Pentru a putea contura mai precis specificul sociologiei ca ştiinţă de contact, de graniţă între drept şi sociologie, este necesar să pornim de la ideea că între cele două ştiinţe există o relaţie preferenţială deoarece:

  • subsistemul juridic are un loc aparte în cadrul sistemului social global, îndeplinind o funcţie reglatorie atât în raport cu acesta cât şi în raport cu toate componentele sale;
  • normele juridice consfinţesc, consacră şi apără, prin intermediul unor instituţii specializate ale statului, normele, relaţiile şi valorile sociale fundamentale fiind, în acelaşi timp, o expresie a acestora şi trebuind, prin urmare, să fie concordante cu ele.

 

Dreptul şi sociologia sunt, desigur, ştiinţe autonome, între ele fiind deosebiri în privinţa domeniului de investigaţie, metodelor de investigaţie şi finalităţilor specifice, cum ar fi:

  • dacă dreptul studiază normele, raporturile şi instituţiile juridice, precum şi subiecţii de drept cu drepturile, obligaţiile şi competenţele acestora, sociologia studiază societatea ca totalitate, ca ansamblu coerent, unitar şi dinamic al faptelor fenomenelor, relaţiilor şi proceselor sociale, al grupurilor, colectivităţilor, organizaţiilor şi instituţiilor sociale;
  • în timp ce dreptul este, prin excelenţă, o ştiinţă deductivă şi analitică, extrăgând din norme, reguli şi principii consecinţele pe care acestea le implică, sociologia este prioritar o ştiinţă inductivă care porneşte de la investigarea, prin metode specifice, a realităţii sociale concrete, care serveşte drept bază pentru formularea de teorii generale explicative;
  • sociologia analizează acţiunile sociale ale actorilor sociali, încercând să desprindă semnificaţia acestora, în timp ce dreptul studiază persoanele care întreprind anumite acţiuni, respectiv subiecţii de drept;
  • dacă sociologia este preocupată, aşa cum am mai arătat, de studiul ansamblului faptelor, proceselor, relaţiilor sociale, dreptul, ca disciplină normativă, este interesat doar de acele fapte, relaţii sau acţiuni sociale care produc efecte juridice;
  • în timp ce sociologia este preocupată de identificarea şi explicarea formelor de sociabilitate, motivaţiilor şi scopurilor acţiunilor individuale, ştiinţa dreptului este interesată de analiza formei juridice pe care o iau relaţiile sociale sau interpersonale;

 

În acelaşi timp, între cele două ştiinţe există şi multiple elemente de convergenţă cum ar fi:

  1. ştiinţa dreptului este, structural, o ştiinţă unitară, ea reunind atât elementele cu un caracter teoretic-juridic cât şi elemente având un caracter filosofic şi sociologic-juridic şi altele cu un caracter tehnic-juridic. Ştiinţele juridice trebuie, prin urmare, să abordeze, pe lângă sistemul juridic propriu-zis, atât realităţile sociale complexe care-l inspiră şi instituţionalizează ci şi consecinţele reglementărilor juridice asupra vieţii sociale;
  2. sociologia studiază acţiunile, relaţiile şi structurile sociale, încercând să desprindă regularităţi şi legităţi sociale, în timp ce ştiinţele dreptului îşi propun să traducă tehnic-normativ aceste realităţi sub forma unor reglementări juridice.

 

 

            Sociologia juridică depăşeşte abordarea „în sine” sau „pură” a dreptului, a normei juridice, abordare ce nu poate răspunde în mod adecvat unor probleme majore ale teoriei şi practicii juridice. Ea studiază mediul social în care fiinţează dreptul, care influenţează dreptul şi care, la rândul său, este influenţat de acesta, permiţând, în acelaşi timp, utilizarea unor metode şi tehnici ale sociologiei în cercetarea fenomenelor juridice.

            Ramura specializată a sociologiei care studiază juridicul din perspectivă sociologică este denumită de către unii autori sociologie juridică, iar de către alţii sociologia dreptului. După cum sublinia prof. N. Popa, este preferabilă denumirea de sociologie juridică din următoarele motive:

  1. Sfera juridicului este mai largă decât sfera dreptului (adică a ansamblului de norme instituite şi sancţionate de stat), ea cuprinzând întreaga viaţă socială a dreptului, adică:
  • aspecte specifice ale conştiinţei juridice:
  • cadrul social de referinţă al normelor juridice;
  • factorii de configurare a dreptului;
  • atitudinea cetăţeanului şi a funcţionarului faţă de lege;
  • modul în care se formulează dreptul în societate;
  • efectele sociale ale dreptului;
  • modul în care se produce modificarea dreptului.
  1. Sociologia juridică este necesar să definească locul juridicului (în sens larg) în cadrul celorlalte dimensiuni ale socialului, să stabilească locul şi rolul lui în cadrul sistemului social global şi interrelaţiile dintre subsistemul juridic şi cel politic, economic, moral etc.;
  2. Deşi dreptul nu poate exista decât în şi prin social, iar toate fenomenele juridice sunt, implicit, şi fenomene sociale, nu toate fenomenele sociale cu caracter juridic sunt de acelaşi tip. Unele dintre ele au un caracter pregnant juridic, fiind denumite fenomene juridice primare (care datorită caracterului lor evident juridic – legi, activitate jurisdicţională etc. – sunt identificate cu dreptul).

Alte fenomene sociale însă conţin elemente de drept mai puţin sesizabile, sunt mai puţin pregnant, evident, juridice, ele constituind aşa-numitele fenomene juridice secundare.

A limita studiul sociologic al juridicului la prima categorie de fenomene, ar însemna a accepta limitarea nepermisă a acestuia.

 

În consecinţă, vom spune că sociologia juridică este acea ramură a sociologiei care abordează fenomene juridice ca fenomene sociale specifice, în toată complexitatea, unitatea şi diversitatea lor, vizând să stabilească locul şi rolul subsistemului juridic în structura, organizarea, funcţionarea şi dinamica sistemului social global.

 

 

 

 

 

Studiind fenomenul juridic în toată complexitatea sa, sociologia juridică este interesată în cercetarea, cu metode şi tehnici specifice, a:

  • relaţiilor, normelor şi instituţiilor juridice sub aspectul determinării şi implicaţiilor sociale ale apariţiei, funcţionării şi modificării acestora;
  • modului în care acestea se reflectă în conştiinţa oamenilor (sub aspectul gradului cunoaşterii şi valorizării lor şi al atitudinii faţă de acestea);
  • modului de respectare a normelor şi reglementărilor juridice şi a cauzelor şi implicaţiilor încălcării acestora;
  • specificului normelor, reglementărilor juridice şi al raportului acestora cu alte tipuri de norme şi reglementări.