1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În cadrul resurselor economice, un rol deosebit revine resurselor naturale.

Premisa primară a satisfacerii nevoilor umane este natura.

Mediul natural este cel dintâi izvor al resurselor materiale şi cadrul existenţei şi al activităţii oamenilor. Direct sau indirect, natura oferă aproape toate cele necesare existenţei omului şi progresului societăţii. Problemele folosirii raţionale, ale conservării şi economisirii resurselor naturale de toate felurile au devenit tot mai stringente în ultimul timp. Desfăşurarea unei creşteri economice într-un mod realist sustenabil presupune cunoaşterea resurselor naturale, clasificarea lor detaliată şi luarea în considerare a progresului ştiinţific şi tehnic care trebuie să fie şi progres economic şi ecologic.

Clasificarea resurselor naturale din punctul de vedere al originii  şi ritmului de formare în resurse neregenerabile şi resurse regenerabile, oferă posibilitatea unei politici economice bazate pe un orizont de timp adecvat şi unei alocări eficiente a resurselor nu numai între producţii dar şi între generaţii.

Resursele neregenerabile cuprind zăcămintele de cărbune, petrol, minereuri de fier, cupru, cositor, aur, argint etc., care nu se reproduc sau se produc în cantităţi irelevante pentru creşterea economică. Resursele regenerabile se disting prin capacitatea de a se reînnoi, fie în mod natural, fie prin intervenţia omului, în conjugare cu opera naturii.

Aici se includ solurile, produsele agriculturii, apa, aerul, vegetaţia care creşte natural şi fauna. Este important de ştiut că durata de reproducţie a resurselor regenerabile diferă foarte mult de la o varietate la alta. Bunăoară, în cazul culturilor care se repetă într-un an sau în cazul păsărilor, iepurilor şi altele, ce se cresc în sistem intensiv, putem vorbi de cicluri subanuale. În cazul celor mai multe culturi de câmp avem de-a face cu cicluri anuale. În cazul plantaţiilor pomi-viticole sau al creşterii bovinelor, ciclurile sunt multianuale. În silvicultură, ciclurile de reproducţie sunt mult mai largi: multidecenale, în cazul unor specii ca plopul, salcia şi altele, şi seculare, în cazul răşinoaselor. Această circumscriere urmăreşte să răspundă cerinţei, devenită acută, de gospodărire judicioasă a patrimoniului de materii prime şi de resurse energetice, astfel încât să nu ducă la epuizarea lor în ritmuri mai rapide decât pot ele să se regenereze sau recicleze în cadrul ecosistemului. Atrase în circuitul economic, trecute, deci, prin filtrul muncii, resursele naturale devin materii prime.

Având în vedere posibilităţile de recuperare şi refolosire a lor în producţie sau în consum, resursele mai pot fi categorisite în recuperabile, parţial recuperabile şi nerecuperabile. În condiţiile crizei de materii prime şi energie, recuperarea oricărei resurse refolosibile, sub diferite forme, capătă asemenea dimensiuni încât poate şi trebuie să fie înscrisă ca o măsură eficientă în orice strategie care-şi propune drept ţel activizarea elementelor dispersate în procesele de producţie, circulaţie şi consum, dar care pot fi revalorificate cu finalităţi multiple.

Revoluţia ştiinţifică şi tehnică contemporană ridică noi probleme şi în relaţia dintre acumulare şi progres tehnic, pe de o parte, şi protecţia mediului natural, pe de altă parte. Creşterea economică în condiţiile neprotejării resurselor se dovedeşte inacceptabilă atât din punct de vedere al mediului cât şi al dezvoltării căci subminează baza unei dezvoltări durabile.

În procesul acumulării mijloacelor de producţie şi al creşterii economice pe baza progresului tehnic este necesar ca societatea să protejeze eficient resursele naturale, să ia măsuri pentru combaterea efectelor negative asupra naturii. |inând seama de necesitatea obiectivă a protecţiei mediului natural, în scopul satisfacerii nevoilor curente şi de perspectivă în procesul acumulării se impune luarea în considerare a unor cerinţe, din care precizăm:

  • descoperirea şi punerea în valoare a noi resurse naturale, crearea de înlocuitori, folosirea unor cantităţi cât mai reduse de resurse materiale prin utilizarea unor tehnici şi tehnologii corespunzătoare şi a unor produse mici consumatoare de materii prime şi energie; recuperarea şi refolosirea deşeurilor, materialelor, pieselor; utilizarea cu prioritate a resurselor materiale regenerabile şi luarea de măsuri care să asigure reînnoirea lor; la folosirea resurselor care nu se reînnoiesc să se ia în considerare interesele generaţiilor viitoare şi posibilităţie descoperirii de înlocuitori sau producerea pe cale artificială;
  • aplicarea de tehnici şi tehnologii nepoluante şi antipoluante; creşterea importanţei problemelor ecologice în selectarea tehnologiilor; refacerea mediului înconjurător degradat;
  • folosirea resurselor în scopuri paşnice, reducerea şi eliminarea acumulărilor de mijloace de distrugere a societăţii şi naturii.

Din toate acestea se impune ca strategia acumulării şi dezvoltării pe termen lung să integreze organic principiile ecologice şi să se finalizeze în progres economic, social, tehnic şi ecologic.

Resursele naturale sunt limitate. Oamenii, în lupta lor pentru satisfacerea nevoilor în continuă creştere şi diversificare, au căutat, au găsit şi au atras noi resurse în circuitul economic. Privite absolut, acestea au sporit şi s-au diversificat continuu. În raport de creşterea şi diversificarea nevoilor umane, resursele au fost şi au rămas însă limitate.

Creşterea nevoilor nu poate fi însoţită de o creştere similară a resurselor. Raritatea resurselor şi a bunurilor economice, privită cantitativ şi calitativ, reprezintă o caracteristică generală a economiei. De unde decurge că sustenabilitatea cu resurse naturale a creşterii economice solicită ca orice acoperire a unor nevoi suplimentare trebuie să se realizeze printr-o utilizare mai bună, mai raţională, mai eficientă, a resurselor care sunt limitate. Premisa creşterii eficienţei constă în dezvoltarea şi utilizarea în tot mai mare măsură a cunoştiinţelor ştiinţifice în activitatea economică, ca de altfel, în orice activitate umană, concomitent cu dezvoltarea unui progres tehnic care, în acelaşi timp, să fie şi progres economic şi progres ecologic.