CONTRACTUL DE VANZARE-CUMPARARE

 

 

Notiunea si caracterele juridice ale contractului

de vanzare-cumparare

 

 

Art. 1294 C. civ. defineste vanzarea ca fiind “o conventie prin care doua parti se obliga intre sine, una a transmite celeilalte proprietatea unui lucru si aceasta a plati celei dintai pretul lui.”

Contractul de vanzare-cumparare este acel contract in baza caruia o persoana, numita vanzator, transfera si garanteaza altei persoane, numita cumparator, dreptul sau de proprietate asupra unui bun sau alt drept real ori drept de creanta, sau dreptul asupra unei universalitati juridice, cumparatorul obligandu-se in schimb a plati vanzatorului o suma de bani, numita pret.

Contractul de vanzare-cumparare nu poate avea ca obiect drepturi personale nepatrimoniale si nici dreptruri patrimoniale care su caracter strict personal, precum nici alte drepturi prevazute de lege ori rezultate din acte unilaterale sau convenite prin contracte intuitu personae.

 

 

Caracterele juridice ale contractului de vanzare-cumparare

 

 

Din definitia data contractului de vanzare-cumparare rejulta caracterele juridice ale acestuia, si anume: este un contract consensual, bilateral (sinalagmatic), cu titlu oneros, comutativ si translativ de propriatate.

  1. consensual - deoarece se incheie valabil prin simplul consimtamant

al partilor (solo consensu). Acest lucru este prevazut expres de art. 1295 alin. 1 C. civ., conform caruia “vinderea este perfecta… indata ce partile s-au invoit asupra lucrului si asupra pretului…”

         De la principiul consensualismului exista insa unele exceptii prevazute expres de lege, situatii cand contractul de vanzare-cumparare, pentru a fi valid, trebuie sa indeplineasca solemnitatea ceruta de aceasta. Aceste cazuri, cand vanzarea-cumpararea este solemna, sunt strict si limitativ prevazute de lege.

         O prima exceptie de le principiul consensualismului este continuta de art. 2 alin.1 din Legea nr. 54/1998 privind circul;atia juridica a terenurilo. “Terenurile situate in intravilan si extravilan pot fi instrainate si dobandite, prin acte juridice intre vii, incheiate in forma autentica”. Nerespectarea cerintei instituite de lege se sanctioneaza cu nulitatea absoluta a contractului de vanzare-cumparare (art. 14 alin. 1 din Legea nr. 54/1998).

Contractul este valabil numai cu respectarea formelor cerute de lege in cazul vanzarii silite, cand aceasta trebuie sa fie facuta ad validitatem prin licitatie publica.

  1. Contractu de vanzare-cumparare este un contract sinalagmatic

(bilateral) deoarece prin incheierea sa da nastere la obligatii recipropce intre partile contractante. Astfel, vanzatorul are obligatia sa predea lucrul vadut si la-l garanteze pe cumparator contra evictiunii si pentru viciile ascunse ale bunului vandut, iar cumparatorul are obligatia sa plateasca pretul convenit si sa preea lucrul. Rezulta ca obligatia fiecarei parti iai are cauza juridica in obigatia celeilalte.

  1. Contractul de vanzare-cumparare este prin esenta sa un contract cu

titlu oneros, deoarece ambele parti urmaresc anumite interese patrimoniale, adica primire unui echivalent ( contraprestatie) in schimbul prestatiei la care se obliga. Astfel, vanzatorul urmareste sa primeasca pretul caontra echivalent al prestatiei sale, iar cumparatorul uramreste sa primeasca bunul cumparat in schimbul pretului convenit.

  1. Contractu de vanzare-cumparare este un contract comutativ,

deoarece esistenta si intinderea drepturilor si obligatiilor reciproce sunt cunoscute de parti la incheierea contractului si nu depind, ca in cazul contractelo aleatorii, de un eveniment viitor si incer, care ar face sa existe sanse de canstig si pierdere pentru oricare din partile contractante.

  1. Contractu de vanzare-cumparare este un contract translativ de

proprietate. In principui, orice contract are ca efect nasterea de drepturi si obligatii in sarcina partilor daca este vorba de contracte sinalagmatice, sau doar a uneia dintre parti, in contractele unilaterare.

         Cat priveste transmiterea dreptului de proprietate sau al altui drept (real sau de creanta), aceasta prezinta un aspect particular al contractului de vanzare cumparare. Deosebit de generarea de drepturi pentru vanzator si cumparator, se produce si u efect exceptional constand in transmiterea unui drept, astfel incat incheiere contractului are drept consecinta transmiterea dreptului de proprieteate si a riscurilor de la vanzator la cumparator, daca sunt intrunite cumulativ urmatoarele conditii:

  1. Vanzatorul trebuie sa fie proprietaruol bunului vadut cu exceptia vanzarii

lucrului celuilalt – iar contractu valabil incheiat.

  1. Obiectul contractului trebuie sa fie format numai din bunuri determinate

individual deoarece in cazul bunurilor determinate generic transferul proprietatii nu poate avea loc in momentul incheierii contractului, intrucat nu se cunosc bunurile care urmeaza a fi efectiv dobandite de cumparator. In situatia bunurilor determinate generic efectul translativ se produce numai in momentul individualizarii lor, operatiunea care se face, de regula, prin predarea lucrului vandut cumparatorului.

In cazul bunurilor viitoare, efectul translativ se produce, in general, la o alta data decat a cea incheierii contractului.

  1. Este necesar ca partile sa nu fi inmanat transferul proprietatii a dreptului

real ori de creanta printr-o clauza speciala, pana la predarea bunului sau la implinirea unui termen sau a unei conditii. Asemenea clauze sunt permise si pot fi inserate in contract, intruncat regula stabilita in art. 1295 alin. 1 C. civ. nu este imperativa, ci supletiva putand fii inlaturata chiar daca lucrul vandut este individual determinat.

         Astfel, partile contractante pot conveni prin “pactul reservati dominii” ca proprietatea sa se transfere de la vanzator la cumparator doar la data achitarii integrale a pretului, pana la indelinirea aceste conditii suspensive vanzatorul ramanand proprietar asunpra bunului care formeaza obiectul vanzarii.

  1. In legatura cu publicitatea dobandirii drepturilor reale imobiliare, trebuie

aratat ca aceasta isi gaseste reglementarea in art. 1295 alin. 2 C. civ., in Legea notarilor publici si activitatii notariale nr. 36/1995 si indeosebi in Legea cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996.

In ipoteza in care mai multe persoane si-au cedat succesiv una celeilalte dreptul real asupra unui imobil, iar inscriere nu s-a facut, cel din urma indreptatit va pute cere birolui de carce funciare a judecatoriei inscrierea dobandirilor succesive odata cu a cea a dreptului sau, cu conditia de a face dovada prin inscrisur originale a tuturor actelor juridice pe care se intemeiaza inscrierile.

Dreptul de proprietate si celelalte drepturi reale sunt opozabile fata de terti fara inscriere in cartea funciara, cand provin din vanzare silita sunt dobandite prin efectul legii sau prin hotarare judecatoreasca.

Referindu-ne la bunurile mobile mentionam ca nu exista un sistem de publicitate posesia lor constitind cel mai bun sistem de publicitate a propriatatii. Astfel daca vanzatorul a vandut bunul mobil la mai multi cumparatori, potrivit legii va produce efecte, fiind valabil, contractul de vanzare-cumparare incheiat cu cumparatorul care a intrat primul si de buna-credinta in posesia bunului mobil respectiv, chiar daca acesta a cumparat ulterior altuia.

 

 

 

Dreptul de preemtiune

Dreptul de preemptiune. In cazul in care proprietarul unui teren agricol din extravilan intentioneaza sa-l vanda, legea confera un drept preferential de cumparare la pret egal (drept de preemptiune) coproprietarilor, proprietarilor vecini si arendasului (art.5-11 din L.nr.54/1998).

  1. Natura juridica. Spre deosebire de pactul de preferinta - care are natura contractuala intrucat dreptul prioritar la cumparare al beneficiarului pactului se naste pe baza consimtamantului dintre parti - dreptul de preemptiune are natura legala, fiind instituit printr-o norma imperativa; vointa proprietarului-vanzator nu are nici un rol in nasterea si exercitarea dreptului de catre titularul lui. In masura in care s-a hotarat sa vanda terenul trebuie sa respecte dreptul de preemptiune sub sanctiunea prevazuta de lege.

In sfarsit, asemanator drepturilor reale, dreptul de preemptiune - fiind un drept absolut - este opozabil erga omnes: deci daca proprietarul vinde terenul cu nerespectarea lui, se poate cere anularea contractului indiferent de buna sau reaua-credinta a tertului cumparator si chiar daca acesta avea calitatea de beneficiar al unui pact de preferinta sau ar avea dreptul la retractul litigios. In conflictul dintre diferitele drepturi de preferinta prioritate are dreptul de preemptiune.

  1. Domeniul si conditiile de aplicare ale dreptului de preemptiune se determina in functie de bunul care formeaza obiectul lui, de actul juridic care urmeaza sa fie incheiat si de dreptul care se instraineaza pe baza contractului proiectat.

-Dreptul de preemptiune are ca obiect numai terenurile agricole (de exemplu, terenuri arabile, pasuni, fanete, vii etc.) situate in extravilan. Daca terenul nu este agricol (de pilda, padure) sau, fiind agricol, este situat in intravilan (inauntrul vetrei localitatii), dreptul de preemptiune nu exista. Dupa cum am vazut, textele in materie sunt de stricta interpretare si domeniul lor de aplicare nu ar putea fi extins, prin analogie, la alte ipoteze.

-Dreptul de preemptiune este prevazut de lege numai daca instrainarea se face "prin vanzare" (art.5). Intrucat vanzarea se face cu titlu oneros si comutativ, pentru o suma de bani platibila cu titlu de pret, dreptul de preemptiune nu poate fi recunoscut daca instrainarea se face fie cu titlu gratuit (de exemplu, donatie), fie cu caracter aleatoriu (de exemplu, contract de intretinere sau de renta viagera), fie prin contractul de schimb, chiar si cu sulta.

-A treia conditie de aplicabilitate a dreptului de preemptiune se refera la dreptul care se instraineaza: actul juridic proiectat trebuie sa aiba ca obiect transmiterea dreptului de proprietate asupra terenului. Intr-adevar, notiunea si, respectiv, expresia de ''instrainare prin vanzare" vizeaza transmiterea proprietatii, iar nu si dezmembramintele ei (de exemplu, dreptul de uzufruct) sau folosinta terenului (arendarea).

In schimb, in cazul in care se instraineaza proprietatea, dreptul de preemptiune trebuie sa fie respectat, chiar daca se transmite numai nuda proprietate si indiferent de persoana titularului dreptului de uzufruct (o terta persoana sau proprietarul-vanzator care isi rezerva acest drept). Evident, daca titularul dreptului de preemptiune intelege sa-l exercite, va fi obligat sa respecte drepturile reale ca orice dobanditor al dreptului de proprietate dezmembrat (sau grevat).

  1. Titularii dreptului de preemptiune sunt: coproprietarii terenului agricol (daca unul - unii - dintre ei se hotaraste sa vanda cota-parte din dreptul de proprietate) , proprietarii vecini (prin aceasta intelegandu-se proprietarii terenurilor agricole invecinate cu terenul agricol care se vinde) si arendasul, in cazul instrainarii prin vanzare a terenurilor agricole din extravilan, arendate.

Precizam ca, spre deosebire de reglementarea anterioara (Legea nr. 18/1991), potrivit noii reglementari (Legea nr.54/1998) statul - in aceasta calitate - nu mai are drept de preemptiune in cazul vanzarii terenurilor agricole extravilane. Statul are drept de preemptiune numai daca este coproprietar sau daca este proprietarul terenului agricol invecinat cu terenul agricol care se vinde (problema calitatii de arendas nu se pune). Daca au calitatea prevazuta de lege (art.5 din L.nr.54/1998) statul, precum si unitatile administrativ-teritoriale sau societatile cu capital integral sau majoritar de stat vor avea drept de preemptiune, legea nefacand vreo distinctie in aceasta privinta, iar ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Solutia se impune si in lumina art.41 alin.2 din Constitutie, care prevede un tratament egal pentru orice proprietate privata.

Precizam, de asemenea, ca - spre deosebire de reglementarea anterioara a materiei analizate (Legea nr. 18/1991) - in noua reglementare nu se prevede (in orice caz nu se prevede in terminis) o ordine de preferinta intre titularii dreptului de preemptiune, astfel incat - daca mai multi titulari si exercita dreptul de preemptiune - "vanzatorul are dreptul de a alege pe unul dintre ofertanti" (art.8 din Legea nr.54/1998).

Potrivit unei alte opinii, vanzatorul are libertatea de alegere numai intre titularii din aceeasi categorie (art.8 folosind termenul de "categorie" la singular); in caz contrar, enumerarea titularilor din art.5 (coproprietari, vecini si arendasi) statorniceste rangul lor.

Intrucat prin noua reglementare s-a renuntat la consacrarea expresa a unei ordini de prioritate, nu excludem posibilitatea optiunii intre titularii din categorii diferite (de ex., incheierea contractului cu arendasul, desi proprietarul vecin a oferit si el acelasi pret). Cat timp contractul s-a incheiat cu un titular al dreptului de preemptiune, nu mai poate fi aplicata sanctiunea prevazuta (de art. 14 din Legea nr.54/1998) "pentru nerespectarea dispozitiilor art.5".

Nu excludem nici posibilitatea incheierii contractului de vanzare-cumparare cu mai multi titulari ai dreptului de preemptiune ofertanti, daca toti sunt de acord in acest sens (de ex., mai multi coproprietari ai terenului agricol in cauza). Este adevarat ca textul prevede dreptul vanzatorului de a alege "pe unul dintre ofertanti", dar "unul" nu are semnificatie de numeral, ci aceea de articol nehotarat.

In sfarsit, observam ca alegerea vanzatorului intre ofertautii titulari ai dreptului de preemptiune este libera, neconditionata de lege. Prin urmare, el poate face alegerea luand in considerare si criterii subiective, de exemplu, sa-l aleaga pe arendas, desi proprietarul terenului invecinat ofera un pret mai mare sau conditii de plata a pretului mai avantajoase. Numai optiunea in favoarea unui cumparator care nu este titular al dreptului de preemptiune deschide calea actiunii in anulare, daca vreun titular a oferit un pret cel putin egal.

  1. Modul de exercitare a dreptului de preemptiune. In scopul exercitarii dreptului de preemptiune, "vanzatorul va inregistra oferta de vanzare a terenului agricol situat in extravilan la consiliul local in raza caruia este situat terenul. In aceeasi zi, secretarul unitatii administrativ-teritoriale va afisa oferta, sub semnatura si cu aplicarea stampilei, la sediul primariei. Oferta va cuprinde numele si prenumele vanzatorului, suprafata si categoria de folosinta, precum si locul unde este situat terenul" (art.6 din Legea nr.54/1998)2

Ca natura juridica - contrar textului expres al legii - "oferta" vanzatorului este o simpla declaratie de intentii, iar nu oferta de a contracta (in sens juridic) deoarece - potrivit unei reguli elementare de drept - oferta de a contracta trebuie sa cuprinda toate elementele necesare pentru incheierea contractului prin simpla acceptare. Or, din "oferta" vanzatorului lipseste unul din elementele esentiale ale vanzarii, si anume pretul cerut, care urmeaza sa fie "oferit" abia de titularul care intelege sa-si exercite dreptul de preemptiune (art.7 si 9 din Legea nr.54/1998). in consecinta, declaratia vanzatorului inregistrata la consiliul local nu produce efectele unei oferte de vanzare-cumparare, putand servi numai ca temei pentru eliberarea actului necesar vanzatorului la autentificarea contractului de vanzare-cumparare de catre notarul public, act care poate fi eliberat dupa 45 de zile de la data afisarii "ofertei" vanzatorului (art.11). insa vanzatorul poate revoca "oferta" si inainte de expirarea acestei perioade (oricand), numai ca, in acest caz, secretarul unitatii administrativ-teritoriale nu va putea elibera actul necesar pentru autentificarea contractului de vanzare-cumparare. In orice caz, vanzatorul poate reveni asupra intentiei de vanzare si prin neacceptarea pretului oferit de catre titularii dreptului de preemptiune (pret "neconvenabil" potrivit art. 9 din Legea nr. 54/1998). Numai daca vanzatorul a prevazut in oferta de vanzare si pretul cerut (desi art.6 nu prevede acest element), prin derogare de la prevederile art.37 alin.1 C.com., ea devine irevocabila in cadrul termenului de 45 de zile prevazut in art.7 . Potrivit acestui articol, din momentul afisarii "ofertei" de vanzare, titularii dreptului de preemptiune au la dispozitie 45 de zile pentru exercitarea acestuia.

In general, daca vanzatorul se prezinta la biroul notarial cu un cumparator care dovedeste ca este titular al dreptului de preemptiune (de exemplu, arendasul prezinta dovada inregistrarii contractului de arendare la consiliul local potrivit Legii arendarii nr. 16/1994 modificata si completa prin Legea nr.65/1998) contractul de vanzare-cumparare a terenului agricol din extravilan poate fi autentificat si va fi perfect valabil in raport de prevederile legale referitoare la dreptul de preemptiune.

  1. Efectele acceptarii. Prin acceptare ofertei de cumparare de catre vanzator (sau a contraofertei de vanzare de catre titularul dreptului de preemptiune), potrivit dreptului comun intre parti s-a incheiat un contract, oferta devenind irevocabila. Se pune insa intrebarea, ce contract este incheiat: contractul de vanzare-cumparare a terenului sau numai un antecontract de vanzare-cumparare? Problema se pune intrucat terenurile pot fi instrainate si dobandite "prin acte juridice intre vii, incheiate in forma autentica" (art.2 alin.1 din Legea nr.54/1998).

Daca forma autentica ar fi prevazuta de lege numai ad probationem, contractul incheiat cu titularul dreptului de preemptiune ar fi de vanzare-cumparare. Dar fiindca forma autentica este prevazuta ad validitatem, actul incheiat urmeaza sa fie calificat antecontract, urmand ca partile sa se prezinte la notar pentru autentificare (si sa efectueze publicitatea imobiliara, dupa plata taxelor fiscale).

  1. Sanctiuni. instrainarea terenului cu incalcarea dreptului de preemptiune (neinregistrarea "ofertei" de vanzare la consiliul local, vanzarea terenului inainte de expirarea termenului prevazut pentru exercitarea dreptului sau la pret inferior - nesimulat - fata de cel prevazut in oferta comunicata etc.) se sanctioneaza cu nulitatea relativa a contractului incheiat (art. 14 din Legea nr.54/1998), anularea putand fi ceruta potrivit dreptului comun in materie, dar - tinand seama de opozabilitatea erga omnes a dreptului de preemptiune - indiferent de persoana ori de buna sau reaua-credinta a cumparatorului si cu toate ca titularul dreptului de preemptiune nu este parte in contractul a carui anulare se cere.

In cazul in care vanzarea s-a facut prin simulatie (de exemplu, donatie, contract de intretinere, de arendare, pret declarat mai mare decat cel platit in realitate), persoanele interesate pot intenta actiunea in declararea simulatiei - potrivit dreptului comun -, dublata de actiunea in anulare a vanzarii-cumpararii (contract secret) incheiat cu nerespectarea dreptului de preemptiune. Termenul de prescriptie (de 3 ani) curge de la data cand cel indreptatit a cunoscut sau trebuia sa cunoasca incheierea contractului de vanzare-cumparare cu nerespectarea dreptului de preemptiune (si a simulatiei, daca este cazul) .

Daca s-a obtinut anularea contractului de vanzare-cumparare incheiat cu incalcarea dreptului de preemptiune, terenul reintra - cu efect retroactiv - in proprietatea vanzatorului, care il va putea vinde cu respectarea procedurii de exercitare a dreptului de preemptiune. In dreptul nostru nu se prevede posibilitatea substituirii titularului dreptului de preemptiune in locul cumparatorului .

Dupa expirarea termenului de prescriptie a actiunii in anulare vanzarea se consolideaza, cu toate ca s-a incheiat cu nerespectarea dreptului de preemptiune.

Dreptul prioritar la dobandirea imobilului expropiat

Dreptul prioritar la dobandirea imobilului expropriat. potrivit art.37 din Legea nr.33/1994 privind expropricrea pentru cauza de utilitate publica , in cazul in care lucrarile pentru care s-a facut exproprierea nu s-au realizat, iar expropriatorul doreste instrainarea imobilului, expropriatul - fost proprietar - are un drept prioritar la dobandire, la un pret ce nu poate fi mai mare decat despagubirea actualizata. In acest scop, expropriatorul se va adresa in scris fostului proprietar, iar daca acesta nu opteaza pentru cumparare sau daca nu raspunde expropriatorului in termen de 60 de zile de la primirea notificarii, acesta din urma poate dispune de imobil.

 

 

 

 

 

 

Capacitatea partilor

 

Capacitatea de a contracta constituie o parte componenta a capacitatii juridice civile, constand in aptitudinea unei persoane de a incheia personal sau prin reprezentare, contracte civile.

Potrivit art. 1306 C. civ., “pot cumpara si vinde toti carora nu le este oprit prin lege”, de unde rezulta ca orice persoana poate incheia un contract de vanzare-cumparare, regula este capacitatea, fie ca este vorba de capacitatea de folosinta sau de capacitatea de exercitiu, iar incapacitatea, exceptia. Asa fiind, cazurile de incapacitate sunt expres si limitativ prevazute de lege, ele fiind de stricat interpretare, neputand fi extinse si la alte cazuri.

Vanzarea-cumpararea constituie pentru ambele parti contractante un act de dispozitie, ceea ce impune ca aceste sa posede capacitate de esxercitiu deplina. Persoane lipsite de capacitate de exercituiu sau care au capacitate de exercitiu vor putea incheia un asemenea contract dar numai prin intermediul ocrotitorilor legali respectiv cu incuviintarea acestuia si, in toate cazurile cu autorizatia autoritatii tutelare.

 

         Incapacitati speciale de a vinde si de a cumpara

 

         Potrivit art. 1307 C. civ., vanzarea cumpararea de bunuri proprii si de buna invoiala intre soti este in principiu interzisa.

         Prin aceasta interdictie se urmareste:

  • Impiedicarea sotilor de a realiza, sub aparenta unor vanzari simulate,

donatii irevocabile, stiut fiind ca potrivit art. 937 C. civ., donatia intre soti este revocabila in vreme ce donatia intre alte persoane decat acelea care au calitatea de soti este irevocabila in principiu. Daca vanzarile intre soti ar fi permise, ei ar putea realiza sub forma unor vanzari simulate donatii irevocabile, sotul donatar abuzand de influenta pe care o are asupra sotului donator.

  • Apararea intereselor mostenitorilo rezervatari ai sotului vanzator. Daca

vanzarea intre soti nu ar fi interzisa expres de lege, prin vanzari similare, unul dintre soti ar putea face celuilalt libertati care sa depaseasca marginile cotitatii disponibile. Dar in mod deosebit, aceasta interdictie are ca ratiune intarirea prevederilor art. 940 alin. 1 C. civ., coroborat cu cele ale art. 939 C. civ., care interzic sotilor indiferent de sex care au copii dintr-o casatorie anterioara sa-si daruiasca direct sau indirect bunuri pentru cotitatea disponibila spaciala a sotului supravietuitor, vizandu-se astfel ocrotirea acestor copii.

 

  • Apararea intereselor creditorilor sotului vanzator, care ar putea fi

fraudati prin incheierea unor contracte de vanzare-cumparare simulate sau fictive prin care sotul vanzator urmareste sa micjoreze gajul general al creditorilor si sustragerea unor bunuri de la urmarire.

Ca o exceptie de la aceasta prohibitie, in ipoteza vanzarii silite prin

licitatie publica a unui bun propriu al unuia dintre soti, celalalt il poate cumpara in mod valabil.

         Contractul de vanzare-cumparare incheiat intre doua persoane care traiesc in concubinaj nu atrage concluzia ca el este nul, avand o cauza imorala si deci ilicita.

         O alta incapacitate speciala este continuta de art. 535 C. pr. civ., in conformitate cu care debitorul nu poate sa-si adjudece la licitatie, direct sau prin persoane interpuse, imobilul sau urmarit si tot astfel conform art. 511 C. pr. Civ. Nu il poate vinde dupa ce somatia de plata facuta prin executorul judecatoresc a fost transcrisa.

        

         Incapacitati speciale de a cumpara

 

  1. In cunformitate cu prevederile art. 1308 C. civ., nu pot cumpara direct si

nici prin persoane interpuse:

  1. tutorii, bunurile personale care se afla sub tutela lor atata timp cat

socotelile definitive ale tutelei nu au fost dat si primite (pct. 1). Ratiunea acestei interdictii urmareste ca intre tutore si minor sa nu se iveasca o contrarietate de interese si, evident, apararea intereselor celui aflat sub tutela;

  1. mandatarilor legali si cei conventionali imputerniciti sa vanda

unele bunuri ale mandatului lor nu pot sa le cumpere, caci in calitatea lor de vanzator urmaresc sa obtina un pret mai bun, iar in calitate de cumparator sa ofere un pret cat mai mic, situatie in care s-ar ajunge la o contrarietate de interese intre mandat si mandatar (pct. 2);

  1. administratorii bunurilor statului nu pot cumpara bunurile pe care

le administreaza (pct. 3);

  1. functionarii publici nu pot cumpara bunurile statului sau ale

unitatilor administrati-teritoriale care se vand prin intermediul lor (pct. 4).

Suntem de parere ca pentru nesocotirea prevederilor art. 1308  pct. 1

si 2 este justificata solutia nulitatii relative, iar pentru incalcarea celor de la pct. 3 si 4 sanctiunea nu poate fi decat nulitatea absoluta.

        

        

 

 

  1. O alta incapacitate speciala de a cumpara este continuta de art. 1309 C.

civ. si priveste pe judecatori, procurori si avocati. Acestia nu pot deveni cesionari de drepturi litigioase ce sunt de competenta Curtii de Apel in a carei circumscriptie teritoriala isi exercita functia sau profesia.

Sanctiunea nerespectarii acestei interdictii este nulitatea absoluta a

actului, intrucat interdictia vizeaza apararea prestigiului justitiei ca putere in stat, deci un motiv de ordine publica.

  1. Prin Legea nr. 54/1998 privind circulatia juridica a terenurilor s-a instituit

o incapacitate speciala de cumparare in privinta terenurilor agricole. Astfel, potrivit art. 2 alin. 2, “in cazul dobandirii prin acte juridice intre vii, proprietatea funciara a dobanditorului nu poate depasi 200 ha teren agricol in echivalent arabil, de familie”. Nerespectarea acestei prevederi a legii atrage reductiunea actului juridic pana la limita suprafetei legale (art. 2 alin 3 din Legea nr. 54/1998).

  1. Potrivit art. 41 alin. 2 din Constitutie, “cetatenii straini si apatrizi nu pot

dobandi dreptul de proprietate asupra terenurilor”, acesta fiind un atribut exclusiv al persoanei care are calitatea de cetatean roman.

  1. Conform art. 5 alin. 2 din Decretul-Lege nr. 61.1990, locuinele ocupate

de chiriasi se pot vinde acestora pe baza cererilor adresate direct unitatilor specializate in vanzarea locuintelor.

 

 

Lucrul vandut. Conditii

Enumerarea conditiilor.

Lucrul vandut trebuie sa indeplineasca urmatoarele conditii: sa fie in comert (in circuitul civil); sa existe in momentul incheierii contractului sau sa poata exista in viitor; sa fie determinat sau determinabil, licit si posibil; sa fie proprietatea vanzatorului.

I.Lucrul sa fie in comert

Lucrul sa fie in comert ( in circuitul civil). Art. 1310 C.civ., care prevede ca pot fi vandute toate lucrurile care sunt in comert (in commercio) afara daca legea opreste aceasta, face aplicatia unei reguli generale prevazute in art.963 C.civ., conform careia numai lucrurile aflate in comert (in circuitul civil) pot forma obiectul unui contract.

Stabilind principiul liberei circulatii a lucrurilor susceptibile de apropriere, de a forma obiectul dreptului de proprietate sau a altor raporturi juridice, art. 1310 C.civ prevede si o derogare importanta de la acest principiu pentru materia contractului de vanzare-cumparare (si alte contracte translative de proprietate, de exemplu, schimbul); nu pot forma obiectul acestui contract lucrurile care - potrivit legii - nu sunt in comert, in circuitul civil (extra commercium).

Prohibitia poate fi: absoluta, vizand bunurile care prin natura lor sau printr-o declaratie a legii sunt de uz sau interes public si care, ca atare, sunt inalienabile; relativa, referitoare la bunurile care, nefiind inalienabile, pot fi vandute-cumparate, dar numai de catre anumite persoane sau numai in anumite conditii.

Rezulta ca notiunea de "lucruri care sunt in comert" (art.963 si art.1310 C.civ.), respectiv scoase din comert (din circuitul civil) vizeaza, in realitate, fie numai inalienabilitatea unor bunuri - dar care pot forma obiectul unor acte juridice netranslative de proprietate (de exemplu, locatiune, comodat etc.) - fie numai regimul juridic special (restrictiv) al circulatiei anumitor bunuri. In sensul propriu-zis al cuvantului, sunt scoase din circuitul civil numai lucrurile care, prin natura lor, nu sunt susceptibile de a forma obiectul dreptului de proprietate si al actelor juridice (asa-numitele lucruri comune - res communis - aerul, razele soarelui, apa marii sau din raul curgator etc.) care - fiind inepuizabile - nu apartin nimanui si al caror uz e comun tuturor" (art.647 C.civ.), in conditiile si limitele prevazute de lege.

  1. Legea declara inalienabile (imprescriptibile si insesizabile) bunurile care fac parte din domeniul public al statului (de interes national) sau al unitatlor administrativ-teritoriale (de interes local).

In conditiile Iegii bunurile proprietate publica pot fi date in administrare (regiilor autonome ori institutiilor publice) sau pot fi concesionate ori inchiriate (art. 135 din Constitute; art.11 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia; vezi si art.74 din Legea administratiei publice locale nr. 69/1991 art. 1844 C.civ.), dar nu pot fi instrainate-dobandite (de exemplu, prin vanzare-cumparare) cat timp fac parte din domeniul public.

Mentionam ca terenurile si alte bunuri din domeniul privat al statului si al unitatilor administrativ-teritoriale - cat timp, prin schimbarea destinatiei, nu sunt trecute in domeniul public potrivit art.7-8 din Legea nr. 213/19982 - sunt supuse dispozitiilor de drept comun, daca prin lege nu se prevede altfel (art.41 alin.2 din Constitutie, art.5 din Legea nr. 213/1998, art.6 din Legea nr.18/1991, art.1 din Legea nr.54/1998, art. 72-74 din Legea nr. 69/1991, art. 1845 C.civ.).

In caz de instrainare se aplica, prin urmare, dispozitiile prevazute pentru contractul de vanzare-cumparare, in masura in care prin legea speciala nu se prevede altfel. De exemplu, in privinta bunurilor din domeniul privat al unitatilor administrativ-teritoriale trebuie sa fie respectate, sub sanctiunea nulitatii absolute, prevederile Legii administratiei publice locale nr.69/1991 (in special art.76), care sunt de ordine publica (art.475 C.civ.).

  1. Un alt caz de inailienabilitate, dar numai temporara, este prevazut de art.32 din Legea nr. 18/1991 (republicata in 1998): "terenul atribuit conform art. 19 alin.1, art.21 si art.43 nu poate fi instrainat prin acte intre vii timp de 10 ani, socotiti de la inceputul anului urmator celui in care s-a facut inscrierea proprietatii, sub sanctiunea nulitatii absolute a actului de instrainare". In articolele la care se face trimitere este vorba de terenurile cu privire la care, in terminologia legii, s-a "constituit" (nu "reconstituit") dreptul de proprietate in favoarea cooperatorilor care nu au adus pamant in cooperativa si a altor persoane prevazute de lege. Consideram ca in acest caz este vorba nu de o simpla incapacitate de instrainare (stabilita intuitu personae),ci de o inalienabilitate prevazuta propter rem; in cadrul termenului prevazut de lege terenul in cauza nu poate fi instrainat prin acte intre vii. Deosebirea de calificare prezinta importanta in caz de moarte a titularului improprietarit (sau al unuia dintre ei); terenul ramane inalienabil prin acte intre vii pentru perioada ramasa, mostenitorii (legali sau testamentari) neavand dreptul sa-l instraineze, in tot sau in parte (cota mostenita). In general, inalienabilitatile sunt prevazute de lege in consideratia bunului (intuitu rei), iar nu a persoanei titulare a dreptului . Tot temporara este si inalienabilitatea prevazuta de art.9 din Legea nr.112/1995 pentru reglementarea situatiei juridicc a unor imobile cu destinatia de locuinte trecute in proprietatea statului. Este vorba de apartamentele ce nu se restituie in natura fostilor proprietari sau mostenitorilor acestora si care pot fi cumparate de chiriasii titulari de contract de incheiere a apartamentelor in cauza, dar cu interdictia instrainarii timp de 10 ani de la data cumpararii (indiferent de plata integrala sau in rate a pretului) .

Interdictia vizeaza, evident, numai instrainarea prin acte intre vii, cu titlu oneros sau gratuit, nu si transmisiunile prin mostenire legala sau testamentara.

  1. Derogarea relativa la principiul liberei circulatii a bunurilor este prevazuta de lege in privinta bunurilor care constituie monopolul statului si care pot fi vandute, respectiv cumparate, in conditiile prevazute de lege, numai de persoane juridice sau fizice autorizate pe baza de licenta (de exemplu, tutun, arme, stupefiante etc.). In acest sens, Legea nr. 15/1990 privind reorganizarea unitatilor economice de stat ca regii autonome si societati comerciale prevede: "StatuI isi poate rezerva activitati economice pe care sa le desfasoare in mod exclusiv cu titlu de monopol de stat. Asemenea monopoluri, precum si modul lor de administrare, se stabilesc prin legi speciale" (art.40 si Legea nr. 31/1996 privind regimul monopolului de stat) .

In sfarsit, exista bunuri care, de asemenea, sunt in circuitul civil, dar din motive de ordine publica sau economico-sociala, pot fi cumparate numai cu respectarea unor prevederi legale speciale. Amintim in acest sens: armele, munitiile si materialele explozive (Legea nr. 17/1996 privind regimul armelor de foc si al munitiilor; RegulamentuI armelor de foc si al munitiilor, aprobat prin HG nr.679/1997; Legea nr.116/1997 pentru ratificarea Conventiei europene cu privire la controlul achizitionarii si detinerii armelor de foc de catre particulari, adoptata la Strasbourg la 28 iunie 1978), produsele si substantele stupefiante (Legea nr.73/1969), produsele si substantele toxice (Decretul nr.466/1979).

Precizam ca bunurile din patrimoniul cultural national nu sunt scoase din circuitul civil si deci pot fi instrainate-dobandite (daca nu fac parte din domeniul public al statului sau unitatilor administrativ-teritoriale), insa scoaterea din tara a tuturor bunurilor culturale mobile, temporar sau definitiv, de catre persoane fizice sau juridice, se poate face numai cu prezentarea la unitatile vamale a adeverintei eliberate de oficiul local pentru patrimoniul cultural national.

Nici metalele pretioase si pietrele pretioase nu sunt scoase din circuitul civil, putand fi detinute si instrainate-dobandite, legea prevazand numai anumite limitari, mai ales in legatura cu operatiunile avand ca obiect aceste bunuri.

  1. In sfarsit, precizam ca in principiu un bun nu poate fi declarat inalienabil (scos din circuitul civil) prin vointa omului (de exemplu, clauza contractuala sau testamentara prin care se interzice vanzarea bunului cumparat, donat, lasat legat etc.), intrucat o asemenea clauza (pactum de non alienado) contravine principiului liberei circulatii a bunurilor (art. 1310 C.civ.) si dreptului proprietarului de a dispune liber si absolut de bunul sau (art. 480 C.civ.), drept garantat, in limitele prevazute de lege, de Constitute (art.41). Astfel fiind, in practica judiciara se invalideaza o asemenea interdictie, daca este lipsita de interes, impiedicand inutil libera circulate a bunurilor, daca este consimtita pur si simplu, fara a fi fost luata in garantarea unui drept.

Rezulta  indirect ca  inalienabilitatea conventionala poate  fi recunoscuta valabila numai daca se justifica printr-un interes serios si legitim, cum ar fi garantarea executarii unei obligatii (de plata a pretului, a unei rente viagere in favoarea unui tert etc.) sau alt interes (de exemplu, interdictia instrainarii bunului transmis minorului pana la majoratul lui). Interesul determina si caracterul temporar al inalienabilitatii (de exemplu, pana la stingerea obligatiei garantate sau incetarea in alt fel a interesului). Clauza de inalienabilitate nu poate avea caracter perpetuu.

In aceste conditii (interes si caracter temporar), clauza de inalienabilitate poate fi recunoscuta valabila, intrucat art. 1310 C.civ. are caracter imperativ numai in sensul interzicerii instrainarii bunurilor declarate de lege inalienabile, iar prerogativelor proprietarului prevazute de art.480 C.civ. i se pot aduce limitari, in masura in care limitarea nu contravine unei dispozitii imperative sau ordinii publice si bunelor moravuri (art.5 C.civ.).

Daca clauza de inalienabilitate nu intruneste conditiile aratate, numai clauza urmeaza sa fie considerata nula, daca nu este cauza determinanta a incheierii actului , iar daca este cazul proprietarul imobilului sau persoana interesata poate cere radierea interdictiei de instrainare din cartea funciara.

Daca clauza de inalienabilitate este valabila, dar cu nerespectarea ei bunul este instrainat, stipulantul clauzei (succesorii lui in drepturi) pot cere rezolutiunea (revocarea) instrainarii initiate (cu daune-interese) nentru neexecutare de obligatii (art. 1021 C.civ.) sau repararea prejudiciului cauzat prin nerespectarea clauzei, potrivit regulilor generale. In caz de rezolutiune, tertul dobanditor de buna-credinta se va putea apara prin invocarea art. 1909 C.civ., in cazul lucrurilor mobile, si prin lipsa publicitatii sau prin invocarea uzucapiunii, in cazul imobilelor.

II.Lucrul sa existe sau sa poata exista

Lucrul sa existe (existenta actuala sau viitoare). A doua conditie prevazuta de lege pentru validitatea contractului este ca lucrul sa existe in momentul incheierii contractului sau sa poata exista in viitor.

  1. Daca partile (sau cel putin cumparatorul) au avut in vedere un lucru existent, dar acel lucru era pierit total, in momentul incheierii contractului (sau nici n-a existat in realitate), vanzarea este nula absolut (art.1311 C.civ.), intrucat obligatia vanzatorului este lipsita de obiect, ceea ce autreneaza si lipsa cauzei obligatiei cumparatorului.

Daca lucrul exista in momentul incheierii contractului, dar era pierit in parte anterior, inclusiv ipoteza in care mai multe lucruri formeaza obiectul vanzarii si numai unele au pierit, cumparatorul poate alege: fie sa renunte la contract (rezolutiune), fie sa ceara executarea asupra partii ramase din lucru cu o reducere proportionala din pret (art.1311). Alegerea facuta de cumparator nu trebuie sa fie abuziva (de exemplu, renuntare la contract, desi partea pierita este neinsemnata sau cele doua sau mai multe lucruri cumparate, chiar la un pret global, nu sunt interdependente, cum ar fi o pereche de cai de tractiune). In principiu, cumparatorul poate renunta la contract cand executarea partiala nu poate duce la realizarea scopului pentru care a inteles sa cumpere.

Dupa cum rezulta din cele aratate, riscul pieirii totale sau partiale - deoarece se situeaza inainte de momentul incheierii contractului si deci a momentului transferarii dreptului de proprietate - este suportat de vanzator (res perit domino). Face exceptie ipoteza in care operatiunea are caracter aleatoriu; la incheierea contractului cumparatorul este constient de riscul pieirii (totale sau partiale), dar cumpara sperand sa nu fi intervenit (emtio spei).

  1. Vanzarea esle valabila daca are ca obiect un lucru viitor (res futura), care nu exista in momentul incheierii contractului, dar poate exista in viitor (de exemplu, lucrul ce se va confectiona). Dintre bunurile viitoare, numai mostenirea nedeschisa nu poate forma obiectul unui contract (art. 702 si 965 C.civ.).

Nerealizarea lucrului viitor nu afecteaza validitatea contractului; in acest caz vanzatorul - pe langa pierderea pretului - va fi obligat si la plata daunelor-interese pentru neexecutarea obligatiei asumate, daca nu dovedeste o cauza straina exoneratoare de raspundere (art. 1082 C.civ.). Bineinteles, cumparatorul nu va fi obligat sa plateasca pretul, chiar daca neexecutarea nu este imputabila vanzatorului, intrucat acesta din urma suporta riscul contractului in calitate de debitor al obligatiei imposibil de executat. Face exceptie ipoteza in care contractul are caracter aleatoriu, cumparatorul asumandu-si riscul nerealizarii (in tot sau in parte) a lucrului viitor, nerealizarea independenta de vointa si atitudinea vanzatorului (de exemplu, o recolta; emptio-venditio rei speratae).

Lucrul sa fie determinat sau determinabil

0 alta conditie este ca lucrul sa fie determinat sau determinabil (art.948 si 964C.civ.), licit si posibil, ca la orice act juridic. Coproprietatea fortata asupra partilor comune din cladirile cu mai multe apartamente, avand caracter accesoriu potrivit destinatiei, formeaza obiectul contractului, chiar daca aceste parti nu sunt specificate expres (accesorium sequitur principale), afara numai daca coproprietatea a incetat cu acordul tuturor coproprietarilor (inentinerea ei nefiind impusa cu necesitate).

III.Lucrul sa fie proprietatea vanzatorului

Vanzatorul trebuie sa fie proprietarul lucrului vandut individual determinat. Intrucat contractul este translativ de proprietate, vanzatorul trebuie sa fie titularul dreptului ce se instraineaza. In caz contrar, el nu poate transmite dreptul care face obiectul contractului; nemo dat quod non habet sau nemo plus iuris ad alium transferre potest, quam ipse habet.

Se pune deci intrebarea, ce se intampla daca vanzatorul instraineaza un bun individual determinat care apartine altuia? Este problema cunoscuta sub denumirea de vanzare a lucrului altuia. Solutiile adoptate sunt diferite dupa cum consimtamantul partilor a fost afectat de viciul erorii sau incheierea contractului a avut loc in cunostinta de cauza.

  1. Daca partile sau cel putin cumparatorul a fost in eroare, socotind ca lucrul vandut apartine vanzatorului, se admite ca vanzarea este anulabila pentru eroare (viciu de consimtamant) asupra calitatii esentiale a vanzatorului, care a fost socotit de cumparator proprietar al lucrului .

Aceasta nulitate relativa a contractului poate fi invocata pe cale de actiune (cand pretul s-a platit) sau pe cale de exceptie (cand pretul nu s-a platit), dar numai de catre cumparator si succesorii lui; vanzatorul nu poate cere anularea chiar daca a fost de buna-credinta (s-a crezut proprietar), caci eroarea comisa de un contractant asupra propriei sale persoane nu poate vicia contractul; eroarea trebuie sa cada "asupra persoanei cu care s-a contractat" (art. 954 alin.2 C.civ.). Anularea nu poate fi ceruta nici de catre cumparator sau succesorii lui daca vanzatorul a devenit proprietarul lucrului dupa vanzare sau vanzarea este ratificata de adevaratul proprietar (aplicandu-se regulile mandatului tacit sau ale gestiunii de afaceri).

Daca cumparatorul nu a cerut sau inainte de a fi cerut anularea este evins de catre adevaratul proprietar, obligatia de garantie a vanzatorului pentru evictiune subzista. Mentionam ca adevaratul proprietar nu poate cere anularea (fiind tert fata de contract), in schimb poate intenta actiune in revendicare, daca bunul se afla in posesiunea cumparatorului (iar daca stapaneste bunul poate opune cu succes dreptul sau de proprietate actului incheiat cu un neproprietar).

In acest proces cu adevaratul proprietar, cumparatorul se poate apara prin invocarea uzucapiunii sau prin exceptia trasa din art. 1909-1910 C.civ. Contractul incheiat cu vanzatorul neproprietar poate fi invocat de catre cumparator ca just titlu pentru uzucapiunea de 10-20 ani si pentru dobandirea fructelor.

  1. Daca partile au incheiat contractul in cunostinta de cauza, stiind ca lucrul vandut este proprietatea unei alte persoane, si deci problema anularii pentru eroare nu se poate pune, solutia este controversata.

Intr-o parere, se considera ca vanzarea este, in acest caz, perfect valabila; acordul de vointa trebuie sa fie interpretat in sensul ca partile n-au urmarit imediata stramutare a proprietatii lucrului, ci vanzatorul s-a obligat numai a-l procura mai tarziu cumparatorului, in caz de neexecutare fiind pasibil de plata daunelor interese .

Alaturi de alti autori, consideram ca vanzarea-cumpararea lucrului altuia in cunostinta de cauza, reprezentand o operatiune speculativa, are o cauza ilicita si deci este nula absolut in baza art. 968 C.civ., (cu eventuala exceptie a savarsirii actului in cadrul exercitarii legale a comertului). lar daca contractul s-a incheiat de catre vanzator "in frauda dreptului proprietarului... cu complicitatea si, in orice caz, pe riscul cumparatorului... constituie un caz tipic de nulitate absoluta in virtutea cunoscutului adagiu clasic frauda corupe totul" (fraus omnia corrumpit).

Daca bunul instrainat face parte din domeniul public al statului sau unitatilor administrativ-teritoriale, contractul este nul absolut in toate cazurile, chiar daca cumparatorul a fost de buna-credinta (art. 135 din Constitute).

  1. In sfarsit se mai pune intrebarea, ce solutie urmeaza sa fie adoptata in cazul indiviziunii - avand ca obiect o universalitate de bunuri (indiviziune propriu-zisa) sau un bun determinat ( proprietate comuna indiviza pe cote-parti) - daca unul dintre coindivizari, fara acordul celorlalti, instraineaza in natura, in materialitatea sa bunul (bunurile) aflate in indiviziune? Potrivit parerii dominante in literatura de specialitate si practica judiciara, in acest caz - intrucat vanzatorul are o cota ideala din dreptul de proprietate asupra bunului sau bunurilor indivize (este proprietar pro part), - nu se aplica regulilor privitoare la vanzarea lucrului altula, ci regulile proprii starii de indiviziune, soarta contractului de vanzare-cumparare depinzand de rezultatul partajului .

Pentru intelegerea corecta a acestei solutii reamintim ca - in timpul starii de indiviziune - oricare dintre coindivizari poate sa dispuna liber, fara acordul celorlalti coindivizari, de cota sa ideala de drept asupra bunului determinat sau asupra universalitatii; dreptul asupra cotei-parti (ideale) este un drept de proprietate individual, absolut si exclusiv al fiecarui coindivizar, transmisibil inter vivos si mortis causa (mostenire legala sau testamentara, inclusiv legate cu titlu particular). Astfel fiind, in caz de instrainare a cotei ideale de proprietate din bunul determinant sau din universalitate ori dintr-un bun determinant din universalitate, cumparatorul se substituie in drepturile coindivizarului vanzator fiind fara relevanta rezultatul partajului care va interveni ulterior si la care va participa cumparatorul in calitate de coindivizar.

Alta este situatia in cazul in care vanzatorul - in loc sa dispuna de cota sa parte ideala de drept - instraineaza in natura, in materialitatea sa bunul (bunurile) aflate in indiviziune sau o portiune determinate material din acel bun, desi nu are drept de proprietate exclusive asupra lucrului vandut sau asupra unei parti materiale din lucru. De exemplu, mostenitorul unei cote succesorale de 1/2 vinde toata casa, ce face parte din masa succesorala, fara acordul celuilalt mostenitor. Evident, o asemenea instrainare nu poate aduce atingere drepturilor coindivizarului (coindivizarilor) care nu au consimtit la incheierea contractului si nici nu l-au ratificat ulterior .

Pentru salvgardarea drepturilor proprii asupra bunului instrainat oricare dintre coindivizari poate cere iesirea din indiviziune, iar soarta contractului de vanzare-cumparare, validitatea lui va depinde de rezultatul partajului:

- daca bunul este atribuit la partaj copartasului instrainator contractul ramane valabil si dreptul cumparatorului se consolideaza retroactiv, deoarece imparteala are caracter declarativ, deci produce efecte retroactive (art.786 C.civ.), vanzatorul devenind proprietar exclusiv in mod retroactiv;

- iar daca bunul instrainat este atribuit (cade in totul) altui copartas actul de instrainare va fi ineficace (desfiintat) retroactiv pentru lipsa calitatii de proprietar al vanzatorului, aplicandu-se regulile care guverneaza vanzarea lucrului altuia (nulitatea relativa a contractului). Evident, in acest din urma caz se va putea angaja raspunderea lui pentru evictiune in calitate de vanzator al lucrului altula (cu exceptia cazului in care cumparatorul a cumparat pe risc propriu).

Mai precizam ca, in cazul vanzarii bunului indiviz de catre unul dintre coindivizari, ceilalti coindivizari nu pot cere constatarea nulitatii sau anularea actului de instrainare in timpul starii de indiviziune si nici nu pot intenta o actiune in revendicare daca cumparatorul a intrat in posesia bunului. Drepturile lor indivize asupra bunului urmeaza sa fie aparate, dupa cum am vazut, pe calea actiunii de partaj.

 

 

Predarea lucrului

 

  1. Predarea lucrului vandut

 

Obligatia principala de predare. Prin predare se intelege punerea lucrului vandut la dispozitia cumparatorului (reglementata de art. 1314-1334 C.civ., care contin norme cu caracter dispozitiv). Deoarece proprietatea se transmite, de regula, din momentul incheierii contractului, predarea nu are semnificatia transferarii dreptului de proprietate si nici chiar a posesiei, ci numai a detentiei, cumparatorul posedand - din momentul in care a devenit proprietar - corpore alieno (formularea art. 1314 C.civ. fiind criticata).

  1. In ceea ce priveste modul de executare, predarea presupune, in unele cazuri, numai o atitudine pur pasiva, din partea vanzatorului (lasarea lucrului la dispozitia cumparatorului, de exemplu, cand lucrul se afla in detentia lui - ca depozitar, comodatar etc.- sau exista posibilitatea preluarii fara concursul vanzatorului), iar, in alte cazuri, indeplinirea unor acte sau fapte pozitive necesare pentru ca cumparatorul sa intre in stapanirea efectiva a lucrului cumparat, de exemplu, predarea cheilor cladirii, remiterea titlului de proprietate sau de creanta (art. 1315, 1316 si art.1318 C.civ.), eliberarea cladirii de catre vanzator si persoanele care nu au un drept opozabil cumparatorului etc.
  2. Cu privire la termenul si dovada predarii se aplica regulile generale referitoare la executarea obligatiilor.
  3. Predarea se face la locul unde se afla lucrul vandut in momentul contractarii (ibi dari debet ubi est - art. 1319 C.civ.). Aceasta regula se aplica in cazul in care lucrul vandut poate fi localizat din momentul incheierii contractului (este individualizat). In celelalte cazuri, potrivit regulilor generale (art.1104 C.civ.), predarea trebuie sa se faca la domiciliul debitorului (vanzatorului). Rezulta ca, in lipsa de stipulatie contrara, si daca lucrul nu poate fi localizat, obligatia de predare a lucrului vandut este cherabila, iar nu portabila.
  4. Cheltuielile de predare (cantarire, masurare, numarare) sunt in sarcina vanzatorului, iar cele ale ridicarii de la locul predarii (incarcare, transport, descarcare etc.) in sarcina cumparatorului, daca nu este stipulatie contrara (art. 1317 C.civ.). De exemplu, daca s-a stabilit ca loc al executarii domiciliul cumparatorului, cheltuielile de transport sunt in sarcina vanzatorului .
  5. In ceea ce priveste obiectul predarii, vanzatorul este obligat sa predea lucrul vandut "in masura determinata prin contract" (art. 1326 C. civ.). In cazul unui lucru individual determinat si existent in momentul incheierii contractului "in starea in care se afla in momentul vanzarii" (art. 1324 C.civ.), iar in cazul lucrurilor de gen si viitoare in cantitatea si calitatea ori alte criterii determinate in contract (monstre, esantioane, standarde etc.), fiind aplicabile regulile generale referitoare la obiectul platii (art. 1100-1103 C.civ.). Cu privire la obiectul predarii, reguli speciale sunt prevazute in materie de vanzare de imobile (in special terenuri) - reguli aplicabile in lipsa de stipulatie (expresa sau tacita) contrara in contract (art. 1330 C.civ.) si in caz de frauda, chiar daca intelegerea intre parti este diferita (fraus omnia currumpit) - pentru ipoteza in care vanzatorul preda imobilul prevazut in contract, dar intinderea lui este diferita fata de aceea specificata in contract:
  6. a) Daca imobilul s-a vandut "cu aratare de cuprinsul sau si pe atat masura" (art. 1327 C.civ.), de exemplu, un teren de 500 mp. pe un pret de 10000 lei mp., si la predare sau ulterior se constata ca intinderea nu corespunde celei aratate in contract, diferenta va fi luata in considerate dupa cum urmeaza:

- daca intinderea este mai mica, cumparatorul poate cere completarea (daca vanzatorul mai are alaturi teren) sau o reducere din pret proportionala cu intinderea gasita lipsa; rezolutiunea contractului poate fi ceruta numai daca imobilul nu poate fi folosit pentru destinatia avuta in vedere la incheierea contractului;

- daca intinderea este mai mare, cumparatorul este obligat sa plateasca in plus pretul excedentului sau - daca excedentul dovedit prin masuratoare depaseste a 20-a parte a intinderii aratate in contract - el poate cere rezolutiunea contractului (art. 1328 C.civ.);

  1. b) Daca vanzarea este facuta "astfel decat pe masura", adica pe un pret global (de exemplu, locul de casa situat in... cu pretul de 5 milioane lei), diferenta - in plus sau in minus - intre intinderea declarata si cea reala nu se ia in considerate; ea poate insa provoca un spor sau o micsorare a pretului daca valoreaza cel putin o a 20-a parte din pretul total al vanzarii (art. 1329 C.civ.). In caz de excedent peste a 20-a parte, cumparatorul poate opta si pentru rezolutiunea vanzarii (art. 1331 C.civ.). In caz de intindere lipsa, cumparatorul nu poate cere completarea terenului sau rezolutiunea contractului;
  2. c) Daca s-au vandut doua (sau mai multe) imobile (cu aratarea intinderii) printr-un singur contract si pret, iar intinderea unuia este mai mare, a celuilalt mai mic, diferentele de pret datorate potrivit regulilor aratate se compenseaza (art. 1333 C.civ.).

In toate cazurile cand cumparatorul cere rezolutiunea vanzarii el are dreptul, pe langa pret, la restituirea cheltuielilor vanzarii (art. 1332 C.civ.) si la daune-interese, conform regulilor generale, fiindca vanzatorul este in culpa. Iar daca cumparatorul pastreaza imobilul este obligat sa pIateasca dobanda la suplimentul de pret (art. 1331 C.civ.). Dreptul la actiune pentru majorarea sau scaderea pretului ori rezolutiunea vanzarii se prescrie intr-un an de la data incheierii contractului (art. 1334 C.civ.).

  1. In lipsa de stipulatie contrara (expresa sau tacita), vanzatorul este obligat sa predea, o data cu lucrul vandut, si fructele percepute dupa momentul transferarii dreptului de proprietate(art. 1324 C.civ). Dacapartile nu s-au inteles altfel, consideram ca vanzatorul (sau alta persoana care nu are drept de folosinta opozabil cumparatorului) are dreptul la restituirea cheltuielilor facute pentru producerea fructelor, daca este cazul.
  2. Cumparatorul are dreptul, de asemenea, la accesoriile lucrului vandut si la tot ce a fost destinat la uzul sau perpetuu (art. 1325 C.civ.), de exemplu, imobile prin destinatie, actiunea in revendicare sau in garantie (dar nu si actiunea personala de anulare a contractului de locatiune pentru incapaciate), precum si la accesoriile convenite (de exemplu, ambalajul).

Obligatia accesorie predarii.

In cazul in care lucrul vandut nu se preda in momentul incheierii contractului, vanzatorul este obligat sa-l conserve pana in momentul predarii (art. 1074 C.civ.), deoarece lucrul trebuie sa fie predat in starea in care se afla in momentul incheierii contractului (art. 1324 C.civ.), chiar daca, potrivit conventiei, proprietatea se transmite ulterior, dar lucrul exista in acel moment si este individualizat.

In caz de deteriorare sau pieire a lucrului, vanzatorul raspunde ca un depozitar (voluntar sau remunerat - art. 1600 C.civ.), culpa lui fiind prezumata cat timp nu dovedeste o cauza straina exoneratoare de raspundere (art. 1082-1083 C.civ.); caz fortuit sau forta majora, inclusiv fapta cumparatorului sau a unui tert pentru care nu are a raspunde.

Daca cumparatorul a devenit proprietar din momentul incheierii contractului (intrucat conservarea se face in numele si pe seama lui), el trebuie sa suporte cheltuielile ocazionate de pastrarea lucrului (art. 1618 C.civ).

Sanctiunea nerespectarii obligatiei de a preda lucrul.

In caz de neexecuare (totala sau partiala) datorata culpei vanzatorului, potrivit regulilor generale cumparatorul poate invoca exceptia de neexecutare (exceptio non adimpleti contractus) sau poate cere fie rezolutiunea vanzarii cu daune-interese, fie executarea in natura a contractului (punerea sa in posesie, art. 1320 C.civ.), iar daca executarea in natura nu este posibila, daune-interese (art. 1075 C.civ.), nefiind exclusa nici posibilitatea procurarii lucrurilor de gen de la terti pe seama vanzatorului (art,. 1077 C.civ.).

In cazul executarii cu intarziere a obligatiei de predare, cumparatorul are dreptul la daune-interese (art. 1321 C.civ.), dar numai de la data punerii in intarziere a vanzatorului (art. 1081 si 1079 C.civ.).

 

II.Garantarea lucrului vandut

 

Obligatia de garantie a vanzatorului decurge din principiul ca el trebuie sa faca tot ce-i sta in putinta pentru a asigura cumparatorului stapanirea - linistita si utila - a lucrului vandut. Rezulta ca obligatia de garantie are o dubla infatisare (art. 1336 C.civ.): vanzatorul trebuie sa-l garanteze pe cumparator de linistita folosinta a lucrului, adica contra evictiunii si de utila folosinta a lucrului contra viciilor.

Garantia contra evictiunii

Se numeste evictiune pierderea proprietatii lucrului (in total ori in parte) sau tulburarea cumparatorului in exercitarea prerogativelor de proprietar. In acest sens, Codul civil prevede ca vanzatorul este de drept obligat sa-l garanteze pe cumparator de evictiunea totala sau partiala a lucrului vandut, precum si de sarcinile care n-au fost declarate la incheierea contractului (art. 1337) .

Obligatia de garantie a vanzatorului contra evictiunii exista nu numai fata de cumparator, dar si fata de subdobanditori, chiar daca acestia sunt succesori cu titlu particular si cu titlu gratuit (de exemplu, donatar) si cu toate ca cumparatorul initial (donatorul) nu raspunde de evictiune fata de dobanditorul cu titlu gratuit (art. 828 C.civ.). Solutia se justifica prin faptul ca, o data cu lucrul - ca accesoriul lui - se transmit asupra subdobanditorului si toate drepturile legate de acel lucru , aflate in stransa conexiune cu lucrul care formeaza obiectul contractului (cum omni causa). Daca contractul s-a incheiat printr-un intermediar (de exemplu, un mandatar), acesta, evident, nu raspunde de evictiune. Daca insa intermediarul s-a comportat ca vanzator aparent (mandat simulat prin interpunere de persoane), el raspunde de evictiune fata de cumparator .

Garantia contra evictiunii rezultand din fapte personale.

Reglementand obligatia de garantie pentru evictiune, Codul civil vizeaza, in special, evictiunea provenind de la un tert. Este insa evident ca obligatia de garantie opereaza - cu atat mai puternic cuvant - daca evictiunea provine dintr-un fapt personal al vanzatorului. Se numeste "fapt personal" (art. 1339 C.civ.) orice fapt sau act - anterior vanzarii, dar tainuit fata de cumparator ori ulterior vanzarii, dar neprevazut in contract - savarsit de catre vanzator sau succesorii sai universali ori cu titlu universal de natura a-l tulbura pe cumparator in linistita folosinta a lucrului, indiferent ca este vorba de o tulburare de fapt (de exemplu, deposedarea cumparatorului de o parte din terenul vandut) sau de o tulburare de drept (de exemplu, vanzatorul invoca un drept de uzufruct sau de abitatie - nerezervat prin contract - asupra lucrului vandut).

In cazul tulburarilor din partea vanzatorului, cumparatorul se poate apara prin invocarea unei exceptii personale numita "exceptie de garantie": cine trebuie sa garanteze pentru evictiune, nu poate sa evinga (quem de evictione tenet actio, eundem agentem repellit exceptio). Vanzatorul nu poate evinge nici in urma dobandirii unei noi calitati, pe care nu o avea in momentul incheierii contractului. Astfel, daca a vandut lucrul altuia (sau coproprietate cu altul) si apoi l-a mostenit pe adevaratul proprietar (coproprietar, coindivizar), nu-l poate evinge pe cumparator, acesta putandu-i opune exceptia de garantie.

Deoarece obligatia de garantie a vanzatorului este o obligatie patrimoniala, dupa moartea lui, ea se transmite asupra succesorului universal sau cu titlu universal. Astfel fiind, exceptia de garantie poate fi invocata si in ipoteza inversa in care adevaratul proprietar il mosteneste pe vanzator, daca tulburarea provine din partea mostenitorului, caci "acela care are obligatia garantarii de evictiune nu poate, tot el, sa evinga pe dobanditorul cu titlu oneros" (inclusiv coproprietarul care il mosteneste pe vanzator).

In schimb, exceptia de garantie nu poate fi opusa succesorilor cu titlu particular ai vanzatorului, ei nefiind tinuti de obligatiile autorului lor. Astfel, de exemplu, daca proprietarul (sau mostenitorul lui) a vandut imobilul la doua persoane diferite si primul cumparator il revendica de la cel de al doilea, procesul nu poate fi solutionat prin invocarea exceptiei de garantie. Ea poate fi invocata (de al doilea cumparator) numai daca reclamantul (primul cumparator) cumuleaza s1 calitatea de vanzator (de succesor universal sau cu titlu universal al vanzatorului).

Obligatia de garantie a vanzatorului penru fapte proprii - indiferent ca au fost savarsite inainte sau dupa incheierea contractului de vanzare-cumparare - vizeaza nu numai tulburarea directa a cumparatorului, dar si evictiunea care se realizeaza prin intermediul unui tert (indirect). Astfel, de exemplu, daca proprietarul vinde lucrul de doua ori, el raspunde de evictiune fata de primul cumparator, daca cel de-al doilea si-a inscris titlul de dobandire a imobilului in cartea funciara inaintea primului cumparator sau a intrat cu buna-credinta in posesia lucrului mobil. Tot astfel, daca, dupa vanzare, fostul proprietar constituie o ipoteca asupra imobilului vandut si creditorul ipotecar trece la realizarea garantiei. Vanzatorul raspunde in asemenea cazuri - desi cauza evictiunii este ulterioara vanzarii - deoarece evictiunea rezulta din faptuI sau personal.

In sfarsit, precizam ca obligatia negativa a vanzatorului de a nu-1 tulbura pe cumparator in linistita folosinta a lucrului este de esenta vanzarii; orice conventie contrara este nula (art.1339 C.civ.). Aceasta, spre deosebire de obligatia de garantie pentru evictiune rezultand din fapta unui tert, care este numai de natura vanzarii, putand fi inlaturata sau modificata prin conventia dintre parti .

Garantia contra evictiunii rezultand din fapta unui tert.

Daca tulburarea provine din partea unei terte persoane, vanzatorul este obligat sa-l apere pe cumparator, iar daca nu reuseste sa-l apere va fi obligat sa suporte consecintele evictiunii, indiferent ca a fost de buna sau de reacredinta.

Obligatia de garantie a vanzatorului exista, in acest caz, daca sunt indeplinite urmatoarele conditii: sa fie vorba de o tulburare de drept (a), cauza evictiunii sa fie anterioara vanzarii (b) si cauza evictiunii sa nu fi fost cunoscuta de cumparator (c).

La aceste trei conditii se mai adauga, uneori, necesitatea unei actiuni in justitie intentata de catre tert impotriva cumparatorului. Referitor la aceasta conditie precizam ca, pentru existenta obligatiei de garantie a vanzatorului, nu este suficienta o simpla temere a cumparatorului de a fi evins sau o reclamatie oarecare din partea tertului; in majoritatea cazurilor, evictiunea este rezultatul unei actiuni in justitie. In literatura de specialitate se arata insa si cazuri de evictiune care nu sunt consacrate printr-o hotarare judecatoreasca. De exemplu, daca dreptul tertului asupra lucrului este atat de evident, incat cumparatorul renunta la lucru fara judecata; cumparatorul plateste creanta ipotecara pentru a degreva imobilul si pentru a-l pastra; cumparatorul de la neproprietar devine proprietarul lucrului pe cale de mostenire etc. Pe de alta parte, evictiunea poate fi consecinta unei actiuni in justitie intentata de cumparatorul insusi, de exemplu, impotriva tertului care a pus stapanire pe lucru sau care contesta dreptul de servitute al cumparatorului, actiuni respinse de instanta. In consecinta, obligatia de garantie contra evictiunii nu poate fi conditionata de actiunea in justitie a tertului.

  1. a) Vanzatorul este garant numai daca tulburarea din partea tertului este o tulburare de drept. El nu raspunde pentru simpla tulburare de fapt, care nu are un temei juridic. In contra tulburarilor de fapt cumparatorul se poate apara singur, prin mijloacele legale, de exemplu, prin actiuni posesorii.

Dreptul invocat de catre tertul evingator poate sa fie un drept real, cum ar fi dreptul de proprietate sau dreptul de uzufruct. Vanzatorul raspunde, de asemenea, pentru existenta unor servituti nedeclarate si care sunt neaparente (art. 1337 si 1349 C.civ.), deoarece se presupune ca cele aparente (ca si asa-numitele servituti naturale si legale, de exemplu, art.616 C.civ.) sunt cunoscute si acceptate de cumparator.

Daca imobilul a fost vandut ca fond dominant, vanzatorul raspunde daca servitutea nu exista, intrucat micsoreaza valoarea imobilului.

In cazul ipotecilor si privilegiilor obligatia de garantie se declanseaza numai daca debitorul principal nu-si plateste datoria si creditorul trece la realizarea creantei.

Daca vanzarea a avut ca object bunuri mobile, luate in posesiune de catre cumparatorul de buna-credinta, problema garantiei contra evictiunii se pune numai daca adevaratul proprietar le poate revendica in conditiile art.1909-1910C.civ.

In afara drepturilor reale asupra lucrului, evictiune poate exista si in cazul invocarii de catre tert a unui drept de creanta. Este ipoteza, de exemplu, a contractului de locatiune incheiat de catre vanzator, care - in anumite conditii - este opozabil cumparatorului sau a inbunatatirilor aduse de locatar pe care cumparatorul este obligat sa le plateasca . Daca cumparatorul nu cunostea existenta locatiunii sau a inbunatatirilor, iar vanzatorul nu i le comunica la incheierea contractului, va fi obligat sa raspunda pentru evictiune .

  1. b) Vanzatorul este garant numai daca tulburarea din partea tertului are o cauza anterioara vanzarii. Vanzatorul nu poate raspunde de imprejurarile ivite dupa incheierea contractului si transmiterea lucrului in patrimoniul cumparatorului , afara numai daca evictiunea provine dintr-un fapt personal.

Deoarece cauza evictiunii trebuie sa fie anterioara vanzarii, pentru uzucapiunea, chiar inceputa inainte, dar desavarsita ulterior, vanzatorul nu raspunde. In acest caz cumparatorul, devenit proprietar, avea posibilitatea sa intrerupa prescriptia achizitiva.

  1. c) A treia conditie este necunoasterea cauzei evictiunii de catre cumparator. Daca el a avut cunostinta de pericolul evictiunii, inseamna ca a acceptat riscul si problema raspunderii vanzatorului in caz de realizare a riscului nu se poate pune, contractul avand caracter aleatoriu. Sarcina probei cunoasterii cauzei evictiunii de catre cumparator incumba vauzatorului.

Natura si modul de functionare a obligatiei de garantie.

Cat timp evictiunea nu s-a produs, vanzatorul este tinut - dupa cum am vazut - sa se abtina de la orice fapt sau act ce ar putea avea drept consecinta tulburarea cumparatorului: obligatia de a nu face.

Daca evictiunea este pe cale sa se produca, vanzatorul este obligat sa-l apere pe cumparator impotriva pretentiilor tertului: obligatia de a face. In acest scop, daca cumparatorul este actionat in justitie de catre tert, trebuie sa-l introduca in proces pe vanzator printr-o cerere de chemare in garantie pentru a-l apara contra eventualei evictiuni.

Daca cumparatorul nu-l introduce in proces pe vanzator, aparandu-se singur, si pierde procesul, se poate intoarce impotriva lui pe cale principala, printr-o actiune in garantie pentru evictiune. In aceasta actiune insa, vanzatorul poate opune cumparatorului exceptia procesului rau condus (exceptio mali processus), cu consecinta pierderii garantiei de catre cumparator (art. 1351 C.civ.), daca dovedeste ca - fiind introdus in procesul cu tertul - ar fi avut mijloace potrivite pentru a respinge pretentiile tertului.

Daca evictiunea s-a produs, se angajeaza - in conditiile aratate - raspunderea vanzatorului pentru pagubele suferite de cumparator: obligatia de a da.

Dintre aceste trei obligatii, primele doua sunt indivizibile (de exemplu, intre mostenitorii vanzatorului sau intre mai multi vanzatori coproprietari). In schimb, obligatia de a da - plata sumelor de bani datorate cu titlu de despagubire - este divizibila.

Efectele obligatiei de garantie in caz de evictiune consumata.

Daca cumparatorul (sau succesorul lui in drepturi, fie si cu titlu particular) a fost evins, drepturile lui impotriva vanzatorului sunt stabilite de lege dupa cum evictiunea a fost totala sau partiala.

 

  1. Evictiunea totala.
  2. a) In primul rand, vanzatorul este obligat sa restituie integral pretul primit (ca la rezolutiune pentru neexecutare sau nulitate pentru vanzarea lucrului altuia), chiar daca valoarea lucrului s-a micsorat din cauze fortuite ori din neglijenta cumparatorului, cu singura exceptie a foloaselor realizate de cumparator din stricaciunile aduse lucrului (art.1341-1343 C.civ.).

In conditii identice vanzatorul este obligat sa restituie pretul primit si in ipoteza exercitarii actiunii (directe) in garantie de catre un subdobanditor, indiferent daca a dobandit lucrul la un pret mai mic sau mai mare ori cu titlu gratuit. Aceasta solutie se impune, o data ce se recunoaste ca drepturile cumparatorului legate de lucru se transmit asupra subdobanditorului .

  1. b) Cumparatorul mai are dreptul la valoarea fructelor pe care a fost obligat sa le inapoieze tertului evingator (art. 1341 pct.2 C.civ.). Deoarece posesorul de buna-credinta dobandeste fructele (art. 485 C.civ.), textul vizeaza fructele pe care cumparatorul le-a perceput dupa ce a devenit de rea-credinta (a luat cunostinta de drepturile tertului asupra lucrului, cel tarziu de la data intentarii actiunii de catre tert). Dar fata de vanzator el ramane un cumparator de buna-credinta, ceea ce justifica dreptul lui la valoarea fructelor restituite.
  2. c) De asemenea, cumparatorul are dreptul sa ceara restituirea cheltuielilor de judecata, atat ale procesului din care a rezultat evictiunea, cat si, daca este cazul, ale actiunii in regres contra vanzatorului. La aceste cheltuieli se adauga si cheltuielile contractului (autentificare, taxe de timbru etc. - art. 1341 pct.3-4 C.civ.).
  3. d) In sfarsit, cumparatorul are dreptul la daune-interese (art. 1341 pct.4 C.civ.) potrivit dreptului comun (art. 1350 C.civ.), insa cu observarea urmatoarelor reguli speciale:

-Vanzatorul este obligat sa plateasca cumparatorului diferenta intre pret si sporul de valoare dobandit de lucru intre momentul incheierii contractului si data producerii evictiunii, indiferent de cauza care a produs excedentul de valoare sau daca sporul a fost sau nu previzibil ori vanzatorul de buna sau de rea-credinta (art. 1344 C.civ.).

- In afara sporului de valoare (si in masura in care nu sunt restituite cu acest titlu, de exemplu, cheltuielile utile), vanzatorul este obligat sa restituie cumparatorului cheltuielile necesare (facute pentru conservarea lucrului) si utile (care sporesc valoarea lui), iar daca vanzatorul a fost de rea-credinta, chiar si cheltuielile voluptuarii (facute in scop de lux sau de placere - art.1345-1346 C.civ.).

Deoarece de aceste cheltuieli profita tertul evingator, el va fi in primul rand obligat sa-l despagubeasca pe cumparator, iar vanzatorul va fi garant numai in subsidiar. Insa tertul poate fi obligat numai la restituirea cheltuielilor necesare (daca nu se compenseaza) cu valoarea fructelor culese si pastrate de cumparatorul evins) si utile (acestea din urma in limita sporului de valoare). Pentru restul cheltuielilor raspunde numai vanzatorul.

 

  1. Evictiunea partiala.

Daca evictiunea este numai partiala - are ca obiect fie o fractiune din lucru sau o cota ideala din dreptul de proprietate (lit.a si b), fie valorificarea sau negarea unui alt drept cu privire la lucru (lit. c), - cumparatorul are alegerea intre a cere rezolutiunea vanzarii sau mentinerea ei cu despagubiri.

  1. a) Daca evictiunea unei parti a lucrului este atat de importanta, incat cumparatorul n-ar fi cumparat daca ar fi putut sa o prevada, el poate cere rezolutiunea vanzarii (art. 1347 C.civ.). In acest caz, cumparatorul restituie lucrul asa cum a ramas dupa evictiune, primind in schimb pretul si despagubiri la fel ca in cazul evictiunii totale.
  2. b) Daca cumparatorul nu cere sau nu obtine rezolutiunea vanzarii are dreptul la valoarea partii pierdute prin efectul evictiunii, valoare socotita in momentul evictiunii. Vanzatorul nu se poate libera oferind o parte din pret si nici cumparatorul nu poate cere o parte din pret, proportionala cu partea evinsa, indiferent de scaderea sau urcarea valorii lucrului de la vanzare si pana la evictiune (art. 1348 C.civ.).
  3. c) In cazul servitutilor (active sau pasive) ori a altor drepturi, daca nu intervine rezolutiuna potrivit celor aratate (lit.a), cumparatorul are dreptul la daune-interese in conditiile dreptului comun (art. 1349-1350 C.civ.).

 

  1. Prescriptia. Actiunea in garantie pentru evictiune a cumparatorului impotriva vanzatorului se prescrie in termenul general de prescriptie.

Termenul prescriptiei incepe sa curga de la data producerii evictiunii. Pana in acest moment obligatia vanzatorului este conditionata si cumparatorul nu poate sa actioneze, iar contra non valentem agere non currit praescriptio (prescriptia nu curge impotriva celui care este impiedicat sa actioneze).

Modificari conventionale ale garantiei contra evictiunii.

Regimul legal al garantiei - numita garantie de drept - nefiind stabilit cu caracter imperativ, poate fi modificat prin conventia partilor (art. 1338 C.civ.). Garantia agravata, micsorata sau inlaturata complet prin conventia dintre parti se numeste garantie conventionala (de fapt).

In privinta clauzelor de agravare a raspunderii vanzatorului - pentru fapte proprii, ale tertilor (de exemplu, pentru tulburari de fapt) sau chiar pentru evenimentele fortuite (de exemplu, inundatie, expropriere etc.) - legea nu prevede limitari. Mentionam insa, ca ele trebuie sa fie expres prevazute si clar exprimate, deoarece sunt de stricta interpretare. In caz de indoiala, se aplica regulile garantiei de drept.

In ceea ce priveste clauzele de exonerare de raspundere (inlaturare sau micsorare a garantiei), legea prevede doua limitari:

- Obligatia negativa de garantie a vanzatorului pentru fapte personale nu poate fi nici inlaturata si nici micsorata prin conventia dintre parti, sanctiunea fiind nulitatea clauzei (art. 1339 C.civ.). Clauza nu poate fi considerate cauza determinanta a contractului, pentru a atrage sanctiunea nulitatii totale (a contractului).

In literatura de specialitate se precizeaza ca exonerarea de garantie pentru fapte personale se admite totusi, daca vizeaza fapte anume determinante, savarsite anterior incheierii contractului si aduse la cunostinta cumparatorului (de exemplu, un contract de locatiune incheiat, o servitute constituita etc.). In realitate, clauza este valabila, in aceste cazuri, pentru ca nu reprezinta clauze de exonerare propriu-zise, ci clauze menite a determina continutul si limitele dreptului transmis.

- Exonerarea totala sau partiala pentru fapta unui tert este permisa, dar nu poate scuti pe vanzator de a restitui pretul (fara despagubiri) in caz de evictiune (art. 1340 C.civ.), el fiind detinut fara cauza, afara numai daca cumparatorul a cunoscut, la incheierea contractului, pericolul evictiunii sau daca a cumparat pe riscul sau (caracter aleatoriu).

Garantia contra viciilor lucrului vandut

Notiune. Asa cum am vazut, vanzatorul trebuie sa asigure cumparatorului nu numai folosinta linistita, dar si utila a lucrului. Astfel fiind, vanzatorul raspunde de viciile ascunse ale lucrului, daca din cauza lor lucrul este impropriu intrebuintarii dupa destinatie sau daca viciile micsoreaza intr-atat valoarea de intrebuintare incat cumparatorul, in cunostinta de cauza, nu ar fi cumparat sau ar fi platit un pret mai redus (art.1352C.civ.).

Cand lucrul vandut este afectat de un viciu in sensul art.1352 C.civ., situatia prezinta asemanare cu viciul de consimtamant al erorii (sau dolului) asupra substantei obiectului contractului (art.954 alin.1 C.civ.). Intre aceste doua situatii exista insa deosebiri esentiale; in cazul erorii asupra substantei obiectului (error in substantiam), din cauza acestui viciu de consimtamant, cumparatorul nu a putut cumpara, in substanta sa, lucrul voit si poate cere anularea contractului; in schimb, in cazul viciilor vizate de art.1352 C.civ. cumparatorul a cumparat lucrul voit, numai ca acesta este impropriu intrebuintarii dupa destinatie sau din cauza viciilor se micsoreaza valoarea de intrebuintare - deci eroarea se refera numai la calitatea lucrului - si cumparatorul nu poate cere anularea contractului, ci are o actiune in garantie (redhibitorie sau estimatorie) contra vanzatorului . De exemplu, daca se vinde o casa despre care vanzatorul afirma ca este construita din caramida, iar in realitate este din material lemnos, se poate cere anularea. In schimb, daca casa este construita din caramida, dar este afectata de vicii, va intra in functie obligatia de garantie pentru vicii . Deoarece in cazul viciilor vizate de art. 1352 C.civ. cumparatorul - daca nu se multumeste cu reducerea pretului - poate cere rezolutiunea contractului printr-o actiune in garantie numita redhibitorie (vb.lat. redhibere, a lua inapoi, a restitui), aceste vicii s-au numit redhibitorii.

 

III.Conditii

 

a)Trebuie ca viciul sa fie ascuns (art.1352 C.civ.); vanzatorul nu raspunde "de viciile aparente si despre care cumparatorul a putut singur sa se convinga" (art. 1353 C.civ.). Prin urmare, viciul poate fi considerat ascuns numai daca cumparatorul nu l-a cunoscut si, dupa imprejurari, printr-o verificare normala, dar atenta nici nu putea sa-l cunoasca, nefiindu-i comunicat nici de catre vanzator. Viciul pe care vanzatorul dovedeste ca l-a adus la cunostinta cumparatorului nu poate fi considerat ascuns, indiferent de natura sa.

In practica judecatoreasca posibilitatea cumparatorului de a lua cunostinta de viciul lucrului se apreciaza in abstracto, avandu-se in vedere un cumparator prudent si diligent. "Lipsa de informare, de experienta, cat si nepriceperea cumparatorului nu fac ca viciile pe care acesta nu le-a putut constata singur sa fie considerate vicii ascunse" .

  1. b) Trebuie ca viciul (cauza defectiunilor manifestate anterior) sa fi existent in momentul incheierii contractului (chiar daca predarea lucrului se face ulterior). Pentru viciile ivite ulterior contractarii - deci cand lucrul se strica, se defecteaza sau isi pierde calitatea din cauza viciilor ivite dupa vanzare - vanzatorul nu raspunde, deoarece prin efectul incheierii contractului riscurile trec asupra cumparatorului o data cu dreptul de proprietate. In cazurile in care proprietatea nu se transmite din momentul incheierii contractului, vanzatorul raspunde si pentru viciile ivite ulterior vanzarii, dar pana in momentul transferarii dreptului de proprietate.
  2. c) Trebuie ca viciul sa fie grav, adica din cauza lui lucrul sa fie impropriu intrebuintarii la care este destinat dupa natura sa ori potrivit conventiei sau sa se micsoreze intr-atat valoarea de intrebuintare, incat cumparatorul, in cunostinta de cauza, n-ar fi cumparat sau ar fi platit un pret mai redus. Nu se cere insa ca viciul sa se refere la substanta, la esenta lucrului (ca la anularea pentru eroare) .

Toate cele trei elemente care conditioneaza obligatia de garantie a vanzatorului pentru vicii trebuie sa fie dovedite de cumparator.

Precizam ca raspunderea nu este conditionata de cunoasterea viciului de catre vanzator (art. 1354 C.civ.); numai intinderea raspunderii lui difera dupa cum a avut sau nu cunostinta de existenta viciului (art. 1356-1357 C.civ.).

In conditiile aratate, obligatia de garantie pentru vicii se aplica la orice vanzare (vanzare sub conditie, cu plata pretului in rate, de drepturi litigioase etc.), inclusiv antecontractul de vanzare-cumparare, indiferent ca lucrul vandut este un imobil sau un bun mobil, in stare noua sau uzata (de ocazie), cu doua exceptii:

- nu exista obligatia de garantie in cazul vanzarii prin licitatie publica (art. 1360 C.civ.), care se face prin intermediul justitiei;

- in cazul vanzarii de drepturi succesorale - daca nu s-a obligat sa garanteze continutul universalitatii - vanzatorul raspunde numai de calitatea sa de mostenitor (art. 1399 C.civ.), nu si de calitatea bunurilor din mostenire.

Efectele si intinderea raspunderii vanzatorului pentru vicii

Daca conditiile aratate sunt intrunite, cumparatorul are facultatea de a cere fie rezolutiunea vanzarii, fie o reducere a pretului (art. 1355 C.civ.), iar daca vanzatorul a fost de rea-credinta si daune-interese (art. 1356-1357 C.civ.), inclusiv beneficiul nerealizat (lucrum cessans).

  1. Dreptul de optiune al cumparatorului intre actiunea redhibitorie si actiunea estimatorie. Actiunea prin care cumparatorul cere rezolutiunea vanzarii se numeste redhibitorie (actio redhibitoria). Ea este admisibila chiar daca natura viciului n-ar face lucrul absolut impropriu destinatiei sale normale. Totusi, instanta poate aprecia ca dreptul de optiune a fost exercitat abuziv si sa acorde numai o reducere din pret, daca viciul este de mica importanta.

In cazul de admitere a actiunii redhibitorii, vanzatorul este obligat ca, reprimind lucrul, sa restituie pretul si cheltuielile vanzarii suportate de cumparator (art. 1355 si 1357). Daca cumparatorul a instrainat lucrul, actiunea redhibitorie poate fi exercitata de subdobanditor.

In loc de rezolutiune, cumparatorul poate cere o reducere din pret proportionala cu reducerea valorii lucrului datorat viciului. Actiunea speciala de reducere se numeste estimatorie (actio aestimatoria sau quanti minoris) deoarece deprecierea valorii lucrului se estimeaza prin expertiza.

Cu toate ca legea reglementeaza numai optiunea intre cele doua actiuni, in literatura de specialitate si practica judiciara se intrevede si posibilitatea "remedierii defectiunilor" (inlaturarea viciilor) de catre sau in contul vanzatorului, "cand aceasta reparare e posibila si cand ea n-ar ocaziona cheltuieli disproportionate cu valoarea lucrului" si, adaugam noi o asemenea solutie nu contravine intereselor cumparatorului (mai ales in cazul cumpararii unui lucru in stare noua).

2.Acordarea de daune-interese

Spre deosebire de materia evictiunii, in care si vanzatorul de buna-credinta poate fi obligat la plata daunelor-intercse, in cazul viciilor ascunse vanzatorul este obligat sa plateasca daune-interese numai daca cumparatorul dovedeste, cu orice mijloace de proba (inclusiv prezumtii) ca vanzatorul a fost de rea-credinta (a cunoscut viciile lucrului - art. 1356 C.civ.), considerandu-se ca aceste daune sunt imprevizibile si deci datorate numai in caz de dol (art. 1085 C.civ.). Daca el nu cunoaste viciul lucrului, poate fi obligat numai la restituirea pretului si a cheltuielilor vanzarii (art. 1357 C.civ.) .

Potrivit dreptului comun, dovada prejudiciului (de exemplu, majorarea pretului, paguba suferita de cumparator sau despagubirea platita tertilor pentru paguba cauzata prin accidentul survenit datorita viciului lucrului etc.) trebuie sa fie facuta de cumparator.

Desi art. 1356 C.civ. vizeaza plata daunelor numai in cadrul actiunii redhibitorii, ea se admite si in cazul actiunii estimatorii .

  1. Riscul pieirii lucrului afectat de vicii. Daca lucrul a pierit din cauza viciilor, vanzatorul este obligat sa restituie pretul si cheltuielile vanzarii, iar daca a fost de rea-credinta poate fi obligat si la plata daunelor-interese (art.1358 alin.1). In schimb, daca lucrul afectat de viciu a pierit fortuit (sau datorita culpei cumparatorului), vanzatorul nu raspunde pentru vicii (art. 1358 alin.2).

Termenul de intentare a actiunilor

Conform art.5 din Decretul nr. 167/1958 "dreptul la actiunea privitoare la viciile ascunse ale unui lucru transmis... se prescrie prin implinirea unui termen de 6 luni, in cazul in care viciile nu au fost ascunse cu viclenie". Rezulta deci ca actiunile redhibitorii sau estimatorii (ori in remedierea viciilor) pot fi intentate intr-un termen de 6 luni, iar daca viciile au fost ascunse cu viclenie (ceea ce presupune ca vanzatorul a fost de rea-credinta, cunoscand viciile) in termenul general de prescriptie extinctiva .

Termenele de prescriptie mentionate incep sa curga de la data descoperirii viciilor, insa cel mai tarziu de la implinirea unui an de la predarea lucrului de orice natura, cu exceptia constructiilor, iar in cazul constructiilor cel mai tarziu de la implinirea a trei ani de la predare (art.1 alin.1-2 din Decretui nr. 167/1958).

Fara a intra in analiza controverselor privind natura juridica a termenului de 1 an, respectiv 3 ani, mentionam ca in practica aceste termene sunt privite, de regula, ca perioade limita in care viciile ascunse trebuie sa fie descoperite, deci ca termene legale generale de garantie pentru descoperirea viciilor ascunse si, ca atare, nesusceptibile de intrerupere sau de suspendare. Astfel, de exemplu, s-a precizat ca "dreptul material la actiune privind viciile ascunse ale unei constructii se prescrie intr-un termen de 6 luni, socotit de la data descoperirii viciilor, care trebuie constatate cel mai tarziu in 3 ani de la predarea constructiei". Tot astfel, termenul de un an "nu trebuie interpretat in sensul ca legjuitorul ar fi stabilit un al doilea termen de prescriptie pe langa cel prevazut de art.5 din Decretul nr. 167/1958 - respectiv 6 luni de la descoperirea viciilor ascunse - ci ca descoperirea acestora, de la care curge prescriptia, trebuie sa aiba loc cel mai tarziu intr-un an de la predarea lucrului.

In sfarsit, precizam ca, daca viciile nu au fost invocate (pe cale de actiune sau pe cale de exceptie) in cadrul termenului de prescriptie, ele nu pot fi invocate pe cale de exceptie in cadrul actiunii neprescrise termenul fiind de trei ani) intentate de vanzator pentru plata pretului; principiul quae temporalia sunt ad agendum, perpetua sunt ad excipiendum nu este aplicabil, datorita caracterului imperativ al normelor care reglementeaza prescriptia extinctiva.

Modificari conventionale ale garantiei pentru vicii.

Dispozitiile de drept comun analizate privind existenta, conditiile, efectele si intinderea obligatiei de garantie pentru vicii au caracter supletiv, partile fiind libere sa limiteze sau chiar sa inlature ori, dimpotriva, sa agraveze prin conventia lor aceasta obligatie a vanzatorului printr-o clauza expresa.

In ceea ce priveste clauza de limitare sau de inlaturare a garantiei pentru vicii, ea este valabila si deci produce efecte numai daca vanzatorul a fost de buna-credinta (nu a cunoscut viciile - art.1354 C.civ.). Dovada cunoasterii viciilor de catre vanzator trebuie sa fie facuta de cumparator, cu orice mijloace de proba (inclusiv prezumtii, de exemplu, in cazul vanzatorului profesionist). In caz de rea-credinta a vanzatorului, rezultand din tainuirea viciilor la incheierea contractului, clauza de exonerare - totala sau partiala - nu ar putea fi invocata fata de cumparatorul de buna-credinta, care nu cunostea aceste vicii.

Cu respectarea acestei conditii (necunoasterea viciilor), clauzele de inlaturare sau de limitare a garantiei pentru vicii pot fi foarte variate (suprimarea totala a garantiei, posibilitatea intentarii numai a actiunii estimatorii, asigurarea numai a pieselor de schimb sau a reparatiilor necesare etc.). Mentionam ca limitarea garantiei poate fi stipulata si sub forma scurtarii termenului de un an, respectiv, de trei ani in care viciile ascunse pot fi descoperite (de exemplu, vicii descoperite intr-o luna de la data vanzarii autoturismului folosit). In acest sens, DecretuI nr. 167/1958 precizeaza ca prin dispozitiile cu privire la data inceperii curgerii prescriptiei, nu se aduce o atingere termenelor de garantie, legale sau conventionale (art. 11 alin.3). In schimb, termenul de prescriptie insusi (de 6 luni sau de 3 ani), nu poate fi modificat prin conventia partilor, o asemenea clauza fiind nula (art.1 alin.3).

Clauzele de agravare a obligatiei de garantie nu comporta limitari (raspundere si pentru vicii aparente, pentru vicii aparute ulterior vanzarii, pentru buna functionare a motorului o perioada determinata etc.). Precizam insa, ca stipularea unei clauze de agravare pentru orice vicii, inclusiv cele aparente, sau de buna functionare in cadrul unui termen mai scurt decat cel prevazut pentru descoperirea viciilor ascunse, nu atrage dupa sine - la expirare - incetarea garantiei pentru viciile ascunse, daca termenul legal stabilit pentru descoperirea acestora nu a expirat inca. Clauza de agravare nu poate fi transformata, prin interpretare, in contrariul ei. Pentru ca, o data cu raspunderea pentru orice vicii sau de buna functionare in cadrul unui termen de garantie mai scurt de 1 an, respectiv, de 3 ani, sa inceteze si raspunderea de drept comun pentru vicii ascunse, trebuie sa fie stipulate o clauza expresa in acest sens, care va fi, deodata, de agravare a garantiei (si pentru vicii aparente sau calitati convenite) si de limitare a ei in timp (la o perioada mai scurta pentru descoperirea viciilor ascunse).

        

Pretul sa fie stabilit in bani

 

Stabilirea pretului sub forma unei sume de bani este de esenta vanzarii. Daca instrainarea unui lucru se face nu pentru bani, ci in schimbul unui alt lucru, pentru stingerea unei obligatii sau in schimbul unei alte prestatii, contractul nu mai poate fi calificat vanzare-cumparare, ci un schimb, o dare in plata sau alt contract, eventual contract nenumit. Astfel, nu poate fi calificat vanzare-cumparare contractul prin care proprietatea unui lucru se transmite in schimbul intretinerii pe viata. Obligatia de intretinere a dobanditorului este o obligate de a face, care nu echivaleaza cu un pret. Tot astfel, daca drept contraechivalent s-a stipulat o prestatie periodica in bani, dar care se plateste pana la moartea creditorului, contractul nu mai este vanzare, ci renta viagera.

 

Pretul sa fie determinat sau determinabil

 

Pretul este determinabil si atunci cand stabilirea lui este lasata la aprecierea unui tert (art. 1304 C.civ.) ales de comun acord de catre parti sau de catre persoana desemnata de parti. Tertul ales in aceste conditii nu este un arbitru (desi art. 1304 vorbeste de "'arbitrariu") fiindca nu este chemat sa solutioneze un litigiu, o neintelegere, dar nu are nici calitatea de expert (in sens procedural), fiindca avizul expertului este la aprecierea instantei, ori pretul stabilit de tert - si care face parte din contract de la incheierea lui - este obligatoriu atat pentru parti, cat si pentru instanta. El este, in realitate, mandatarul comun al partilor ( dubla reprezentare), imputernicit sa stabileasca pretul, mandat care - prin derogare de la dreptul comun in materie - nu poate fi revocat decat prin acordul comun al partilor.

In cazurile in care exista preturi legale obligatorii, partile trebuie sa se conformeze (de exemplu, in cazul vanzarii de locuinte construite din fondurile statului), respectiv se subintelege ca partile au avut in vedere pretul legal (deci este determinat), chiar daca contractul nu contine precizari in aceasta privinta, caci numai conventiile legal facute au putere obligatorie intre parti (art.969 C.civ.). Daca partile au stabilit un alt pret, acesta se inlocuieste de drept cu cel legal, iar daca contractul a fost executat cu plata unui alt pret, diferenta urmeaza sa fie platita (vanzatorul avand o actiune contractuala in acest scop), respectiv restituita in temeiul art.992 C.civ. (plata nedatorata).

 

 

Pentru ca pretul sa existe, el trebuie sa fie sincer si serios.

 

  1. Prin pret sincer se infelege un pret real, pe care partile sa-l fi stabilit nu in mod fictiv, ci in scopul de a fi cerut si platit in realitate. Pretul este fictiv, cand din intentia partilor (exprimata in actul secret) rezulta ca nu este datorat.

In cazul in care pretul este fictiv (simulat), contractul este nul ca vanzare-cumparare caci ii lipseste pretul (sine pretio nulla est venditio), dar daca partile au urmarit in realitate instrainarea bunului - deci numai pretul, nu si contractul in intregime este fictiv - el poate fi recunoscut valabil ca o donatie deghizata (deghizare totala), daca "vanzatorul" a avut intentia de a face o liberalitate si daca sunt indeplinite toate conditiile cerute pentru validitatea donatiei.

Daca simulatia consta numai in deghizarea partiala a pretului, dar fara ca pretul sa devina derizoriu, contractul este valabil ca vanzare-cumparare, devenind aplicable regulile simulatiei si cele fiscale (deghizare partiala se face, de regula, pentru fraudarea fiscului).

  1. Pretul trebuie sa fie serios (art. 1303 C.civ.), adica sa nu fie derizoriu (infim), atat de disproportionat in raport de valoarea lucrului vandut (de exemplu, teren instrainat cu 500 lei) incat sa nu existe pret, sa nu poata constitui obiectul obligatiei cumparatorului si deci o cauza suficienta a obligatei asumate de vanzator de a transmite dreptul de proprietate. Seriozitatea fiind o chestiune de fapt, este lasata la aprecierea instantei .

Si in cazul pretului derizoriu contractul este nul ca vanzare-cumparare, dar poate subzista ca donatie (nu deghizata, ci directa, fiindca nu exista act secret), daca s-a incheiat cu intentia de a face o liberalitate si cu respectarea conditiilor de fond si de forma prevazute pentru donatii.

  1. Daca pretul este sincer si serios (nu fictiv sau derizoriu) contractul de vanzare-cumparare este, in principiu, valabil, chiar daca pretul este mult inferior (sau superior) valorii reale a lucrului vandut, intrucat partile sunt libere sa determine pretul sub (sau peste) valoarea lucrului, iar echivalenta este relativa, fiind raportata nu numai la valoarea lucrului vandut, dar si la subiectivismul partilor, de exemplu, datorita raporturilor de rudenie.

Daca partea lezata este un major, indiferent de marimea leziunii de care a suferit, nu are deschisa calea actiunii in resciziune (art.1165 C.civ.). In mod cu totul exceptional, daca un contractant profita de nestiinta, ignoranta, starea de constrangere in care se afla celalalt, spre a obtine avantaje disproportionate, contractul poate fi considerat nul absolut (nu anulabil pentru leziune), intrucat s-a intemeiat pe o cauza ilicita (art. 968 C.civ.), leziunea fiind doar un indiciu al imprejurarii ca s-a profitat de starea de contrangere in care se afla cealalta parte. Consideram ca in conditiile economiei de piata este preferabila aplicarea art.968 C.civ. (in conditiile aratate), decat calificarea nejustificata a unui pret lezionar drept derizoriu (pentru a ocoli inadmisibilitatea actiunii in resciziune intre majori).

 

 

 

 

 

 

 

Obligatiile partilor

 

  1. Locul si data platii. Daca nu s-a prevazut altfel in contract (art.1361 C.civ.), cumparatorul este obligat sa plateasca pretul la locul si in momentul in care i se face predarea lucrului vandut (art. 1362 C.civ.) . Acest text este derogatoriu de la regulile generale sub doua aspecte:

- conform regulilor generale in materie de obligatii plata se face, in lipsa de stipulatie contrara, la domiciliul debitorului (art. 1104 C.civ.), iar in materie de vanzare la locul unde se face predarea lucrului vandut (fie locul unde se afla in momentul vanzarii, fie domiciliul vanzatorului) . Deci obligatia de plata a pretului este portabila. Daca insa partile au derogat de la regula executarii concomitente a celor doua obligatii (de exemplu, au prevazut ca plata pretului sa aiba loc ulterior predarii), art. 1362 "nu-si mai are ratiune si isi reia aplicatiunea art. 1104 Codul civil, astfel ca plata trebuie sa fie facuta la domiciliul debitorului" (cumparatorului). Ubi cessat ratio legis, ibi cessat lex;

- in dreptul comun, in lipsa de termen, plata se poate cere imediat, iar in materie de vanzare numai in momentul predarii lucrului vandut, astfel incat - in lipsa de stipulatie expresa contrara - termenul prevazut pentru redarea lucrului profita si cumparatorului. In schimb, termenul prevazut numai pentru plata pretului nu afecteaza obligatia vanzatorului de a preda lucrul vandut, potrivit regulilor generale.

Daca partile au stabilit un termen pentru plata pretului - vanzare pe credit - la scadenta cumparatorul trebuie sa plateasca datoria in intregime (principiul indivizibilitatii platii - art.1101 C.civ.), afara numai daca intelegerea dintre parti a fost ca pretul sa fie platit la diferite termene in mod fractional, prin prestatii succesive (vanzare pe credit cu termene esalonate de plata a ratelor de pret).

Cand cumparatorul are motive de a se teme de vreo evictiune, el are dreptul, conform art. 1364 C.civ., sa suspende plata pretului pana ce vanzatorul va face sa inceteze tulburarea sau ii va da o cautiune, afara de cazul in care s-ar fi stipulat ca pretul se va plati si in astfel de imprejurari.

  1. Dobanda pretului. Potrivit art. 1363 C.civ., cumparatorul este obligat sa plateasca dobanda pana la efectiva achitare a pretului in urmatoarele trei cazuri: daca exista conventie in acest sens; daca lucrul vandut si predat este producator de fructe (civile sau naturale); in toate celelalte cazuri numai daca si din momentul in care cumparatorul a fost pus in intarziere printr-o notificare (iar nu neaparat prin chemare in judecata, cum prevede art. 1088 C.civ. ca regula generala pentru obligatii banesti).
  2. Sanctiunea neplatii pretului. In caz de neexecutare, totala sau partiala, a obligatiei de plata a pretului de catre cumparator, vanzatorul poate alege intre mai multe posibilitati.

Astfel, vanzatorul poate cere obligarea cumparatorului la executarea in natura a obligatiei, care este totdeauna posibila (daca debitorul este solvabil), deoarece are ca obiect o suma de bani. Actiunea in plata pretului - avand un asemenea obiect - are caracter personal si se prescrie in termenul general de 3 ani.

Vanzatorul nu este insa obligat sa ceara executarea silita. El poate, renuntand la aceasta posibilitate, fie sa invoce exceptia de neexecutare (daca lucrul vandut nu a fost predat cumparatorului), fie - daca a predat sau este gata sa predea lucrul vandut si nu intelege sa invoce exceptia - sa ceara rezolutiunea contractului pentru neplata pretului (inclusiv a dobanzilor), ambele aceste sauctiuni fiind indivizibile (de exemplu, in caz de transmitere a obligatiei de plata a pretului asupra mostenitorilor cumparatorului sau a creantei asupra mostenitorilor vanzatorului).

Vanzatorul poate invoca exceptia de neexecutare (confundata cu dreptul de retentie daca cumparatorul a devenit proprietar inainte de invocarea ei), refuzand sa predea lucrul vandut, daca cumparatorul nu plateste pretul si nu beneficiaza de un termen suspensiv (art. 1322 C.civ.). Daca vanzatorul a acordat un termen pentru plata pretului, se considera ca a renuntat la acest drept si nu va putea refuza predarea decat daca cumparatorul a decazut din beneficiul termenului (art. 1025 C.civ.), intrucat, intre timp, a cazut in faliment sau a devenit insolvabil, cazuri in care vanzatorul va fi obligat la predarea lucrului vandut numai daca cumparatorul va da cautiune ca va plati la termen (art. 1323 C.civ.).

Rezolutiunea contractului poate fi ceruta de vanzator (art. 1365 C.civ.) potrivit regulilor generale (art. 1020-1021 si 1101 C.civ.), cu urmatoarele trei precizari:

- In materia vanzarii de imobile instanta nu poate acorda un termen de gratie daca vanzatorul este in pericol de a pierde lucrul si pretul. Daca un asemenea pericol nu exista, instanta poate acorda un singur termen de gratie la expirarea caruia, daca cumparatorul nu plateste, se produce rezolutiunea de drept a contractului (art. 1366 C.civ.), fara punerea in intarziere;

- Daca printr-un pact comisoriu expres s-a prevazut rezolutiunea de drept a contractului pentru neplata pretului (care opereaza numai in favoarea vanzatorului), ea se va produce fara interventia justitiei (care, in caz de litigiu, constata doar indeplinirea conditiilor), insa numai dupa punerea in intarziere a cumparatorului (art.1367 C.civ.), afara numai daca, printr-o clauza expresa, partile ar fi renuntat si la necesitatea punerii in intarziere (pact comisoriu de ultim grad);

- Potrivit legii, "actiunea vanzatorului pentru rezolutiunea vanzarii este reala (art. 1368 C.civ.), ceea ce inseamna ca urmareste - in ultima instanta - nu persoana cumparatorului, ci chiar bunul vandut, intrucat rezolutiunea se produce cu efect retroactiv si deci se rasfrange si asupra tertilor dobanditori de drepturi asupra lucrului vandut. La acest principiu, legea aduce trei restrictii (art. 1368-1369 C.civ.):

  1. a) rezolutiunea ramane fara efect in contra autoritatilor publice (cum ar fi in caz de expropriere sau rechizitie);
  2. b) fata de tertul adjudecatar in vanzari silite si:
  3. c) dreptul de a cere rezolutiunea pentru neplata pretului nu este opozabil tertilor dobanditori de drepturi reale asupra lucrului vandut (care au indeplinit actele necesare pentru ca dreptul lor sa fie opozabil tertilor) decat daca vanzatorul a indeplinit cerintele legii pentru conservarea privilegiului sau de vanzator si anume: daca lucrul vandut este un imobil, prin inscrierea privilegiului in cartea funciara inainte de a se fi inscris titlul tertului dobanditor (art. 1369 C.civ. si art. 21 lit. C din Legea nr. 7/1996); iar daca lucrul vandut este un bun mobil, prin intentarea actiunii in rezolutiune in termen de 8 zile de la predare (art. 1730 pet.5 C.civ.), prevazut pentru exercitiul actiunii derivand din privilegiu.

 

 

Luarea in primire a lucrului vandut

Reguli aplicabile. Corelativ cu obligatia de predare a vanzatorului cumparatorul este obligat sa ia in primire lucrul vandut la locul si la termenul la care vanzatorul este obligat sa-l predea, suportand si cheltuielile ridicarii de la locul predarii.

In caz de neexecutare, dupa punerea in intarziere a cumparatorului, vanzatorul poate cere instantei obligarea cumparatorului la luarea in primire a lucrului, la nevoie sub sanctiunea de daune cominatorii, sau poate cere autorizarea instantei sa-l depuna in alt loc, daca are nevoie de locul unde se gaseste (art.1121 C.civ.), cheltuielile (de transport, de depozitare etc.) fiind in sarcina cumparatorului.

Vanzatorul mai are posibilitatea sa opteze pentru rezolutiunea contractului cu daune-interese, potrivit regulilor generale (art. 1010-1021 C.civ.). Daca partile nu au stipulat un pact comisoriu expres care sa aiba ca efect rezolutiunea de drept a contractului, ea se produce pe cale judecatoreasca.

 

 

 

 

 

Suportarea cheltuielilor vanzarii

Intre parti si in raporturile cu tertii. In afara de cele doua obligatii analizate, conform art. 1305 C.civ., cumparatorul mai este obligat - in lipsa de stipulatie contrara - sa plateasca, ca accesoriu al pretului, cheltuielile vanzarii (cheltuielile propriu-zise ale actului, taxele de timbru si de autentificare - onorariul notarial - sau de publicitate imobiliara etc.). Daca cumparatorul pretinde ca, desi in actul ce constata conditiile vanzarii nu s-a stipulat nimic in aceasta privinta, totusi intelegerea a fost ca vanzatorul sa plateasca parte din cheltuieli, el va trebui sa faca dovada acelei intelegeri netrecute in actul de vanzare. Cheltuielile vanzarii nu pot fi puse in sarcina vanzatorului pe baza de simple prezumatii.

Subliniem ca regulile aratate cu privire la suportarea cheltuielilor vanzarii vizeaza numai raporturile dintre parti (vanzator-cumparator si succesorii lor in drepturi). In raport cu tertii, dispozitiile art. 1035 C.civ. nu sunt aplicabile. Astfel, raporturile partilor sau a uneia dintre ele cu terte persoane sunt guvernate de reglementarile in cauza, potrivit dreptului comun, iar nu de reglementarile care guverneaza materia vanzarii-cumpararii. De exemplu, daca avocatul care a redactat contractul si a efectuat alte acte este mandatarul ambelor parti, ele vor raspunde solidar pentru plata onorariului (art. 1551 C.civ.).

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

CONTRACTUL DE LOCATIUNE

 

 

 

Definitie

Notiunea contractului de locatiune

  1. Definitie si delimitare fata de vanzare-cumparare. Locatiunea este un contract prin care o persoana, numita locator, se obliga sa asigure unei alte persoane, numita locatar (chirias), folosinta temporara, totala sau partiala, a unui bun in schimbul unei sume de bani sau alte prestatii, numita chirie (art. 1411 C.civ.).

Locatiunea (desi se poate spune ca reprezinta o "vanzare" a folosintei) se deosebeste de contractul de vanzare-cumparare prin faptul ca transmite numai dreptul de folosinta - ca drept de creanta - asupra lucrului, iar nu un drept real. Chiar daca lucrul dat in locatiune este producator de fructe, locatarul dobandeste proprietatea fructelor nu in virtutea locatiunii, ci ca accesoriu al folosintei, locatorul fiind obligat sa-i asigure folosinta lucrului, nu si dobandirea proprietatii fructelor. Astfel fiind, daca contractul are ca obiect numai dobandirea unor fructe, (de exemplu, arborii din padure, recolta de pe camp etc.), contractul nu poate fi calificat locatiune, ci vanzare-cumparare. Cu atat mai puternic cuvant, contractul nu poate fi calificat locatiune, ci vanzare-cumparare, daca are ca obiect producte (foloase trase prin consumarea substantei lucrului), deoarece folosinta locativa nu poate sa absoarba lucrul insusi si puterea lui productiva .

  1. Varietatile contractului de locatiune. In Codul civil si alte acte normative reguli speciale sunt prevazute pentru locatiunea fondurilor rurale (bunurilor agricole) - numita contract de arendare - si pentru locatiunea unor suprafete locative - numita contract de inchiriere.

Subliniem insa, ca aceste contracte reprezinta numai varietati ale locatiunii de drept comun, iar nu contracte speciale distincte, astfel incat le sunt aplicabile dispozitiile referitoare la locatiune, analizate in cadrul acestui capitol, in masura in care legile speciale privind inchirierea suprafetelor locative si arendarea bunurilor agricole nu prevad norme speciale.

Mai precizam ca, asemanator contractului de vanzare-cumparare, partile pot incheia, anterior locatiunii, un antecontract de locatinne (promisiune unilaterala sau bilaterala), guvernat de regulile generale aplicabile contractelor (inclusiv promisiunii de vanzare), tinand insa seama ca locatiunea, deci si antecontractul de locatiune, este - in principiu - un act de administrare .

 

Caracterele juridice ale contractului de locatiune

 

Enumerare. Locatiunea este un contract sinalagmatic (bilateral) intrucat da nastere la obligatii reciproce intre parti. Locatorul se obliga sa asigure folosinta vremelnica a lucrului inchiriat, iar locatarul se obliga sa plateasca locatorului pretul locatiunii.

  1. Locatiunea este un contract cu titlu oneros, in care ambele parti contractante urmaresc un interes propriu patrimonial. In opozitie cu imprumutul de folosinta (comodat), care este un contract esentialmente gratuit, locatiunea este dimpotriva, prin definitie (esentialmente) cu titlu oneros.Daca folosinta unui lucru se transmite cu titlu gratuit, contractul este nul ca locatiune, dar poate fi valabil ca un imprumut de folosinta, daca lucrul s-a predat (comodatul fiind un contract real) si daca sunt indeplinite si celelalte conditii de validitate.
  2. Locatiunea este un contracl comutativ, in care existenta si intinderea obligatiilor nu depinde de hazard si deci nu exista sanse de castig si pierdere pentru parti.
  3. Locatiunea este un contract consensual, care se incheie prin acordul - fie si tacit al partilor (solo consensu), fara vreo formalitate.

In ceea ce priveste insa proba contractului de locatiune, daca nu este constatat printr-un inscris, prezinta oarecare greutati, fiind supus unui sistem mai riguros de dovada decat celelalte contracte.

  1. Locatiunea este un contract cu executare succesiva, in timp. Elemen-tul "timp"' este de esenta locatiunii. Locatorul asigura folosinta lucrului pana la incetarea locatiunii, iar pretul este calculat dupa durata folosintei si timpul se are in vedere chiar daca pretul s-a fixat in mod global.

In ceea ce priveste durata contractului, ea poate fi si nedeterminata, dar nu poate fi perpetua, vesnica. Locatiunile ereditare (concesiunile perpetue de folosinta imobiliara) cunoscute in vechiul drept sub denumirea  de emfiteuze ori embatic (besman) sunt prohibite de lege (art. 1415 C.civ.). In principiu, durata contractului se stabileste liber, prin consimtamantul  partilor. In anume domenii insa, legiuitorul intervine prin prorogari legale.

Spre deosebire de contractul de vanzare-cumparare, locatiunea nu transmite dreptul de proprietate, ci numai dreptul de folosinta temporara a lucrului inchiriat. Astfel fiind, riscul pieirii fortuite, este suportat de locator.

 

 

 

 

 

Conditiile de validitate ale contractului de locatiune

 

 

  1. Capacitatea partilor

 

Capacitatea de exercitiu. Titlul locatorului. Atat locatarul cat si locatorul trebuie sa aiba capacitatea, respectiv, sa indeplineasca conditiile cerute pentru a face acte de administrare, caci locatiunea este, in principiu, un act de administrare'.

In cazul imobilelor insa, daca durata locatiunii depaseste termenul de 5 ani, este considerata de lege ca act de dispozitie si, in consecinta, partile trebuie sa aiba capacitatea, respectiv sa indeplineasca conditiile cerute de lege pentru a face acte de dispozitie (art. 1419 comb. cu art. 1268 C.civ.) in caz contrar, durata locatiuni rcducandu-se la 5 ani, dar numai la cererea partii incapabile.

Dat fiind faptul ca locatiunea nu transmite dreptul de proprietate, locatorul poate sa nu fie proprietarul lucrului dat in locatiune. Astfel, un uzufructuar (art. 534 C.civ.) sau un locatar (art.1268 C.civ.) poate inchiria valabil bunul detinut cu titlu de uzufruct sau de locatiune. Bineinteles, in cazul inchirierii lucrului altuia de catre o persoana care nu are asupra lucrului un drept opozabil fata de proprietar, drept care sa-i confere posibilitatea inchirierii (de exemplu, este numai posesor de buna sau rea-credinta), proprietarul nu va fi obligat sa respecte locatiunea, acest contract fiind pentru el res inter alios acta. Numai daca locatorul a fost un proprietar aparent (de exemplu, un mostenitor aparent), contractul poate produce efecte fata de adevaratul proprietar . Pe de alta parte, proprietarul nu poate fi locatarul propriului sau lucru (neque pignus, neque depositum, neque locatio rei suae consistere potest), cu exceptia cazului cand nu are prerogativa folosintei (de exemplu, este nud proprietar sau a adus ca aport social in societate folosinta unui lucru).

In sfarsit, daca un coindivizar (care nu este aparent proprietar exclusiv) inchiriaza bunul aflat in indiviziune, se aplica regulile care guverneaza vanzarea de catre unul dintre coproprietari ori teoria mandatului tacit reciproc sau a gestiunii de afaceri.

 

  1. Obiectul contractului

 

  1. Lucrul inchiriat - tolal sau partial - poate fi un lucru mobil sau imobil, corporal sau incorporal (de exemplu, dreptul de proprietate industriala), dar in toate cazurile cu conditia sa nu se distruga sau sa nu se consume prin folosinta conform destinatiei dupa natura obiectului sau conform destinatiei stabilita prin acordul partilor. Inseamna ca obiectul locatiunii il formeaza lucruri nefungibile (individual determinate) dupa natura lor sau dupa vointa partilor. Un lucru viitor poate forma obiectul contractului, cu exceptia bunurilor dintr-o mostenire nedeschisa (art. 965 C.civ.). In caz de nerealizare a lucrului viitor se va angaja raspunderea locatorului potrivit regulilor generale.

Evident, locatiunea nu poate avea ca obiect o persoana. Daca se inchiriaza un lucru cu personalul de deservire (de exemplu, un autovehicul cu sofer), contractul este mixt: locatiune in privinta lucrului si prestare de servicii in privinta personalului de deservire.

In sfarsit, lucrurile cu regim special pot fi incheiate numai in condi-tiile legii speciale (de exemplu, armele numai "catre persoane... in drept sa le detina'').

 

 

Obligatiile locatorului

 

 

Obligatia de predare. Predarea (art. 1420 pct.1) lucrului dat in locatiune se poate cere la termenul convenit de parti (imediat daca nu s-a prevazut un termen) si - in lipsa de stipulatie contrara - la locul unde se gasea lucrul in momentul contractarii si cu cheltuiala locatorului. In caz de nerespectare a acestei obligatii, locatarul se poate adresa justitiei, cerand predarea silita (daca nu prefera sa ceara rezilierea contractului pentru neexecutare sau nu se multumeste cu invocarea exceptiei de neexecutare), iar instanta il poate obliga pe locator si la plata de daune-interese, potrivit regulilor generale.

Lucrul, impreuna cu accesoriile sale, trebuie sa fie predat nu in starea existenta la incheierea contractului (ca in materie de vanzare), ci intr-o stare corespunzatoare destinatiei in vederea careia a fost inchiriat (art. 1421 alin.l C.civ.), locatorul fiind obligat - in lipsa de stipulatie contrara - sa efectueze toate reparatiile (inclusiv cele locative) necesare in acest scop inainte de preluarea lucrului de catre locatar si chiar daca, printr-o clauza contractuala, toate reparatiile ar fi fost puse in sarcina locatarului (intrucat aceasta clauza - daca nu s-a prevazut altfel - vizeaza reparatiile necesare in cursul locatiunii si nu anihileaza obligatia locatorului de a preda lucrul in stare corespunzatoare folosintei).

 

 

Obligatia efectuarii reparatiilor. Locatorul trebuie sa mentina lucrul in stare de a servi la intrebuintarea pentru care a fost inchiriat (art. 1420 pct.2 si 1421 alin.2 C.civ.). Obligatia efectuarii reparatiilor nu inseamna ca locatorul trebuie sa reconstruiasca imobilul care "a pierit in total sau s-a facut netrebnic spre obisnuita intrebuintare" (art. 1439), in acest caz incetand contractul.

Daca locatorul nu efectueaza reparatiile necesare in cursul locatiunii, locatarul poate cere justitiei: fie obligarea lui sub sanctiunea platii de daune cominatorii, fie autorizarea de a le efectua in contul locatorului (art. 1077 C.civ.), retinand cheltuielile efectuate din chirie; fie rezilierea contractului (art. 1020-1021 si art. 1439 alin.2 C.civ.). Se admite ca, in caz de urgenta, reparatiile pot fi efectuate si fara autorizarea justitiei.

 

Obligatia de garantie (art. 1420 pct.3. C.civ.) de care este tinut locatorul se aseamana cu obligatia de garantie a vanzatorului, cu deosebirea ca in caz de vanzare dreptul transmis si garantat este proprietatea, iar in caz de locatiune dreptul transmis si garantat este folosinta linistita si utila.

In virtutea obligatiei de garantie, locatorul raspunde de tulburarile provenite: 1) din propria sa fapta, 2) de la terti si 3) din viciile lucrului, daca prin aceste tulburari se aduce o atingere serioasa folosintei.

  1. a) Locatorul este obligat sa se abtina de la orice fapt personal, care ar avea drept consecinta tulburarea locatarului in folosinta lucrului, tulburare de fapt sau de drept. Astfel, art. 1424 C.civ. dispune ca locatorul "nu poate in cursul locatiunii sa schimbe forma lucrului inchiriat", fie direct prin transformarea materiala a lucrului, fie indirect prin schimbarea destinatiei. Daca locatorul nu respecta aceasta obligatie, locatarul poate cere prin justitie oprirea sau distrugerea schimbarilor.

Dat fiind faptul ca locatorul trebuie sa intretina lucrul in buna stare in tot cursul locatiunii, el nu va raspunde pentru stanjenirea folosintei locatarului, adusa prin efectuarea reparatiilor, chiar daca va fi lipsit in parte de folosinta lucrului. Legea obliga pe locatar sa suporte tulburarea ce-i provoaca reparatiile facute de locator. Insa reparatiile trebuie sa aiba caracter urgent, neputand fi amanate pana la incetarea contractului. Pe de alta parte, legea dispune ca reparatiile sa fie facute in cel mult 40 de zile. Daca reparatiile nu se efectueaza in acest interval de timp, atunci locatarul are dreptul sa ceara o scadere de chirie proportionala cu lipsa partiala a folosintei. Iar daca reparatiile sunt de asa natura incat locatarul pierde folosinta totala a lucrului, atunci el (nu si locatorul) poate cere rezilierea contractului, chiar daca pierderea folosintei n-ar intrece 40 de zile(art. 1425 C.civ.).

  1. b) Daca tulburarea folosintei provine de la un tert, legea distinge intre tulburarea de fapt si cea de drept.

Art. 1426 C.civ. prevede ca locatorul nu raspunde de tulburarea cauzata prin faptul unui tert care nu invoca vreun drept asupra lucrului. Locatarul singur, in numele sau personal, se poate apara contra tulburarilor de fapt, si anurne, prin actiunile posesorii. In acest sens, C.proc.civ. permite folosirea actiunilor posesorii nu numai de catre posesori - care exercita detinerea lucrului sub nume de proprietar (animus sibi habendi, animus domini) - dar si de catre detentorul precar, cum este si locatarul, "care detine lucrul in interesul sau propriu, in temeiul unui contract incheiat cu posesorul, afara numai daca tulburatorul este cel pentru care el detine" (art. 676). Prin urmare, locatarul poate folosi actiunile posesorii (desi nu este posesor, ci detentor precar) pentru apararea dreptului sau de folosinta impotriva tertilor, cu conditia ca agentul tulburator:

-sa nu fie locatorul, adica "cel pentru care el detine" si fata de care el poate actiona sau se poate apara in temeiul contractului de locatiune;

- sa nu invoce vreun drept asupra lucrului inchiriat (art.1426 C.civ.), cum ar fi dreptul de proprietate in cazul in care locatorul a incheiat contractul in baza unui alt drept (sau pretins drept) asupra lucrului.

In toate cazurile in care locatarul este tulburat in folosinta prin faptul exercitarii de catre un tert (inclusiv un alt locatar) a unui drept (de proprietate, de uzufruct, de folosinta etc.), asupra lucrului, locatorul va raspunde de pierderea sau reducerea folosintei, chiar daca dreptul invocat nu este confirmat in justitie, dar a impiedicat folosinta locatarului. In acest caz, locatarul are dreptul de a cere fie rezilierea contractului (cand acesta nu se mai poate executa sau cand folosinta lucrului a fost prea mult micsorata) cu daune - interese , fie o micsorare a chiriei proportionala cu pierderea partiala a folosintei si daune - interese (art. 1427-1428 C.civ.). In ambele cazuri locatorul va raspunde numai daca a fost instiintat in timp util de amenintarea evictiunii (chemat in garantie in procesul dintre locatar si tertul evingator). In caz contrar, poate dovedi ca ar fi avut mijloace potrivite pentru a respinge pretentiile tertului (exceptio mali processus).

Se poate intampla ca tulburarea din partea tertului sa se conbine cu faptul personal al locatorului insusi. De exemplu, locatorul a inchiriat o camera pentru a fi locuita, iar restul imobilului a inchiriat unui meserias care il tulbura pe locatar. In acest caz locatorul raspuntde in virtutea obligatiei sale de a se abtine de la orice fapt personal care ar duce la tulburarea locatarului in folosinta lucrului.

Cand folosinta locatarului este tulburata printr-un fapt al unui colocatar, al unui vecin sau al unui tert oarecare, nu pe baza unui drept asupra lucrului sau a unui raport juridic cu locatorul, ci printr-un fapt ilicit cauzator de prejudicii (delict civil), locatarul va avea actiune in despagubire impotriva autorului faptei (raspundere delictuala), dar nu va avea actiune in garantie contra locatorului. De exemplu, locatarul de la etaj lasa robinetul de apa deschis si astfel, prin plafon apa patrunde in apartamentul de la parter, sau robinetul de gaze lasat deschis provoaca o explozie.

  1. c) Viciile. Locatorul este garant pentru viciile (defectele, stricaciunile) ascunse ale lucrului care ii impiedica intrebuintarea (art.1422 C.civ.), de exemplu, existenta de insecte, starea necorespunzatoare a cosurilor, infiltratii de apa sau alte defecte de constlructie. Practica judecatoreasca stabileste raspunderea locatorului chiar daca lucrul nu este cu desavarsirc impropriu folosintei, dar viciile ascunse micsoreaza atat de mult posibilitatea de folosinta incat se poate prezuma ca, in cunostinta de cauza, locatarul n-ar fi inchiriat sau ar fi platit un pret mai redus (locatorul nu raspunde insa pentru vicii care fac mai putin comoda folosinta). Gravitatea viciilor se apreciaza de instanta.

In cazul descoperirii viciilor ascunse, potrivit regulilor generale aplicabile contractelor sinalagmatice, locatarul poate cere o reducere prportionala din pret sau rezilierea contractului cu daune interese pentru pagubele suferite din cauza viciilor (art. 1422 alin.2 C.civ). Daunele interese se acorda chiar daca locatorul n-a cunoscut viciile lucrului. Totusi, exista deosebire intre locatorul de buna-credinta, care raspunde numai de daunele ce au putut fi prevazute la incheierea contractului (art.1085 C.civ) si locatorul de rea-credinta care raspunde si de daunele imprevizibile.

  1. d) Modificarea obligatiei de garantie. Deoarece nu este reglementata prin norme imperative, obligfatia de garantie pentru evictiune si vicii ascunse poate fi modificata prin conventia dintre parti; agravata (de exemplu, si pentru vicii care fac mai putin comoda folosinta) sau, dimpotriva, limitata ori inlaturata.

Limitarea sau inlaturarea garantiei produce efecte nuami daca locatarul este de buna-credinta (fraus omnia corrumpit), de exemplu, nu a cunoscut viciile sau tulburarea locatarului nu se datoreaza faptelor sau actelor savarsite de el (art.1339 C.civ). Pe de alta parte, consideram ca inlaturarea obligatiei de garantie exonereaza pe locator de plata daunelor-interese, dar nu-l pune la adapost de rezilierea, totala sau partiala, a contractului; in masura in care folosinta nu poate fi asigurata, incasarea pentru viitor a chiriei ar fi lipsita de cauza.

 

 

 

Obligatiile locatarului

 

  1. Obligatia de a intrebuinta lucrul ca un bun proprietar si potrivit destinatiei. Conform art. 1429 alin.1 C.civ, locatarul trebuie sa intrebuinteze lucrul inchiriat ca un bun proprietar (culpa fiind apreciata dupa tipul abstract al omului diligent si prudent - culpa levis in abstracto) si numai la destinatia determinata prin contract, iar in lipsa de stipulatie speciala, la destinatia prezumata dupa circumstante (natura lucrului, destinatia sa anterioara etc.). Daca degradarea lucrului se datoreaza culpei locatarului, el va fi obligat sa faca reparatiile pe cheltuiala sa, chia daca nu sunt locative. Tot astfel, daca intarzierea in efectuarea reparatiilorlocative provoaca stricaciuni mai importante, locatarul este obligat sa faca reparatiile necesare.

Locatarul raspunde de asemenea, de stricaciunile si pierderile provocate de persoanele familiei sale sau de sublocatar (art. 1434 C.civ.), prin "persoanele familiei" intelegandu-se nu numai membri prpriu-zisi ai familiei, dar si toate persoanele introduse de el in imobil (prepusi, persoane tolerate, vizitatori etc).

Toate reparatiile privind partile comune folosite de mai multi locatari sunt in sarcina proprietarului, daca nu se dovedeste ca stricaciunile sunt cauzate de unul dintre ei, de persoanele familiei sau de sublocatari.

Daca locatarul nu efectueaza reparatiile locative, locatorul poate cere daune-interese, dar numai la incetarea locatiunii, caci incovenientele lipsei de intretinere sunt suportate de locatar. Daca insa neefectuarea reparatiilor locative poate provoca deteriorarea sau chiar pieirea lucrului dat in locatiune, locatorul poate actiona in cursul locatiunii, cerand efectuarea reparatiilor in contul locatarului sau rezilierea contractului, potrivit regulilor generale.

  1. Plata chiriei. Conform art. 1429 C.civ. locatarul trebuie sa plteasca pretul locatiunii la termenele stipulate. In lipsa de stipulatie contrara, plata se face la domiciliul debitorului (fiind cherabile, iar nu portabila) si in caz de pluralitate de locatari obligatia este conjuncta (divizibila) daca solidaritatea sau indivizibilitatea nu rezulta din contract. In caz de neexecutare, locatorul poate cere executare silita sau rezilierea contractului in privinta locatarului neplatnic, beneficiind si de privilegiul locatorului de imobile asupra mobilelor locatarului (art. 1730 pct. 1 C.civ.). Iar daca chiria urma sa fie platita cu anticipatie si lucrul nu s-a predat, locatorul poate invoca exceptia de neexecutare (exceptio non adimpleti contractus).

Daca lucrul dat in locatiune a fost vandut si noul proprietar nu-l incunostiinteaza pe locatar, plata facuta vechiului proprietar este valabila.

  1. Restituirea lucrului. Restituirea lucrului poate fi ceruta de locator printr-o actiune personala (ex. contructu), sau printr-o actiune in revendicare (daca are calitatea de proprietar). Actiunile posesorii nu pot fi exercitate impotriva unui detentor precar (decat daca detentiunea locatarului a lost intervertita intr-o posesiune utila).

Locatarul nu raspunde de pieirea sau detcriorarea lucrului din cauza vechimii, fortei majore sau cazului fortuit. Dovada incumba, potrivit regulilor generale, locatarului (art.1431, 1434 C.civ.). Evident, locatarul nu raspunde nici de uzura normala a lucrului.

Daca locatarul a facut lucrari de constructii sau plantatii, ele devin prin accesiune proprietatea locatorului - dar fara dreptul de a cere modificarea chiriei daca nu a rambursat cheltuielile - iar la restituire raporturile dintre parti - in lipsa de conventie - vor fi solutionate potrivit art. 494 C.civ., locatarul fiind considerat de rea-credinta, intrucat este un detentor precar.

  1. Raspunderea pentru incendiu. Obligatia de a intretine si a restitui lucrul in starea primita mai face raspunzator pe locatarul unei cladiri de toate pagubele pricinuite cladirii de incendiu, daca nu va dovedi ca incendiul a provenit din caz fortuit , forta majora sau dintr-un defect de constructie ori prin comunicarea focului (fara greseala sa), de la o casa vecina (art. 1435 C.civ.). S-a considerat ca reglementarea cuprinsa in art. 1435 C.civ., reprezinta o aplicare a dreptului comun in materie de dovada, in sensul ca locatarul nu poate fi exonerat de raspundere decat daca dovedeste ca distrugerea, totala sau partiala a lucrului, provine din caz fortuit sau forta majora (deci fara culpa din partea sa).

In orice caz, spre deosebire de conditiile din epoca adoptarii Codului civil, in conditiile de azi agravarea raspunderii locatarului pentru incendiu nu mai poate fi extinsa in baza art.1435 decat pentru cauza anonima, orice cauza straina neimputabila dovedita fiind exoneratoare de raspundere (art. 1082-1083 C.civ.).

Daca locatorul-proprietar foloseste si el o parte din imobilul inchiriat, problema suportarii pagubelor cauzate de incendiu este foarte controversata.        Consideram ca faptul locuirii proprietarului in imobil nu poate duce, in sine, la inlaturarea raspunderii locatarilor in conditiile art. 1435. Astfel fiind, pentru a fi exonerati de raspundere, ei trebuie sa dovedeasca fie imprejurarile prevazute de art. 1435, fie ca incendiul a izbucnit in partea ocupata de proprietar sau nu a putut izbucni in partea folosita de ei. In lipsa unei asemenea dovezi, fiecare (inclusiv proprietarul) suporta paguba in raport cu valoarea locativa a partii din imobil ce ocupa.

  1. Apararea contra uzurparilor. Conform art. 1433 C.civ., locatarul mai este obligat de a apara lucrul inchiriat contra uzurparilor. Prin uzurpare se intelege orice atingere provenita de la un tert asupra proprie-tatii sau posesiei lucrului dat in locatiune. Daca locatorul nu are cunostinta de incercarea de uzurpare, locatarul trebuie sa-l instiinteze in termen util pentru a fi in masura sa se apere contra incercarii de uzurpare (astfel incat locatorul sa nu piarda nici actiunea posesorie).

Daca locatarul neglijeaza sa-l informeze pe localor, el va raspunde de prejudiciul suferit de locator in urma neinstiintarii.

 

 

Incetarea locatiunii

 

 

  1. Cauze de încetare. Pe langa acordul de vointa al partilor (rezilierea conventionala), contractul de locatiune înceteaza prin: a) denuntarea unilaterala; b) expirarea termenului; c) rezilierea contractului pentru neexecutare; d) pieirea lucrului; e) desfiintarea (desfacerea) titlului locatorului; f) în anumite conditii si prin efectul înstrainarii, prin acte între vii cu titlu particular, a lucrului dat în locatiune.

In ceea ce priveste transmisiunea mortis causa a lucrului dat în locatiune, nici moartea locatorului si nici aceea a locatarului nu atrage dupa sine încetarea contractului (art. 1440 C.civ.). Rezulta ca drepturile si obligatiile trec asupra mostenitorilor (legali sau legatari universali, cu titlu universal ori cu titlu particular), potrivit regulilor generale în materie de obligatii patrimoniale care nu sunt contractate intuitu personae, ori cu caracter viager, cu exceptia cazului cand partile s-au înteles altfel (de exemplu, prin stabilirea termenului locatiunii în functie de moartea locatorului) sau daca mostenitorul uneia dintre parti (decedate) este cealalta parte, caz în care obligatiile reciproce se sting prin confuziune, total (art.1154 C.civ.) sau partial (de exemplu, în caz de pluralitate de parti obligate solidar - art.1048 C.civ.).

  1. Denuntarea unilaterala. Daca partile sau legea n-au determinat durata locatiunii, contractul ia sfarsit prin denuntarea unilaterala de catre oricare dintre parti, cu conditia respectarii termenului de preaviz (art. 1436alin.2C.civ.).

Prin termenul de preaviz se întelege intervalul de timp dintre manifestarea vointei de a desface contractul si data la care contractul urmeaza sa înceteze în urma denuntarii. Acest termen de preaviz poate fi stabilit prin conventia dintre parti, iar în lipsa se stabileste în functie de natura lucrului si dupa obiceiul locului (art. 1443 C.civ.) si are drept scop ca cealalta parte sa gaseasca un locatar (daca preavizul a fost dat de locatar) sau un lucru similar pe care sa-l ia în locatiune (daca preavizul a fost dat de locator).

Manifestarea de vointa de a desface contractul (numita de lege "concediu") este un act unilateral de vointa si produce efecte chiar daca n-a fost acceptata de partea concediata, care trebuie sa suporte desfacerea contractului.

Legea nu prevede vreo forma speciala pentru denuntare. Practic, trebuie sa fie facuta în scris, iar daca partea concediata refuza sa dea o dovada de primire, se face prin intermediul executorilor judecatoresti. în toate cazurile, "actiunea de chemare în judecata pentru evacuare constituie manifestarea neechivoca a vointei de denuntare a contractului", termenul de preaviz fiind acoperit de timpul necesar solutionarii litigiului, asa cum s-a decis, în mod constant, în practica judecatoreasca .

Dupa expirarea termenului de preaviz locatiunea înceteaza, iar un nou contract poate fi încheiat numai prin consimtamantul ambelor parti (nu prin simpla renuntare la efectele denuntarii unilaterale).

  1. Expirarea termenului. Daca termenul locatiunii a fost determinat prin conventia partilor sau, în lipsa clauzei, de lege (art. 1450-1451 C.civ) locatiunea înceteaza de drept (dies pro homine interpellat) prin simpla trecere a termenului, fara sa mai fie nevoie de o înstiintare prealabila (art. 1436alin.1 C.civ.).

Tacita relocatiune (reconductiune). Daca locatarul ramane în folosinta lucrului dupa expirarea termenului contractual si fara ca locatorul sa-l împiedice (deci cu permisiunea lui), locatiunea se considera reînnoita prin tacita relocatiune (art.1437 si 1452 C.civ.).

Intrucat tacita relocatiune opereaza un nou contract de locatiune, trebuie sa fie îndeplinite conditiile cerute de lege pentru încheierea contractului, de exemplu, capacitatea partilor contractante, (însa dovada relocatiunii se poate face - cu martori si prezumtii - prin proba ramanerii si lasarii locatarului în folosinta lucrului, iar nu prin înscrisul original, fie si autentic, constatator si doveditor numai al contractului initial ). In caz de pluralitate de parti, reînnoirea tacita poate opera numai cu consimtamantul tacit al tuturor partilor. De exemplu, daca unul dintre locatori a anuntat concediul sau unul dintre locatarii care au încheiat contractul ori unul dintre mostenitorii unicului locatar nu a continuat folosinta lucrului, tacita relocatiune nu poate opera.

  1. Rezilierea pentru neexecutare. Conform art. 1439 alin.2 C.civ., neexecutarea obligatiilor de catre una dintre parti da dreptul celeilalte parti de a cere - dupa punerea în întarziere a debitorului - rezilierea contractului cu daune-interese (art. 1453 C.civ.). Deci, contractul de locatiune urmeaza regulile generale în materie de contracte sinalagmatice cu executare succesiva (tinandu-se seama, daca este cazul, si de pactul comisoriu expres stipulat în contract).
  2. Pieirea lucrului (art. 1423 si 1439 C.civ.). Daca pieirea este totala (lucrul nu mai poate fi folosit potrivit destinatiei), contractul este desfacut de drept, caci locatorul nu mai poate asigura locatarului folosinta lucrului si nici nu poate fi obligat la reconstruirea, refacerea sau înlocuirea lui. Precizam ca prin pieire se întelege nu numai distrugerea materiala a lucrului, ci si orice imposibilitate de a se folosi lucrul (de exemplu, rechizitionarea, exproprierea sau confiscarea lui).
  3. Desfiintarea (desfacerea) titlului locatorului. Daca se desfiinteaza sau se desface titlul locatorului în baza caruia consimtise la locatiune, se desface si contractul de locatiune, caci locatorul nu mai este în masura sa asigure locatarului folosinta lucrului. Astfel, de exemplu, daca titlul proprietarului (locator) este anulat ori rezolvit sau daca este evins printr-o actiune în revendicare etc. ori daca titlul locatarului principal s-a desfacut prinexpirarea termenului prevazut în contract si nu mai poate asigura sublocatarului (fata de care el este locator) folosinta lucrului etc.
  4. Efectele înstrainarii lucrului (imobilului) prin acte între vii. Conform art. 1441 C.civ., daca locatorul vinde lucrul închiriat sau arendat, cumparatorul - chiar daca nu s-a obligat în acest sens - este dator sa respecte locatiunea facuta înainte de vanzare, cu conditia sa fi fost încheiata prin înscris autentic sau prin înscris sub semnatura privata, dar cu data certa (art.1182 C.civ.) , afara de cazul cand desfacerea ei din cauza vanzarii s-ar fi prevazut în însusi contractul de locatiune.

Rezulta ca, în lipsa de stipulatie contara, contractul de locatiune cu data certa anterioara vanzarii-cumpararii cu data certa produce efecte si este opozabil tertului dobanditor în conditiile în care a fost încheiat si fara modificarile care nu sunt constatate prin înscris cu data certa (de exemplu, modificarea termenului locatiunii, renuntarea proprietarului la clauza de reziliere în caz de subînchiriere sau la pactul comisoriu etc.).

Rezulta ca vanzarea este o cauza de încetare a locatiunii numai daca contractul s-a încheiat verbal ori prin înscris sub semnatura privata fara data certa; daca contractul are data certa dar nu a fost supus publicitatii înainte de înscrierea contractului de vanzare-cumparare în cartea funciara, înstrainarea va atrage încetarea locatiunii dupa expirarea termenului de 3 ani. In aceste cazuri de neîndeplinire a conditiilor prevazute de lege contractul nu produce efecte opozabile cumparatorului de buna-credinta.

In toate cazurile de desfacere prin efectul înstrainarii - inclusiv clauza expresa în contractul de locatiune de reziliere din cauza vanzarii - locatarul este în drept sa ceara despagubiri de la locator, daca nu s-a prevazut în contract o stipulatie expresa contrara (art. 1442 C.civ.). Pana la plata daunelor locatarul are drept de retentie, cat timp nu va fi despagubit de locator sau eventual de cumparator (art. 1444 C.civ), care însa va avea actiune în regres împotriva locatorului.

 

 

Natura juridica a drepturilor locatarului

 

 

  1. Drept de creanta. Dupa cum am vazut, locatiunea nu este un contract translativ sau constitutiv de drepturi reale, ci un contract creator de raporturi obligationale. De aici rezulta ca dreptul de folosinta al locatarului este un drept de creanta.

In literatura de specialitate s-a sustinut însa ca dreptul de folosinta al locatarului ar fi un drept real, în principal pentru urmatoarele motive: a) împotriva tulburarilor de fapt locatarul se poate apara prin actiunea posesorie; b) în anumite conditii (data certa a contractului si, respectiv, îndeplinirea formelor de publicitate) locatarul se bucura de un drept de urmarire, ceea ce rezulta din opozabilitatea contractului fata de tertul dobanditor (art.1441 C.civ.) si fata de creditorii urmaritori care au înscris comandamentul dupa încheierea contractului de locatiune (art. 513 C.proc.civ.) si de un drept de preferinta, ceea ce rezulta din opozabilitatea contractului fata de locatarii ulteriori ai aceluiasi bun (chiar daca acestia ar fi obtinut anterior detentia bunului), c) daca termenul locatiunii depaseste 3 ani, contractul este supus publicitatii. lar aceste trei efecte sunt specifice, caracteristice, drepturilor reale.

In realitate, dreptul de folosinta al locatarului este un drept de creanta, iar argumentele invocate în favoarea caracterului real al dreptului nu sunt hotaratoare pentru urmatoarele considerente:

  1. a) Actiunile posesorii pot fi intentate nu numai atunci cand detinerea lucrului se exercita animus sibi habendi, dar si de catre detentorul precar;
  2. b) Opozabilitatea contractului fata de dobanditor si fata de creditorii urmaritori este o simpla exceptie de la principiul relativitatii efectelor contractului consacrat de art. 973 C.civ. De altfel, daca dreptul de folosinta locativa ar fi un drept real, nu ar fi fost necesare texte speciale care sa consacre exceptia. Pe de alta parte, art. 1441 C.civ. consacra nu o simpla opozabilitate a dreptului de folosinta a locatarului; în lumina textului, de la data cumpararii, contractul de locatiune produce efecte fata de cumparator ca si cum ar fi fost parte contractanta, inclusiv cu privire la obligatiile locatarului fata de el.

In ceea ce priveste opozabilitatea contractului fata de locatarii ulteriori, problema este controversata, dar totodata si independenta de solutia adoptata în privinta naturii dreptului locatarului.

Astfel, in concursul dintre doi locatari ai aceluiasi bun, unii autori acorda preferinta locatarului care a intrat mai întai în folosinta lui, chiar daca are un titlu cu data ulterioara (teoria "primului ocupant").

Impartasim solutia contrara, potrivit careia, în conflictul dintre doi locatari urmeaza a se aplica regulile opozabilitatii actelor juridice; contractul cu data certa sau cu data certa anterioara este opozabil locatarului care are un contract fara data certa sau cu data certa ulterioara (si chiar înscris). Locatiunea de peste trei ani este opozabila locatarului ulterior dupa expirarea acestui termen numai daca contractul a fost înscris. întradevar, daca contractul cu data certa anterioara este opozabil dobanditorului de drepturi reale(art.1441 C.civ.),cu atat mai mult trebuie sa fie opozabil fata de locatarul ulterior care are numai un simplu drept de folosinta. lar teoria "primului ocupant" (desi în materia drepturilor de creanta - incorporale -posesiunea sau detentiunea, în principiu, nu au relevanta, art. 970 C.civ. fiind aplicabil numai în materie de drepturi reale asupra unor bunuri corporale) poate fi invocata numai în lipsa de orice alt criteriu, în concursul dintre doi locatari cu contracte fara data certa (si deci inopozabile).

  1. c) Deoarece dreptul este opozabil fata de terti, locatiunea este supusa publicitatii imobiliare daca depaseste 3 ani. Mentionam ca, daca dreptul ar fi real, publicitatea s-ar impune indiferent de durata.
  2. d) In sfarsit, drepturile reale, ca drepturi absolute, sunt limitativ enumerate de lege, iar dreptul de folosinta locativa nu a fost retinut de legiuitor printre aceste drepturi.

Rezulta ca dreptul de folosinta al locatarului nu este un drept real (ius in re), ci un drept de creanta care se realizeaza prin intermediul locatorului ("îndatorat a asigura folosinta..."art. 1411C.civ.), desi se exercita asupra unui lucru, presupunand un contract material cu un lucru (ius ad rem). Dar, spre deosebire de alte asemenea drepturi de creanta (de exemplu, drepturile comodatarului), dreptul de folosinta al locatarului prezinta unele aspecte particulare, mai ales sub raportul opozabilitatii, fapt pentru care se încadreaza în categoria obligatiilor opozabile tertilor (obligatii in rem scriptae).

 

CONTRACTUL DE DONATIE

 

 

Definitie

Donatia este un contract solemn, unilateral si cu titlu gratuit prin care una din parti, numita donator, cu intentie liberala isi micsoreaza in mod actual si irevocabil patrimoniul sau cu un drept (real sau de creanta), marind patrimoniul celeilalte parti, numita donatar, cu acelasi drept, fara a urmari sa primeasca ceva in schimb (art.801 si 803 C.civ.)2.

Dupa cum rezulta din aceasta definitie, ceea ce caracterizeaza donatia este trecerea unor valori dintr-un patrimoniu in altul fara echivalent, cu intentia de a face o donatie (animus donandi). Aceasta intentie, concreti-zata in mcheierea contractului in forma si in conditiile prevazute de lege, justifica marirea unui patrimoniu in detrimentul altuia, constituind cauza ei. Precizam, de asemenea, ca donatia - ca varietate a contractelor cu titlu gratuit - reprezinta o liberalitate, deoarece are ca efect micsorarea patri-moniului donatorului cu bunul donat, spre deosebire de contractele dezin-teresate (de exemplu, comodatui, mandatul sau depozitul cu titlu gratuit etc.), prin care nu se micsoreaza patrimoniul celui care procura altuia un folos, motiv pentru care acestea din urma nu sunt supuse regulilor de fond si de forma prevazute pentru donatii.

 

 

Obiectul donatiei

 

Conditii. Potrivit dreptului comun, bunul (dreptul) care formeaza obiectul contractului trebuie sa fie in circuitul civil (art.963 C.civ.), sa fie determinat sau determinabil (art.948 si 964 C.civ.), posibil, licit si sa existe sau sa poata exista in viitor (de exemplu, recolta viitoare). Dintre bunurile viitoare numai succesiunile nedeschise nu pot forma obiectul donatiei (art.702 si 965 C.civ.). Dupa deschiderea mostenirii mostenitorul poate instraina universalitatea dobandita, respectiv cota-parte indiviza, nu numai cu titlu oneros, dar si cu titlu gratuit, deci prin donatie. In nici un caz, bunurile viitoare nu pot constitui obiectui darului manual.

Daca bunul donat este individual determinat donatorul trebuie sa aiba calitatea de proprietar (fie si sub conditie). Daca contractul are ca obiect lucrul altuia, donatia este nula absolut in toate cazurile (indiferent de solutia ce se admite in materia vanzarii lucrului altuia) intrucat donatorul se poate abtine sa dobandeasca proprietatea lucrului altuia si deci donatia contravine principiului irevocabilitatii.

Daca incheierea contractului de donatie este insotita, precedata sau urmata de incheierea unui alt contract (cu participarea unei alte persoane, straine de donatie), trebuie sa se stabileasca corect ce se doneaza (quid donat), adica obiectul donatiei, pentru ca solutionarea problemelor de drept specifice contractului de donatie (capacitatea, revocarea, reductiu-nea etc.) sa nu se rasfranga asupra celuilalt contract cu privire la care reglementarile in materie de donatie nu sunt incidente.

Problema se pune in practica in cazul finantarii cumpararii sau construirii unei case; obiectul donatiei este suma de bani sau casa? Regula este ca, in cazul prestarii unei sume de bani in vederea achizitio-narii unui imobil, obiectul donatiei este suma de bani . Tot astfel, daca donatia se realizeaza prin transcrierea dreptului de proprietate asupra (sau si asupra) altei persoane decat aceea care plateste pretus imobilului, ceea ce se doneaza este pretul (parte din pret), iar nu imobilul, dar numai daca donatia este concomitenta cu plata pretului catre vanzator. In schimb, daca transcrierea se face dupa incheierea vanzarii si plata pretului la care donatarul n-a luat parte, obiectul donatiei il formeaza imobilul .

 

Conditiile donatiei

 

Intre persoane prezente

Conform art.813 C.civ. toate donatiile se fac prin act autentic. Deci contractul produce efecte juridice numai daca consimtamantul ambelor parti este manifestat in forma autentica. Neres- pectarea acestei forme se sanctioneaza cu nulitatea absoluta a contrac-tului, indiferent de persoana donatorului sau donatarului (persoana fizica sau juridica, de drept public sau privat).

Forma autentica este o masura de protectie a vointei donatorului, care dispune in mod actual si irevocabil de un drept in favoarea unei alte persoane, fara ca acel element activ sa fie inlocuit in patrimoniul sau printr-o valoare echivalenta.

Intrucat cerinta formei este prevazuta in mod imperativ, sub sanctiu-nea nulitatii absolute, deci ad validitatem, dovada existentei unei donatii nu poate fi facuta cu martori, chiar daca ar exista un inceput de dovada scrisa.

Nulitatea donatiei pentru lipsa formei autentice poate fi invocata de orice persoana interesata sau de instanta din oficiu si nu poate fi inlaturata in nici un fel. Astfel, de exemplu, nu poate fi validata printr-un act confir-mativ al donatorului (quod nullum est confirmari nequit) si nici acoperita printr-un proces verbal incheiat cu prilejul transcrierii imobilului ori prin alte acte oficiale ulterioare manifestarii de vointa, daca actul juridic initial este nul.

Precizam, de asemenea, ca inzestrarea unui copil in vederea incheierii casatoriei, avand caracterul unei donatii, nu poate fi facuta decat tot prin inscris autentic. Intrucat parintii nu au o obligatie civila imperfecta (na-turala) de a-si mzestra copiii, nici executarea benevola a donatiei in scop in inzestrare, nu poate acoperi nulitatea si deci se poate cere restituirea prestatiei efectuate in baza actului nul, ca donatie, iar nu valabila ca act de plata facuta in executarea unei obligatii civile imperfecte.

Pentru ca donatia nula pentru vicii de forma sa produca efecte juridice, ea trebuie sa fie refacuta in intregime cu respectarea formei cerute de lege (art.1168C.civ.).

In schimb, dupa moartea donatorului, nulitatea unei donatii pentru vicii de forma, cat si in privinta oricarei alte exceptii, poate fi acoperita prin confirmarea, ratificarea sau executarea voluntara a donatiei de catre mostenitorii sau reprezentantii donatorului (art.1167 alin.3 C.civ.) daca confirmarea, ratificarea sau executarea este benevola si facuta in deplina cunostinta de cauza. Renuntarea la efectele nulitatii este opozabila si cre-ditorilor, daca nu este frauduloasa.

In sfarsit, precizam ca si sarcinile sau conditiile donatiei trebuie sa fie prevazute in forma solemna.

 

Intre absenti

In cazul in care contractu de donatie se incheie intre absenti, prin oferta si acceptare separate, atat oferta de a darui, cat si acceptarea trebuie sa fie facuta in forma autentica, altfel nu vor produce efecte juridice, fiind nule absolut cu toate consecintele si regulile de mai sus aratate (art.814 alin.l C.civ.).

Pentru validitatea donatiei acceptata printr-un inscris separat, se mai cere ca acceptarea sa aiba loc in timpul vietii donatorului (art.814 alin2. C.civ.). In caz de moarte a donatorului mai inainte de acceptare (cu care se echivaleaza situatia cand acesta devine incapabil), oferta devine caduca.

Bineinteles, si donatarul trebuie sa fie in viata in momentul acceptarii, cand se realizeaza acordul de vointa necesar in vederea incheierii contrac-tului. Daca donatarul inceteaza din viata inainte de acceptare, mostenitorii sai nu pot accepta donatia deoarece autorul lor nu le-a putut transmite nici un drept, iar oferta de donatie s-a facut intuitu personae. Cu atat mai puternic cuvant, creditorii nu ar putea accepta donatia (nici in timpul vietii donatarului) pe calea actiunii oblice (dreptul de a accepta fiind exclusiv personal, implicand aprecieri de ordin moral) si nici ataca refu-zul acceptarii donatiei pe calea actiunii pauliene, pentru ca donatarul nu-si micsoreaza patrimoniul, ci pierde numai ocazia de a-l mari.

Pe langa aceste conditii, pentru ca donatia acceptata prin inscris separat sa produca efecte, se mai cere ca actul de acceptare sa fie comunicat (notificat) donatorului, in timpul vietii lui (art.814 alin.2 C.civ.) si inainte de a fi devenit incapabil. Pana in momentul primirii comunicarii donatorul poate revoca donatia (oferta de donatie). Revocarea poate fi nu numai expresa, ci si tacita. Astfel, faptul ca, inainte de comunicarea actului de acceptare, donatorul vinde lucrul care urmeaza sa faca obiectul donatiei, constituie o revocare tacita. (Revocarea nu trebuie sa fie notifi-cata donatarului).

Statul estimativ

Daca donatia are ca obiect bunuri mobile, corpo-rale sau incorporale, pe langa conditiile examinate se mai cere ca obiectele mobile donate sa fie trecute intr-un stat estimativ semnat de donator si donatar si care sa cuprinda descrierea si evaluarea, cel putin globala, a lucrurilor mobile daruite (art.827 C.civ.).

Statul estimativ poate sa fie cuprins in chiar corpul inscrisului de do-natie, dar partile pot intocmi si un inscris separat sub semnatura privata , nefiind necesara redactarea lui in forma autentica; insa inscrisul trebuie sa fie semnat de ambele parti.

Darurile manuale si donatiile indirecte sunt scutite de formalitatea statului estimativ.

 

 

Donatia de imobile

Daca donatia are ca obiect un imobil, cerintele de forma trebuie sa fie respectate in toate cazurile, iar nu numai in cazul terenurilor(art.2 alin 1 din L.nr.54/1998).In schimb, dreptul de preemptiune (art.48-49) nu este aplicabil in cazul donatiei.

In ceea ce priveste publicitatea imobiliara, precizam ca inscrierea in cartea funciara nu afecteaza validitatea contractului.

 

 

Capacitatea partilor

 
Incapacitati de a primi
  1. Persoanele fizice neconcepute si organizatiile care n-au dobandit personalitatea juridica nu au capacitatea de a primi donatii. Copilul conceput (infans conceptus) poate fi gratificat (art.808 C.civ.).
  2. Cetatenii straini (persoanele juridice straine) si apatrizii nu pot primi donatii avand ca obiect dreptul de proprietate asupra terenurilor (art.41 alin.2 din Constitutie) .
  3. Medicii si farmacistii, inclusiv persoanele care practica ilegal medicina , care au tratat pe o persoana in boala din care moare (acea boala fiind cauza mortii), nu pot primi donatiile ce bolnavul a facut in favoarea lor in cursul acestei boli. Aceasta dispozitie se aplica si preotilor care au asistat pe donator din punct de vedere religios in cursul ultimei boli (art.810 alin.1 si 3 C.civ.).

Sunt exceptate de la interdictia vizata, si deci sunt valabile, donatiile remuneratorii, daca sunt potrivite cu starea materiala a donatorului si cu serviciile prestate de donatar (art.810 alin.2 C.civ.).In literatura de specialitate se recunoaste si validitatea donatiei facuta medicului de catre bolnavul care este sotui lui

  1. Minorii si interzisii au dreptul de a primi donatii, dar nu au exercitiul acestui drept. In principiu, donatia facuta unui incapabil sau cu capacitate de exercitiu restransa se accepta prin reprezentantii sai legali sau cu incuviintarea prevazuta de lege. In cazul minorului cu capacitate de exercitiu restransa art.815 C.civ. trebuie sa fie interpretat - dupa parerea noastra - in sensul ca nu numai tutorele sau parintii, dar si ascendentii minorului pot incuviinta accepta-rea. Dar daca donatia contine si element oneros (donatie cu sarcini sau sub conditie), deci acceptarea constituie un act de dispozitie, ea trebuie sa fie, in toate cazurile, autorizata in prealabil de autoritatea tutelara
  2. Surdo-mutul care nu stie sa scrie nu poate accepta o donatie decat cu asistarea unui curator special numit de autoritatea tutelara (art.816 C.civ.comb. cu art. 152 si 159 C.fam.), care va avea rolul de interpret al vointei surdo-mutului (surdului sau mutului) in sensul art.61 alin.2 din Legea notarilor publici si a activitatii notariale nr.36/1995.
  3. Donatiile facute statului (organelor de stat, institutiilor bugetare, unitatilor administrativ-teritoriale, regiilor autonome sau societatilor co-merciale cu capital majoritar de stat) urmeaza sa fie acceptate dupa cum urmeaza:

- donatiile oferite ministerelor, altor organe sau institutii centrale care depind direct de Guvern, precum si unitatilor bugetare care fac parte din sistemul acestora se accepta de ministrul sau conducatorul organului ori institutiei centrale de stat;

- donatiile oferite unitatilor administrativ-teritoriale se accepta, dupa caz, de consiliul judetean sau al municipiului Bucuresti;

- donatiile oferite regiilor autonome sau societatilor comerciale cu capital majoritar de stat se accepta de conducatorii acestora insa, daca sunt de interes national, cu autorizatia prealabila a organului tutelar,iar daca sunt de interes local, cu autorizatia consiliului judetean sau al municipiului Bucuresti, dupa caz.

Daca bunul care formeaza obiectul donatiei (sau legatului facut prin testament) urmeaza sa intre in domeniul public al statului sau unitatii administrativ-teritoriale, dreptul de proprietate publica se dobandeste prin acceptarea liberalitatii de Guvern, de consiliul judetean sau de consiliul local, dupa caz (art.7 din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publica si regimul juridic al acesteia).

Cat priveste persoanele juridice care nu sunt de stat, acceptarea donatiilor (inclusiv a darurilor manuale) se face prin organele abilitate sa incheie actejuridice in numele si pe seama persoanei juridice, respectiv prin persoanele imputernicite in acest scop. In cursul constituirii, liberalitatile facute in scopul formarii patrimoniului necesar se accepta de persoanele imputernicite (prin actul constitutiv) sa desfasoare procedura de dobandire a personalitatii juridice.

 

 

Incapacitati de a dispune

Minorii si persoanele puse sub interdictie judecatoreasca nu pot incheia contract de donatie, in calitate de donatori, nici prin reprezentantii legali (parinti sau tutor) si nici personal cu incuviintarea ocrotitorului legal (si chiar daca s-ar obtine autorizatia autoritatii tutelare-art.129 alin. 1-3 si art. 133 alin.3 comb. cu art. 105 alin.3 si 147 C.fam.). In practica se recunoaste insa validitatea darurilor obisnuite facute de minor sau, in numele sau, de ocrotitorul legal (de exemplu, cu ocazia unor aniversari, de ziua femeii etc.) daca sunt potrivite cu posibilitatile celui ocrotit. In aceste conditii se recunoaste validitatea darului, chiar daca minorul a actionat singur; lipsa incuviintarii sau autorizatiei nu poate fi invocata. 9. In favoarea tutorelui, minorul nu poate dispune prin donatie nici dupa ce a ajuns la majorat, cat timp autoritatea tutelara n-a dat tutorelui descarcare pentru gestiunea sa (art.809 C.civ. si art. 141 C.fam.). De la aceasta regula face exceptie situatia cand tutorele este ascendentul minorului.

Momentul cand capacitatea este ceruta

Reguli aplicabile. In ceea ce priveste momentul la care trebuie sa ne raportam pentru a aprecia capacitatea partilor, nu se pun probleme daca donatia se realizeaza printr-un singur act. Daca donatia se incheie prin acte separate (intre absent), donatorul trebuie sa fie capabil in momentul facerii ofertei (cand isi manifesta vointa  de a dona), in momentul acceptarii ei de catre donatar (cand se realizeaza acordul de vointe) si in momentul primirii comunicarii actului de acceptare, caci donatia produce efecte numai din acest moment (art. 814alin.2 C.civ.).

Cat priveste pe donatar, el trebuie sa fie capabil in momentul acceptarii. In momentul facerii ofertei (desi problema este controversata) consideram ca donatarul nu trebuie sa fie capabil, intrucat oferta este un act unilateral al donatorului. lar in momentul receptarii notificarii de catre donator problema capacitatii donatarului nu se pune; desi art.814 alin.2 C.civ. roman - referitor la efectele donatiei - a eliminat cuvintele "a 1'egard du donateur" (art.932 alin.2 C.civ. francez), totusi vizeaza numai comunicarea actului de acceptare in timpul vietii "donatorului", "a celui ce daruieste".

Sanctiunea incapacitatilor speciale de a face si de a primi donatii

Nulitatea contractului. Potrivit art.812 C.civ., "dispozitiile in favoarea unui incapabil sunt nule...".Cu toate ca formularea sugereaza sanciunea nulitatii absolute se admite ca nerespectarea incapacitatilor -atat de a face, cat si de a primi donatii - se sanctioneaza, de regula, numai cu nulitatea relativa a contractului, nulitatea putand fi invocata de cel ocrotit (prin ocrotitorul legal, daca este cazul) sau de succesorii sai in drepturi .

In unele cazuri insa, cand incapacitatile sunt dictate de interese de ordine publica, sanctiunea este nulitatea absoluta a contractului. Astfel, donatiile facute persoanelor juridice, daca n-au fost acceptate in conditiile prevazute de lege. Tot astfel, donatia avand ca obiect dreptul de proprietate asupra terenului de orice fel, daca donatarul nu este cetatean roman (art.41 alin.2 din Constitute).

Controversata este problema sanctiunii aplicabile in cazul donatiilor facute medicilor, farmacistilor sau preotilor. Consideram ca sanctiunea nulitatii absolute isi poate gasi justificarea si in acest caz, deoarece interdictia este conceputa in art.810 C.civ., ca o dispozitie prohibitiva (nu numai de ocrotire), ca o regula generala de aparare a prestigiului profesiei de medic sau de preot. lar in cazul persoanelor care practica ilegal medicina,  fapta ce constituie infractiune, in orice caz se impune sanctiunea nulitatii absolute.

Donatia va fi nula, respectiv anulabila, chiar daca partile - pentru a ocoli dispozitiile privind incapacitatile speciale - au recurs la deghizare sau la interpunere de persoane, caci actul care sincer incheiat ar fi nul, ramane nul si daca a fost simulat.

 

Irevocabilitatea donatiilor

 

Clauze incompatibile cu principiul irevocabilitatii

  • Conditiile potestative. Cu toate ca dreptul transmis prin donatie

poate, in principiu, sa fie conditional, adica supus unei conditii suspensive  sau rezolutorii, cazuale ori mixte, totusi caracterul de irevocabilitate nu permite stipularea unei conditii suspensive sau rezolutorii potestative din partea donatorului (art.822 C.civ.). Astfel, o donatie este nula nu numai cand este facuta sub conditie pur potestativa (a carei realizare depinde exclusiv de vointa donatorului), ci se admite ca ea este nula chiar daca este facuta sub o conditie simpla potestativa din partea donatorului (a carei realizare, pe langa vointa lui, depinde si de circumstance exterioare  care insa nu pot actiona in afara vointei lui).

- Plata datoriilor vi       itoare nedeterminate. Este nula donatia care

impune donatarului plata datoriilor pe care donatorul le-ar contracta in viitor si a caror valoare n-a fost specificata prin actul de donatie (art.823 C.civ.), intrucat donatorul ar fi liber sa revoce donatia contractand datorii pana la concurenta valorii bunurilor donate (chiar daca, in fapt, nu contracteaza datorii).

- Dreptul de a dispute de bunul donat. Conform art.824 C.civ., in cazul  in care donatorul si-a rezervat dreptul de a dispune de un bun sau de o suma determinata din bunurile daruite, donatia este nula cu privire la acel bun sau suma, chiar daca donatorul moare fara a fi dispus de ele; bunul sau suma se transmite mostenitorilor donatorului.

Precizam insa ca reintoarcerea nu poate fi stipulata in favoarea unei alte persoane decat donatorul insusi (nici chiar in favoarea mostenitorilor sai), intrucat ar constitui o substitutie fideicomisara conditionala prohibita de lege.

 

 

 

 

Principiul irevocabilitatii donatiilor

Liberalitatile intre vii sunt, prin esenta lor irevocabile. Aceasta irevocabilitate, reglementata prin texte speciale (art.801 si 822-824 C.civ.), care actioneaza descurajant pentru donator si contribuie la siguranta circuitului civil, nu este cea prevazuta pentru toate contractele (art.969 C.civ.) si care rezulta din principiul ca, o data incheiat, contractul are forta obligatorie intre partile contractante (este "legea partilor") si nu poate fi revocat (desfacut, desfiintat sau modificat) prin vointa uneia dintre ele (irevocabilitate de gradul I). Evident, forta obligatorie a oricarui contract actioneaza si in cazul contractului de donatie, in sensul ca -odata incheiat - nu poate fi desfiintat prin vointa uneia dintre parti, fie si donatarul.

Dar irevocabilitatea donatiilor are un caracter special, particular, mai accentual decat forta obligatorie a oricarui contract, in sensul ca in materie de donatii (indiferent daca s-au realizat in forma autentica, deghizata, indirecta sau dar manual) irevocabilitatea priveste nu numai efectele, ci insasi esenta contractului, fiind o conditie de validitate pentru formarea lui (irevocabilitate de gradul II). Astfel fiind, orice clauza sau conditie a carei indeplinire atarna de vointa donatorului si care i-ar da posibilitatea de a zadarnici sau micsora, direct sau indirect, foloasele gratuite  pe care contractul le creeaza pentru donatar sunt incompatibile cu esenta donatiilor, atragand nulitatea lor absoluta (art.822 C.civ.).

Sanctiunea nulitatii loveste contractul in intregime, iar nu numai clauza  incompatibila cu principiul irevocabilitatii si chiar daca aceasta clauza nu a fost cauza determinanta si impulsiva a liberalitatii. Cu toate acestea, daca donatia este divizibila si clauza o afecteaza numai in parte, pentru rest, efectele contractului se mentin. Iar daca, dupa moartea donatorului,  succesorii sai in drepturi - in cunostinta de cauza - confirma sau executa donatia, nu mai pot invoca nulitatea pentru a cere restituirea bunului donat (art. 1167 alin.3 C.civ.).

 

 

Revocabilitatea donatiilor

Revocabilitatea donatiilor intre soti

Reguli speciale. in ceea ce priveste contractul de donatie incheiat intre soti (deci in timpul casatoriei), poate avea ca obiect numai bunurile proprii ale sotului donator si care devin astfel bunuri proprii ale sotului donatar, daca nu s-a stipulat intrarea lor in comunitate, "ceea ce inseamna prefacerea dreptului de proprietate exclusiva a sotului donator intr-un drept de proprietate devalmase a ambilor soti". Evident, donatorul poate dona si cota-parte ideala ce-i apartine din dreptul de proprietate asupra unui bun ce nu formeaza obiectul comunitatii sau dreptul asupra unei mosteniri deschise (universalitate sau cota-parte indiviza asupra universalitatii),  care este bun propriu al sotului-mostenitor (art.311it.b din C.fam.).

Referitor la donatiile dintre soti, Codul civil prevede anumite reguli speciale derogatorii de la regulile generale aplicabile donatiilor. Cea mai importanta regula speciala (celelalte fiind subsecvente) vizeaza derogarea de la principiul irevocabilitatii donatiilor. Potrivit art.937 alin.l C.civ., "orice donatiune facuta intre soti in timpul maritagiului este revocabila".

  1. DreptuI de revocare fiind de esenta donatiilor dintre soti, nu este necesar sa fie stipulat in actul de donatie si nu poate fi inlaturat printr-o stipulatie contrara. Aceste donatii sunt valabile chiar daca s-au facut sub conditie potestativa, chiar daca se impune donatarului obligatia de a plati datoriile nedeterminate ale donatorului si chiar daca donatorul si-a rezervat dreptul de a dispune de bunurile daruite (art.826 C.civ.). Nici reintoarcerea conventionala nu este aplicabila; in caz de predeces al donatarului (si descendentilor lui), cu sau fara aceasta clauza, oricum donatorul poate revoca donatia. Tot astfel, donatiile intre soti nu se revoca de drept pentru survenienta de copil (art.937 alin.3 C.civ.). In timpul vietii donatorului nu este cazul a se aplica nici regulile privitore la revocarea donatiei pentru neexecutarea sarcinii sau pentru ingratitudine; el o poate revoca ad nutum si fara a invoca cauzele prevazute de lege. In schimb, dupa moartea donatorului, cand donatia devine irevocabila, mostenitorii lui pot cere revocarea pentru neexecutarea sarcinilor sau pentru ingratitudine  potrivit regulilor pentru aceste cauze legate de revocare.
  2. Cat priveste modurile de revocare, ea nu trebuie sa imbrace forma unei actiuni in justitie si poate fi atat expresa (de ex., prin act notarial sau prin testament), cat si tacita, implicita, constand intr-un act ulterior al donatorului din care rezulta vointa acestuia de a revoca dona-tia (de exemplu, legatul cu titlu particular, avand ca obiect bunul donat, facut prin testamentul care nu prevede, expres, revocarea). Este insa necesar sa existe o identitate exacta intre bunul care a format obiectul donatiei si obiectul revocarii.
  3. Pentru a asigura posibilitatea revocarii unilaterale, legea interzice sub sanctiunea nulitatii absolute donatiile mutuale, reciproce intre soti facute in acelasi act (art.938 C.civ.) si donatiile deghiza- te sau facute prin interpunere de persoane, chiar daca nu aduc atingere rezervei succesorale (art.940 alin.2 C.civ.), prezumandu-se ca sunt persoane interpuse copiii sotului donatar dintr-o alta casatorie (sau din afara casatoriei ori adoptat numai de acesta) si acele rude ale sotului donatar (rude in linie directa si pana la gradul IV inclusiv pe linie colaterala) fata de care, in ipoteza deschiderii mostenirii, deci a mortii lor in momentul incheierii contractului de donatie, el ar fi avut vocatie (chemare) succesorala legala concreta, utila (art.941 C.civ.).

 

Donatiile simulate

 

Donatiile deghizate

  1. Notiune. Reguli aplicabile. Donatia este deghizata cand conform actului public apare incadrata intr-o operatiune juridica cu titlu oneros. Deci in acest caz, actul public este simulat, neadevarat, si ascunde o donatie (deghizare totala, prin care se ascunde natura gratuita a contractului secret ).

Avand insa in vedere faptul ca donatia deghizata constituie o adevarata donatie, ea este supusa si regulilor de fond prevazute special pentru donatii (capacitate, irevocabilitate de gradul II, reductiune, raport, revocare in cazurile prevazute de lege). Deci, pentru donatia deghizata se aplica aceleasir'eguli de fond care s-ar aplica si daca donatia ar fi aparenta.

  1. Forma. Controversata este problema ce forma trebuie sa imbrace aceste contracte; forma autentica ceruta de lege pentru validitatea donatiilor sub sanctiunea nulitatii absolute sau forma contractului care deghizeaza donatia, ceruta de lege, de regula, numai ad probationem? De exemplu, contractul prin care se transmite cu titlu gratuit dreptul de superficie asupra unei case sub aparenta unei vanzari-cumparari urmeaza sa fie incheiat in forma autentica (prevazuta de lege pentru donatii) sau poate fi incheiat sub forma unui act sub semnatura privata, stiut fiind ca, pentru instrainarea cu titlu oneros a constructiilor (fara instrainarea terenului aferent), legea nu prevede cerinta formei autentice?
  2. Dovada. Cat priveste proba deghizarii (indiferent de forma in care s-a incheiat actul aparent), se aplica regulile din materia simulatiei, deci partile si succesorii lor universali ori cu titlu universal (art.l175 C.civ.) o pot dovedi prin contrainscris sau inceput de dovada scrisa - art.1197 C.civ. - care poate fi completata cu martori si prezumtii (potrivit regulilor de dovada a contractelor), in schimb tertii (inclusiv succesorii cu titlu particular si creditorii chirografari ai partilor) prin orice mijloace de proba. Reamintim ca, in aceasta materie, mostenitorii rezervatari sunt terti, pentru ca se prezinta in apararea unui drept propriu, iar nu dobandit prin mostenire de la defunct, actionand deci nu ca succesori universali.

Pentru a usura dovada deghizarii, legea (art.845 C.civ.) prevede in favoarea mostenitorilor rezervatari o prezumtie relativa potrivit careia instrainarea cu titlu oneros facuta unui succesibil in linie dreapta (ruda in linie directa descendenta sau ascendenta, inclusiv rudenia civila rezultand din adoptie) reprezinta o donatie deghizata (supusa reductiunii), dar numai daca instrainarea s-a facut cu rezerva uzufructului sau cu sarcina unei rente viagere, iar deghizarea nu este invocata de un mostenitor in linie dreapta care sa fi consimtit la incheierea actului.

Donatiile prin interpunere de persoane

Notiune. Reguli aplicabile. In cazul donatiei prin interpunere de persoane simulatia nu vizeaza natura gratuita a contractului, ci persoana adevaratului donatar. Se recurge la aceasta forma a simulatiei, de exemplu, in cazul in care adevaratul donatar este incapabil sa primeasca liberalitati de la donator sau gratificarea sa ar provoca ecouri nefavorabile in familia donatorului. Din aceasta cauza, contractul aparent se incheie cu o persoana interpusa, prin contrainscris precizandu-se persoana adevaratului donatar.

In aceasta varietate a simulatiei nu se pun probleme in legatura cu forma contractului; deoarece contractul care se incheie cu persoana interpusa este o donatie, neindoielnic trebuie sa fie incheiat in forma autentica, realizandu-se astfel scopul ocrotirii donatorului si a familiei sale. Sunt aplicabile, evident, si conditiile de fond prevazute pentru donatii, care urmeaza sa fie apreciate si avute in vedere in raport cu adevaratul donatar (capacitatea, revocarea pentru cauzele prevazute de lege, reductiunea etc.).

Datorita dificultatilor de dovada a simulatiei (la care se recurge mai ales pentru a ocoli incapacitatile speciale prevazute in materie de donatii) legea (art.812 C.civ.) prezuma absolut ca sunt persoane interpuse parintii, descendentii si sotul persoanei incapabile (de exemplu, a tutorelui, medicului, cetateanului strain etc.) si care devin - prin intermediul prezumtiei - persoane incapabile de a primi donatii de la donator.

 

Donatiile indirecte

 

Notiune

Conditii de fond si de forma. "Donatiile" indirecte sunt acte juridice incheiate (nesimulat) cu intentia de a gratifica (de aceea sunt supuse regulilor de fond prevazute pentru liberalitati), dar infaptuite pe calea unui act juridic diferit de contructul de donatie. Prin urmare, spre deosebire de donatia deghizata - care este o adevarata donatie deoarece contractul aparent nu are o existenta reala, nu corespunde vointei reale a partilor -, in cazul "donatiei" indirecte actul care se incheie (altul decat donatia) este real, voit de parti, dar prin intermediul lui se realizeaza indirect o gratificare, o liberalitate.

Rezulta ca "donatiile" indirecte sunt supuse numai regulilor de fond -nu si de forma - ale donatiilor. In schimb, actul prin intermediul caruia se realizeaza indirect liberalitatea, trebuie sa fie incheiat cu respectarea conditiilor de forma (daca este cazul) si de fond prevazute de lege pentru acel act.

In cazul acestor acte nu sunt aplicabile nici dispozitlile art.814 C.civ. referitoare la acceptarea donatiei facuta prin act separat. In masura in care acceptarea este necesara pentru realizarea donatiei indirecte, ea urmeaza  regulile prevazute pentru actul care-i serveste drept suport juridic.

Actele cele mai intrebuintate pentru realizarea unei "donatii" indirecte sunt: renuntarea la un drept, remiterea de datorie si stipulatia in folosul altuia.

Renuntarea

Renuntarea la un drept nu este, prin ea insasi, o liberalitate (poate fi si cu titlu oneros). Dar daca renuntarea este facuta cu intentia de a gratifica (ex animo donandi), atunci are ca rezultat facerea unei liberalitati. Prin urmare, numai existenta intentiei de a gratifica da nastere unei donatii indirecte. Donatia este de fapt un act accesoriu al operatiei principale care este renuntarea si de care va profita persoana chemata in puterea legii de a beneficia de dreptul respectiv (de exemplu, renuntarea la o mostenire de care va profita comostenitorul orimostenitorul subsecvent, renuntarea la uzufruct de care va profita nudul proprietar; renuntarea la legat de care va profita colegatarul sau mostenitorul grevat de executarea legatului etc.).

Remiterea

Remiterea de datorie, prin care un creditor - cu acordul debitorului - renunta, total sau partial, cu titlu gratuit la valorificarea unui drept de creanta (art.1138-1142 C.civ.), constituie o donatie indirecta. In acest caz, debitorul realizeaza un folos gratuit, o imbogatire, care corespunde cu valoarea creantei ce ar fi trebuit sa plateasca creditorului.

Stipulatia

Stipulatia in favoarea unei terte persoane, facuta cu intentia de a gratifica (donandi causa), reprezinta tot o donatie indirecta scutita de formele prevazute pentru donatii. Donatia indirecta realizata pe calea stipulatiei pentru altul prezinta insa si alte particularitati fata de regulile generale ale donatiilor.

 

 

Donatii manuale

 

Notiune

Darul manual reprezinta o categorie speciala de donatie pentru validitatea careia se cer doua elemente: a) acordul de vointa pentru a transfera si dobandi un drept cu titlu gratuit si b) traditiunea, predarea efectiva si reala (materiala) a bunului daruit. Deoarece darul manual este un act (iar nu fapt) juridic, acordul partilor constituie temeiul juridic al transferarii valorii din patrimoniul donatorului in patrimoniul donatarului. Iar "traditiunea" este exteriorizarea acordului, inlocuind (dupa unii autori reprezentand) forma solemna prevazuta de lege pentru donatii si de natura a atrage atentia donatorului asupra gravitatii contractului pe care il incheie.

Validitatea darurilor manuale este consacrata prin art.644 C.civ. care, la modurile de dobandire a proprietatii (prin exceptie de la art.971 C.civ.), prevede si traditiunea.

Reprezentarea

Reprezentarea in cazul darului manual. Darurile manuale facute persoanelor care au capacitatea de a primi o donatie, insa nu au exercitiul acestui drept, sunt valabile prin traditiunea bunurilor facute reprezentantilor  lor legali, respectiv cu incuviintarea ocrotitorilor, iar daca contin si element oneros cu autorizatia autoritatii tutelare. Predarea-primirea se poate face si printr-un reprezentant conventional, mandatar, caci posesiunea  se poate transmite sau dobandi prin intermediul altuia.

Reguli

Reguli de fond aplicabile. Darul manual deroga de la regulile de forma ale donatiilor, insa este supus acelorasi reguli de fond ca si celelalte donatii (liberalitati), inclusiv principiul irevocabilitatii. Darul manual poate fi insotit si de clauze accesorii; sarcini ori conditii, scutire de raport etc.

Traditiunea

Traditiunea reala este un element esential al darului manual, iar nu un mod de executare a contractului. Astfel, o simpla oferta verbala sau chiar constatata prin inscris sub semnatura privata a unui dar manual, acceptata - fie si in scris - de donatar, nu constituie un dar manual. 0 asemenea intelegere este nula absolut ca donatie (din lipsa formei autentice). Iar daca oferta si acceptarea  s-au facut in forma autentica suntem in prezenta unei donatii obisnuite (avand ca obiect, de exemplu, un autoturism), iar nu de dar manual. Prin urmare, darul manual se poate realiza numai prin traditiune. Daca insa obiectele pe care donatorul voieste sa le daruiasca se afla deja in mainile donatarului (de exemplu, cu titlu de depozit, imprumut etc.), darul manual se poate perfecta prin declaratia donatorului ca intelege sa le daruiasca, acceptata de donatar

De asemenea, predarea unei sume de bani - direct sau prin virament -unitatii care construieste sau vinde donatarului o locuinta are caracterul unui dar manual pentru a carui validitate nu este necesara forma autentica si nici inmanarea efectiva a sumei in mainile donatarului .

Constituie dar manual si depunerea unei sume de bani la CEC (sau alta unitate bancara) pe numele unei alte persoane, daca aceasta depunere nu s-a facut cu alt titlu (plata unei datorii, acordarea unui imprumut etc.) .

Tot astfel,poate constitui dar manual depunerea de catre parinti a unei sume de bani la CEC pe numele copilului lor minor (sau major), astfel incat - devenind fara nici o alta formalitate proprietatea copilului (chiar daca in libret s-a prevazut o clauza de imputernicire in favoarea unuia dintre parinti) - nu mai fac parte din bunurile comune ale sotilor si nu formeaza obiectul partajului la incetarea comunitatii, afara numai daca se dovedeste ca depunerea pe numele copilului nu s-a facut cu intentia ca suma in cauza sa iasa din patrimoniul comun al sotilor si sa intre in patrimoniul copilului. Prin urmare, sarcina probei revine celui care contesta intrarea sumei in patrimoniul copilului (minor sau major). Pana la dovada contrara, caracterul de liberalitate (donatie) a depunerii se prezuma, copilul fiind titularul libretului.

Prin urmare, producandu-se o asa-numita "dematerializare" a traditiunii bunurilor, darul manual se poate realiza prin forme moderne, care nu implica o predare efectiva, materiala a bunului donat, dar asigura totusi transferul efectiv al valorilor dintr-un patrimoniu in altul.

In schimb, nu constitute dar manual (si, bineinteles, nici donatie in general) predarea unui libret nominalizat pe numele donatorului ori a altei persoane, dar netransferat pe numele donatarului, pentru ca simpla predare a unui titlu nominativ nu implica transferul dreptului asupra sumelor. Dreptul nu poate fi considerat transmis cata vreme donatarul nu are nici o posibilitate legala sa dispuna de sumele inscrise in libret.

Obiectul

Obiectul darului manual. Datorita faptului ca traditiunea reala este un element esential al darului manual, numai bunurile mobile corporate susceptibile de traditiune pot forma obiectul darurilor manuale. Nici imobilele, nici mobilele incorporale (drepturi de creanta, drepturi de create intelectuala, fond de comert etc.) nu pot forma obiectul unui dar manual, pentru ca nu sunt susceptibile de a fi transferate si dobandite printr-o predare si primire efectiva.

Fac exceptie titlurile la purtator -asimilate mobilelor corporale- si biletele  de banca, pentru ca transmiterea acestora are loc de la mana la mana.

Evident, nu pot forma obiectul darului manual nici bunurile viitoare, deoarece predarea presupune detinerea materiala (corpus) a bunului, deci existenta lui actuala.

Darurile de nunta

Problema darurilor de nunta. 0 precizare se mai impune in legatura cu asa-numitele "daruri de nunta"(notiune neprevazuta in legislatie), dar care reprezinta aplicatii relativ frecvente ale darului manual.

In legatura cu aceste daruri de nunta, s-a decis ca ele urmeaza a fi considerate bunuri comune ale sotilor in cote egale, chiar daca au fost facute de parintii unuia dintre soti, deoarece sunt dobandite in timpul casatoriei si pentru ca se "presupune intentia (mentiunea) dispunatorului ca ele sa devina comune" .Numai daca donatia se face (de parintii unuia dintre soti) nu cu ocazia serbarii nuntii, ci ulterior, bunul se considera ca fiind propriu .

Pe de alta parte insa, s-a decis ca - in principiu - bunurile dobandite de catre soti in timpul casatoriei prin donatie sunt bunuri proprii, afara numai daca dispunatorul a aratat (expres sau cel putin exprimat neechivoc) ca a inteles sa gratifice pe ambii soti.

In solutionarea acestei probleme controversate, consideram ca trebuie sa avem in vedere numai dispozitiile legale existente sii numai diferentierile cuprinse in texte.

Astfel, prin derogare de la regula comunitatii bunurilor dobandite de catre oricare dintre soti in timpul casatoriei (art.30 C.fam.), sunt calificate bunuri proprii ale fiecarui sot "bunurile dobandite in timpul casatoriei prin... donatie, afara numai daca dispunatorul a prevazut ca ele vor fi comune"(art.31 lit.b C.fam.).

Observam ca legea excepteaza de la regula comunitatii donatiile, fara a distinge dupa forma lor de realizare (act autentic, donatie simulata sau indirecta ori dar manual). Tot astfel, legea nu distinge in functie de momentul realizarii donatiei; cu ocazia serbarii nuntii sau la o alta data (dar, evident, in timpul casatoriei). De altfel, daca s-ar face exceptie (de la excepfie) pentru "darurile de nunta", de ce nu s-ar excepta si darurile facute cu ocazia aniversarii casatoriei (de ex., la un an, la nunta de argint sau de aur etc.). In sfarsit, legea nu distinge in functie de persoana donatorului (parinti sau alte rude mai apropiate sau mai indepartate in grad - frati-surori, unchi-matusi - ori persoane fara legatura de rudenie cu unul dintre soti).

Rezulta ca asemenea diferentieri nu se justifica in drept, caci ubi lex non distinguit, nec nos distinguere debemus. Astfel fiind, bunurile dobandite prin donatie - inclusiv darurile de nunta - devin bunuri proprii ale fiecarui sot, daca dispunatorul nu a dispus ca ele sa devina comune. Dupa cum s-a subliniat mai recent in practica Curtii Supreme de Justitie, "bunurile dobandite prin donatie sunt proprii, pentru a fi respectata vointa donatorului, care, daca nu a dispus altfel, nu poate fi presupus ca a inteles sa avantajeze si sotui celui gratificat"'.

Dovada darului manual

Cu toate ca darul manual se perfecteaza prin faptui predarii si, ca atare, fiind o chestiune de fapt poate fi dovedita prin orice mijloace de proba, pentru donator si succesorii sai, in vederea dovedirii actului juridic al darului manual, ad probationem se cere existenta unui inscris sau inceput de dovada scrisa care poate fi completata cu martori sau prezumtii, conform regulilor generale in materie de probe (art.1191 si urm. C.civ.). Astfel, daca donatorul cere revocarea pentru neexecutarea sarcinii ori pentru ingratitudine sau daca intervine revocarea de drept pentru survenienta de copil si se cere restituirea bunului donat. La fel daca succesorii sai in drepturi cer revocarea donatiei. In schimb, daca mostenitorii rezervatari sau cei indreptatiti la raport cer reductiunea ori raportul donatiei, prezetandu-se cu un drept propriu, iar nu in calitate de succesori in drepturi, ei pot dovedi darul manual cu orice mijloc de proba, la fel ca si orice alti terti.

 

 

Efectele intre parti

 

Reguli generale

Efectul translativ al contractului. Ca efect al donatiei, dreptul care formeaza obiectul contractului se transmite din patrimoniul donatorului  in patrimoniul donatarului. Donatia poate avea ca efect si stingerea unui drept si a obligatiei corelative (remitere de datorie).

Daca dreptul transferat este o creanta, operatia intervenita intre parti se analizeaza ca o cesiune de creanta cu titlu gratuit, aplicandu-se regulile corespunzatoare (art. 1391 si urm., C.civ.), cu derogarile care rezulta din natura gratuita a transferului.

Cel mai frecvent, obiectul contractului il constituie un drept real. In acest caz, ca si in materie de vanzare, transmiterea sau constituirea dreptului  opereaza prin efectul realizarii acordului de vointa (art.971 C.civ.) in forma prevazuta de lege (forma autentica sau forma actului juridic care realizeaza indirect donatia, in aceasta din urma ipoteza, de regula, solo consensu), dar neconditionat de predarea bunului care formeaza obiectul donatiei, cu exceptia darurilor manuale care se realizeaza prin traditiune.

Obligatiile donatorului

  1. Obligatia de predare. Dupa incheierea contractului donatorul este obligat sa predea bunul daruit potrivit clauzelor stabilite si sa-l pastreze pana la predare, raspunzand de pieirea sau deteriorarea lui provenita din culpa sa. In cazul darului manual, evident, problema obligatiei de predare nu se pune.
  2. Obligatia de garantie. Cazuri in care exista. Spre deosebire de vanzator, in principiu donatorul nu datoreaza garantie pentru evictiune (art.828 alin.1 C.civ.) si nici pentru vicii ascunse, deoarece contractul este cu titlu gratuit .
Obligatiile donatarului

Regula. Donatia cu sarcini. Cand donatia este pur gratuita, donatarul nu are nici o obligatie, ci numai o indatorire denumita traditional "de recunostinta" care, in cazurile anume determinate de lege, este sanctionata prin posibilitatea data donatorului de a revoca donatia pentru cauza de ingratitudine .

Altfel se pune problema daca donatia este cu sarcina (sub mode). Dupa cum se stie, sarcina este o obligatie impusa donatarului, care - dupa acceptarea donatiei - este tinut s-o execute. Desi sarcina se aseamana cu o conditie rezolutorie (intrucat nici una, nici alta nu afecteaza nasterea dreptului si in caz de realizare a conditiei sau de revocare a donatiei pentru neexecuarea sarcinii efectele sunt retroactive), ele nu trebuie sa fie confundate, deoarece regimul lor juridic este diferit, cel putin sub doua aspecte:

- in cazul conditiei rezolutorii, chiar daca este potestativa din partea donatarului, nu se creeaza nici o obligatie pentru el, fiind liber sa actioneze cum doreste, fara riscul de a-si vedea angajata raspunderea, caci conditia (rezolutorie) este numai o modalitate care, in caz de realizare, desfiinteaza dreptul afectat de ea. In schimb, sarcina obliga pe donatar, in caz de neexecutare putandu-se recurge la masuri de executare, creditorul avand dreptul la actiunea in executare;

- conditia opereaza de drept (art. 1019), in schimb revocarea (rezolutiunea) donatiei pentru neexecutarea sarcinii trebuie sa fie ceruta justitiei (art.832 C.civ.).

Sarcina, ca si conditia, nu trebuie sa fie imposibila, ilicita sau imorala, potrivit regulilor generale. Ea poate fi prevazuta fie in favoarea donatorului (de exemplu, plata unei datorii), fie in favoarea unei terte persoane (cand se analizeaza ca o stipulatie pentru altul reprezentand o donatie indirecta grefata pe o donatie directa, daca stipulatia este facuta donandi causa), fie in favoarea donatarului insusi (de exemplu, efectuarea unei calatorii de studiu). In acest din urma caz, obligatia se justifica numai daca donatorul are vreun interes, cel putin moral, la executarea sarcinii. Altfel obligatia donatarului fata de el insusi nu ar putea avea o existenta juridica (decat, eventual, ca o conditie). In cazul sarcinii stipulate in favoarea donatarului insusi, donatia este de fapt pur gratuita, insa cu posibilitatea revocarii pentru neexecutare. Numai in cazul sarcinii stipulate in favoarea donatorului sau a unui tert donatia inceteaza sa fie liberalitate in masura sarcinii.

Intrucat donatia cu sarcini este, in limita sarcinii, un contract sinalagmatic (si cu titlu oneros), in caz de neexecutare intervin efectele specifice contractelor sinalagmatice. Astfel, se poate cere indeplinirea prestatiei care formeaza obiectui sarcinii cu daune-interese si donatarul nu ar putea, fara consimtamantui donatorului, deci fara un nou contract, sa se libereze de sarcina, abandonand bunurile daruite.

Dar se poate alege si o alta cale; revocarea (rezolutiunea) donatiei pentru neexecutarea de obligatii. In caz de neexecutare partiala sau executare cu intarziere instanta este chemata sa aprecieze gravitatea nerespectarii obligatiilor de catre debitor si, in functie de imprejurari, poate dispune rezolutiunea contractului (in cazuri temeinic justificate rezolutiunea partiala), eventual cu acordarea unui termen de gratie.

 

 

Opozabilitatea efectelor contractului fata de terti

 

Reguli aplicabile. Ca si in materie de vanzare, opozabilitatea fata de terti este ingradita; in privinta bunurilor mobile prin exceptia trasa din art. 1909-1910 C.civ. (combinat cu art.972 C.civ.) prevazuta in favoarea tertului dobanditor de buna-credinta si posesor al lucrului daruit; in ce priveste transferul gratuit al unui drept de creanta prin formalitatea notificarii sau acceptarii conform regulilor de la materia cesiunii de creante, iar in privinta transmisiunilor gratuite de imobile prin formalitatea inscrierii dreptului in cartea funciara (art.22 si urm., art.61 si 72 din Legea nr.7/1996).

In principiu, se aplica deci regulile generale. In privinta publicitatii imobiliare opereaza insa si anumite dispozitii speciale (art.819 C.civ.):

Astfel, - spre deosebire de actele cu titlu oneros, a caror inopozabilitate din cauza neinscrierii in cartea funciara este limitata - neinscrierea in cartea funciara a dreptului real imobiliar dobandit prin donatie poate fi invocata "de orice persoane ce au interes la aceasta" (art.819 C.civ.), inclusiv dobanditorul cu titlu gratuit care a inregistrat cererea de inscriere mai intai si creditorul chirografar. Rezulta ca donatia neinscrisa in cartea funciara este opozabila numai partilor contractante si succesorilor lor universali si cu titlu universal (nu si succesorilor cu titlu particular sau creditorilor chirografari). Prin urmare, in aceasta materie se largeste cercul tertilor; succesorii cu titlu particular si creditorii chirografari nu au calitatea de avanzii sai cauza (habentes causam), ci aceea de terti.

Pe de alta parte, art.819 C.civ. contine o restrictie cu privire la persoanele care, desi interesate sa o faca (si cu toate ca, potrivit regulilor generale, ar avea calitatea de a invoca inopozabilitatea), nu sunt totusi admise a invoca lipsa de inscriere in cartea funciara si anume, (pe langa parti si succesorii lor universali si cu titlu universal) acele persoane carora lipsa de inscriere li se poate imputa ca o culpa si succesorii lor universali sau cu titlu universal. Astfel, reprezentantii minorului sau ai celui pus sub interdictie. De asemenea, ascendentii care, potrivit art.815 C.civ., au acceptat donatia facuta unui minor sau interzis.

 

Cauze de revocare

Revocarea pentru ingratitudine

  1. Cauze. Ele sunt limitativ enumerate de art. 831 C.civ.:
  2. a) atentat la viata donatorului. Nu se cere o condamnare penala, este suficient sa se stabileasca intentia de a ucide, intentia manifesta a autorului de a curma viata donatorului. Uciderea din culpa nu este cauza de revocare;
  3. b) delicte, cruzimi sau injurii grave. Gravitatea faptelor se apreciaza de instanta . Se cere insa ca fapta sa fi fost savarsita cu intentie,
  4. c) refuzul de alimente, ceea ce presupune ca donatorul a avut nevoie si a cerut alimente de la donatar, care - avand posibilitatea - a refuzat sa dea (a refuzat "fara cuvant"). Refuzul nu este sanctionat cu revocarea daca donatorul avea rude (sau alte persoane) obligate si in situatia de a-i acorda intretinere. In ceea ce priveste cuantumul, alimentele nu trebuie sa treaca peste valoarea darului si, in consecinta, daca acesta piere fortuit donatarul poate refuza acordarea lor. In toate cazurile, refuzul nejustificat de alimente este sanctionat numai prin posibilitatea revocarii donatiei; donatorul nu are actiune in justitie pentru a cere intretinere de la donatar. Tot astfel - asemanator obligatiei civile imperfecte (naturale) - nici donatarul nu are actiune in restituirea (prin echivalent) a prestatiilor efectuate de bunavoie (art. 1092 alin.2 C.civ.), chiar daca existau persoane in stare si obligate la intretinere potrivit legii. Spre deosebire insa de obligatiile naturale, atitudinea negativa a donatarului constand in refuzul de alimente are o sanctiune specifica; actiunea in revocarea donatiei pentru ingratitudine.
  5. Actiunea in revocare pentru ingratitudine este o pedeapsa civila si se caracterizeaza prin urmatoarele:
  6. a) Este o actiune strict personala si deci poate fi intentata numai de persoana impotriva careia faptele au fost savarsite, adica numai de catre donator. Implicand dezlegarea unei probleme morale de vinovatie si de iertare sau de aplicare a pedepsei, actiunea nu poate fi exercitata nici de catre creditorii donatorului, pe calea actiunii oblice (art.974 C.civ.), si nici de catre mostenitorii lui (desi actiunea are caracter patrimonial). In mod exceptional, mostenitorii devin titularii actiunii in revocare:

- daca a fost intentata de donator, dar acesta a decedat inainte de terminarea procesului;

- daca donatorul a decedat inainte de expirarea termenului in care actiunea putea fi intentata (art.833 alin.2 C.civ.).

  1. b) Fiind vorba de aplicarea unei pedepse, ceea ce nu se produce niciodata de drept (art.832 C.civ.), titularul actiunii (donatorul sau, in conditiile aratate, mostenitorul lui) - cunoscand faptul de ingratitudine - il poate ierta pe donatar (dar nu poate renunta la actiunea in revocare cu anticipatie, inainte de producerea actelor sau faptelor de ingratitudine, de exemplu, in contractul de donatie).
  2. c) Actiunea nu se poate intenta decat in contra autorului faptului de ingratitudine. Daca el moare fara ca actiunea sa fi fost intentata sau terminata ea se stinge, adica nu poate fi pornita, dar nici macar continuata impotriva mostenitorilor donatarului (art.833 alin.2 C.civ.). Daca sunt mai multi donatari, actiunea in revocare nu poate fi admisa decat impotriva acelor care s-au facut vinovati de ingratitudine .
  3. d) Deoarece actiunea in revocare pentru ingratitudine nu este o actiune in rezolutiune (cum este revocarea pentru neexecutarea sarcinii) sau in constatarea desflintarii de drept a contractului (ca in cazul revocarii pentru survenienta de copil), ci o actiune in restituire cu caracter de pedeapsa - deci esentialmente personala - admiterea actiunii nu produce efecte retroactive fata de terti. Inseamna ca drepturile dobandite de terti (fie si cu titlu gratuit) inainte de intentarea actiunii sau, in cazul imobilelor, inainte de efectuarea publicitatii cererii de revocare raman neatinse (art.834alin.1 C.civ.).

In privinta fructelor, legea (art.834 alin.2 C.civ.) prevede ca ele se restituie numai de la data cererii de revocare (desi de la comiterea faptului, donatarul ar trebui sa fie tratat ca un posesor de rea-credinta. Dispozitia se explica numai prin faptul ca pana in momentul introducerii cererii nu se stie care va fi atitudinea donatorului: il va ierta sau nu). Toate donatiile (facute prin act autentic, dar manual etc.) sunt supuse revocarii pentru cauza de ingratitudine.

Revocarea pentru survenienta de copil
  1. Domeniu de aplicare. Donatia se revoca de drept in cazul in care donatorul nu avea nici un copil sau alt descendent in momentul incheierii contractului de donatie si posterior i se naste ("dobandeste") un copil din casatorie sau din afara casatoriei (copil legitim sau natural, in terminologia C.civ., art.836). Revocarea se produce oricare ar fi felul sau valoarea donatiei (directa, indirecta, dar manual etc.). Face exceptie donatia intre soti, care - fiind revocabila prin vointa sotului-donator - nu este supusa revocarii de drept pentru nastere de copil (art.937 alin.3 C.civ.).
  2. Natura juridica. Revocarea pentru nasterea unui copil opereaza de drept (art.836 C.civ.). Deoarece aceasta revocare se produce mai mult in interesul copilului, ea nu poate fi inlaturata printr-o clauza contrara din contractul de donatie sau printr-un act de renuntare ulterior nasterii copilului, expresa ori tacita, sau de confirmare din partea donatorului (art.839 C.civ.). Evident, exista posibilitatea refacerii donatiei dupa nasterea copilului, dar cu respectarea conditiilor prevazute de lege (forma autentica, dar manual cu traditio brevi manu etc.), donatie care nu va mai fi revocabila pentru survenienta de copil.
  3. Conditii. Pentru ca revocarea sa se produca trebuie sa fie indeplinite doua conditii.
  4. a) In primul rand, se cere ca donatorul sa nu aiba vreun copil sau alt descendent in viata in momentul incheierii contractului de donatie. Existenta unui copil conceput in momentul donatiei nu impicdic revocarea de plin drept prin nasterea copilului dupa incheierea contractului (art 837 C.civ.), caci copilul conceput este considerat nascut (infans conceptus pro nato habetur) numai de cate ori este vorba de interesele (avantajele, drepturile) sale (quotiens de commodis eius agitur - art.7 din Decretul nr.31/1954), or in acest caz nu este in interesul sau sa fie considerat nascut.

Daca donatorul avea in momentul incheierii contractului un copil declarat disparut - desi acest copil este socotit a fi in viata (art. 19 din Decr.nr.31/1954) - nasterea ulterioara a unui copil atrage revocarea, caci pentru ca revocarea sa nu opereze, art.836 C.civ. cere ca donatorul sa aiba un copil "existent" in timpul facerii donatiei, ori cel declarat disparut - desi prezumat a fi in viata - este, prin definitie, o persoana a carei existenta este putin probabila, ceea ce il poate determina pe donator sa faca donatia. Pe de alta parte, disparutul este socotit a fi in viata pentru ca, de regula, prezumtia opereaza in interesul lui. In cazul de fata, prezumtia ar opera in detrimentui lui. Bineinteles, daca s-a declarat prin hotarare judecatoreasca moartea copilului, el nu mai este "existent".

  1. b) A doua conditie este ca donatorului sa i se nasca un copil, fie si postum (dupa moarte). Conditia este indeplinita, dupa cum am vazut, daca copilul nascut dupa incheierea contractului a fost conceput la acea data. Durata vietii copilului este indiferenta; revocarea se produce de drept prin nastere, chiar daca el moare inainte de intentarea actiunii in restituire.
  2. Problema adoptiei. in legatura cu conditiile revocarii pentru survenienta de copil, se mai pune problema ce efecte produce, in aceasta materie, adoptia? Problema este controversata.
  3. a) Potrivit unei pareri, existenta unui copil adoptat "impiedica revocarea donatiei, deoarece este asimilat copilului din casatorie"'. Autorul are in vedere faptui ca raporturile adoptatorului cu copilul adoptat (si descendentii sai) sunt asimilate cu legaturile de rudenie rezultand din filiatia fireasca, si aceasta indiferent daca adoptia a fost cu toate efectele unei filiatii firesti (cu efecte depline) sau cu efecte restranse (art.75 si 79 C.fam., articole abrogate pentru viitor prin O.U.G. nr.25/1997 cu privire la regimul juridic al adoptiei, modificata prin Legea nr.87/1998 pentru aprobarea O.U.G. nr.25/1997).

In consecinta, potrivit acestei pareri, daca donatorul avea un copil adoptat in momentul donatiei, nasterea sau adoptarea unui alt copil dupa incheierea contractului nu atrage revocarea. lar daca donatorul n-a avut nici un copil in momentul contractarii, adoptarea unui copil dupa momentul donatei are drept efect revocarea donatiei.

  1. Efecte. Revocarea pentru survenienta de copil produce efecte retroactive de la data incheierii contractului de donatie. Deoarece donatia se desfiinteaza retroactiv, revocarea produce efecte nu numai impotriva donatarului si succesorilor sai (universali, cu titlu universal sau cu titlu particular) care au dobandit mortis causa, dar si in privinta tertilor dobanditori prin acte intre vii ai bunurilor daruite; resoluto iure dantis, resolvitur ius accipientis. Insa, potrivit regulilor generale, in cazul mobilelor tertul dobanditor de buna credinta va putea opune exceptia prevazuta de art. 1909-1910 C.civ., iar in cazul imobilelor uzucapiunea de 10-20 ani. Posesorul care nu indeplineste conditiile necesare poate invoca numai uzucapiunea de 30 de ani.

Daca donatia revocata pentru survenienta de copil era cu sarcini, revocarea nu se produce decat in limita folosului pur gratuit procurat donatarului.

 

 

 

DEVOLUTIUNEA SUCCESORALA LEGALA

 

 

 

Notiuni generale

 

 

Pentru ca o persoana sa poata mosteni o alta persoana fizica se cere, desedit de capacitatea succesorala si de a nu fi nedemna, o a treia conditie, si anume, sa fie chemata la mostenire, adica sa aiba vocatie succesorala, fie in temeiul legii, fie al testamentului, ori in baza unei institutiuni cantractuale.

         Operatiunea de determinare a persoanelor chemate sa culeaga patrimoniul unei persoane fizice decedate constituie devolutiunea mostenirii. Dupa izvorul acesteia, in dreptul succesoral roman, dezolutiunea mostenirii poate fi legala, testamentara si contractuala.

        

 

 

Rudenia – baza devolutiunii succesorala legale

 

 

         Transmisiunea succesorala in dreptul tarii noastre, bazata pe influenta dreptului roman, a fost edificata pe principiul traditional al legaturii de sange existente intre membrii aceleasi familii. In continutul notiunii de membrii ai aceleasi familii au fost cuprinsi atat descendentii si ascendentii lui de cujus, cat si colateralii acestuia, care isi afla ascendenta in acelasi autor de cujus.

         Potrivit art. 45 C.fam., “rudenia este legatura bazata pe descendenta unei persoane dintr-o alta persoana sau pe faptul ca mai multe persoane au un ascendent comun”.

         In primul caz rudenia este in linie dreapta, iar in al doilea, in linie colaterala. Rudenia in linie dreapta poate fi ascendenta sau descendenta.

          

                   Clasa de mostenitori

 

Clasa sauordinul de mostenitori reprezinta grupul de rude apropiate ale lui de cujus, chemate la mostenire intr-o anumita ordine stabilita de lege, fata de alte rude dintr-o alta calasa.

         In Codul Civil sunt reglementate patru clase de mostenitori, si anume:

  1. Clasa I – clasa descendentilor lui de cujus (copii, nepotii, stranepotii,etc.)
  2. Clasa a II – a, denumita clasa ascendentilor privilegiati si a colateralilor privilegiati (parintii lui de cujus, fratii si surorile acestuia, precum si descendentii acestora din urma pana la gradul al IV-lea inclusiv);
  3. Clasa a III – a, denumita clasa ascendentilor ordinari (bunicii, strabunicii celui decedat, etc.)
  4. Clasa a IV – a, denumita clasa colateralilor ordinari, pana la gradul al IV-lea (ceilalti colaterali decat cei din clasa a II-a, adica unchii si matusile, verii primari, precum si fratii si surorile bunicilor lui de cujus).

 

 

Gradul de rudenie

 

         Gradul de rudenie este distanta dintre doua rude, masurata pe linia legaturii de rudenie, dupa numarul nasterilor intervenite.

         Potrivit art. 46 C. fam., gradul de rudenie se stabileste astefel:

In linie dreapta, dupa numarul nasterilor; astfel, fiul si tatal sunt rude de

gradul intai, nepotul de fiu si bunicul sunt rude de gradul al doilea etc.;

In line colaterala, dupa numarul nasterilor, urcand de la una dintre rude

pana la ascendentul comun si coborand de la acesta pana la cealalta ruda; astfel, fratii sunt rude de gradul al doilea, unchiul si nepotul in gradul al treilea, verii primari in gradul al patrulea.

Altfel spus, in linie dreapta, fiecare nastere, treapta sau generatie

reprezinta un grad de rudenie, existand atatea grade de rudenie cate generatii sunt; iar in line colaterala, gradele se stabilesc dupa numarul nasterilor, al treptelor sau generatiilor care urca si care coboara intre rude, existand tot atatea grade cate generatii exista de la una din rude in sus, pana la ascendentul comun si de la acesta in jos, pana la cealalta ruda.

 

Principiile generala aplicabile devolutiunii succesorale legale.

Exceptii.

 

  1. Pricipiul prioritatii clasei de mostenitori;
  2. Principiul proximitatii gradului de rudenie;
  3. Principiul impartiri succesiunii intre rudele de acelasi grad in parti

egale (pe capete).

 

  1. Principiul prioritatii clasei de mostenitori

 

In conformitate cu acest principiu, clasele de mostenitori sunt chemate sa

culeaga succesiunea numai cate una, in ordinea de preferinta stabilita de Codul Civil. Asa fiind, urmeaza ca mostenirea deschisa sa fie chemati mai intai descendentii lui de cujus – adica mostenitorii din clasa I, cu excluderea mostenitorilor din celelalte trei clase, indiferent de gradulor de rudenie.

         In cadrul acestiu principiu, gradul de rudenie este irelevant. De exemplu, nepotul de fiu, care este ruda de gadul al doilea cu cel ce  a decedat, sau stranepotul de fiu, ruda de gradul al treilea cu de cujus, inlatura de la mostenie parintii lui de cujus care, desi rude de graul intai, fac parte, dupa cum am vazut, din clasa a II-a de mostenitori, in vreme ce nepotul si stranepotul de fiu fac parte din clasa I-a, a descendentilor.

         In cazul in care moartea lui de cujus nu sunt mostenitori  din clasa descendentilor sau, desi exista, sunt renuntatori sau nedemni, atunci mostenirea urmeaza a fi culeasa de succesorii din calasa a II-a (parintii lui de cujus impreuna cu fratii si surorile acestora sau descendentii lor), cu excluderea de la succesiune de la mostenitori, cei din ultimele doua clase.

         In absenta mostenitorilor de clasa a II-a  ori daca , desi exista, sunt renuntatori sau nedemni, la succesiune vor fi chemati mostenitorii din clasa a III-a (clasa aascendentilor ordinari), cu excluderea mostenitorilor din clasa a IV-a.

         Daca nu sunt mostenitori de clasa a III-a ori, daca sunt, au renuntat la succesiune sau sunt nedemni, atunci mostenirea urmeaza a  fi culeasa de catre mostenitorii din clasa a IV-a (clasa colateralilor ordinali).

         De la principiul prioritatii clase de mostenitori  legiuitorul a creat o exceptie si anume, sotul supraveietuitor al lui de cujus, care nu face parte din o clasa de mostenitori legali, dar care vine la mostenire in concurs cu fiecare dintre acestea.

         Sotul supravietuitor nici nu inlatura si nici nu poate fi inlaturat de la sccesiune de nici un mostenitor, indiferent carei clase apartine acesta.

 

  1. Principiul proximitatii gradului de rudemie intre mostenitorii din acceasi clasa

 

Copii lui de cujus – descendenti de gradul I, inlatura de la succesiune

pe nepotii si stranepotii celui decedat, care, desi descendenti ai acestiua, sunt insa de grade de rudenie mai indepartate, si anume, de grdaul II, raspectiv III.

         In clasa a III-a, bunicul lui de cujus – ruda de gradul al doilea  - ii inlatura pe strabunici, care sunt rude de gradul al treilea.

         Din clasa a IV-a, unchii si matusile – rude in linie colaterala de gradul al treilea cu de cujus – inlatura pe verii primari ai acestuia, care sunt rude colaterale de gradul al patrulea cu cel decedat.

         Principiul proximitatii gradului de rudenie cunoaste doua exceptii si anume:

  1. In cadrul clasei de mostenitori – clasa mixta a ascendentilor privilegiati –

parintii lui de cujus, desi sunt rude de gradul intai, nu inlatura de la mostenire pe fratii si surorile acestuia – rude de gradul al doilea – si nici pe descendentii din frati si surori, ci, dinpotriva, vin impreuna la mostenirea lasata de de cujus.

  1. Cea de a doua exceptie de la acest principiu o constituie reprezentarea

succesorala.

 

  1. Principiul impartirii succesorale intre rudele de acelasi grad in parti egale (pe capete)

 

In cazul in care exista mai multi mostenitori din aceeasi clasa si au

acelasi grad de rudenie, fiecare va mosteni o parte egala cu ceilalti. Asa de esxemplu, in cazul in care cel decedat a lasat pentru cei patru copiii ai sai, acetia vor imparti mostenirea in parti egale, fiecare culegand un sfert din masa succesorala; sau, neavand descendenti, a lasat doi frati buni, fiecare culegand o jumatate din mostenirea lasata.

         O prima exceptie pe care o intalnim in cazul in care la succesiune sunt chemati frati si surori din casatorii diferite. In aceasta ipoteza, desi aceste sunt rude de acelasi garad cu cel despre a carui mostenire este vorba, impartirea mostenirii nu se va mai face in parti egale (pe capete), ci, pe linii, in parti inegale. Astfel, fratii si surorile lui de cujus, atat dupa mama, cat si dupa tata, vor culege o parte mai mare din mostenire decat fratii si surorile numai dupa mama sau numai dupa tata.

         Acest principiu nu este aplicabil nici in cazul chemarii la mostenire pe calea reprezentarii succesorale, cand impartirea mosteniriise face pe tulpini si nu in parti egale.

          

 

 

 

 

Reprezentarea succesorala

 

Reprezentarea succesarala constituie un beneficiu al legii in virtutea caruia un succesibil de gradul de rudenie mai indepartat urca in locul si gradul ascendentului sau precedat la data deschiderii mostenirii, pentru a culege, in concurs cu mostenitorii mai apropiati in grad, partea de mostenire ce s-ar fi cuvenit celui pe care il reprezinta ( ascendentul, daca s-ar fi aflat in viata).

Ascendentul precedat, al carui loc si grad este imprumutat, se numeste reprezentat, iar cel care vine la succesiune pe calea reprezentarii succesorale se numeste reprezentant.

 

 

Cazurile in care este admisa reprezentarea succesorala

 

Reprezentarea succesoralaeste admisa numai in doua cazuri, si anume:

  1. In linie dreapta, descendentii se pot reprezenta unii pe altii (art. 665
  2. civ.);
  3. In linie colaterala, descendentii fratilor si surorilor lui de cujus ii

pot reprezenta pe ascendentii lor predecedati (art. 666 C.civ.).

Prin urmare, reprezentare succesorala se bucura numai descendentii lui de cujus (mostenitorii din clasa I) si descendentii fratilor si surorilor lui de cujus (mostenitorii din clasa a II-a). De reprezentare nu vor beneficia ascendentii privilegiati, ascendentii ordinari, colateralii ordinari si nici sotul suparvietuitor.

In cazurile in care reprezentarea succesorala este permisa de lege, ea opereaza: “in toate cazurile”, “nemarginit”, adica la infinit.

Prin faptul ca reprezentarea opereaza “in toate cazurile” se intelege, cand ne referim la clasa descendentilor, ca nepotii – rudele de gradul al doilea – au vocatie la mostenire prin reprezentare, fie ca exista fii ai lui de cujus – rude de gradu intai – fie ca la mostenire vin doar nepoti a lui de cujus.

Reprezentarea opereaza “nemarginit” (la infinit), intelegandu-se prin aceasta ca de ea se vor bucura numai descendentii de gradul al doilea, spre a reprezenta pe descendentii de gradul intai, ci si descendentii de gradul al treilea pot reprezenta pe descendentii de gradul al dilea, precum si cei de gradul al patrulea pot reprezenta pe descendentii de gradul al treilea s.a.m.d.

Subliniem ca, in cazul descendentilor proveniti din colaterali privilegiati (frati si surori), reprezentarea nu mai opereaza nemarginit ca in cazul descendentilor in linie dreapt, ci numai pana la gradul al patrulea.

 

 

         Conditiile reprezentarii succesorale

 

Reprezentantul trebuie sa fie decedat la data deschiderii succesiunii

In conformitate cu prevederile art. 668 C. civ., “nu se reprezinta decat persoanele moarte”. Pentru reprezentarea succesorala, este absolut necesar ca reprezentantul sa fie predecedat lui de cujus, lasand locul sau vacant, astfel incat descendentul sa poata urca in gradul si in locul sau.

 

Locul celui reprezentat trebuie sa fie util

 Deosebit de cerinta ca cel reprezentat sa fi lasat un loc vacant prin deces, este necesar si ca acest loc sa fie util, ceea ce inseamna ca, daca cel reprezentat s-ar fi aflat in viata la momentul dechiderii succesiunii lui de cujus, el ar fi putut sa-l mosteneasca pe acesta.

 

Reprezentantul trebuie sa fie descendent in linie dreapta sau descendent din fratii si surorile lui de cujus

Legea admite numai descendentii in linie dreapta – mostenitorii din clasa I – si descendentii fratilor sau surorilor lui de cujus – mostenirea din clasa a II-a – sa beneficieze de reprezentarea succesorala.

 

Efectele reprezentarii succesorale

 

Principalul efect al reprezentarii succesorale consta in impartirea mostenirii pe tulpini.

Indiferent de numarul reprezentantilor, acestia au dreptul numai la partea din succesiune care s-ar fi cuvenit autorului lor, daca acesta s-ar fi aflat in viata la data deschiderii succesiunii.

Prin tulpina se intelege ascendentul predecedat (autor comun) si care este reprezentat de catre descendentii sai.

 

Reguli speciale aplicabile diferitelor categorii de mostenitori legali

 

 

                   Clasa descendentilor

 

In cazul adoptiei cu efecte restranse, adoptatul si descendentii sai au vocatie succesorala la mostenirea adoptatului intocmai ca si descendentii firesti; facem mentiunea ca acestia nu mostenesc si pe rudele adoptatorului, intrucat n-au devenit rude si cu acestea, dar pastreaza dreptul de a mosteni pe parintii firesti, precum si pe celelalte rude firesti.

In cazul adoptiei cu efecte depline, adoptatul si descendentii sai mostenesc pe adoptator si pe rudele acestiua, insa rup orice legatura de rudenie cu parintii firesti si celalalte rude ale acestora si deci, si dreptul de a succede. In prezent, aceasta este unica forma de adoptie.

Caractere juridice ale drepturilor succesorale ale descendentilor:

  • Descendentii potculege mostenirea fie in nume propriu, fie prin

reprezentare;

  • Descendentii sunt mostenitori rezervatari, ceea ce inseamna ca ei

beneficiaza, in puterea legii, de o parte din mostenire, denumita rezerva succesorala;

  • Descendentii dunt mostenitori sezinari, adica se bucura, de drep, de

posesia titlului de mostenitor si nu au nevoie, spre a intra in posesia mostenirii, de indeplinirea vreunei formalitati;

  • Descendentii sunt obligati sa raporteze donatiile, adica sa readuca la masa

succesorala bunurile pe care le-au primit de la de cujus cu titlu de donatie, fara scutire de raport.

 

Clasa ascendentilor privilegiati si a colateralilor privilegiati

Ascendentii privilegiati

Sunt parintii lui de cujus, dica tatal si mama din casatorie, din afara casatoriei si din adoptie.

In ipoteza concursului cu colateralii privilegiati, intiderea drepturilor succesorale ale ascendentilor privilegiati va fi:

  • Daca exista un singur parinte in concurs cu fratii si surorile lui de cujus

sau descendenti acestora, parintele va primi ¼ din mostenire, restul de ¾ revenind colateralior privilegiati.

  • Daca exista ambiiparinti in concurs cu colateralii privilegiati sau

descendentii acestora, parintii vor avea dreptul la jumatate din succesiune (fiecare cate ¼), iar celalta jumatate se cuvine fratilor si surorilor sau descendentilor acestora pe calea reprezentarii succesorale.

  • Daca exista atat parinti firesti, cat si adoptatori in concurs cu colateralii

privilegiati, acestora li se cu vine impreuna o jumatate din mostenire, nefiind afectata partea colateralilor privilegiati.

        

 

 

 

Caracterele juridice ale drepturilor succesorale ale ascendentilor

privilegiati:

  • vin la succesiune numai in nume propriu nu si pe calea reprezentarii succesorale;
  • sunt mostenitori rezervatari;
  • sunt mostenitori sezinari;
  • nu sunt obligati la raportul donatiilor.

 

Colateralii privilegiati

Sunt fratii si surorile lui de cujus, precum si descendentii lor

pana la gradul IV inclusiv (nepoti si stranepoti de frate sau de sora), prin reprezentare succesorala.

Caracterele juridice ale drepturilor succesorale ale colateralilor privilegiati:

  • pot veni la mostenire in nume propriu; descendentii lor pana la gradul IV

inclusiv pot veni sa culeaga mostenirea si prin reprezentare succesorala;

  • nu sunt mostenitori rezervatari si nici mostenitori sezinari;
  • nu sunt obligati la raportul donatiilor.

 

Clasa ascendentilor ordinari

Sunt rudele in linie dreapta ascendenta ale lui de cujus, si anume: bunici, strabunicic, strastrabunici, fara limita de grad, din casatorie, din afara casatoriei sau din adoptia cu efecte depline a parintilor lui de cujus.

In cazul in care la mostenire vin numai ascendentii de acelasi grad, ei vor imparti succesiunea in parti egale.

         Caracterele juridice ale drepturilor succesorale ale ascendentilor ordinari:

  • pot veni la mostenire numai in nume propriu, nu si prin reprezentare

succesorala:

  • sunt mostenitori sezinari, fiind rude in linie dreapta;
  • nu sunt mostenitori rezervatari:
  • nu sunt obligati la raportul donatiilor.

 

Clasa colateralilor ordinari

Clasa colateralilor ordinari este alcatuita din rudele lui de cujus in linie colaterala pana la gradul IV inclusiv, adica: unchii si matusile (gradul III)precum si verii primari (gradul IV) din casatorie, din afara casatoriei si din adoptia cu efecte depline.

Colateralii ordinari vin la mostenire numai in lipsa mostenitorilor legali din primele trei clase, sau cand, desi acestia exista, sunt renuntatori sau nedemni, ori exheredati, cei rezervatari de cotitatea disponibila, ceilalti exheredati in totalitate.

Caracterela juridice ale drepturilor succesorale ale colateralilor ordinari:

  • pot veni la succesiune numai in nume propriu nu si prin reprezentare;
  • nu sunt mostenitori rezervatari si nici sezinari;
  • nu sunt obligati la raportul donatiilor.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

REZERVA SUCCESORALA

 

        

         Consideratii preliminarii.

Potrivit legii, orice persoana fizica poate dispune liber de bunurile care alcatuiesc patrimoniul sau, astfel incat patrimoniul lasat la moarte poate fi, valoric, cu totul neinsemnat; nimeni nu este obligat sa lase o mostenire, chiar daca are rude apropiate sau sot supravietuitor. Dar dreptul de dispozitie, drept exclusiv si absolut poate fi exercitat numai in limitele si cu modificarile determinate de lege.

Astfel de limitari sunt prevazute in favoarea unor rude apropiate ale defunctului si in favoarea sotului supravietuitor, care au calitatea de mostenitori rezervatari.

         Notiune de rezerva succesorala

Rezerva succesorala este acea parte din patrimoniul celui care lasa mostenirea la care mostenitorii au dreptul in virtutea legii, impotriva vointei defunctului manifestata prin libertati facute in timpul vietii (donatii) sau prin dispozitii testamentare pentru cauza de moarte.

         Caracterele juridice ale rezervei succesorale

Rezerva este parte a mostenirii, deci are caracter succesoral, ce se atribuie mostenitorilor rezervatari impotriva vointei defunctului. Ca mostenire, a carei parte este, se are in vedere nu numai patrimoniul defunctului le data mortii, dar si donatiile pe care le-a facut in timpul vietii.

Caracterul imperativ al rezervei. Cercul mostenitorilor rezervatari si cuantumul rezervei sunt stabilite imperativ de lege, neputand fi modificate prin vointa celui care lasa mostenirea, nici chiar cu acordul viitorilor mostenitori rezervatari care ar comsimti, de exemplu, la micsorarea cuantumului rezervei.

Caracterul propriu al dreptului la rezerva. Dreptul la rezerva este un drept propriu, nascut in persoana mostenitorilor rezervatari la data deschiderii mostenirii, iar nu dobandit de la defunct prin succesiune.

Dreptul la rezerva in natura. Intrucat cotitatea disponibila si, indirect, rezerva succesorala sunt determinate ce parti din mostenire, ca fractiuni din “bunurile defunctului”, mostenitorii rezervatari au dreptul la rezerva, in principiu, in natura, iar nu sub forma echivalentului in bani.

Numai in mod exceptional, in cazurile si in conditiile prevazute de lege, rezerva poate fi atribuita sau intregita sub forma unui echivalent in bani. De exemplu, daca bunul donat a fost instrainat de donator inainte de deschiderea mostenirii.

Caracterul colectiv al rezervei. In cazul in care exista o pluralitate de mostenitori rezervatari, de exemplu, doi sau mai multi copii, rezerva lor se determina si se atribuie in mod colectiv, global. Legea stabileste cotitatea disponibila, iar restul bunurilor se atribuie cu titlu de rezerva, in indiviziunea, mostenitorilor rezervatari care pot si vor sa mosteneasca.

Indisponibilitatea rezervei. In literatura de specialitate se mai aminteste caracterul indisponibil al rezervei, indisponibilitate care este relativa (opereaza numai o fractiune din mostenire si numai acele acte ale defunctului care sunt liberalitati). In practica instantei supreme rezerva a fost declarata chiar si inalienabila si inse4sizabila. Notiunea de indisponibilitate a rezervei (creatoare de confuzii), poate fi retinuta numai “in intelesul ca nu poate fi stirbita prin donatii sau legate” si exheredari, iar nu ca “situatia unui lucru…de care nu poate dispune”.

         Mostenitorii rezervatari

Potrivit Codului civil, calitatea de mostenitori rezervatari o au descendentii defunctului de orice grad, deci toti mostenitorii din clasa I de mostenitori legali, precum si parintii defunctului, deci ascendentii privilegiati, mostenitorii din clasa a II-a de mostenitori legali.        

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

DREPT PENAL – PARTE SPECIALA

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Omorul – art. 174

                  

Continutul juridic

         Infractiunea consta in uciderea unei persoane.

                   Conditii preexistente

         Obiectul juridic consta in relatiile sociale referitoare le dreptul la viata, valoare fundamentala, protejata in mod egal, indiferent de titulr. Dreptul la viata este protejat indiferent de varsta victimei, starea de sanatate, etc., din momentul nasterii si pana in momentul mortii naturale.

         Obiectul material este reprezentat de corpul victimii, persoana in viata, indiferent de starea sanatatii acesteia.

         Subiect activ poate fi orice persoana.

         Participatia penala este posibila sub toate formele.

                   Continutul constitutiv

         Latura obiectiva. Elementul material al laturii obiective se poate realiza atat printr-o actiune, cat si printr-o infractiune.

         Actiunile sunt cele mai frecvente modalitati de savarsire a omorului, putand consta, de exemplu, in: fapta conducatorului de autovehicul caruia i se cere cu insistenta de catre victima sa opreasca autovehiculul pentru ca, altfel, va sri din mers, de a nu da curs acestei cereri, ci dimpotriva, de a mari viteza in momentul deschiderii portierii de catre victima, pentru a cobori, ceea ce a dus la lovirea si apoi la decesul vivtimei, etc.

         Actiunea poate fi indreptata fie impotriva corpului victimei, fie impotriva psihicului acesteia. Faptuitorul ii provoaca victimei o emotie puternica, desi cunostea imprejurarea ca aceasta sufera de cord si ca o astfel de emotie ii provoaca moartea.

         Infractiunea poate constitui modalitate a elementului material, atunci cand faptuitorul nu isi indeplineste obligatia de a actiona pentru impiedicarea mortii victimei.

         Urmarea imediata consta in moartea victimei, care poate suferi imediat sau mai tarziu.

         Raportul de cauzalitate dintre fapta autorului si moartea victimei, trebuie sa existe. Acest raport exista chiar daca la producerea rezultatului socialmente periculos, contribuie si alti factori preexistenti, o boala de care sufera victima, concomitenti, lovituri aplicate victimei si de catre o alta persoana, ori posteriori, constand, de exemplu, in internarea cu intarzaiere a victimei la spital.

         Latura subiectiva presupune vinovatia faptuitorului sub forma intentiei, care poate fi directa sau indirecta. Sub acest aspect, pentru existenta infractiunii, nu intereseaza mobilul sau scopul savarsirii faptei, care, insa, vor fi luate la individualizarea juridica a pedepsei.

                   Forme. Sanctiuni

         Tentativa se pedepseste. In practica judiciara se pune, in mod frecvent, problema delimitarii tentativei de omor de vatamarea corporala grava, prin care se pune in pericol viata victimei. Cele douna infractiuni se deosebesc sub aspectul laturei subiective, in sensul ca, in timp ce la temtativa de omor starea de pericol pentru viata victimei ii este imputabilafaptuitorului pe baza de intentie, la vatamarea corporala grava, aceasta stare de pericol ii este imputabila pe baza de praeterintentie.

         Consumarea infractiunii are loc in momentul in care se produce rezultatul socialmente periculos, moartea victimei.

         Sanctiunea consta in inchisoare de la 10 la 20 de ani si interzicerea unor drepturi.

        

 

Omorul calificat – art. 175

 

                   Continutul juridic

         Potrivit art. 175 C. p., omorul calificat consta in omorul savarsit in vreuna din urmatoarel imprejurari:

  1. cu premeditare;
  2. din interes material;
  3. asupra sotului sau unei rude apropiate;
  4. profitand de starea de neputinta a victimei de a se apara;
  5. prin mijoloace ce pun in pericolviata mai multor persoane;
  6. in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice ale

victimei;

  1. pentru a se sustrage sau a sustrage pe altul de la urmarire sau arest, ori de

la executarea unei pedepse;

  1. pentru a inlesni sau a ascunde savarsirea altei infractiuni;
  2. in public.
 
Omorul savarsit cu premeditare
Premeditarea presupune indeplinirea cumulativa a urmatoarelor trei conditii:
  • trecerea unui interval de tmp din momentul luarii hotararii de a savarsi

omorul si pana in momentul executarii inftactiunii;

  • efectuarea unor acte de pregatire materiala, in vederea savarsirii faptei;
  • efectuarea unor acte de pregatire morala, psihica, in vederea savarsirii

faptei;

        

         Omorul savarsit din interes material

         Interesul material este orice folos, avantaj sau beneficiu de natura patrimoniala, si poate consta in bani, bunuri, avantaje materiale, recunoasterea unui drept, stingerea unei datorii.

         Faptuitorul actioneaza nu din convingerea realizarii unor interese materiale pe o cale aparent legala, ci prin sustragera de bunuri cu ajutorul vilolentei.

         Agravanta exista, indiferent daca interesul material urmarit de catre faptuitor este realizat sau nu.

        

         Omorul savarsit asupra sotului sau unei rude apropiate

         Calitatea de sot trebuie sa existe in momentul savarsirii faptei. Daca aceasta calitate a incetat, ca urmare a desfacerii casatoriei prin divort, fapta constituie un omor simplu. De asemenea, omorul este simplu si nu calificat, daca faptuitorul si victima erau legati, printr-o casatorie nula datorita bigamiei.

         Calitatea de sot sau de ruda apropiata a faptuitorului in raport cu victima este o circumstanta personala, care nu se rasfrange asupra participantilor.

        

         Omorul savarsit profitand de starea de neputinta a victimei de a se apara

         Pentru existenta agravantei trebuiesc indeplinite cumulativ doua conditii:

  • victima trebuie sa se afle in stare de neputinta de a se apara.

Sunt in neputinta de a se apara persoanele care, datorita unei stari fizice sau psihice ori altor imprejurari, nu pot reactiona impotriva agresorului. Se considera ca fiind in stare de neputinta de a se apara si persoanele a caror faorta fizica este vadit disproportionata fata de cea a faptuitorului.

         Starea de neputinta a victimei de a se apara trebuie sa fie exterioara activitatii faptuitorului, adica sa nu se datoreze acestuia.

  • faptuitorul trebuie sa profite efectiv de starea victimei, savarsind infractiunea mai usor.

         Este necesar ca faptuitorul sa fi stiut, in momentul savarsirii faptei, ca victima se afla in stare de neputinta de a se apara.

         Circumstanta este reala si se rasfrange asupra eventualilor participanti, daca acestia au cunoscut-o.

        

Omorul savarsit prin mijloace ce pun in pericol viata mai multor persoane

                Agravanta se refera la mijloacele de savarsire a omorului, mijloace care, fie prin natura lor, fie datorita imprejurarilor in care sunt folosite, in afara mortii victimei, creaza o stare de pericol pentru viata altor persoana.

         Este necesar ca faptuitorul sa fi cunoscut faptul ca mijloacele folosite pun in pericol viata mai multor persoane.

         Circumstanta este reala si se rasfrange asupra participantilor, cu conditia, sa o fi cunoscut.

        

Omorul savarsit in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice ale victimei

         Pentru aplicarea agravantei, este suficient sa se stabileasca o legatura intre omorul savarsit si indatoririle de serviciu ale victimei.

         Nu se cere o concordanta in timp intre savarsirea omorului si indeplinirea indatoririlor de serviciu ale victimei, omorul putand fi savarsit in timpul sau dupa indeplinirea de catre victima a acestor indatoriri.

         Agravanta nu este, insa, aplicabila in cazul in care victima si-a depasit atributiile de serviciu, cfomportandu-se in mod abuziv.

        

Omorul savarsit pentru a se sustrage ori pentru a sustrage pe altul de la urmarire sau arestare, ori de la executarea unei pedepse

         Agravanta ia in considerare faptul ca prin savarsirea omorului, se incalca in secundar si relatiile sociale referitoare la activitatea de infaptuire a justitiei. Situatia premiza consta in faptul ca autorul omorului sau o terta persoana se afla in una din urmatoarele trei situatii prevazute alternativ:

  • urmarire;
  • arest;
  • executarea unei pedepse.

Urmarirea poate avea semnificatia de urmarire fizica, cum ar fi, de

exemplu, faptuitorul prins in flagrant delict care este urmarit de o persoana pentru a fi prins si predat organelor de urmarire penala, cat si sensul de urmarire penala.

         Arestarea semnifica atat arestarea invinuitului sau a inculpatului, ca masura prevantiva, cat si arestarea pentru punerea in executare a unei hotarari definitive de condamnare la o pedeapsa cu inchisoarea privativa de libertate.

         Executarea unei pedepse semnifica masura luata pentru aducerea la indeplinire a dispozitiilor privind executarea pedepselor principale, complementare si accesorii.

 

Omorul savarsit pentru a inlesni sau a ascunde savarsirea altei infractiuni

         Agravanta ia in considerare faptul ca omorul este conceput si realizat ca o infractiune mijloc, pentru a inlesni sau a ascunde savarsirea altei infractiuni.

         Circumstanta are caracter personal.

        

Omorul savarsit in public

         Agravanta ia in considerare periculozitatea sporita a faptei, care este data de locul savarsirii, un loc public in acceptiunea art. 152 C. p.

                  Forme. Sanctiuni

Tentativa se pedepseste.

         Sanctiunea consta in inchisoare de la 15 la 25 de ani si interzicere unor drepturi.

 

 

                            Omorul deosebit de grav – art.176

 

                   Continutul juridic

         Omorul deosebit de grav este omorul savarsit in vreuna din urmatoarele imprejurari:

  1. prin cruzime;
  2. asupra a doua sau mai multe persoane;
  3. de catre o persoana care a mai savarsit un omor;
  4. pentru a savarsi sau a ascunde savarsirea unei talharii sau piraterii;
  5. asupra unei famei gravide;
  6. asupra unui magistrat, politist, jandarm ori asupra unui militar, in timpul

sau in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice ale acestora.

        

Omorul savarsit prin cruzime

         Caracteristica acestui omor deosebit de grav consta in aceea ca faptuitorul intrebuinteaza in mod voit anumite metode si mijloace de chinuit a victimei, cauzandu-I suferinte puternice, prelungitein timp, altele decat cele care insotesc moartea violenta.

         De regula, suferintele cazate victimei sunt de natura fizica, insa acestea pot fi si de natura morala.

         Circumstanta agravanta speciala prevazuta in art. 176 lit. a) C.p. si circumstanta agravanta generala prevazuta in art. 75 lit. b) C.p., avand acelasi continut, se aplica numai circumstanta agravanta speciala.

         Omorul savarsit asupra a doua sau mai multor persoane

         Agravanta ia in caonsiderare pluralitatea de victime, situatie care sporeste periculozitatea sociala a omorului si il caracterizeaza pe faptuitor ca fiind deosebit de periculos.

         Moartea a doua sau mai multor persoane trebuie sa fie rezultatul unei singure actiuni, constand de exemplu, in punerea de otrava in mancarea destinata mai multor persoane, urmata de moartea a cel putin doua persoane dintre acestea.

Agravanta este aplicata numai daca se produce efectiv moartea a cel putin doua persoane, caz in care ne aflam in prezenta omorului deosebit de grav in forma consumata, sau daca activitatea de ucidere indreptata impotriva a doua sau mai multor persoane ramane fara rezultatul cerut de lege, in sensul ca nu se produce moartea nici uneia dintre acele persoane, caz in care ne aflam in prezenta tentativei acestui omor deosebit de grav.

 

Omorul savarsit de catre o persoana care a mai savarsit un omor

Circumstanta agravanta se refera la un antecedent al faptuitorului – savarsirea anterioara a altui omor – care demonstreaza persistenta sa in ceea ce priveste savarsirea faptei si il caracterizeaza ca fiind deosebit de periculos.

                Omorul savarsit anterior trebuie sa fie un omor consumat, insa exista si opinia potrivit careia antecedenta faptuitorului poate consta si intr-o tentativa de omor.

         Nu intereseazadaca pentru omorul anterior, faptuitorul a beneficiat sau nu de vreo cauza de atenuare a pedepsei, insa, daca a beneficiat de o astfel de scuza, instanta de judecata va tine seama de aceasta la stabilirea pedepsei, pentru omorul deosebit de grav.

         Circumstanta este personala si nu se rasfrange asupra participantilor.

        

Omorul savarsit pentru a savarsi sau a ascunde savarsirea unei talharii sau piraterii

         Faptuitorul urmareste inlesnirea sau ascunderea oricarei infractiuni, in cazul omorului deosebit de grav, scopul este restrans numai la savarsirea sau ascunderea unei talharii sau piraterii.

         Daca scopul se realizeaz in mod efectiv, adica faptuitorul savarseste talharia sau pirateria, raspunderea penala se stabileste atat pentru omor deosebit de grav, cat si pentru talharie sau piraterie.

         Exista tentativa la omorul deosebit de grav prevazut de art. 176 lit. d) C.p. aceasta tentativa intra in concurs cu tentativa sau cu infractiune consumata de talharie sau piraterie, dupa cum executarea talhariei sau pirateriei a fost intrrupta sau dusa pana la capat.

         Latura subiectiva a infractiunii este o circumstanta personala.

        

Omorul savarsit asupra unei femei gravide

         Este necesar ca starea de graviditate sa fie reala si sa fie cunoscuta de catre faptuitor. Cunoasterea da catre faptuitor a starii de graviditate a victimei se stabileste, in fiecare caz, in raport cu imprejurarile concrete ale cauzei.

        

Omorul savarsit asupra unui magistrat, politit, jandarm ori asupra unui militar, in timpul sau in legatura cu indeplinirea indatoririlor de serviciu sau publice ale acestora

         Circumstanta care atribuie omorului caracter deosebit de grav se refera la victima infractiunii, care trebuie sa fie magistrat, politist, jandarm sau militar. Omorul se savarseste in timp ce victima isi indeplineste in mod legal, indatoririle de serviciu sau publice ori in legatura cu indeplinirea acestora.

                  

 

 

Forme. Sanctiuni

         Tentativa se pedepseste.

         Sanctiunea consta in detentiune pe viata alternativ cu o inchisoare de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi.

 

 

                            Pruncuciderea – art. 177

 

                   Continutul juridic

         Infractiunea consta in uciderea copilului nou-nascut, savarsita imediat dupa nastere de catre mama aflata intr-o stare de tulburare pricinuita de nastere.

                   Conditii preexistente

         Obiectul juridic const in relatii sociale referitorre la dreptul la viata, drept pe care il are copilul nou-nascut.

         Calitatea de nou-nascut, se stabileste, in fiecare caz concret, pe baza expertizei medico-legale.

         Protectia penala este egala, indiferent daca noul-nascut este un copil din cadrul sau din afara casatoriei, dupa cum nu intereseaza starea de sanatate a acestuia.

         Obiectul material consta in corpul coplului nou-nascut, deoarece asupra acestuia se exercita nemijlocit activitatea de ucidere.

         Subiectul activ poate fi numai mama copilului nou-nascut.

         In opinia majoritara, potrivit careia pruncuciderea este o forma atenuanta a omorului, se sustine ca, in cazul savarsirii faptei in participatie, mama trebuie sa raspunda pentru pruncucidere, iar ceilalti participanti pentru omor calificat, opinie care este impartasita si de practica judiciara. Daca mama isi ucide copilul in conditiile art. 177 C. p., circumstanta este atenuanta. Fiind o circumstanta personala atenuanta, ea nu se rasfrange asuora participantilor.

                   Continutul constitutiv

         Latura obiectiva. Elementul material se realizeaza, ca si in cazul omorului, printr-o activitate de ucidere, activitate care poate consta intr-o actiune sau intr-o inactiune.

         Urma imediata consta in moartea copilului nou-nascut. Rezultat care se poate produce imediat sau dupa trecerea unui intreval de timp.

         Latura subiectiva presupune intentia, care poate fi directa sau indireca. Daca mama isi ucide copiluldin culpa, imediat dupa nastere, fapta constituie infractiune de ucidere di culpa. Intentia mamai de a-si ucide copilul trebuie sa fie determinata de starea de tulburare pricinuita de nastere.

         Pentru stabilirea starii de tulburare pricinuita de nastere, este necesara efectuarea unei expertize medico-legale prin care sa se constate ca in conditiile corecte in care a savarsit fapta, mama s-a aflat sub imperiul unei altfel de stari.

         Daca mama a luat hotararea de a-si ucide copilul inainte de nasterea acestuia, deci in afara si independent de vreo tulburare pricinuita de nastere, si daca sunt indeplinite si celelalte conditii ale premeditarii, fapta constituie un omor calificat.

                            Forme. Sanctiuni

         Tentativa infractiunii este posibila, insa nu se pedepseste.

         Consumarea infractiunii are loc in momentul in care se produce rezultatul cerut de lege, moartea copilului nou-nascut.

         Sanctiunea consta in inchisoare de la 2 ani la 7 ani.

 

 

                            Uciderea din culpa – art. 178

 

                   Continutul juridic

         Potrivit alin. 1, infractiunea consta in uciderea din culpa a unei persoane.      

                   Conditii preexistente

         Obiectul juridic consta in relatiile sociale referitoare la dreptul la viata.

         Obiectul material consta in corpul victimei.

         Subiectul activ poate fi orice persoana. Daca faptuitorul are o anumita calitate – de exemplu – este conducator de vehicul cu tractiune mecanica, infractiunea exista in forma agravanta.

         Participatia penala este posibila numai sub forma participatiei improprii.

                   Continutul constitutiv

         Latura obiectiva. Elementul material se realizeaza ca si in cazul omorului, printr-o activitate de ucidere.

         Urmarea imediata consta in moartea unei persoane.

         Raportul de cauzalitate, dintre activitatea de ucidere si rezultatului produs, trebuie sa existe in toate cazurile.

         Interventia si a altor factori cu rol cauzal, la producerea rezultatului, nu inlatura raportul de cauzalitate.

         Culpa concurenta a victimei, care contribuie la producerea rezultatului, nu inlatura raspunderea penala a faptuitorului.

         Culpa exclusiva a victimei, la producerea rezultatului, inlatura raspandirea penala a faptuitorului.

         Latura subiectiva presupune culpa, in cele doua forme. In cazul culpei cu previziune, faptuitorul a prevazut posibilitatea producerii rezultatului periculos, dar a separat in mod usuratic ca acest rezultat nu se va produce.

         In cazul culpei simple, faptuitorul nu a prevazut rezultatul, desi desi putea si trebuia sa-l prevada.

                   Forme. Sanctiuni

         Tentativa nu poate fi posibila.

         Consumarea infractiunii are loc in momentul producerii mortii victimei.

         Sanctiunea consta in inchisoare de la 1 an la 5 ani.

                   Continutul agravant

Infractiunea are patru forme agravante  prevazute in alin. 2-5.

  1. Potrivit alin. 2, prima forma agravanta consta in uciderea din culpa ca urmare a nerespectarii dispozitiilor legale ori a masurilor de prevenire pentru exercitiul unei profesii meserii, ori pentru efectuarea unei anumite activitati. Sanctiunea consta in inchisoare de la 2 la 7 ani.
  2. Potrivit alin.3, a doua forma agravanta exista cand uciderea din culpa a unei persoane este savarsita de un conducator de vehicul cu tractiune mecanica avand in sange o imbibatie alcoolica ce depaseste limita legala, sau care se afla in stare de ebrietate. Sanctiunea consta in inchisoare de la 5 la 15 ani.
  • Potrivit alin. 4, a treia forma agravanta consta in fapta savarsita din culpa, de orice alta persoana in exercitiu profesiei sau meseriei si care se afla in stare de ebrietate. Sanctiunea consta in inchisoare de la 5 la 15 ani.
  1. Potrivit alin. 5, a patra forma agravanta exista daca prin fapta savarsita s-a cauzat moartea a doua sau mai multe persoane.

 

 

 

Vatamarea corporala – art. 181

 

                   Continutul juridic

         Potrivit alin. 1, infractiunea consta in fapta prin care s-a pricinuit integritati corporale sau sanatatii o vatamare care necesita pentru vindecare ingrijire medicalade cel mult 60 zile.

                  

Conditii preexistente

         Obiectul juridic consta in relatiile sociale referitoare la integritatea corporala si sanatatea persoanei.

         Obiectul material consta in corpul victimei.

         Subiect activ poate fi orice persoana.

         Participatia penala este posibila sub toate formele.

                   Contiunutul constitutiv

         Latura obiectiva. Elementul material se realizeaza printr-o fapta, comisiva sau omisiva, care pricinueste persoanei o vatamare a integritatii corporale sau a sanatatii ce necesita pentru vindecere ingrijiri medicale de cel mult 60 de zile.

         Actiunea poate fi indreptata, in mod nemijolocit, impotriva corpului, atnci cand, de exemplu, victima este imbrancita si proiectata pe un plan dur, sau impotriva psihicului, cand se produce victimei un soc psihic, in urma caruia are nevoie de ingrijiri medicale.

         Infractiunea exista nimai daca faptuitorul nu-si indeplineste obligatia legala de a impiedica producerea vatamarii.

         Raportul de cauzalitate trebuie sa existe.

         Latura subiectiva presupune intentia, care poate fi directa sau indirecta.

         Eroarea asupra persoanei victimei, precum si lovitura deviata nu inlatura raspunderea penala.

                   Forme. Sanctiuni

         Tentativa nu se pedepseste.

         Consumarea infractiunii are loc in modul in care se produce rezultatul ceru de lege, adica vatamarea integritatii corporale sau a sanatatii persoanei care necesita pentru vindecare ingrijiri medicale de cel putin 21 de zile si cel mult 60 de zile.

         Sanctiunea consta in inchisoare de la 6 luni la 5 ani.

                   Continutul agravant

         Potrivit art. 1¹, infractiunea este mai gravasi consta in fapta prevazuta de alin. 1 savarsita asupra membrilor familiei.

         Sanctiunea consta in inchisoare de la unu la 5 ani.

        

                           

Vatamarea corporala grava – art. 182

 

                   Continutul juridic

         Potrivit art. 2, infractiunea consta in fapta prin care s-a pricinuit integritatii corporale sau sanatatii o vatamare care necesita pentru vindecare ingrijiri medicale mai mult de 60 de zile.

                   Conditii preexistente

         Obiecrtu juridic consta in relatiile sociale referitoare la dreptul persoanei la integritate corporala si sanatate.

         Obiectul material consta in corpul persoanei care este victima a infrectiunii.

         Subiectul activ poate fi orice persoana.

         Participatia penala este posibila sub toate formele.

                   Continutul constitutiv

         Latura obiectiva. Elementul material se realizeaza printr-o fapta care produce integritatii corporale sau sanatatii persoanei o vatamare ce necesita pentru vindecare mai mult de 60 de zile ingrijiri medicale.

         Pentru existenta infractiunii ne are relevanta faptul ca, in perioada in care au loc ingrijirile medicale necesare pentru vindecare, persoana vatamata a efectuat deplasari ori s-a prezentat la locul de munca, prestand efectiv munca.

         Latura subiectiva presupune vinovatia sub forma intentiei indirecte. Daca fapta se savarseste cu intentie directa, in scopul producerii consecintei din textul de incriminare, incadrarea juridica se va face in forma agravanta din ali. 3.

                   Forme. Sanctiuni

         Tentativa este posibila, insa nu se pedepseste.

         Consumarea infractiunii are loc in momentul in care se produce urmarea socialmente periculoasa.

         Sanctiunea consta in inchisoare de la 2 la 7 ani.

                   Continutul agravant

         Infractiunea are doua forme agravante, prevazute in alin. 2 si 3.

         Potrivit alin.2, infractiunea este mai grava daca fapta a produs vreuna din urmatoarele consecinte: pierderea unui simt sau organ, incetarea functionarii acestora, o infirmitate permanenta fizica ori psihica, slutirea, avortul, ori punerea in primejdie a vietii persoanei.

         Snctiunea consta in inchisoare de la 2 la 10 ani.

         Potrivit alin. 3, infractiunea este mai grava cand fapta a fost savarsita in scopul producerii consecintelor prevazute la alin. 1 si 2.

         Circumstanta agravanta consta in aceea ca fapta este savarsita cu intentie directa, deoarece faptuitorul a prevazut consecinta grava care s-a produs, si a urmarit ca aceasta consecinta sa se produca.

         Tentativa se pedepseste, potrivit alin. 3.

         Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 la 12 ani.

 

 

                   Loviturile sau vatamarile cauzatoare de moarte - art.183

 

                   Continutul juridic

         Potrivit textului de incriminare, infractiune exista daca vreuna dintre faptele prevezute in art. 180-182 a avut ca urmare moartea victimei.

                   Conditii preexistente

         Obiectul juridic consata in relatiile sociale referitoare la dreptul la viata, drept recunoscut fiecraei persoane.

         Obiectul material consta in corpul persoanei care este victima a infractiunii.

         Subiect activ poate fi orice persoana.

         Participatia penala este posibila sub toate formele.

                   Continutul constitutiv

         Latura obiectiva. Elementul material se realizeaza prin actiuni sau inactiuni identice cu cele prin care se realizeaza infractiunile de lovire saualte violente.

         Actiunea sau inactiunea trebuie sa aiba ca urmare moartea victimei.      

         Latura subiectiva. Infractiunea de loviri sau vatamari cauzatoare de moarte este o infractiune praeterintentionala, deoarece lovirea sau fapta de vatamare corporala sa savarseste cu intentie, iar urmarea mai grava produsa – moartea victimei – i se atribuie faptuitorului de baza culpei.

                   Forme. Sanctiuni

         Tentativa nu este pedeplibila.

         Consumarea infractiunii are loc in momentul in care se produce moartea victimei.

         Sanctiunea consta in inchisoare de la 5 la 15 ani.

 

 

Amenintarea – art. 193

 

                   Continutul juridic

         Infractiunea consta in fapta de a ameninta o persoana cu savarsirea unei infractiuni sau a unei fapte pagubitoare indreptate impotriva ei, a sotului ori a unei rude apropiate, daca este de natura sa alarmeze.

                   Conditii preexistente

         Obiectul juridic consta in relatiile sociale referitoare la libertatea morala a persoanei, adica la posibilitatea acesteia de a lua hotarari si de a se manifesta fara temerea ca i s-ar putea produce vreun rau.

         Obiectul material. Infractiunea nu are obiect material.

         Subiect activ poate fi orice persoana.

Participatia penala este posibila sub toate formele.

                  

Continutul constitutiv

         Latura obiectiva. Elementul material se realizeaza printr-o actiune de amenitare.

         Actiunea de menintare trebuie sa indeplineasca urmatoarele cerinte:

  • sa aiba ca obiect savarsirea unei infractiuni sau a unei fapte pagubitoare;
  • infractiuneasau fapta pagubitoare cu a carei savarsire se ameninta trebuie

sa fie indreptata impotriva persoanei amenintate, a sotului acesteia ori a unei rude apropiate;

  • actiunea de amenintare trebuie sa fie de natura sa-l alarmeze pe cel

amenintat;

  • consecinta negativa, raul cu care se ameninta trebuie sa siba caracter

injust. Nu constituie infractiune amenintarea cu realizarea unui drept impotriva celui amenintat;

  • consecinta negativa, raul cu care se ameninta trebuie sa fie realizabil intr

un viitor nu prea indepartat.

Amenintarea este absorbita uneori, in continutul altor infractiuni, ca element constitutiv.

         Latura subiectiva presupune intentia, care poate fi directa sau indirecte. Intentia lipseste, daca amenintarea s-a facut in gluma, faptuitorul necrezand nici o clipa ca amenintarea facuta ar fi de natura sa alarmeze si sa produca victimei o stare de temere. De asemena, intenta lipseste daca faptuitorul a fost in eroare cu prvire la aptitudinea faptei sale de a produce victimei o astfel de stare.

                   Forme. Sanctiuni

Tentativa nu este pedepsita.

Consumarea infractiunii are loc in momentul in care se savarseste fapta incriminata, victima luand cunostinta de amenintare, fapta de natura sa o alarmeze.

 

 

                   Santajul – art. 194

 

         Continutul juridic

Portivit alin. 1, infractiunea consta in constrangerea unei persoane prin violenta sau amenintare, sa dea, sa faca, sa nu faca, sau sa sufere ceva, daca fapta este comisa spre a dobandi in mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul.

         Conditii preexistente

Obiectul juridic principal consta in relatiile sociale referitoare la libertatea morala a persoanei. Obiectul juridic secundar poate consta in relatiile sociale cu caracter patrimonial, atunci cand se urmareste un folos material, fie referitoare la un alt drept sau interes al acesteia, atunci cand folosul urmarit nu este de natura patrimoniala.

Obiectul material. De regula, infractiunea nu are obiect material, chiar daca faptuitorul uramareste, si eventual, obtine un folos material.

Subeict activ poate fi orice persoana. 

         Participatia penala este posibila sub toate formele.

                   Continutul constitutiv

         Latura obiectiva. Elementul material se realizeaza printr-o actiune de constrangere exercitata asupra unei persoane.

         Constrangerea trebuie sa fie exercitata prin violenta sau amenintare. Violenta consta in orice act prin care o forta straina actioneaza asupra persoanei pentru a-i infrange rezistenta fizica. Amenintarea presupune efectuarea de catre faptuitor a unui act de natura sa inspire victimei temerea ca, in viitor, ea, sotul ei sau o ruda apropiata urmeaza sa suporte  un rau.

         Constrangerea exercitata trebuie sa aiba ca obiect determinarea victimei sa dea, sa faca, sa nu faca sau sa sufere ceva.

         Latura subiectiva presupune intentia directa, deoarece faptuitorul savarseste fapta cu scopul de a dobandi in mod just un folos, pentru sine sau pentru altul.

                   Forme. Sanctiuni

         Tentativa nu se pedepseste.

         Consumarea infractiunii are loc in momentul exercitarii constragerii, prin  violenta sau amenintare, moment in care se produce urmarea socialmente periculoasa constand in incalcarea libertatii morale a victimei.

         Sanctiunea consta in inchisoare de la 6 luni la 5 ani.

 

 

                            Violul – art. 197

 

                   Continutul jurudic

         Potrivit alin. 1, infractiunea consta in actul sexual, de orice natura, cu o alta persoana de sex diferit sau de acelasi sex, prin constragerea acesteia sau profitand de imposibilitatea ei de a se apara ori de a-si exprima vointa.

                   Conditii preexistente

         Obiectul juridic principal consta in relatiile sociale referitoare la libertatea si inviolabilitatea sexuala a persoanei, indiferent de sex. Orice constrangere exercitata asupra peroanei pentru a o determina la un act sexual, de orice natura, deci orice nesocotire a dreptului ei de a consimti sau nu la acesta. Obiectul juridic secundar consta in relatiile sociale referitoare la integritatea corporala si sanatatea persoanei, in cazul violului care a avut ca urmare o vatamare corporala grava a victimei, relatiile sociale referitaore la convietuirea in cadrul familiei, in cazul violui savarsit unui membru al familiei, relatiile sociale referitaore la dreptul la viata, in cazul in care violul a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei.                   

         Obiectul material consta in corpul victimei fata de care se exercita in mod nemijlocit atat constragerea, cat si actul sexual.

         Subiectul activ. Infractiunea de viol poate fi savarsita de orice persoana, indiferent de sex. Subiect al infractiunii poate fi si minorul care raspunde din unct de verede penal.

         Participatia penala este posibila sub toate formele, avand in vedree faptul ca actul sexual, de orice natura, presupune o mare varietate de actiuni prin care se poate realiza.

                   Continutul constitutiv

         Latura obiectiva. Elementul material al laturii obective se realizeala printr-un act sexual, de orice natura care are loc fara consimtamantul victimei, persoana de sex opus ori de acelasi sex cu faptuitorul.

         Sfera actelor sexuale, de orice natura, este cuprinzatoare, incluzand atat raporturile sexuale normale, cat si cele nefiresti de satisfacere a instinctului sexual.

         Lipsa consimtamantului victimei rezulta din imprejurarea ca actul sexual se realizeaza:

  • prin costrangere, fizica ori psihica;
  • profitand de neputinta victimei de a se apara ori de a-si exprima vointa.

Aptitudinea fortei fizice de constrangere la act sexual se apreciaza in

fiecare caz, tinandu-se seama de imprejurarile in care a fost exercitata aceasta forta, precum si de osibilitatile reale de rezistenta pe care le-a avut victima.

Ceea ce intereseaza este vca din comportarea ei sa fi rezultat refuzul categoric la act sexual cu faptuitorul.

Daca victima opune rezistenta faptuitorului, iar acesta nu reuseste sa realizeze actul sexual, fapta constituie tentativa la infractunea de viol.

Constrangerea morala presupune amenintarea victimei cu producerea unui rau indreptat in mod nemijlocit asupra acesteia, asupra sotului sau unei rude apropiate, rau care nu poate fi evitat decat prin acceptarea actului sexual.

Imposibilitatea victimei de a se apara ori de a-si exprima vointa presupune situatia in care aceasta, datorita unei infirmitati fizice, unei stari maladive, unei oboseli excesive sau datorita altor imprejurari, nu are capacitatea fizica de a opune reziatenta faptuitorului.

Faptuitorul trebuie sa profite de imposibilitatea victimei de a se apara sau de a-si exprima vointa.

Urmarea imediata consta în încalcarea libertatii şi inviolabilitatii sexuale a victimei.

Latura subiectiva. Infractiunea de viol se savarseste cu intentia directa. Faptuitorul isi da seama ca realizarea actului sexuala impotriva vointei victimei, persoana de acelasi sex ori de sex opus, si ca in felul acesta, incalca libertatea si inviolabilitatea ei sexuala, urmare a carei producere o doreste. Intentia faptuitorului trebuie sa existe in momentul exercitarii constrangerii.

         Forme. Sanctiuni

Tentativa infractiunii de viol se pedepseste, potrivit srt. 204 C.p. tentativa de viol exista atunci cand faptuitorul a folosit constrangerea impotriva victimei pentru a o determina la un act sexual, de orice natura, insa, datorita unor imprejurari independente de vointa sa, nu a putut realiza acest act.

Tentativa de viol, exista si atunci cand faptuitorul pune victima in sarea de neputinta de a se apara sau de a-si exprima vointa, pentru a avea cu ea actul sexual, act pe care nu-l poate realiza, datorita unor imprejurari independente de vointa sa, precum si atunci cand victima, aflandu-se intr-o astfel de stare, faptuitorul incearca sa profite de aceasta pentru realizarea actului sexual, act care, si de data aceasta, nu are loc.

Consumarea infractiunii are loc in momentul in care este incalcata libertatea si inviolabilitatea sexuala a victimei, prin realizare actului sexual, de orice natura, cu ajutorul constrangerii sau profitand de imposibilitatea victimei de a se apara sau de a-si exprima vointa.

Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 la 10 ani si interzicerae unor drepturi.

         Continutul agravant

Infractiunea de viol are trei forme agravante in alin. 2 si 3.

Prima forma agravanta, exista potrivit alin. 2, daca:

  1. fapta a fost savarsita de doua sau mai multe persoane impreuna;
  2. victima se afla in ingrijirea, ocrotirea, educarea, paza sau tratamentul

faptuitorului;

b¹) victima este membru al familiei;

  1. s-a cauzat victimei o vatamare grava a integritatii corporale sau a

sanatatii.

Sanctiunea consta in inchisoare de la 5 la 18 ani si interzicerea unor

drepturi.

A doua forma agravanta, exista potrivit alin. 3 ipoteza I, daca victima

nu a implinit varsta de 15 ani. Gravitatea sporita a faptei este determinata de varsta frageda a victimei, mdeoarece savarsirea faptei asupra unei asemenea persoane constituie o mare primejdie pentru dezvoltarea ei luterioara fizica si psihica.

Sanctiiunea consta in inchisoare de la 10 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi.

A treia forma agravanta, exista potrivit alin. 3 ipoteza a II-a, daca fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei. Daca faptuitorul a actionat cu intentia in ceea ce priveste moartea sau sinuciderea victimei, infractiunea de viol intra in concurs, dupa caz, cu infractiunea de omor sau infractiunea de determinare sau inlesnire a sinuciderii.

Sanctiunea consta in inchisoare e la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi.

        

Actul sexual cu un minor – art. 198

 

         Continutul juridic

Potrivit ali. 1, infractiunea consta in actu sexual, de orice natura, cu o persoana de sx diferit sau de acelasi sex, care nu a implinit varsta de 15 ani, iar potrivirt alin. 2, consta in actul sexual, de orice natura, cu o persoana de sex diferit sau de acelasi sex intre 15-18 ani, daca fapta este savarsita de tutore sau curator ori de catre supraveghetor, ingrijitor, medic curant, profesor sau educator, folosindu-se de calitatea sa, ori daca faptuitorul a abuzat de increderea victimei sau de autoritatea ori influenta sa asuprea acesteia.

         Conditii preexistente

Obiectul juridic consta in relatiile sociale referitore la libertatea si inviolabilitatea sexuala a persoanei care nu a implinit varsta de 15 ani, in cazul anil. 1, iar in cazul alin. 2, in relatiile sociale referitore la libertatea si inviolabilitatea sexuala a persoanei avand varsta cuprinsa intre 15-18 ani.

Obiectul material. Infractiunea are si un obiect material care consta in corpul persoanei mai mica de 15 ani, in cazul alin. 1, iar in cazul alin. 2 al textului, in corpul persoanei cu varsta cuprinsa intre 15 si 18 ani.

Subiectul activ poate fi orice persoana, barbat sau femeie, de sex diferit ori de acelasi sex cu victima infractiunii. Pentru fapta din alin. 2, subiectului acti I se cere calitatea de tutore, curator, suraveghetor, ingrijitor, medic curant, profesor sau educator al minorului, ori persoana care se bucura de increderea victimei sau aupra careia are autoritate sau influenta.

Participatia penalaeste posibila, ca si in cazul violului, sub toate formele, data fiind diversitatea formelor de realizare a actelor sexuale incrimunate.

         Continutul constitutiv

Latura obiectiva. Elementul material al laturii obiective consta intr-un act sexual realizat de faptuitor cu o persoana de sex opus ori de acelasi sex, care a implinit varsta de 15 ani, in conditiile alin. 1, iar in conditiile alin. 2, cu o persoana de sex diferit ori de acelasi sex avand varsta cuprinsa intre 15 si 18 ani. Dac faptuitorul nu s-a folosit de calitatea sa ori nu a abuzat de autoritatea, increderea de care se bucura ori influenta sa, fapta nu constituie infractiune.

Urmarea imediata consta intr-o incalcare a libertatii vietii sexuale.

Raportul de cauzalitate dintre fapta si urmare trebuie sa existe.

Latura subiectiva presupune intentia directa. In ipoteza din alin.1, faptuitorul trebuie sa cunoasca, in momentul savarsirii faptei, imprejurarea ca victima nu a implinit 15 ani.

         Forme. Sanctiuni

Tentativa se pedepseste, potrivit art. 204 C. p.

Consumarea infractiunii are loc in momentul cand are loc actul sexual.

Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea unor drepturi.

         Continutul agravant

Infractiunea are cinci forme agravante, prevazute in alin. 3-6.

Prima forma agravanta, exista potrivit alin. 3, daca actul sexual, de orice natura, cu o persoana de sex diferit sau de acelasi sex, care nu a implinit varsta de 18 ani, a fost determinatade oferta sau darea de bani ori foloase de catre faptuitor, direct sau indirect, victimei.

Sanctiunea consta in inchisoare de la 3 la 12 ani si interzicere unor drepturi.

A doua forma agravanta, exista potrivit alin. 4 iopteza I, daca faptele prevazute in alin. 1-3 au fost savarsite in scopul producerii de materiale pornografice. Agravanta exista, indiferent daca scopul este realizat sau nu, si indiferent de destinatia sau folosinta pe care urmau sa o aiba respectivele materiale pornografice.

Sanctiunea consta in inchisoare de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.

A treia forma agravanta, exista potrivit alin. 4 ipoteza a II-a, atunci cand faptele prezazute de alin. 1-3 au fost savarsite in scopul producerii de materiale pornografice, si daca pentru realizarea acestui scop s-a folosit constrangerea.

Sanctiunea consta in inchisoare de la 5 la 18 ani si interzicerea unor drepturi.

A patra forma agravanta, exista potrivit alin. 5 cand fapta prevazuta in alin.1 a fost savarsita in imprejurari prevazute in art. 197 alin. 2 lit. b) ori daca faptele prevazute in alin. 1-4 au avut urmarile prevazute in art. 197 alin. 2 lit. c).

Tentetiva se pedepseste, potrivit art. 204 C. p.

Sanctiunea consta in inchisoare de la 5 la 18 ani si interzicerea unor drepturi.

A cincea forma agravanta, exista potrivit alin. 6, daca fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei.

Tentativa se pedepseste, potrivit srt. 204 C. p.

Sanctiunea consta in inchisoare de la 15 la 25 de ani si interzicerea unor drepturi.

        

 

                   Incestul – art. 203

 

         Continutul juridic

Infractiunea costa in raportul sexual intre rude in linie directa sau intre frati si surori.

         Conditii preexistente

Obiectul juridic consta in relatiile sociale referitoare la desfasurarea vietii sexuale a persoanei cu respectarea normelor morale si fara a pune in pericol, sub aspect biologic, specia umana.

Obiectul material este reprezentat de corpul persoanei cu rol pasiv, deoarece asupra acestuia se sxercita in mod nemijlocit actiunea incriminata.

Subiectul activ. Pentru existenta infractiunii este necesar ca faptuitorii sa fie rude in linie dreapta sau frate si sora. Raspunderea penala revine ambilor faptuitori, fiecare savarsind infractiunea de incest in calitate de autori. Daca unul dintre faptuitori beneficiaza de o cauza care inlatura caracterul penal al faptei, se va retine infractiunea de incest numai in sarcina celuilalt faptiutor, nefiind necesar ca ambele persoane sa fi actionat cu intentie, pe baza unui acord de vointa consimtit.

Participatia penala este posibila sub forma instigarii si a complicitatii. Instigator sau complice poate fi orice persoana.

        

 

Continutul constitutiv

Latura obiectiva. Elementul material se realizeaza printr-un raport sexual normal, un act sexual firesc intre doua persoane de sex opus.

Urmarea imediata consta in crearea unei stari de pericol pentru fondul biologic al societatii, precum si in incalcarea normelor de convietuire sociala.

Raportul de cauzalitate, intre actiunea savarsita si urmarea produsa, trebuie sa existe.

Latura subiectiva presupune intentie directa. Faptuitorii trebuie sa stie, in momentul savarsirii faptei, ca sunt rude in linie dreapta sau frate si sora. Eroarea cu preivire la aceasta imprejurare inlatura raspunderea penala a ambilor faptuitori sau numai a unuia, daupa cum ambii faptuitori sau numai unul dintre ei a stiut, in momentul savarsirtii faptei, ca are, in raport cu celalalt faptuitor, calitatea speciala ceruta de lege.

         Forme. Sanctiuni

Tentativa este pedepsita, potrivit art. 204 C. p.

Consumarea infractiunii are loc in momentul in care se realizeaza raportul sexual, moment in care se produce si urmarea socialmente periculoasa a faptei. Incestul reprezinta forma continuata de savarsire, epuizandu-se in momentul cand se realizeaza ultimul raport sexual.

Sanctiunea consta in inchisoare de la 2 la 7 ani.

 

 

                   Insulta – art. 205

 

         Continutul juridic

Potrivit alin. 1, infractiunea consta in atingerea adusa onoarei ori reputatiei unei persoane prin cuvinte, prin gesturi sau prin orice alte mijloace, ori pri expunerea la badjocora, iar potrivit alin. 2, consta in fapta de a atribui unei persoane un defect, o boala sau infirmitate care, chiar reale de ar fi, nu ar trebui relevate.

         Conditii preexistente

Obiectul juribic principal, consta in relatiile sociale referitoare la onoarea persoanei, la sentimentul de autopretuire, sentiment pe care fiecare persoana om il are fata de el insusi. Obiectul juridic secundar consta in relatiile sociale cu privire le demnitatea persoanei privita sub aspect obiectiv.

Obiectul material. Infractiunea de insulta nu are obiect material.

Subiect activ poate fi orice persoana.

Participatia penala este posibila sub toate formele. Instigarea si complicitatea sun posibile in toate cazurile, iar coautorul numai atunci cand fapta se realizeaza pe alta cale decat ce orala.

Subiect pasiv poate fi orice persoana.

         Continutul constitutiv

Latura obiectiva. Elementul material se poate realiza prin:

  • atingerea onoarei unei persoane;
  • atingerea reputatiei unei persoane;
  • atribuirea unei persoane s unui defect, boala sau infirmitate care, chiar

reale de ar fi, nu ar trebui relevate.

Latura subiectiva presupune vinovatia sub forma intentiei, care poate

fi directa sau indirecta. Intentia faptuitorului trebuie stabilita, tinandu-se seama de conditiile concrete de loc; timp, persoana, uzanta, etc., in care s-a savarsit fapta.

         Forme. Sanctiuni

Tentativa infractiunii este posibila cand elementul material se

realizeaza pe alta cale decat cea orala, insa nu se pedepseste.

Consumarea infractiunii are loc in momentul savarsirii actiunii cu

caracter ofensator, moment in care se produce si urmarea socialmente periculoasa a faptei, constand in incalcarea onoarei sau reputatiei persoanei.

Sanctiunea consta in amenda

        

                   Calomnia – art. 206

 

         Continutul juridic

Potrivit alin. 1, infractiunea consta in afirmarea sau imputarea in public, prin orice mijloace, a unei fapte determinate privitoare la o persoana, care, daca ar fi adevarata, ar expune acea persoana la o sanctiune penala, administrativa sau disciplinara, ori dispretului publicului.

         Conditii preexistente

Obiectul juridic principal consta in relatiile sociale referitoare la demnitatea persoanei, sub aspect obiectiv, sub aspectul aprecierii de care se bucura, a reputatiei pozitive pe care a dobandit-o in cadrul colectivitatii. Obiectul juridic secundar consta in relatiile sociale privind onoarea persoanei, sub aspect subiectiv, privind sentimentul de autopretuire.

Obiectul material. Infractiune nu are obiect material.

Subiect activ poate fi orice persoana.

Participatia penala este posibila sub fprma instigarii sau a complicitatii in toate cazurile, iar sub forma coautoratului, numai in cazul in care se comite pe alta cale decat cea orala.

        

 

 

Continutul constitutiv

Latura obiectiva. Elementul material se poate realiza prin doua actiuni alternative, constand in afirmarea sau imputarea in public a unei fapte determinate privitoare la o persoana.

Afirmarea presupune a sustine, a relata, a povesti, a comunica ceva.

Imputarea presupune a reprosa, a atribui cuiva fapte, a invinui, a face pe cineva raspunzator.

Latura subiectivapresupune vinovatia faptuitorului sub forma intentiei, care poiate fi directa sau indirecta.

         Forme. Sanctiuni

Tentativa infractiunii este posibila numai atunci cand faptuitorul a ales o modalitate de savarsire a actiunii susceptibila de desfasurare in timp, insa nu este pedepsita de lege.

Consumarea infractiunii are loc in momentul in care se realizeaza fapta de afirmare sau imputare.

Sanctiunea consta in inchisoare de la 2 luni la 2 ani sau amenda.

        

 

Denuntarea calomnioasa – art. 259

 

         Continutul juridic

Potrivit alin. 1, infractiunea consta in invinuirea mincinoasa facuta prin denunt sau plangere, cu privire la savarsirea unei infractiuni de catre o anumita persoana, iar potrivit alin. 2, consta in producerea ori ticluirea de probe mincinoase, in sprijinul unei invinuiri nedrepte.

         Conditii preexistente

Obiectul juridic principal consta in relatiile sociale referitoare la activitatea de infaptuire a justitiei. Obiectul juridic secundar consta inrelatiile sociale referitoare la denumirea, sau, in unele cazuri, referitoare si la libertatea personala.

Obiectul material nu exista.

Subiectul activ poate fi orice persoana.

Participatia penala este posibila sub toate formele.

         Continutul constitutiv

Latura obiectiva. Invinuirea trebuie sa priveasca o anumita persoana, determinata prin indicarea numelui si a prenumelui sau a lator elemente care sa permita, fara echivoc, identificarea ei.

Invinuirea trebuie sa se faca prin plangere sau denunt. Cererea referitoare la savarsirea invinuirii prin plangere sau denunt este indeplinita atat in cazul unui denunt semnat, cat si in cazul unui denutnesemnat, atat in cazul in care plangerea sau denuntul orel a fost consemnat intr-un proces verbal constatator, cat si in cazul cand nu a fost consemnat intr-un asemenea proces verbal.

Invinuirea trebuie sa fie mincinoasa, in sensul ca faptuitorul este de rea-credinta.

Urmarea imediata consta in crearea unei stari de pericol pentru infaptuirea justitiei.

Raportul de ceuzalitate trebuie sa existe.

Latura subiectiva presupune vinovatia faptuitorului sub forma intentiei care, potrivit unei opinii este numai directa, iar potrivit altei opinii, poate fi si indirecta. In ambele situatii, este necesar ca faptuitorul sa fi cunoscut caracterul mincinos al invinuirii sau al probelor.

         Forme. Sanctiuni

Tentativa nu se pedepseste.

Consumarea infractiunii are loc in momentul in care se face invinuirea mincinoasa sau in momentul in care se produc ori se ticluiesc probele mincinoase.

Sanctiunea consta in inchisoare de la 6 luni la 3 ani pentru fapta din alin. 1, si inchisoare de la 1 la 5 ani pentru fapta prevazuta in alin. 2.

         Cauza speciala de reducere a pedepsei

Pentru a interveni in timp util, declaratia de retractare trebuie facuta la organul caruia i-a fost adresata plangerea sau denuntul ori in fata caruia au fost produse sau ticluite probele. Cauza de reducere a pedepsei are caracter personal, profita numai celui care a facut declaratia de retractare.

 

 

                   Marturia mincinoasa – art. 260

 

         Continutul juridic

Potrivit alin. 1, infractiunea consta in fapta martorului vare intr-o cauza penala, civila, disciplinara sau in orice alta cauza in care se asculta martorii, face afirmatii mincinoase, ori nu spune tot ce stie privitor la imprejurarile esentiale asupra carora a fost intrebat.

Potrivit alin. 4, dispozitiile alin. 1-3 se aplica in mod corespunzator si expertului sau interpretului.

         Conditii preexistente

Obiectul juridic principal consta in relatiile sociale referitoare la infaptuirea justitiei, relatii cera presupun sinceritate din partea celor ascultati ca martori. Obiectul juridic secundar poate consta in relatiile sociale referitoare le demnitatea ori libertatea persoanei, sau in relatiile socilae cu caracter petrimonial.

Obiectul material. Infractiunea de marturie mincinoasa nu are obiect material.

Subiectul activ este calificat prin calitatea de martor, expert sau interpret.

Martorul este persoana care, avanda cunostinta de vreo fapta sau imprejurare de natura sa serveasca la aflarea adevarului intr-o cauza penala, civila, disciplinara sau in orice alta cauza, este ascultat in legatura cu aceasta.

Expertul este persioana insarcinata de organul judiciar sa lamureasca, in baza cunostintelor de specialitate pe care le are, anumite fapte sau imprejurari ale cauzei, in vederea stabilirii adevarului.

Interpretul este persoana la serviciile careia recurge organul judiciar atunci cand una din parti sau alta persoana care urmareste sa fi e ascultata nu cunoaste limba romana sau nu se poate exprima ori atunci cand unele dintre inscrisurile aflate la dosarul cauzei sunt redactate intr-o alta limba decat cea romana.

Participatia penala este posibila sub forma instigarii si a complicitatii. Coautoratul este exclus prin natura infractiunii.

         Continutul constitutiv

Latura obiectiva. Elementul material al laturii obiective se realizeaza, fie printr-o infractiune si consta in fapta martorului care face afirmatii mincinoase sau nu spune tot ce stie privitor la imprejurarile esentiale asupra carora a fost intrebat.

Urmarea imediata consta in cererea unei stari de pericol pentru activitatea de infaptuire a justitiei.

Raportul de cauzalitate trebuie sa existe.

Latura subiectiva presupune vinovatia sub forma intentiei, care poate fi directa sau indirecta.

         Forme. Sanctiuni

Tentativa infractiuniieste posibila cand fapta se realizeaza printr-o actiune, insa nu se pedepseste.

Consumarea infractiunii are loc in momentul in care martorul, expertul sau interpretul semneaza depozitia facuta sau in momentul in care raportul de expertiza ori traducerea este depusa la organul juridic.

Sanctiunea consta in inchisoare de la 1 la 5 ani.