Precizări

Asa cum am aratat,fondul de comert nu are o alcatuire omogena si nu este stabil ca un bun imobil.El este compus din elemente diferite,unele corporale,altele necorporale care nu pot fi enumerate in totalitate.

Este posibila cel mult o enumerare exemplificativa.

Nu toate elementele componente au aceeasi semnificatie juridica.Unele din ele, pe care le consideram esentiale,dau insasi caracterizarea juridica a fondului de comert.

 

Elementele corporale

Din aceasta categorie fac parte bunurile mobile corporale si bunurile imobile.

  1. a) Bunurile mobile corporale cuprind bunurile materiale ce servesc la exploatarea fondului (utilaje, masini, mobilier, aparatura, etc.), materiile prime si marfurile.

In general se admite ca materiile prime destinate prelucrarii precum si marfurile, fac parte din fondul de comert (28).

In legatura cu cuprinderea marfurilor sau exprimat rezerve (29).Marfurile sunt bunuri mobile corporale destinate a fi vandute, constituind obiectul comertului.Ele, prin natura lor nu sunt instrumente pe care comerciantul sa le destineze exercitiului profesiunii sale ci,mai degraba rezultatul sau obiectul activitatii ce o desfasoara.Mai  mult,marfurile nu pot fi gajate deoarece aceasta operatiune ar bloca derularea normala a activitatii comerciale.

In lipsa unei reglementari exprese,cu toate aceste obiectiuni se admite ca marfurile fac parte din fondul de comert deoarece solutia este in favoarea creditorilor si a creditului in general (30).Ori de cate ori se face referire la fondul de comert ca ansamblu de bunuri,marfurile trebuiesc socotite ca element component in afara de stipulatie contrara (31).

  1. b) Bunurile imobile.

In general doctrina si practica admit ca imobilele de care comerciantul se foloseste in activitatea sa fac parte din fondul de comert,daca este proprietarul  lor (32).

Totusi transmiterea dreptului de proprietate asupra lor cand transmisiunea se face printr-o operatiune ce vizeaza fondul de comert,precum si executarea silita a lor urmeaza regulile dreptului comun.

Teoretic prin cuprinderea unui imobil in fondul de comert,acesta (imobilul) sufera o transformare a naturii lui juridice.Aceasta apreceire are o singura consecinta practica semnificativa:faptul de a considera operatiunea cu un imobil cuprins intr-un fond de comert ca o operatiune comerciala.

 

Elementele incorporale

Sunt considerate elemente incorporale drepturile asupra numelui comercial (firmei),drepturile asupra emblemei sau a altor semne distinctive,drepturile asupra marcilor de fabrica,de comert si de serviciu,drepturile asupra brevetelor de inventii,drepturile asupra denumirilor de origine si a indicatiilor de provenienta,drepturile de proprietate industriala,drepturile de autor,drepturile asupra clientelei,etc.(33).

Ele sunt calificate a fi drepturi privative deoarece confera titularului dreptul exclusiv de a le exploata in conditiile stabilite de lege (34).

In teorie s-a aratat ca dreptul privativ nu se exercita asupra unui bun corporal ci,exprima puterea titluarului de a exploata exclusiv o sursa de venituri determinata (35).

El confera acele prerogative prin care se poate apara o intreprindere proprie,clientela ori o creatie intelectuala (artistica,stiintifica,tehnica).Dreptul privativ ofera mijloacele prin care se inlatura orice tulburare,uzurpare a unei productii necorporale intelectuale cu o eventuala valoare economica.

Acest tip de protectie juridica asigura initiativei si spiritului intreprinzator al comerciantului o forta economica evaluabila in bani.Ea (protectia),se fundamenteaza pe reputatia comerciantului si se bazeaza pe superioritatea produselor si a organizarii muncii sale.

Avem de a face astfel cu un drept absolut asemanator cu dreptul de proprietate in sens clasic care ofera prerogativa folosintei (ius utendi) si a dispozitiei (ius abutendi).Insa,acest drept nu va fi aparat printr-o actiune in revendicare propriu-zisa ci,printr- o actiune ce tinde sa inlatura orice tulburare ce vine din partea tertilor.

 

  1. a) Numele comercial (firma).

Este reglementata de legea 26/1990 privind registrul comertului.Numele comercial este denumirea sub care comerciantul exercita comertul sau.Este un element de individualizare asemanator numelui persoanei fizice.

Firma (numele comercial) se inmatriculeaza in registrul comertului in mod obligatoriu (art.30 L.26/1990).

Se interzice inmatriculrarea unui nume comercial care poate sa creeze confuzie intre comercianti.Fiecare denumire trebuie sa aiba suficiente elemente de noutate care sa le deosebeasca de alte nume comerciale.Totusi, nu poate fi interzis unui omonim sa exercite comertul sub nume propriu insa,i se poate impune sa aduage suficiente elemente care sa-l distinga si sa evite confuzia.

Oficiul registrului comertului are obligatia sa refuze inscrierea unui firme ce nu contine suficiente elemente de individualizare.

Faptul inmatricularii confera titularului un drept exclusiv si absolut de folosinta asupra firmei.Daca acest drept este incalcat prin utilizarea unui nume comercial ce produce confuzie titularul poate cere instantei  sa-l oblige pe uzurpator sa inceteze actele de tulburare si sa plateasca despagubiri.

Daca actul de tulburare se realizeaza prin inmatricularea numelui se poate cere prin instanta radierea.Inmatricularea cu rea-credinta a unei firme ce poate produce confuzie in paguba titularului legitim poate realiza continutul infractiunii speciale de concurenta neloiala (art.45 L.11/1991 privind concurenta neloiala).

Dreptul exclusiv asupra firmei este patrimonial si este calificat ca fiind un drept de proprietate incorporala  (36).

El are un caracter real (se exercita fara interventia activa  a altor persoane) si absolut (opozabil tuturor) (37).

Noi il includem in categoria drepturilor privative,astfel cum le-am definit mai inainte.

De aici, rezulta ca acest drept poate fi instrainat, ca dreptul de proprietate. Totusi, legea prevede (art.39 L.26/1990), ca instrainarea firmei se realizeaza numai o data cu transmiterea insasi a fondului de comert.

b)Emblema.

Art.30 al.2 din L.26/1990 defineste embelma ca fiind semnul ori denumirea ce deosebeste un comerciant de altul cu acelasi fel de activitate.

Ea va asigura un supliment de individualizare fata de numele comercial si nu este obligatorie. Exista libertate deplina in alegerea emblemei:o figura grafica,un animal, un simbol, o denumira fantezista, o imbinare de culori,etc.Singura cerinta ce o impune legea este ca ea sa cuprinda suficiente elemente distinctive care sa o deosebeasca de alte semne similare.

Din punct de vedere practic emblema trebuie sa fie suficient de sugestiva incat sa atraga atentia si,implicit clientela.

Nu exista obligativitatea inscrierii emblemei in registrul comertului.De aici rezulta ca registrul comertului nu trebuie sa cerceteze elementele de noutate ale emblemei si sa refuze inscrierea.

Dreptul asupra emblemei are toate caracterele jurdice enuntate cand am facut referire la dreptul asupra numelui comercial.

Totusi,emblema poate fi transmisa separat de fondul de comert.Concluzia se impune cata vreme legea nu prevede ca in cazulfirmei posibilitatea de transmitere numai impreuna cu fondul de comert.

  1. c) Clientela si vadul comercial.

Aceste notiuni nu sunt definite de lege.Ele au mai mult o semnificatie economica.Consacrarea ideii ca ele apartin fondului de comert imprima notiunilor si un continut juridic al carui regim incercam sa-l definim.

Intelegem prin clientela toate persoanele fizice si juridice care apeleaza in mod obisnuit la acelasi comerciant pentru procurarea celor necesare (38). Ea (clientela), este alcatuita dintr-o diversitate de persoane. Are un caracter nedeterminat, neorganizat si variabil.

Din punctul de vedere al comercinatului clientela are valoare economica,deoarece da stabilitate raporturilor sale juridice si asigura in mod constant vanzarea de marfuri si servicii,vanzare ce-i aduce profit.Indepartarea clientelei semnifica micsorarea vanzarilor si implicit micsorarea cifrei de afaceri si a castigului.Deci din punct de vedere economic clientela este principalul factor de prosperitate a comerciantului.

Vadul comercial este definit ca fiind aptitudinea fondului de comert de a atrage publicul (39).

La realizarea acestei finalitati concura mai multi factori ce tin,pe de o parte de elemente obiective (locul unde este situat magazinul,sediul,localul),de elemente subiective (atitudinea personalului fata de potentialii cumparatori),iar pe de alta parte de elemente organizatorice (priceperea in realizarea reclamei,calitatea marfurilor,promtitudinea serviciilor).

Clientela si vadul comercial nu pot fi separate.In esenta clientela consta in realizarea faptica a potentialitatii pe care o reprezinta vadul comercial.Din acest motiv ele sunt analizate impreuna din punct de vdere juridic.

Doctrina a exprimat puncte de vedere diferite cu privire la relatia dintre clientela si vadul comercial.(40).Pe de o parte,s-a retinut ca ele sunt doua fete ale aceluiasi fenomen economic,iar pe de alta parte,au fost considerate ca elemente distincte aflate intr-o permanenta corelatie (41).

Din punctul de vedere al practicii aceste teorii prezinta mai putina importanta.Este important sa observam prerogativele pe care comerciantul le are,conform legii,pentru a-si proteja interesele economice legate de clientela si vadul comercial.Se pune problema daca comerciantul are un veritabil drept la clientela si care este izvorul legitimarii sale,active si pasive pentru a se apara impotriva celor care-l tulbura in exercitiul normal al activitatii sale.

Definirea continutului juridic al dreptului pe care comerciantul il are asupra clientelei si vadului comercial nu poate fi realizata numai prin utilizarea terminologiei dreptului comun.

Comerciantul este interesat sa mentina mereu treaza atentia consumatorilor de marfuri si servicii si sa inlature orice acte care l-ar desparti de clientii sai indiferent de forma in care se produc manifestarile tulburatorii.Mai mult,este interesat sa nu fie impiedicat sa-si mareasca numarul de cumparatori si sa nu fie impiedicat sa obtina realizarea acestui deziderat.

Deci, prerogativele sale de subiect activ se adreseaza tuturor,carora li se pretinde sa aiba o anumita conduita negativa,sa se abtina de acte tulbaratorii.Regasim in aceasta schema caractere specifice ale drepturilor reale,numai ca “bunul”in legatura cu care se exercita prerogativele nu este un lucru determinat,corporal.

Normele dreptului comun nu ofera o reglementare care sa acopere si un astfel de raport social.Gasim o astfel de precizare normativa in L.11/1991 privind combaterea concurentei neloiale.

Comerciantul tulburat in exercitiul normal al activitatii sale poate cere instantei, apeland la proceduri diferite (civile sau penale),sa impuna incetarea oricarui act tulburator,interzis.Mai mult,normele indica conduita interzisa.

Deci,comerciantul este legitimat activ sa ceara prin instanta oricui sa respecte sarcinile unei obligatii de a nu face ceva.Toti comerciantii si numai comerciantii,neindividualizati sunt obligati sa se abtina sa savarseasca actele  considerate interzise.

Daca exista vreo paguba se pot obtine despagubiri,izvorul obligatiei constand intr-un fapt ilicit cazator de prejudicii(art.998 C.Civ).

Observam deci ,ca obiectul dreptului ocrotit in persoana comerciantului este un bun necorporal fata de care toti comerciantii au obligatia sa se abtina sa savarseasca anumite acte pe care normele le indica a fi interzise.

Intalnim aici aceleasi caracteristici ale drepturilor incorporale specifice dreptului exercitat asupra fondului de comert.Opozabilitatea erga omnes,ocrotirea unei potentialitati ce rezulta dintr-o activitate organizatorica de creatie intelectuala,ce duce la rezultate economice ,ne obliga sa vorbim despre existenta unui drept privativ in sensul indicat mai inainte.

Altfel spus,dreptul asupra clientelei si vadului comercial este absolut,incorporal,un drept privativ.Din aceste caracteristici putem deduce apoi consecinte practice (42).

  1. d) Drepturile de creatie intelectuala.

Avem in vedere drepturile de proprietate industriala cat si drepturile de autor (inventii,know-how-ul,desenele si modelele industriale,marcile de fabrica de comert si de serviciu,denumirile de origine,indicatiile de provenienta,orice creatie stiintifica si artistica).

Aceste drepturi fac parte din fondul de comert si sunt reglementate prin legi speciale (43).

Din punct de vedere juridic le calificam a fi drepturi privative,in sensul precizat.

Ele pot fi ocrotite fie separat,fie o data cu fondul de  comert daca sunt cuprinse in ansamblul acestuia.Titularul fondului de comert in calitate de dobanditor are dreptul sa le foloseasca si sa le culeaga beneficiile patrimoniale in conditiile prevazute de normele speciale.

  1. e) Regimul creantelor si datoriilor ce fac parte din patrimoniul comerciantului.

Doctrina este unanima in a considera in prezent ca drepturile de creanta si obligatiile nu fac parte din fondul de comert.Fondul de comert nu este o universalitate juridica si nu poate cuprinde toate elementele active si pasive ale patrimoniului comerciantului (44).

Totusi,in compunerea fondului de comert trebuie sa intre anumite creante si obligatii legate direct,nemijlocit de alte elemente ale fondului (45).Ne referim la drepturile de creanta si obligatiile ce rezulta din contractul de inchiriere a sediului magazinului si din contractele obisnuite de furnitura (apa,energie,telefon,etc).De asemenea,fondul de comert cuprinde drepturile si obligatiile ce rezulta din contractele de munca ale persoanelor ce lucreaza utilizand elementele fondului de comert.

Aceste drepturi si obligatii se vor transmite o data cu fondul de comert,data fiind legatura lor indisolubila.

Practica a consacrat ideea ca drepturile si obligatiile ce rezulta din inchirierea magazinului fac parte din fondul de comert deoarece localul este un element esential ce atrage clientela (46).