1. Ordinul de bursă

Piaţa valorilor mobiliare se constituie sub două forme: la bursă şi la ghişeu.

Schema este simplă: proprietarul dă ordin intermediarului care face vânzarea sau cumpărarea valorii mobiliare. Se poate concepe şi formula în care operaţiile de vânzare cumpărare se fac în nume propriu de către intermediari.

Ordinul de bursă este un mandat dat unui agent de schimb de către un client pentru a cumpăra sau vinde un titlu determinat. Ordinul este obligatoriu, nu poate fi refuzat. El se poate da direct sau prin mandatar. El presupune capacitatea deplină şi consimţamântul valabil al celui ce-l emite. Se admite să se invoce, în anumite faze asemenea excepţii.

Forma ordinului depinde de natura operaţiunii ce urmează a se executa.

Agentul de schimb poate cere garanţii de executare, sub forma remiterii titlurilor sau depunerii de fonduri în prealabil pentru operaţiunile de execuţie imediată.

               

  1. Intermediarii

Este specific operaţiunilor cu valori mobiliare ca acestea să se deruleze în cvasitotalitatea lor prin intermediari (denumiţi într-un termen general agenţi de schimb). Ei sunt persoane specializate să facă aceste activităţi şi dispun de logistica şi informaţia necesară.

În sistemul românesc intermedierea se face numai de persoane autorizate. Autorizarea se dă numai persoanelor juridice, societăţi de valori mobiliare. Ele (societăţile) au calitatea de comerciant ce face operaţiuni de intermediere astfel cum activitatea este definită de lege (OUG nr.38/2002, aprobată prin Legea nr.512/2002 publicată în M.Of. nr. 576/05.08.2002). Intermediarii nu sunt purtători de autoritate chiar dacă au regim de unităţi de interes public (nu pot refuza primirea vreunui ordin).

Intermediarii recunoscuţi pot apărea în dublă postură:

                - intermediari comisionari, când fac operaţiuni în nume propriu dar pe seama dătătorului de ordin. Relaţia lor juridică se reglează după regulile contractului de comision, ce presupune clauza specială “dell credere”, clauză implicită (comisionarul garantează solvabilitatea clientului său, adică , în speţă, livrarea titlului sau plata preţului).

                - intermediari operatori în nume propiu, când vând, cumpără sau schimbă pe cont şi pe risc propriu. 

Sistemul românesc permite cumularea celor două ipostaze. Când însă se fac operaţiuni în nume propriu, întâi trebuie să se execute ordinele clienţilor şi abia pe urmă să facă afaceri pe risc propriu.

Societăţile de intermediere desfăşoară activitatea efectivă prin persoane fizice, agenţi de valori mobiliare, autorizaţi care au poziţia unor prepuşi, fie angajaţi, fie mandatari. Relaţiile lor juridice (între intermediari şi prepuşi) sunt supuse reglementărilor contractului de muncă sau de mandat, după caz. În consecinţă agenţii nu pot face operaţiuni în nume propriu. Ei execută cele ce li se ordonă având obligaţii de diligenţă sau de rezultat, după caz, în funcţie de ordinul primit.

               

  1. Situaţii juridice ce pot să apară

În activitatea curentă toate ordinele sunt aduse pe piaţă. Fiecare agent caută un confrate pentru a realiza operaţiunea. Dar un intermediar poate primi şi ordine în sens contrar. El poate să opună cele două ordine fără să trateze cu un altul, făcând operaţiuni cu sine însuşi. Pentru a proteja clienţii, operaţiunea trebuie însă înregistrată şi decontată la cursul din momentul operării.

Când ordinul este executat agentul trimite dătătorului de ordin un aviz de execuţie, document scris. Avizul, de obicei nu se semnează pentru că se execută mecanic sau electronic, însă dătătorul de ordin poate cere borderouri semnate de agent cu operaţiile făcute. Aceste documente nesemnate au valoarea unor registre comerciale; dacă sunt semnate devin acte sub semnătură privată ce se opun agentului.

Avizul neprotestat prezumă că operaţia a fost executată conform ordinului. În caz de dezacord clientul trebuie să adreseze imediat contestaţia la bursă, pentru a se permite intermediarului să execute operaţia contestată în sens invers.          

Pentru valorile înscrise în conturi curente livrarea valorilor se face prin ordine de virament în conturile deschise la instituţiile de depozit colectiv. În practică, în raporturile dintre intermediari reglările se fac prin compensaţie, atât în ce priveşte valorile individualizate cât şi în ce priveşte valorile înscrise la cote oficiale la bursă. În relaţia client-agent de schimb execuţia se face fie prin tradiţiune titlului, când e cazul, fie prin înscrierea în contul clientului.

 

  1. Secretul profesional

Intermediarii şi agenţii lor trebuie dă respecte secretul profesional. Informaţiile ce le deţin au valoare economică şi nu  pot fi aduse la cunoştinţa oricui.

Nerespectarea secretului profesional poate atrage o răspundere civilă delictuală.

Se poate discută dacă informaţia ce trebuie ţinută secretă poate fi socotită un bun şi dacă asupra acestuia se poate exercita un drept real, de proprietate. Teoria modernă a drepturilor reale tinde să facă asemenea evaluări. Dacă am accepta o asemenea idee ar rezulta că fapta de a dispune neconform de informaţia confidenţială ar atrage o răspundere penală (abuz de încredere).