In cadrul vietii de relatie, a vietii sociale, conduita (actiunea) fiecaruia este apreciata, evaluata de ceilalti membrii ai societatii si considerata „convenabila” ori „neconvenabila”, pentru ei sau grupul social construit dupa cum ea se armonizeaza sau vine in conflict cu acestea.

           Fortele naturale care au trezit si sadit in om imperativul sociabilitatii, au avut darul si puterea de a inspira si determina acestuia spiritul de ordine facandu-l sa inteleaga ca in cadrul grupului social, interesele si actiunile fiecaruia trebuie sa se armonizeze cu acelea ale celorlalti, ca actiunilor neconvenabile trebuie sa le raspunda reactii convenabile, ca existenta comuna, convietuirea oamenilor in societate nu este posibila fara ordonare careia trebuie sa i se conformeze fiecare in parte si toti laolalta.

          La randul ei, societatea isi are asigurata si poate realiza dezvoltarea sa complexa numai prin valorificarea deplina a aptitudinilor membrilor sai, a personalitatii acestora. Societatea este pentru fiecare individ, pentru fiecare membru al sau, cadrul care asigura existenta si dezvoltarea acestuia, prin aceea ca fiecare are un statut al sau in care se insumeaza totalitatea drepturilor si obligatiilor pe care societatea le acorda sau le pretinde de la fiecare.

          Începând cu anul 1990, mai multi factori inerenti perioadei de tranzitie din România, au generat un climat favorabil proliferarii unor fenomene disfunctionale în societate, cum au fost criza de autoritate, legislatia incompleta si procesul de reforma al structurilor pe segmente ale relatiilor sociale, aflat în plin proces de transformare.Neintroducerea  modificarilor care se impuneau, la timp, in Codul Penal, cat si la Codul de procedura penala, a influentat starea infractionala si chiar solutiile care s-au dat în anumite dosare având ca obiect infractiuni de coruptie, pe fondul unor modificari anterioare ale unor reglementari procedurale care au transformat benefic prezumtia de nevinovatie dintr-un principiu procedural declarativ într-o garantie procesuala, însotita de constantul principiu "in dubio pro reo"- care consacra prezumtia de nevinovatie, orice persoana este considerata nevinovata pana la stabilirea vinovatiei sale printr-o hotarare penala definitive.Tranzitia pe plan economic a procesului de restructurare a proprietatii conform Constitutiei din 1991, a impus ignorarea terminologiei neconcordante a legii penale cu cea a Constitutiei si stricta aplicare a prevederilor legale care incrimineaza fapte penale, pâna la abrogarea sau modificarea expresa a acestor norme de drept. .

             Specialistii în stiinta dreptului penal admit în unanimitate,  coruptia  precum o plaga sociala care impune gasirea si utilizarea celor mai noi si mai eficiente metode si tehnici, a unei legislatii corespunzatoare, pentru depistarea celor care realizeaza câstiguri fabuloase ilicite, profitând de anumite functii în ierarhia sociala. Astfel,protectia juridica impotriva coruptiei s-a impus nu numai datorita sentimentului firesc de ostilitate, ci mai ales din nevoia pe care societatea organizata si-o datoreaza si o datoreaza membrilor sai, de aparare impotriva descompunerii morale grave, a degradarii, a venalitatii celor investiti cu exercitiul puterii sau al unei functiuni. În materia dreptului penal, termenul caracterizeaza o anumita comportare a functionarului care îsi comercializeaza, îsi vinde atributele functiei si încrederea acordata de societate,primind în schimb bani ori alte foloase.Reprezinta un pericol social pentru societate prin vatamarea sau punerea în pericol a desfasurarii activitatii statului si a tuturor sectoarelor vietii sociale.
         Modificarea de-a lungul timpului, a traditiilor, a conditiilor istorice si geografice influentate de factori de natura sociala, au transformat perceptia opiniei publice referitoare la fenomen, sensibilizând-o în evaluarea gravitatii acestor fapte si în incriminarea lor..  În vechiul drept penal românesc, corupţia apare incriminată destul de târziu şi limitat, în perioada domniilor fanariote. Faptele de corupţie constau în daruri făcute de către subalterni sau de către particulari dregătorilor, în dubla lor calitate de funcţionari şi judecători. O dată cu perioada fanariotă, moravurile impuse de către demnitarii fanarioţi au înlocuit obiceiurile austere ale poporului român şi au condus la generalizarea corupţiei atât în raporturile cu demnitarii turci cât şi în cele dintre funcţionarii români ori între aceştia şi populaţie. Frecvenţa cazurilor de corupţie a impus unele reglementări penale încă în timpul ultimelor domnii fanariote, vizând în special actele de corupţie ale judecătorilor sau ale altor funcţionari cu atribuţii de judecată (ispravnici). Totodată, au apărut reglementări penale care incriminau faptele de corupţie într-o manieră modernă şi explicită, cum ar fi Condica de drept penal şi procedură penală intrată în vigoare la 1 ianuarie 1852, în Muntenia, sub domnia lui Barbu Ştirbei. Incriminarea faptelor de corupţie a fost perfecţionată şi completată prin Codurile penale din 1865, 1936 şi 1968, păstrându-se însă principiile preluate din Codul penal francez din 1810, care au fost îmbogăţite cu rezultatele gândirii juridice româneşti. Aşadar, corupţia nu este o noutate pentru România ci o avut o lungă şi negativă tradiţie istorică, fapt confirmat şi de terminologia variată folosită pentru a ilustra fenomenul corupţiei.

           În literatura de specialitate, V. Dobrinoiu, preluând o teza exprimata în raportul la cea de-a V-a Conferinta internationala anticoruptie, prezentat la Amsterdam la 9 martie 1992, de catre John A. Gardiner, adera la modul de clasificare a coruptiei în perceptia opiniei publice, în coruptie neagra, care se realizeaza atunci când actul ilicit este condamnat de întreaga societate si de elitele acesteia, urmarindu-se pedepsirea ei;coruptie cenusie, care se realizeaza atunci când numai unii membri ai societatii si îndeosebi elitele urmaresc pedepsirea actului ilicit si o coruptie alba, când nici opinia publica, nici elitele nu sprijina pedepsirea ei, gasind-o tolerabila.Parca pare familiara o astfel de conceptie,pe alocuri neutrala sau chiar benigna asupra coruptiei din Romania,uneori voita de elite,incurajata sau chiar intretinuta.

“De ce este Mararu atat de interlop…pentru ca dadea bani,la oameni si le lua camata?!Cati nu dau bani!Sunt procurori care dau bani!” spune Aurelian Soric –fost sef IPJ Piatra Neamt.

Potrivit Ordonantei  de Guvern 19 din 2002, aprobata prin Legea nr. 640 din decembrie 2002, imobilele din fondul administrat de  Regia Autonoma - Administratia Patrimoniului Protocolului de Stat ar trebui sa aiba trei destinatii: resedinte oficiale, locuinte de protocol si, respectiv, locuinte necesare activitatii de reprezentare si protocol. In Bucuresti, regia are peste 700 de proprietati – apartamente si imobile, dintre care 685 pot fi vandute. Mai putin de 100 de demnitari au dreptul sa primeasca locuinte de protocol pe perioada mandatului…

Cele doua situatii enumerate mai sus,pot fi si sunt cu siguranta asimilabile conceptiei evidentiate intr-un comunicat public al DNA privind stratificarea coruptiei,mai exact nivelurile coruptiei,exemplificatoare spunem noi,spetei in cauza cat si conexante si generante peste ani.Astfel,exista “marea coruptie” si “mica coruptie” "Marea corupţie" este asociată funcţiilor de nivel înalt, factorilor de decizie majoră, formelor grave de fraudă, extorcări de fonduri, mergând până la criminalitatea organizată, în timp ce "mica corupţie" are cel mai puternic impact pentru percepţia publică.

Incadrarea exacta a celor doua situatii enuntate mai sus,revine desigur legiuitorului,atata timp cat situatiile in sine,prezinta interes,desigur…

Consecintele atitudinii laxe si inerte legate de astfel de actiuni :

  • - pierderea credibilităţii României ca ţară implicata ferm către integrarea euroatlantică, în special sub aspectul capacităţii de a utiliza deplin şi efectiv fondurile Comisiei Europene şi de a proteja interesele financiare ale Comunităţii împotriva fraudei şi corupţiei;
  • - dezorganizarea sistemelor de conducere şi de execuţie şi dereglarea mecanismelor administrative, juridice şi economice;
  • - eşecul procesului de reformă, în special de natură economică şi instituţională;
  • - sporirea costurilor sociale, scăderea accentuată a nivelului de trai şi sărăcirea populaţiei;
  •  - perturbarea funcţionării sistemelor de furnizare a serviciilor edilitare esenţiale;
  • - scăderea moralului populaţiei şi erodarea încrederii în factorii de conducere, în justiţie şi administraţie.

         Pe linia contracararii unor astfel de consecinte,  în ultimul deceniu, factorii politici din România au întreprins  măsuri, inclusiv pe plan legislativ, menite să limiteze fenomenul corupţiei şi consecinţele acestuia. Au fost promovate reforme instituţionale, măsuri de politică penală şi adaptare la legislaţia europeană în domeniu.

         Actul normativ cadru în acest domeniu este Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie.

          Legea se aplică numai anumitor categorii de persoane şi stabileşte reguli speciale de comportament pentru alte categorii de persoane, iar infracţiunile legate de fenomenul corupţiei sunt împărţite în trei categorii: infracţiuni de corupţie, infracţiuni asimilate infracţiunilor de corupţie şi infracţiuni în legătură directă cu infracţiunile de corupţie.

          În cadrul programelor  privind prevenirea şi acţiunea împotriva corupţiei, pornindu-se de la identificarea sectoarelor vulnerabile la corupţie şi a factorilor de risc specifici au fost identificate următoarele forme de corupţie:

  • - corupţia administrativă "priveşte activitatea administraţiei publice locale şi centrale, autorităţile vamale, sănătatea şi asistenţa socială, cultura şi învăţământul, instituţiile din domeniul apărării, ordinii publice şi siguranţei naţionale - corupţia în justiţie" cu referire la autorităţile judecătoreşti "parchete şi instanţe";
  • - corupţia economică " în special în domeniul financiar-bancar, în agricultură, silvicultură şi în unele ramuri ale industriei: metalurgie-siderurgie, precum şi în prelucrarea şi comercializarea petrolului.
  • - corupţia politică " legată în special de activitatea parlamentară şi a partidelor politice: efectele negative ale imunităţii parlamentare, influenţarea iniţiativelor legislative, finanţare partidelor politice şi a campaniilor electorale.

    Printre principalele forme ale coruptiei,incriminate de legile romanesti,amintim: abuzul in serviciu, luarea de mita, darea de mita, primirea de foloase necuvenite, traficul de influenta,conflictul de interese,incompatibilitatile, infractiuni impotriva intereselor financiare ale Comunitatilor Europene,falsul si uzul de fals in diverse scheme economice ilegale,spalarea de bani,utilizarea informatiilor in mod neautorizat,santajul si extorcarea in care este implicate o persoana aflata in exercitarea unor atributii publice.In fapt,exercitarea unor atributii publice in mod incorect,ilicit si ilegal constituie practic spectrul acuzativ,punitiv si preventiv al legislatiei anticoruptie din Romania.

        In legea 78/2000 la dispozitii generale,articolul 1,aflam aplicabilitatea   acesteia; persoanele susceptibile de acte de coruptie,sunt  cele care :

  1. a) exercita o functie publica, indiferent de modul in care au fost investite, in cadrul autoritatilor publice sau institutiilor publice; 
  2. b) care indeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o functie sau o insarcinare, in masura in care participa la luarea deciziilor sau le pot influenta, in cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societatilor comerciale, companiilor nationale, societatilor nationale, unitatilor cooperatiste sau al altor agenti economici;
  3. c) care exercita atributii de control, potrivit legii;
  4. d) care acorda asistenta specializata unitatilor prevazute la lit. a) si b), in masura in care participa la luarea deciziilor sau le pot influenta;
  5. e) care, indiferent de calitatea lor, realizeaza, controleaza sau acorda asistenta specializata, in masura in care participa la luarea deciziilor sau le pot influenta, cu privire la: operatiuni care antreneaza circulatia de capital, operatiuni de banca, de schimb valutar sau de credit, operatiuni de plasament, in burse, in asigurari, in plasament mutual ori privitor la conturile bancare si cele asimilate acestora, tranzactii comerciale interne si internationale;
  6. f) care detin o functie de conducere intr-un partid sau intr-o formatiune politica, intr-un sindicat, intr-o organizatie patronala ori intr-o asociatie fara scop lucrativ sau fundatie;
  7. g) alte persoane fizice decat cele prevazute la lit. a) - f), in conditiile prevazute de lege.

   Legat de prevenirea,descoperirea si sanctionarea celor enumerate mai sus,si  nu numai, codul de procedura penală, în art.1 prevede expres următoarele scopuri ale procesului penal; protejarea persoanei, societăţii şi statului de infracţiuni, precum şi faptele ilegale ale persoanelor cu funcţii de răspundere în activitatea lor legală de descoperire a infracţiunii, astfel ca orice persoană care a săvârşit o infracţiune să fie pedepsit potrivit vinovăţiei sale şi nici o persoană să nu fie trasă la răspundere penală şi condamnată. . Astfel, procesul penal se declanşează pentru constatarea faptului infracţiunii şi persoanei vinovate, realizându-se sarcina tragerii la răspundere penală prin aplicarea justă a legii penale, acesta fiind considerat scopul imediat al oricărui proces penal.

            Procedura comuna se aplica nediferentiat in marea majoritate a cauzelor penale deoarece este necesara normarea desfasurarii procesului penal si   respectarea dreptului  la egalitate in fata legii penale. In unele cazuri insa procedura obisnuita nu este suficient de eficace si nu poate alcatui cadrul optim pentru aflarea adevarului si instrumentarea cauzelor. De aceea legea penala a instituit anumite reglementari derogatorii de la procedura comuna, norme ce se aplica in mod limitat in functie de cauza in discutie. Rolul lor este de a mentine functional mecanismul justitiei fara a aduce atingere libertatilor garantate de lege si fara a influenta justa solutionare a cauzei. Aceste derogari sunt numite proceduri speciale. Pentru a putea constitui o procedura speciala normele derogatorii trebuie ca prin continut, sistematizare si mod de aplicare sa formeze un complex de norme pe deplin justificat.

               Procedurile speciale prevazute de codul de procedura penala:

a.urmarirea si judecarea unor infractiuni flagrante,

b.procedura privind tragerea la raspundere penala a persoanei juridice,

  1. darea in urmarire,
  2. procedura reabilitarii judecatoresti,
  3. repararea pagubei materiale sau a daunei morale in cazul condamnarii pe nedrept sau al privarii ori restrangerii de libertate in mod nelegal,
  4. procedura in caz de disparitie a inscrisurilor judiciare,
  5. asistenta judiciara internationala.

              In interesul legii 78/2000,din cadrul procedurilor speciale,o aplicabilitate reala o constituie urmarirea si judecarea unor infractiuni flagrante , procedura speciala denumita darea in urmarire,cat si asistenta judiciara internationala. Conform prevederilor legale “este considerata infractiune flagranta infractiunea descoperita in momentul savarsirii sau imediat dupa savarsire…”

         Având în vedere aceste particularitati, probatiunea  infractiunii este mult mai usoara, datele cu privire la comiterea infractiunii fiind furnizate de persoanele care au asistat sau au luat cunostinta în mod direct de consecintele acesteia.

           La articolul 21 paragraful 1 este specificat  rolul procedurii speciale “Infractiunile prevazute de prezenta lege ca infractiuni de coruptie sau ca infractiuni asimilate acestora ori ca infractiuni in legatura directa cu infractiunile de coruptie, daca sunt flagrante, se urmaresc si se judeca potrivit dispozitiilor art. 465 si art. 467- 479 din Codul de procedura penala”.Paragraful 2 arata “Daca infractiunile prevazute la alin. (1) nu sunt flagrante, urmarirea penala si judecata se efectueaza potrivit procedurii de drept comun”.Evident, necesitatea unei proceduri speciale de urmarire si judecare a unei infractiuni flagrante se explica prin conditiile în care se savârsesc aceste infractiuni, ceea ce permite descoperirea rapida a faptei si faptuitorului, stabilirea vinovatiei acestuia pe baza de probe certe si tragerea la raspundere într-un timp mai scurt. Pe baza acestor elemente de fapt, se poate elimina aproape complet posibilitatea unor erori judiciare, ceea ce permite o activitate procesuala penala rapida si simplificata.

            Astfel,legea 78/2000,articolul 26 paragraful 1 prevede  „In cazul in care exista indicii temeinice si concrete ca s-a savarsit sau ca se pregateste savarsirea de catre un functionar a unei infractiuni de luare de mita (...)sau de trafic de influenta(...)procurorul poate autoriza folosirea investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor cu identitate reala,in scopul descoperirilor faptelor,identificarii faptuitorilor si obtinerii mijloacelor de proba.Paragraful 2 prevede ca „Investigatorii sub acoperire sunt lucratori operativi din cadrul politiei judiciare,anume desemnati in acest scop,in conditiile legii.Mai departe,in paragrafele urmatoare legea prevede urmatoarele : „Investigatorii cu identitate reala sunt lucratori operativi din cadrul politiei judiciare.Autorizarea folosirii investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor cu identitate reala este data prin ordonanta motivata de procurorul competent sa efectueze urmarirea penala,pentru o perioada de cel mult 30 de zile,care poate fi prelungita motivat numai daca temeiurile care au determinat autorizarea se mentin.Fiecare prelungire nu poate depasi 30 de zile,iar durata totala a autorizarii,in aceeasi cauza si cu privire la aceeeasi persoana ,nu poate depasi 4 luni.Ordonanta procurorului prin care se autorizeaza folosirea investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor cu identitate  reala trebuie sa cuprinda(...),urmatoarele:

   a)indiciile temeinice  si concrete cu privire la savarsirea sau la pregatirea savarsirii infractiunilor prevazute la art.254,256,sau 257 Codul penal;

   b)functionarul fata de care exista presupunerea ca a savarsit sau pregateste savarsirea unei infractiuni dintre cele prevazute la art.254,256 sau 257din Codul penal,atunci cand identitatea acestuia este cunoscuta;

   c)activitatile pe care investigatorul sub acoperire sau investigatorul cu identitate reala este autorizat sa le efectueze;

d)identitatea sub care investigatorul sub acoperire urmeaza  a efectua activitatile autorizate;

e)perioada pentru care se da autorizarea.

     Investigatorii sub acoperire sau investigatorii cu identitate reala pot fi autorizati sa promita,sa ofere sau,dupa caz,sa dea bani ori alte foloase unui functionar,in conditiile prevazute la articolul 254,256sau 257 din Codul penal.

     Procesele verbale incheiate de investigatorii sub acoperire  sau de investigatorii cu identitate reala cu privire la activitatile desfasurate, autorizate amintite mai sus,pot constitui mijloace de proba  si pot fi folosite numai in cauza penala in care a fost data autorizarea.Identitatea reala a investigatorilor sub acoperire  nu poate fi dezvaluita in timpul ori dupa terminarea actiunii acestora.Procurorul competent sa autorizeze folosirea unui investigator sub acoperire are dreptul sa-i cunoasca adevarata identitate,cu respectul secretului profesional.Investigatorii sub acoperire sau investigatorii cu identitate reala pot fi audiati ca martori in conditiile articolului 862 din Codul de procedura penala.” Mentionam ca acest articol este introdus prin art.unic pct.3 O.U.G. nr.124/2005 in vigoare de la data de 19 septembrie 2005.

     La articolul urmator 27,legea 78/2000,este stipulat „Cand sunt indicii temeinice cu privire la savarsirea uneia dintre infractiunile

prevazute de prezenta lege, in scopul strangerii de probe sau al identificarii faptuitorului, procurorul poate sa dispuna pentru o durata de cel mult 30 de zile:

  1. a) punerea sub supraveghere a conturilor bancare si a conturilor asimilate acestora;
  2. b) punerea sub supraveghere sau sub ascultare a liniilor telefonice;
  3. c) accesul la sisteme informationale;
  4. d) comunicarea de acte autentice sau sub semnatura privata de documente bancare, financiare ori contabile. Pentru motive temeinice masurile pot fi prelungite de procuror prin ordonanta motivata, fiecare prelungire neputand depasi 30 de zile. In cursul judecatii instanta poate dispune prelungirea acestor masuri prin incheiere motivata.

 

 

Odata cu legiferarea,conceptul de combatere a coruptiei ia forma clara,noilor proceduri si modalitati de actiune necesare si statuate a lua forma, le sunt necesare capitalul uman specializat tematic.Legiuitorul prin articolul 28 al prezentei legi dispune instituirea Sectiei  de combatere a coruptiei si criminalitatii organizate, care functioneaza in cadrul Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, ca structura specializata in acest domeniu la nivel national. Se instituie, de asemenea, prin prezenta lege, servicii de combatere a coruptiei si criminalitatii organizate in cadrul parchetelor de pe langa curtile de apel si birouri de combatere a coruptiei si criminalitatii organizate in cadrul parchetelor de pe langa tribunale, ca structuri

teritoriale specializate in acest domeniu. Activitatea acestor servicii si birouri este coordonata si controlata de Sectia de combatere a coruptiei si criminalitatii organizate din cadrul Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie. Sectia de combatere a coruptiei si criminalitatii organizate din cadrul Parchetului de pe langa Curtea Suprema de Justitie, precum si serviciile si birourile prevazute la alin. (2) efectueaza, potrivit Codului de procedura penala si altor legi speciale, urmarirea penala privind infractiuni

de coruptie prevazute in prezenta lege, precum si infractiunile savarsite in conditiile crimei organizate. De asemenea, sectia conduce si controleaza activitatile procesuale efectuate de organele politiei si de alte organe implicate in descoperirea si urmarirea penala a acestor infractiuni, supraveghind ca actele indeplinite de aceste organe sa fie efectuate cu respectarea dispozitiilor legale.

          Exista insa numeroase cazuri de infractori care in pofida aparatului de stat imens, pus in slujba luptei anticoruptie,din cause diverse reusesc sa sustraga tragerii la raspundere.In aceste conditii se poate uza conform legii de o alta procedura speciala,amintita mai sus,sub denumirea “darea in urmarire.”Conform articolului 439 paragraful 1 din codul de procedura penala  :”Darea în urmărire se solicită şi se dispune pentru identificarea, căutarea, localizarea şi prinderea unei persoane în scopul aducerii acesteia în faţa organelor judiciare ori punerii în executare a anumitor hotărâri judecătoreşti.”Darea in urmarire se solicită şi se dispune în următoarele cazuri:

  1. a) nu s-a putut executa un mandat de arestare preventivă, un mandat de executare a unei pedepse privative de libertate, măsura educativă a internării într-un centru de reeducare, măsura internării medicale sau măsura expulzării, întrucât persoana faţă de care s-a luat una dintre aceste măsuri nu a fost găsită;
  2. b) persoana a evadat din starea legală de reţinere sau deţinere ori a fugit dintr-un centru de reeducare sau din unitatea în care executa măsura internării medicale;
  3. c) în vederea depistării unei persoane urmărite internaţional despre care există date că se află în România.

 

Darea in urmarire se solicita de:

  1. a) organul de poliţie care a constatat imposibilitatea executării măsurilor prevăzute în alin. 2 lit. a);
  2. b) administraţia locului de deţinere, centrul de reeducare sau unitatea medicală prevăzută în alin. 2 lit. b);
  3. c) procurorul competent potrivit legii, în cazul prevăzut în alin. 2 lit.c.

 

Darea în urmărire se dispune prin ordin de Inspectoratul General al Poliţiei Române. Ordinul de dare în urmărire se comunică în cel mai scurt timp organelor competente să elibereze paşaportul, care au obligaţia să refuze eliberarea paşaportului sau, după caz, să ridice provizoriu paşaportul pe durata măsurii, precum şi organelor de frontieră pentru darea în consemn.

     O alta practica   in vederea aducerii celor vinovati in fata legii,atunci cand situatia o impune,o constituie asistenta judiciara internationala penala. În doctrina de specialitate extrădarea este definită ca fiind un act de asistenţă juridică interstatală în materie penală care urmăreşte transferul unui individ urmărit sau condamnat penal din domeniul suveranităţii juridice a unui stat în domeniul celuilalt stat. Extrădarea este un act de cooperare a statelor împotriva infractorilor de un anumit grad de periculozitate, pentru a împiedica sutragerea acestora, prin refugierea pe teritoriul altui stat, de la răspunderea penală.

     Solicitarea extrădării se face de către statul român unui stat străin la propunerea motivată a procurorului competent sau a preşedintelui instanţei competente, după caz. Soluţiile procurorului sau judecătorului privind propunerea de a se cere extrădarea sunt înaintate Procurorului General competent sau Ministerului Justiţiei. Ministerul Justiţiei, dacă socoteşte că extrădarea propusă este fondată, definitivează şi semnează cererea de extrădare, după care aceasta şi actele anexe se transmit statului solicitat.Un astfel de caz recent aflat in colimatorul opiniei publice,este si cazul extradarii din Indonezia a lui Nicolae  Popa presupus coautor al unor infractiuni grave de coruptie,dar si  dovedit faptuitor al unor infractiuni de natura economica de legea din Romania..

   In loc de concluzii,vom supune atentiei  un raport al DNA pe anul 2007,care vine cu o serie de date interesante. . El pune la dispoziţie

date statistice şi comentează, totodată, blocajele, întârzierile, neajunsurile legate de propriile anchete.Amintim, Direcţia Naţională Anticorupţie este structură cu personalitate juridică, în cadrul Parchetului de pe lângă

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, înfiinţată prin reorganizarea Parchetului Naţional Anticorupţie, îşi exercită atribuţiile pe întregul teritoriu al României  prin procurori specializaţi în combaterea corupţiei.

   In anul 2007 procurorii DNA au avut de soluţionat 3.319 de cauze (fata de 2.615 in 2006), din care au fost soluţionate 2.070  (fata de 1.509 in 2006), respectiv 1.506 soluţii pe fondul cauzei si 564 soluţii de declinare a competentei sau conexare. Din cele 1.506 cauze soluţionate pe fond, in

167 s-a dispus trimiterea in judecata a inculpaţilor. S-a constatat o creştere a

numărului de rechizitorii comparativ cu anul 2006 cu 31,5%.Prejudiciile totale reţinute prin rechizitorii au fost de 385 de milioane le,

comparativ cu 170 milioane in 2006. S-a subliniat creşterea semnificativa a

numărului cauzelor complexe, fiind cercetate si trimise in judecata cu 60% mai multe persoane care au ocupat importante funcţii si demnităţi publice (de la 149 la 238).

Toata aceasta activitate de anchetă s-a finalizat in cursul anului 2007 cu 63

de hotărâri definitive de condamnare a unui număr de 109 inculpaţi (fata de 80 de hotărâri definitive privind 155 inculpaţi, in 2006). Prin hotărâri nedefinitive au fost condamnaţi 119 inculpaţi. Conform raportului DNA, jurisprudenţa în aceasta materie este extrem de neunitară, iar pedepsele aplicate nu sunt de natura să-şi atingă scopul disuasiv (descurajator), in condiţiile in care din totalul de 109 persoane condamnate, doar 28 au primit pedepse cu executare in detenţie, restul primind pedepse a căror executare a fost suspendată.

S-a mai observat că, statistic, instanţele tratează mai blând corupţia din

sectorul public decât pe cea din sectorul privat, deşi noţiunea de corupţie se leagă prioritar de calitatea de agent public. Astfel, din cei 28 de inculpaţi

condamnaţi cu privare de libertate, majoritatea (16) provin din mediul privat sau erau fără ocupaţie, in timp ce doar 12 agenţi publici au fost condamnaţi la pedepse cu executare in detenţie. Corelativ, exista 47 de funcţionari publici faţă de care s-au dispus pedepse cu suspendarea executării, faţă de 34 de inculpaţi ce provin  din mediul privat cărora li s-a aplicat acelaşi tip de executare a pedepsei.

 

 

 

   BIBLIOGRAFIE:

 

 

Ion Neagu, Drept procesual penal, Editura Global Lex, Bucureşti, 2002,

  1. Apetrei, Drept procesual penal, Editura Victor, Bucureşti, 2001,
  2. Volonciu, Tratat de procedură penală, Partea specială, vol. II, Editura

      Paideia,           Bucureşti,1998,

  1. Dongoroz, ş.a., Explicaţii teoretice ale Codului de procedură penal 

      român, Partea  specială, vol. II, Editura Academiei,1976

  1. Păvăleanu,  Drept procesual penal, Partea specială, Editura Lumina Lex,

       Bucureşti,  2002,

Ion Neagu,Drept procesual penal,Partea Speciala,Tratat, , Editura Global   

       Lex,          Bucureşti,2007.

  1. Dobrinoiu, Corupţia în dreptul penal român, Edit. Atlas Lex, Bucureşti

        1995

 

 

 

WWW.PNA.RO

WWW.PINZARU.RO

WWW.SCRIBD.COM

WWW.POLITIAROMANA.RO

WWW.DREPTONLINE.RO

WWW.CDEP.RO

WWW.ROMANIALIBERA.RO

WWW.SRI.RO

WWW.YOUTUBE.COM

WWW.LEXNAVIGATOR.NET

WWW.STUDIIJURIDICE.RO

WWW.FORSTUDENT.HOME.RO

WWW.FORUMULJUDECATORILOR.RO

WWW.EUROAVOCATURA.RO