Schema generală a operaţiunilor cu titluri

 

  1. Precizări introductive

Operaţiunile comerciale se realizează din cele mai vechi timpuri.

Tehnica lor s-a dezvoltat foarte mult încât mecanismele moderne contractuale apar astăzi ca o maşină ultra sofisticată faţă de o unealtă primitivă. Teoria dreptului face mari eforturi pentru a încadra aceste mecanisme moderne în conceptele clasice ale teoriei generale a obligaţiilor. Oricâte obiecţii s-ar aduce nu putem concepe că un astfel de mecanism se dezvoltă în afara relaţiei credit-debit, creată prin manifestări de voinţă.

 

  1. Conceptul de titlu

Operaţiunile juridice comerciale sunt realizate prin circulaţia titlurilor; o Bucureştiată de hârtie, purtând nume diferite dă dreptul la o sumă de bani, la o parte socială, la o cantitate de mărfuri consemnează o obligaţie patrimonială. Din acest motiv i se mai spune titlu de credit: consemnează un drept al creditorului.

Circulaţia titlurilor presupune obligatoriu să ştim natura lor, obiectul operaţiunii personale angajate, scadenţa, forma de execuţie, garanţia executării (obişnuită sau suplimentară). Titlurile comerciale sunt negociabile: pot fi transferate de la o persoană la alta cu uşurinţă prin diferite procedee: gir, tradiţie, operaţii în cont etc.

 

  1. Natura juridică a titlurilor de credit

Nimeni nu contestă faptul că titlurile de credit sunt bunuri, active patrimoniale. O circulaţie obişnuită a bunurilor presupune transmiterea derivată a dreptului de proprietate prin mâini succesive. Dobânditorul primeşte drepturi derivate; obţine acelaşi drept care a existat în mâna antecesorului său; dacă acest drept are defecte , lipsuri, vicii ele se transmit la primitor. Ultimul posesor poate invoca oricând aceste lipsuri împotriva autorului său cerând compensaţii.

În cazul circulaţiilor titlurilor de credit dobânditorul va primi un drept originar; se socoteşte că dreptul s-a născut direct în mâna sa, fiind curăţat de toate defectele; transmisiunea este autonomă; se ajunge acolo încât vânzătorul să dea mai mult decât are; dreptul viciat ajunge în mâna succesorului fără aceste vicii.

Asemenea concepţie, ce depăşeşte limitele unei gândiri obişnuite crează avantaje; cine transmite un titlu ştie că împotriva lui nu se mai pot invoca excepţii din transmisiune şi nu i se vor mai cere desdăunări; şi invers: cine cumpără este sigur că poate sâ vândă din aceleaşi motive sau poate să-şi realizeze dreptul pentru că debitorul nu poate invoca nici o excepţie; dreptul există aşa cum este consemnat literal pe document.

Teoria a căutat explicaţii pentru un asemenea fenomen. Apariţia lui se explică prin nevoi practice. Cum fiecare comerciant doreşte să-şi vândă creanţele s-a observat că cesiunea de creanţă crează mari neajunsuri; ea transmite drepturi derivate; nimeni nu va cumpăra un drept de creanţă despre care nu ştie şi nu poate afla nimic.

Atunci s-a inventat titlul care încorporează creanţa; se realizează o uniune atât de strânsă încât dreptul de creanţa nu poate fi exercitat fără existenţa titlului; cine are documentul este titularul dreptului, chiar dacă realitatea faptică nu este aşa; şi invers; dreptul de creanţă se materializează, devine bun corporal mobil. El se va transmite după regimul juridic al circulaţiei bunuri mobile; posesia de bună credinţă a bunului valorează proprietate; posesia cu bună credinţă a titlului îl face titular de necontestat pe dobânditor, creditor în faţă căruia nu se poate ridica nici o excepţie.

Titlurile devin astfel o bogăţie fiduciară (bazată pe încredere comună).

 

  1. Schema de circulaţie a titlurilor

Circulaţia lor obişnuită scuteşte pe persoane de efortul intelectual necesar pentru a concepe transmisiunea şi de efortul fizic de a înfăptui tradiţiunea. S-a observat că Bucureştiata de hârtie are din punct de vedere juridic defectele oricărui bun material: este perisabil; poate să se piardă şi să fie furată;  pe de altă parte nu poate fi păstrat secretul operaţiunii atunci când valoarea reală a titlului, din raţiuni economice nu trebuie făcută publică.

Dreptul comercial a făcut un nou efort: a înlocuit titlul cu o înscriere într-un cont; creanţele şi datoriile devin articole ale unui cont curent; unităţi de cont creditoare sau debitoare; depozitarea şi retragerile de fonduri monetare sunt înscrise în conturi de cecuri: avem, deci o monede scripturală; depozitele de titluri, bunuri mobile se realizează prin înscrieri de conturi curente de titluri; drepturile încorporate în titluri îşi pierd individualitatea; ele nu se mai exprimă decât prin unităţi de cont, prin valori şi devin valori mobiliare. Datoriile se reglează prin compensare; bogăţia se exprimă prin cifre consemnate într-un cont. Cel mai mare inconvenient rezultă din erorile de contabilitate, din viciile de gestiune ale conturilor; o contabilitate şi o gestionare exactă fac să dispară riscurile.

Deci conceptul juridic de bun mobil se înlocuieşte cu un concept economic, valoarea mobilă, căreia i se dă semnificaţie juridică, păsând însă şi funcţiuni de natură exclusiv economică. Pe această înlocuire conceptuală se bazează întreaga teorie juridică a valorilor mobiliare.

 

  1. Intervenţia specialiştilor

Nişte operaţiuni atât de precise nu pot fi realizate decât de nişte specialişti. Comerţul cu titluri are nevoie de tehnicieni care crează titlurile, le păstrează (gestionează), care vor ţine conturile şi vor înregistra operaţiunea. Aşa s-au născut băncile: ele primesc monedă şi titluri în depozit, fac creditări sub toate formele, uneori plasează valori mobiliare în public, ţin conturile clienţilor lor. Pe această schemă s-au creat şi alte instituţii specializate, din iniţiativa particularilor sau a statului.

Negocierea titlurilor presupune alt gen de specialişti, desemnaţi cu termenul generic de agenţi de schimb. Ei operează pe seama clienţilor lor, ori în nume propriu pe pieţe publice create de burse de valori.

Tot în acest sens se pot cita magazinele generale ce primesc în depozit mărfuri şi sunt îndreptăţite să evită warant-uri; bursa de mărfuri care realizează operaţiile de vânzare de mărfuri prin intermediul unor instituţii specializate de lichidare;au apărut organismele profesionale de depozit şi compensare, etc. Toate aceste stabilimente sunt indispensabile comerţului modern.

 

  1. Caracterul mecanic al operaţiunilor

Aceste operaţiuni se vor derula după proceduri standard, stabilite de lege (regulamente) de la care nimeni nu se poate abate. Nu se mai poate discută despre calitate, vicii de consimţământ, despre modalităţi ale obligaţiilor. Nu mai avem un consimţământ obişnuit al celui care face operaţiunea, deşi el există; nu mai analizăm cauza operaţiunii, deşi ea este indispensabilă în orice act juridic. Operaţiunile se derulează singure, ele presupunând doar voinţa celui ce doreşte să declanşeze o procedură tipizată. El dă o comandă şi totul se derulează de la sine; el aderă la un standard procedural.

Deci există consimţământ, care constă în voinţa de adeziune la procedura prestabilită; operaţiunea se înfăptuieşte având în vedere o cauză; însă acestei cauze nu i se dă importanţă; operaţiunea devine acauzală, abstractă.

Se fac emisiuni de cambii, bilete la ordin, se dau ordine pentru bursă, pentru viramente; fiecare presupune o putere de decizie, o manifestare de voinţă, dar odată actul iniţial fiind făcut, operaţiunea îşi urmează cursul şi îşi produce consecinţele aşteptate. Nu vom regăsi în aceste operaţii regulile de drept civil. Aceste reguli (cele civile) ţin de situaţia personală a subiectului participant la raportul juridic: el este de bună sau de rea credinţă; el este diligent sau face greşeli.

Insă nici nu vom putea susţine că ele nu există, deşi adeseori se spune că sunt străine de dreptul comercial modern. Ele există însă trebuie înţelese altfel: respectarea regulii ce o presupune procedura specifică ţine loc de bună credinţă şi înlătură greşeala. Deci dreptului civil îi este specifică o moralitate individuală, personală; în operaţiunile cu titluri vorbim de o moralitate formală; dar moralitate, exprimată în termeni juridici există în ambele cazuri.