor.

Legea romana nu defineste  explicit grupul de societati; sunt folosite concepte analoage: filiale, societati controlate, societati afiliate, participari de capital

Controlul unei societati se poate realiza  prin aceeasi administratie sau prin aceiasi asociati care au impreuna dreptul, puterea  de a decide.

Chiar daca grupul de societati nu este reglementat  el prezinta importanta practica mare deoarece in fapt ele reprezinta o entitate economica pentru creditori si pentru piata; grupul se pozitioneaza  faptic  in mod unitar in raport cu bncile, cu alti creditor, cu organismele de concurenta , cu organele fiscale, cu organismele de reglementare a pietelor organizate, deoarece prezinta un risc unic; exista o întreprindere complexa care inglobeaza intreprinderi individuale, specifice.

Grupul este controlat de o societate dominanta care se poate schimba mereu

Controlul se poate infaptui financiar, ationarial ori  managerial

Societatea care controleaza, dominanta estenumita  societate holding.

Grupul exista deoarece exista un interes economic sa existe; fiintarea si functionarea lui are ratiuni strict economice; instrumentele juridice nu fac altceva decat sa faca functionarea lui legitima si legala.

Existenta grupului prezinta si dezavataje: pentru actionariatul minoritar, pentru creditori, pentru salariati, pentru autoritatile de control; aceasta deoarece grupul nu participa nemijlocit la realizarea activitatii,  la angajarea raporturilor cu tertii, nu asuma raspunderi nemijlocite; dar in acelasi timp grupul decide in fapt politicile financiare

Legea romana nu reglementeaza exolicit regimul juridic al grupului de societati, existand multa confuzie in domeniu.

Doar in materie fiscala exista reglementari care au in vedere anumite operatiuni de grup care au menirea sa protejeze interesele generale fiscale.

                De asemenea,  exista reglementari speciale cu semnificatie pentru grupur de societati in materie de concurenta (legea nr.  21/1996, modificata); in materie contabila (unde,  din perspectiva contabila,  exista obligatia contabila a societatii mama de a intocmi situatii financiare care sa ilustreze  performanta grupului ca intreg); in reglementarile pietelor de capital unde sunt definite – din perspectiva interesului general al pietelor organizate – sunt definite conceptele  de pozitie de control si  pozitie majoritara;  in domeniul asigurarilor sunt descrise conceptele de socitate mama si participatie de capital;  in domeniul bancar sunt relementate conceptele de filiala,  grup de persoane care actioneaza impreuna,  societate aflata sub control; in materie de legislatia muncii indica notiunea de grup de intreprinderi.

                Reglementarile indicate privesc domenii speciale urmarind , secvential,  din perspectiva organizarii unor activitati economice determinate, regularizarea unor interese punctuale  de ordin profesional.

                Prin urmare, nu exista o reglementare generala a grupului de interese desi teoretic se admite ca ele exista si au un regim juridic ce poate fi definit ( M. C. Popa, Grupurile de societati, Ed, CH Beck, Bucuresti,  2011, p. 274).

                Din acest motiv unt necesare precizari care sa releve problematica generala -de inetres comun – a acestor modele economice cu efecte juridice vadite.

 

 

  1. Vointa juridica de grup, vointa juridica a societatii componente.

Vointa juridca a societatilor comerciale componente ale grupului se formeaza dupa regulile comune, specifice(prin adunarile genrale si prin organele de conducere administrative)

Insa membrii cestor organisme executa ordinele i exprima direct ori indirect voita societatii dominante.

Acest fenomen, nereglementat juridic,  este analizat de fiecare data ca o realitate de fapt.

Prin urmare vointa societatii dominate nu este in realitate vointa proprie ci vointa societatii holding; altfel spus nu exista decat formal o autonomie de voita a societatii dominate.

In termeni practici, intr-un contract  in care aparent este parte o societate controlata, in realitate, faptic,  se consemneaza vointa dominanta; aceasta, intr-un ontext  in care societate dominanta nu angajeaza formal raspunderi si nu da garantii.

Prin urmare, se pune problema cum anume  creditorii se protejeaza juridic de realitatea faptica defavorabila a modului in care se formeaza vointa societatilor dominate din grup

Pana in prezent numai fiscul are o reglementaare adecvata de protectie eficienta fata de realiatea grupului: fiscul poate  recalifica prin puterea sa contractele care pot influenta elementele ce definesc nivelul prelevarilor fiscale; ceilalti creditori raman, in principiu,  sub regimul reglementarilor civile generale ce protejeaza creditorii chirografari.

 

  1. Interesul grupului si interesul social al soietatii controlate

Formula  modelului de grup poate afeccta esential interesele sociale ale societatilor subsidiare (controlate)

Practic, prin lezarea interesului social al subsidiarei sunt afectate interesele patrimoniale si nepatrimoniale ale actionariatului minoritar.

Din acest motiv este necesar sa existe un nivel minimal de transparenta in legatura cu actionariatul de control (existenta si originea acestuia) si  cu priveire la modul de luare a deciziilor.

Separat se pune problema existentei unor instrumente juridice eficente de armonizare a intereselor celor  doua categorii de asociati.

Din perspectiva asociatilor minoritari contractele lezionare trebuie desfintate.

Insa instrumentele juridice care sa realizeze„aceste deziderate sunt sarace si limitate, de ordin general; se poate discuta posibilitatea  anularii  unei hotarari generale invocand abuzul de  majoritate, ajungandu-se pan la dizolvarea societatii  pentru neintelegeri grave; sau uzarea de institutia retragerii din societate, in cazul in care este posibila; ori atacarea contractelor impuse pe motivul inexistentei consimtamantului.

 

  1. Relativitatea efectelor şi opozabilitatea contractelor încheiate de societăţile ce fac parte din grup

De principiu, societatile raspund pentru sarcinile asumate si nu pot fi facute raspunzatoare pentru obligatiile asumate de alte societati din grup

Cum realitatea formarii vointei juridice in soietatile din grup arata ca vointa dominanta prevaleaza, care formal nu este vointa societatii contrlate, in realitate contractul s-ar incheia intre tert si societatea dominanta; formale efectele contractului se produc intre subscriitorii  acestuia,  itre tert si societatea dominata.

Deci se pune problema daca tertii interesati pot invoca starea de fapt reala si sa faca opozabil contractul fata de societatea dominanta

Practica judiciara ramaneasca nu a oferit solutii de acest fel desi, in anumite situatii, sunt de dorit.

 

  1. Trezoreria centralizată – dividente şi împrumuturi între societăţile din grup

Societatea dominanta are interesul de a colecta lichiditatile societatilor controlate si de a le folosi conform intereselor majoritare, de control.

De obicei asemenea colectare se realizeaza legitim prin colectarea devidentelor subsidiarelor.

Insa formula legala este adesea nesatisfacatoare pentru nevoile actionariatului  societatii de control

 

Din acest motiv se utilizeaza mijloce indirecte, prin contracte simulate, ascunse ori fictive de imprumut sau, dupa caz, de consultanta

Legea romana nu pune la indemana celor interesati instrumente adecvate pentru contracarare eficenta a acestor practici.

Doar organele fiscale au la indemana posibilitatea de a analiza  situatia de fapt si de a reclifica juridic operatiunile in sensul lor economic real

De asemenea, in procedura insolventei exista posibilitati limitate de a face recalificarea unor contracte in favoarea creditorilor.

Procedurile penale – precum Legea nr. 656/2002, pentru prevenirea si sanctionarea spalarii banilor – ofera posibilitati  de atragere a raspunderilor pentru astfel de practici.

 

  1. Răspunderea pentru datoriile sociale între societăţile din grup

Problema este actuala, efect a practicilor societatilor, care prin mecanisme de grup asigura – direct ori indirect - ascunderea de active patrimoniale in paguba creditorilor.

Asemenea raspundre poate fi atrasa in anumite situatii in procedurile d e insolventa

Mai mult jurisprudenta CEJ in orientarea sa ce rezulta din anumite cauze, precum cauza Aczo Nobel,  da posibilitatea ca grupul sa fie analizat  prin ratiunea sa economica si sa fie atrasa raspunderea  societatii mama pentru datoriile filialelor.

 

  1. Insolvenţa în grup

Desi in fapt un grup de societati administreaza o întreprindere, normele e reglementeaza insolventa nu–l trateaza ca atare.

Prin urmare,  procedurile insolventei se aplica individual fiecarei societati din grup, debitorul in insolventa fiind tratat in  cadrul autonomiei sale juridice si patrimoniale.

Procedura insolventei  poate afecta indirect grupul in raport de mdul in care sunt tratate societatile fictive, precum si  prin intermediul raspunderii societatii mama pentru  implicarea contractuala sau faptica in managementul societatii declarate in insolventa.

 

  1. integrarea fiscală şi juridică în grup.

Legislatia  fiscala  fixeaza principii prin  care  fiscul se poate  proteja in raport cu situatiile de fapt pe care le produc functionarea grupurilor de societati.

 Este consacrat principiul prevalenteu economicului asupra juridicului: fiscul poate sa nu ia in seama o operatie juridica ce nu are un scop economic sau poate reincadra forma unei tranzactii  pentru a reflecta continutul ei economic real.

De asemenea,  sunt reglementate preturile de transfer intre societatile afiliate:  asmenea transferuri se analizeaza la valoarea lor reala de piata; dupa care autoritate fiscala stabileste reguli, citerii dupa care se obtine valoarea reala de piata a transferului de active.

Mai mult,  se admite ca raspunderea fiscala este solidara si poate trece de paravanul  formulelor juridice prin care grupul isi prezinta operatiile catre terti.