Structuralismul este văzut ca fiind o revoluţie coperniciană în domeniul ştiinţelor sociale, în sensul că, pune la dispoziţia acestora instrumentul preciziei ştiinţifice pe baze matematice.

Claude Levis-Strauss menţiona că, structuralismul este o metodă care nu poate fi confundată cu relaţiile constituite în societate. Modelul structuralist prin definirea structurii la nivel teoretic vizează în fapt relaţia de comunicare. Relaţie, care nu acoperă întreg spectrul vieţii sociale, dar, prin intermediul acesteia, se descoperă comunicarea ca schimb de informaţie.

Dreptul în fond, nu este altceva decât, un metalimbaj; iar, drepturile sunt sisteme de semne care ordonează prin structuri de comunicare şi de schimb un anumit fel de raporturi sociale. Sistemul dreptului este un sistem de comunicare a cărui structură este preconstituită pe relaţia autoritate-subordonare şi pe relaţia de reciprocitate. Oamenii se înscriu vrând nevrând în această structură preconstituită.

Levis-Strauss vede astfel în structură, un model care nu trebuie confundat cu realul: structura socială, ca model, nu trebuie confundată cu relaţiile sociale în obiectivitatea lor.

Fiecare sistem juridic, se bucură de o structură stabilă, concretizată prin coerenţă, asemănătoare cu coerenţa structurilor logico-matematice, asigurată de estomparea unor tendinţe centrifuge din partea elementelor înglobate în structură. Elementele individuale (oamenii) sunt reduse la structură. Această modalitate de abordare inversează ordinea priorităţilor, făcând ca subiectul să depindă de fasciculele de relaţii care se ţes în jurul lui.

În cadrul doctrinelor utilitariste se trece de la analiza justiţiei la analiza utilului care conferă statului şi dreptului, rolul de a asigura echlibrul între interesele particulare şi interesul comunităţii.

Fondatorul curentului utilitarist a fost desemnat ca fiind Jeremy Bentham, cunoscut ca filosof al dreptului şi eticii. Pentru Bentham sunt interese care valorează mai puţin, şi altele care valorează mai mult, prin urmare acestea trebuie cântărite între ele, iar apoi printr-un calcul, numit aritmetica morală, să se arate care interese trebuie preferate altora.

Bentham consideră că utilul este cel care poate aduce fericirea unui număr cât mai mare de oameni, constituindu-se astfel o adevărată democraţie fondată pe interconexiunea indivizilor ce îşi urmăresc fiecare interesul. O democraţie însă, nu se poate întemeia numai pe interese egoiste pentru că libertatea, egalitatea devin concepte goale, tratate din acest punct de vedere.

Bentham însuşi a sesizat că sunt probleme în ceea ce priveşte funcţionarea intereselor particulare în cadrul societăţii, iar pentru aceasta el a promovat o regulă care subordonează interesele particulare unuia general, regulă înţeleasă a fi dreptul.

Betham susţinea în acest sens că „ceea ce este conform cu utilul sau cu interesul individului este ceea ce tinde să crească suma totală a fericirii sale. Ceea ce este conform cu utilul sau cu interesele comunităţii este ceea ce tinde să crească suma totală a fericirii indivizilor care o compun87".

Utilitarismul lui Bentham a avut un rol important, pentru că el a pus în evidenţă excesele naturalismului şi raţionalismului, numai că el se rezumă la un realism limitat, pentru că nu cercetează dreptul în toată complexitatea sa care nu poate fi limitată la consideraţii de natură pur materială, ci trebuie lărgită spre domeniul idealist, ideologic etc. Se poate susţine astfel, că omul trebuie să caute înainte de toate un profit personal în relaţiile sale cu altul.

Pentru Bentham se poate constata că, comunitatea este un corp artificial compus din persoane individuale. Interesele individuale sunt singurele reale, statul având ca unică misiune coordonarea care asigură fericirea tuturor.

Doctrina lui Rudolf von Jhering se deosebeşte de cea a lui Bentham, pentru că primul face apologia statului, caracteristic pentru doctrinele germane, iar cel de al-doilea, apologia liberalismului. Deosebirea este fundamentală pentru că la Bentham societatea şi regulile acesteia, regulile de drept, rezultă din jocul liber al intereselor individuale, pe când la Jhering echilibrul este urmare a intervenţiei statului. Este vorba de un echilibru dirijat. „Dreptul - susţine Jhering -este suma condiţiilor vieţii sociale, în sensul larg al termenului, asigurată prin puterea de stat, prin mijloace de constrângere exterioare." Constrângerea este, în opinia sa, elementul esenţial al dreptului, şi cum statul este dotat cu putere, el poate executa prin forţă scopurile urmărite. Relaţia constrângere-putere, susţinută de Jhering, l-a condus la concepţia că „statul este singura sursă a dreptului", concepţie asemănătoare cu cea a unora dintre pozitivişti.88

Dacă teoria lui Bentham duce la individualism, teoria lu Jhering combate individualismul. Combătând excesul de libertate legat de dreptul de proprietate, el va pleda pentru supunerea indivizilor faţă de regulile sociale, pentru că altfel s-ar produce un lanţ întreg de nenorociri.

Promovând nu doar liberalismul ci şi utilitarismul John Stuart Mill în lucrarea sa „Utilitarismul" precizează că „O societate a oamenilor egali poate exista numai dacă se înţelege că interesele tuturor trebuie tratate ca egale. Şi cum în toate stadiile civilizaţiei, orice persoană, exceptându-l pe monarhul absolut, are egali, fiecare e obligat să trăiască în aceşti termeni cu unii semeni ai săi; şi în toate epocile se face câte un pas în direcţia unei stări de lucruri în care va fi imposibil să trăieşti în alţi termeni cu ceilalţi oameni.89" În aceste condiţii, se poate afirma că aşa cum vede Mill utilitarismul, interesele particulare sunt egale între ele pentru că numai aşa putem convieţui într-o societate în care este promovată, cu titlu de principiu, egalitatea tuturor în faţa tuturor. Dar pentru a avea un drept, precum cel de a fi tratat în mod egal cu ceilalţi, înseamnă pentru Mill, „a avea ceva a cărui posesiune, societatea trebuie să ţi-o protejeze90" cu scopul asigurării utilităţii generale.

Jeremy Bentham, Theory of legislation, p. 2, citat de Nicolae Popa, Ion Dogaru, Gheorghe Dănişor, Dan Claudiu Dănişor, op.cit., p. 358.

88 Nicolae Popa, Ion Dogaru, Gheorghe Dănişor, Dan Claudiu Dănişor, op.cit., p. 365 şi urm.

89 John Stuart Mill, Utilitarismul, Editura Alternative, 1994, p. 52.

90 J. S. Mill, op.cit., p. 83.

91 Mircea Djuvara, op.cit., p. 345.

 

Legea, atât pentru Mill cât şi pentru Bentham, nu este decât un mijloc de a face această legătură între interesele individuale şi interesele obiective. Dreptul, trebuie în aceste condiţii, prin organizaţia pe care o dă societăţii, să prevină orice rău şi să facă astfel ca într-adevăr în sufletul fiecăruia interesul colectiv să răsune mai adânc decât interesul individual.91