1) Criterii de delimitare

Delimitarea dreptului civil fata de alte ramuri de drept vizeazã mai multe

 

Acestea, in general, sunt: obiectul de reglementare, metoda de reglementare,

 

calitatea  subiectelor,  caracterul  normelor,  specificul  sanctiunilor  si  principiile dreptului civil.

Obiectul de reglementare al dreptului civil este format din douã mari categorii: raporturi patrimoniale  si raporturi  nepatrimoniale; nu  insã  toate  aceste raporturi fac parte din obiectul dreptului civil.

Metoda de reglementare. Specificã dreptului civil este metoda egalitãtii juridice a  pãrtilor dintr-un raport juridic civil.

Alt criteriu care ajutã la delimitarea ramurilor de drept este acela al caracterului  normelor: norme dispozitive si norme imperative. Pentru dreptul civil sunt specifice normele dispozitive (permisive, supletive sau interpretative).

Normele dispozitive (interpretative sau declarative) inlesnesc libertatea partilor fie suplinindu-le vointa neexprimata, fie intregindu-le vointa, fie protejandu- le drepturile sau interesele in privinta carora are a decide insusi titularul dreptului.Acestea pot fi permisive sau supletive.

Normele permisive nici nu impun si nici nu interzic savarsirea unei actiuni, lasand   la aprecierea partilor sa aleaga conduita pe care voiesc a o urma din mai multe variante posibile indicate de lege (de exemplu, art. 1296 C.civ., conform caruia contractul de vanzare-cumparare se poate incheia fie pur si simplu, fie sub conditie, si poate avea ca obiect doua sau mai multe lucruri alternative).

 

Normele supletive sunt acele reglementari legale care in anumite situatii permit ca persoanele singure sa-si aleaga conduita de urmat si numai in situatia in care nu si-au ales singure aceasta conduita, se vor aplica prevederile normei (art.

1305  C.civ.,  care  arata  ca  cheltuielile  vazarii  revin  cumparatorului,  numai  daca partile nu au prevazut contracriul in contractul de vanzare-cumparare.

Normele imperative (categorice) sunt cele care, prohibitiv sau onerativ, stabilesc o conduita univoca si strict determinata, de la care subiectul raportului de drept civil nu se  poate abate decat asumandu-si riscul sanctiunii prevazute de lege.

Normele onerative prevad expres obligatia subiectelor de drept civil de a se supune unei anumite conduite (art.. 813 C.civ.arata ca donatiile se fac prin act autentic, ceea ce inseamna ca actul incheiat sub semnatura privata nu este valabil).

Normele prohibitive interzic in mod expres partilor o anumita conduita (art.

1513 C. Civ. arata ca este nul un contract prin care un asociat isi rezerva totalitatea castigurilor, sau prin care acetsa ar fi scutit de a participa la pierderi).

 

Alt criteriu de delimitare a dreptului civil este caracterul sanctiunii. Pentru dreptul Civil  sanctiunea specificã este restabilirea dreptului subiectiv civil incãlcat, care se face fie prin repararea prejudiciului cauzat, fie prin incetarea actiunii de vãtãmare a dreptului personal nepatrimonial.

 

  1. 2. Delimitarea fata de unele ramuri de drept
  2. a) Delimitarea dreptului civil de dreptul constitutional

Dreptul constitutional cuprinde normele juridice care reglementeaza organizarea si competentele autoritatilor statului, sistemul electoral, drepturile si indatoririle   fundamentale   ale   cetatenilor.   Orice   ramura   de   drept   isi   gaseste fundamentul juridic in normele din Constitutie. Principiile fundamentale ale dreptului civil sunt consacrate in primul rand in textul constitutional, iar drepturile subiective civile sunt garantate prin Constitutie. Raporturile juridice guvernate de dreptul constitutional – raporturi preponderent nepatrimoniale – presupun o calitate speciala a participantilor: aceea de cetatean, pe de o parte, si de organ de stat, pe de alta parte. Dimpotriva, raporturile juridice de drept civil nu presupun nici o alta calitate a participantilor decat aceea de subiect de drept. Pozitia partilor in dreptul civil este una de egalitate juridica, pe cand in dreptul constitutional de subordonare.

Normele dreptului civil sunt predominant dispozitive, iar cele ale dreptului constitutional imperative. Sanctiunile dreptului constitutional nu presupun vreun proces, ci parcurgerea unei proceduri specifice (ex. suspendarea din functie-art. 95 din Constitutie); in cazul incalcarii drepturilor subiective civile se recurge la introducerea unei actiuni in instanta pentru restabilirea dreptului.

 

  1. b) Delimitarea dreptului civil de dreptul administrativ

Dreptul administrativ cuprinde normele juridice care reglementeaza organizarea si desfasurarea activitatii organelor administratiei de stat si a serviciilor publice.

 

Deosebirile sunt similare celor semnalate in comparatia realizata cu dreptul constitutional. Delimitarea prezinta importanta indeosebi atunci cand incheierea unui act juridic civil este precedata de emiterea unui act administrativ individual (ex: o autorizatie). Drept sanctiune specifica dreptului administrativ amintim amenda contraventionala.

 

  1. c) Delimitarea dreptului civil de dreptul financiar si fiscal

Dreptul fiscal cuprinde normele juridice care reglementeaza relatiile referitoare   la intocmirea, aprobarea si executarea bugetului de stat, dezvoltarea economico-sociala si acoperirea unor nevoi publice.

Relatia dreptului civil cu dreptul financiar se intemeiaza pe faptul ca ambele reglementeaza relatii patrimoniale, avand ca obiect drepturi si obligatii exprimate in bani. Dar dreptul financiar, ca ramura de drept public, reglementeaza raporturi in care cel putin una dintre parti este un organism al statului. De asemenea, in timp ce dreptul civil reglementeaza relatiile banesti dintre persoanele fizice si juridice, dreptul financiar si fiscal reglementeaza relatiile banesti de constituire, repartizare si utilizare a fondurilor banesti ale statului. Sanctinile dreptului financiar sunt specifice, cum ar fi majorari pentru intarziere la plata impozitelor.

 

  1. d) Delimitarea dreptului civil de dreptul procesual civil

Dreptul procesual civil cuprinde normele juridice care reglementeaza activitatea de judecare a cauzelor civile si de executare a hotararilor pronuntate in aceste cauze.

Dreptul procesual civil ca ramura distincta a dreptului garanteaza eficacitatea dispozitiilor de drept civil care consacra drepturi subiective pentru persoanele fizice ori juridice.

Legatura dintre dreptul civil si dreptul procesual civil este cea de la continut la forma, acesta din urma fiind compus dintr-un ansamblu de norme juridice care reglementeaza modul de judecata a cauzelor civile si modul de executare silita a hotararilor judecatoresti pronuntate in aceste cauze.

Specifice dreptului procesual civil sunt: subordonarea partilor, preponderenta normelor imperative; existenta unor calitati speciale ale partilor, dobandita dupa promovarea actiunii civile. Sanctiunile sunt de asemenea specifice- ex: decaderea dintr-un drept procesual .

 

  1. e) Delimitarea dreptului civil de dreptul comercial

Dreptul comercial cuprinde normele ce reglementeaza raporturile juridice ce izvorasc din actele si faptele considerate de lege ca fiind fapte de comert, precum si raporturile juridice la care participa persoanele ce au calitatea de comerciant.

Dreptul comercial este un drept special fata de dreptul civil; el priveste numai raporturile patrimoniale care au ca izvor fapte de comert si raporturi juridice la care participa persoanele cu calitatea de comercianti, spre deosebire de dreptul civil, care are in vedere celelalte raporturi patrimoniale si toate raporturile personal nepatrimoniale.

 

Sunt asemanatoare: pozitia de egalitate a partilor, caracterul dispozitiv al normelor aplicabile. Sanctiunile dreptului comercial sunt mai severe si au un regim juridic deosebit fata de cele le dreptului civil.

 

  1. f) Delimitarea dreptului civil de dreptul muncii

Dreptul muncii cuprinde normele ce reglementeaza raporturile sociale de munca nascute din contractul individual de munca. Asemenea raporturi juridice privesc: felul muncii, locul muncii, salarizarea, celelalte drepturi si obligatii ale salariatilor si angajatorilor etc. Dreptul muncii cuprinde, in subsidiar, si o serie de norme de ordine publica (cum ar fi, de exemplu, normele de protectia muncii sau normele  privind  examenul  medical  obligatoriu  al  salariatilor).  Si  pentru  dreptul muncii, dupa cum am vazut, dreptul civil constituie drept comun. Numeroase institutii sunt deopotriva aplicabile contractului de munca si contractelor civile. Dar in contractul civil, egalitatea juridica a partilor subzista pe tot parcursul derularii contractului, in timp ce in contractul de munca ea exista doar in momentul incheierii acestuia.  Ulterior,  pe  parcursul executarii  contractului,  salariatul  se  subordoneaza celui care l-a incadrat in munca.

Corelatia dintre dreptul civil si dreptul muncii se manifesta si prin aceea ca raporturile de munca se pot intemeia nu numai pe contracte de munca, dar si pe contracte civile de prestari de servicii (care se incheie in temeiul unei legi speciale, nr.

130/1999).

Sanctiunile din dreptul muncii intervin ca rezultat al raspunderii materiale si a celei disciplinare.

 

  1. g) Delimitarea dreptului civil de dreptul familiei

Dreptul familiei cuprinde normele care reglementeaza   raporturile decurgand din casatorie, rudenie, filiatie, adoptie, precum si normele privind ocrotirea minorilor sau a persoanelor puse sub interdictie. Si dreptul familiei cuprinde o serie de norme de ordine publica, de protectie a interesului general (in special normele de ocrotire a unor categorii de persoane). Chiar si dupa integrarea normelor de drept al familiei in Codul civil, ramura dreptului familiei isi va pastra autonomia, in raport cu dreptul civil.

Dreptul  familiei  reglementeaza  raporturile  care  izvorasc  din  casatorie, rudenie,  adoptie  si  cele  asimilate  acestora.  Distinctia  fata  de  dreptul  civil  se intemeiaza pe specificitatea relatiilor sociale – in general nepatrimoniale – reglementate in dreptul familiei. In plus, dreptul familiei cunoaste sanctiuni specifice si cuprinde preponderent norme imperative.

 

  1. h) Delimitarea dreptului civil de dreptul international privat

Dreptul international privat reglementeaza raporturile de drept privat cu element de extraneitate, indicand autoritatea competenta si legea aplicabila. Fiecare stat are propriul sistem de drept international privat.

Deosebirea esentiala dintre cele doua ramuri de drept consta in faptul ca dreptul international  privat  reglementeaza  raporturi  juridice  care  contin  un  element  de

 

extraneitate, ceea ce atrage incidenta in cauza a cel putin doua sisteme de drept, urmand ca norma de drept international privat sa arate care va fi regimul aplicabil in cauza.

Dreptului international privat ii este specifica o anumita metoda de reglementare: de indicare a legii aplicabile, prin intermediul normelor conflictuale, normelor materiale sau a celor de aplicare imediata. Neaplicarea legii indicate de norma respectiva nu atrage nici o sanctiune pentru judecatorul investit cu solutionarea cauzei.