Sociologia juridică, ramura specializată a sociologiei, are şi ea o dublă finalitate: una cognitivă (ea vizează cunoaşterea fenomenului juridic în integralitatea sa şi în interdependenţele sale cu sistemul social global şi cu alte subsisteme sociale, ca şi prospectarea evoluţiei acestuia) şi una practic operaţională (ea putând servi ca instrument de acţiune, îndeplini o funcţie de „inginerie socială”).

            Această dublă finalitate îi conferă o utilitate deosebită pentru jurist, indiferent în postura în care s-ar afla:

  1. În postura de teoretician al dreptului, sociologia îl ajută pe jurist să-şi înţeleagă mai bine obiectul propriu de studiu, să abordeze fenomenele juridice ca fenomene sociale specifice, fenomene cu determinări şi implicaţii sociale deosebite;
  2. În postura de creator de drept, de om chemat să fundamenteze şi să formuleze reglementări juridice, cercetarea sociologică îl poate ajuta:
  • să identifice condiţiile concrete care solicită un anumit tip de reglementări juridice;
  • să anticipeze modul cum vor fi receptate respectivele reglementări juridice, în ce măsură ele vor fi în consonanţă cu interesele oamenilor a căror activitate urmează să o reglementeze;
  • să anticipeze efectele probabile ale respectivelor reglementări;
  • să cunoască efectele reale ale unor reglementări juridice intrate în funcţiune;
  • să obţină feed-back-ul necesar pentru modificarea reglementărilor juridice dovedite a fi total sau parţial inadecvate.

            Creatorul de drept (legiuitorul) ar trebui să ţină cont în mai mare măsură de faptul că reglementările juridice propuse trebuie nu numai să fie în consonanţă cu nişte principii de drept relativ abstracte şi permanente, cu alte reglementări juridice deja existente, ci trebuie să fie adecvate realităţilor concrete în care urmează să funcţioneze. Pentru aceasta, cercetarea sociologică i-ar putea fi de mare ajutor. S-ar evita astfel, în bună măsură, situaţiile, deloc rar întâlnite, în care reglementări juridice prost gândite, insuficient fundamentate şi puţin racordate la realităţi concrete în permanentă schimbare, pot avea efecte nedorite, uneori catastrofale, fiind sursă de tensiuni sociale şi generând, în mod firesc, reacţia de încercare permanentă de eludare sau de încălcare a lor.

  1. În postura de practician al dreptului, cercetarea sociologică l-ar putea ajuta pe jurist:
  • să identifice gradul de cunoaştere a reglementărilor legale de către cetăţean şi de către funcţionarul public şi să acţioneze în consecinţă (este adevărat că nu poate fi invocată drept scuză pentru încălcarea unor reglementări legale necunoaşterea acestora, dar, nu mai puţin adevărat este faptul că buna cunoaştere a acestor reglementări, ce se poate asigura printr-o bună prezentare şi popularizare a lor, este o condiţie destul de importantă pentru respectarea lor);
  • să identifice frecvenţa cu care se produc diferite încălcări ale reglementărilor legale şi factorii ce favorizează aceste încălcări;
  • să cunoască mai bine efectele asupra individului, colectivităţii mai restrânse sau mai largi şi chiar asupra societăţii în ansamblul său ale unui anumit curs al fenomenului infracţionalităţii;
  • să faciliteze individualizarea pedepsei, în funcţie de circumstanţele în care s-a produs încălcarea legii, antecedentele celui ce a încălcat legea şi consecinţele pedepsei asupra individului, familiei acestuia şi a colectivităţii;
  • să facă posibilă găsirea unor modalităţi adecvate de acţiune pentru asigurarea respectării legii, prevenirea încălcării acesteia şi recuperarea socială a celor sancţionaţi pentru încălcarea legii.