În explicarea acestui capitol vom porni de la art. 64 din Constituţie care fixează reglementarea prin care structura, organizarea şi funcţionarea Parlamentului se stabilesc prin regulament. Totuşi aliniatele 2 şi 3 ale articolului nominalizat prevăd procedura alegerii preşedintelui Parlamentului şi a vicepreşedinţilor. Astfel Preşedintele Parlamentului se alege prin vot secret, cu majoritatea voturilor deputaţilor aleşi pe durata mandatului. Capitolul II al regulamentului detaliază procedura de alegere. Deoarece votul este secret evident i se vor pregăti buletine de vot în care se vor introduce numele şi prenumele tuturor candidaţilor propuşi de fracţiunile parlamentare. Art 7 al Regulamntului face aluzie la faptul că preşedintele se alege prin alternativă. Spunem că face aluzie, deoarece nu prevede expres această regulă, utilizînd pluralul cînd spune că în buletin se înscriu numele şi pronumele tuturor candidaţilor.
Dacă am admite cazul că fracţiunile parlamentare nu ajung la un consens asupra unei candidaturi ce rost are votul secret, deoarece a alege sau a vota înseamnă a selecta pe cineva din mai mulţi. Oricum art. 64 din Constituţie spune că se alege prin vot secret, deci indeferent de cîţi candidaţi sunt înaintaţi, votul trebuie să fie secret.
Pentru alegerea preşedintelui se utilizează sistemul majoritar de alegeri. Este declarat ales candidatul care a întrunit votul majorităţii deputaţilor aleşi, iar în cazul în care nici un candidat nu a întrunit majoritatea voturilor se produce al doilea tur de scrutin la care vor participa numai doi candidaţi care în primul tur de scrutin nu obţin cel mai mare număr de voturi. În cazul de paritate de voturi se va organiza un nou tur de scrutin pentru care fracţiunile parlamentare vor propune aceiaşi sau alţi candidaţi.
Vicepreşedinţii parlamentului se aleg la propunerile preşedintelui după consultarea fracţiunilor parlamentare, prin vot deschis cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. Numărul de vicepreşedinţi nu este stipulat nici în norma constituţională nici în regulament, ceea ce înseamnă că această problemă rămîne la discreţia Parlamentului.
Preşedintele Parlamentului poate fi revocat înainte de termen la cererea fracţiunii parlamentare care l-a propus sau a 1/3 din numărul deputaţilor aleşi. Hotărîrea privind revocarea preşedintelui Parlamentului se adoptă deja cu votul a 2/3 din numărul deputaţilor prin vot secret, ceea ce se explică prin necesitatea de a-i cerea stabilitate în funcţie, deoarece fiind o funcţie politică poate mereu fi atacată de cei din opoziţie. Vicepreşedinţii pot fi revocaţi înainte de termen, la propunerea preşedintelui. Parlamentul după consultarea fracţiunilor parlamentare, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.
Competenţe ale preşedintelui şi vicepreşedinţilor.
Preşedintele Parlamentului cît şi vicepreşedinţii îşi îndeplinesc atribuţiile conform art. 12 din Regulamentului Parlamentului.
Evident preşedintele poate îndeplini şi alte atribuţii care-i pot fi stabilite prin Regulament sau primi însărcinări expres date de către Parlament. În afară de atribuţiile nominalizate, care sunt inerente unui conducător al autorităţii publice preşedintele parlamentului are rezervată o (art. 41 din Constituţie) o funcţie politică destul de importantă cea de Preşedinte al Republicii Moldova în exercitarea căreia intră în cazul în care această funcţie devine vacantă sau dacă Preşedintele Republicii este suspendat din funcţie ori dacă se află în imposibilitatea temporară de a-şi exercita atribuţiile.5
2.2 Biroul permanent
Biroul permanent al Parlamentului este organul de lucru al acestuia şi se formează, ţinându-se seama de reprezentarea proporţională a fracţiunilor în Parlament. Din Birou, conform prevederilor art. l din Regulament, fac parte, din oficiu, preşedintele Parlamentului şi vicepreşedinţii. Numărul de membri ai Biroului permanent se stabileşte prin hotărârea Parlamentului. Biroul permanent se consideră constituit după numirea a cel puţin 3 din membrii lui.
Membrii Biroului permanent se numesc prin hotărâri ale fracţiunilor parlamentare, în limitele numărului de locuri ce le revin. Hotărârile se prezintă preşedintelui şedinţei care le aduce la cunoştinţa Parlamentului.
Orice membru al Biroului permanent poate fi revocat prin hotărârea fracţiunii parlamentare care l-a numit, adoptată cu votul majorităţii membrilor acesteia.
Membrii Biroului permanent care îndeplinesc atribuţii de secretari pot fi revocaţi înainte de termen, la propunerea fracţiunilor parlamentare, cu votul majorităţii deputaţilor aleşi.
Competenţe ale Biroului permanent
Biroul permanent îşi îndeplineşte atribuţiile conform art. 11 a Regulamentului Parlamentului. După cum observăm Biroul permanent este organul colectiv (colegial) care organizează funcţionarea Parlamentului. In afară de aceasta, Biroul este şi un organ reprezentativ, deoarece este un rezultat al opţiunilor politice reprezentate în Parlament. Aceasta, bineînţeles, este un mare avantaj, deoarece regula de proporţionalitate protejează minorităţile ce constituie opoziţia din Parlament, precum şi favorizează compromisul şi toleranţa în dauna confruntării şi intransigenţei atât de des întâlnită în activitatea Parlamentului.
2.3 Comisiile permanente
Comisiile permanente sunt organe interioare de lucru ale Parlamentului, înfiinţate pentru efectuarea activităţii lui. Aceste comisii sunt permanente, deoarece sunt constituite în domenii specializate şi activează neîntrerupt pe toată perioada mandatului. Numărul comisiilor, denumirea, componenţa numerica şi nominala a fiecărei comisii o stabileşte Parlamentul la propunerea Biroului permanent. Şi ia componenţa nominală a comisiilor permanente se ţine cont de reprezentarea proporţională a fracţiunilor.
Preşedinţii, vicepreşedinţii şi secretarii comisiilor permanente se aleg de Parlament la propunerea fracţiunilor parlamentare cu votul majorităţii deputaţilor aleşi. In cazul în care fracţiunile parlamentare nu ajung la un acord asupra componenţei uneia sau mai multor comisii. Biroul permanent va propune, iar Parlamentul va hotărî, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi, asupra candidaturilor propuse de fracţiunile parlamentare, respectându-se principiul reprezentării proporţionale şi opţiunea personală a deputatului. Un deputat nu poate fi membru în mai multe comisii, însă fiecare deputat este obligat să facă parte dintr-o comisie. Obligaţia este stabilită de art. 16 din Regulament. Considerăm că .calificativul "obligat"', şi nu numai în cazul art. 16, poartă mai mult un caracter formal, deoarece neîndeplinirea acestei cerinţe imperative nu atrage după sine sancţiuni. Deci, deputatul poate refuza de a fi inclus în componenţa uneia sau altei comisii, cât priveşte obligaţiile deputatului, deja au fost arătate, ele se limitează la un set de acţiuni legate de exercitarea mandatului care i-a fost încredinţat de către alegători.
Comisiile permanente, în scopul organizării activităţii sale, constituie un birou compus din preşedinte, vicepreşedinte şi secretar. Preşedintele comisiei pregăteşte ordinea de zi a şedinţelor comisiei, stabileşte sarcinile membrilor comisiei şi ia decizii în toate problemele ce vizează activitatea comisiei. Preşedintele examinează propunerile privind constituirea unor subcomisii şi componenţa lor, reprezintă comisia în relaţiile ei cu Biroul permanent şi cu celelalte comisii, exercită şi alte atribuţii legate de organizarea şi funcţionarea comisiei.6
Funcţia de bază a comisiei permanente o constituie avizarea proiectelor de legi şi propunerile legislative, efectuarea anchetelor parlamentare dacă este cazul. Comisiile pot primi şi unele însărcinări din partea preşedintelui sau a vicepreşedinţilor Parlamentului cu condiţia ca aceste însărcinări să ţină de activitatea directă a Parlamentului.
Comisia poate imita la şedinţele sale persoane interesate şi specialişti din partea unor organe ale administraţiei publice sau organizaţii specializate în scopul de a primi informaţii, avize, expertize necesare. La şedinţele comisiilor, de asemenea, au dreptul să participe deputaţii care au făcut propuneri ce constituie obiectul dezbaterilor (autorii propunerilor legislative, de amendamente, membri ai comisiilor speciale şi de anchetă etc.), precum şi la cererea preşedintelui comisiei, specialişti din Direcţia juridică a Aparatului Parlamentului şi din secretariatul comisiilor permanente.
La deschiderea dezbaterilor proiectului de lege sau a propunerii legislative preşedintele comisiei numeşte unul sau mai mulţi raportori dintre membrii comisiei. Aceste persoane redactează raportul sau avizul, care va fi supus aprobării comisiei. Rapoartele şi avizele lor cuprinde opinia majorităţii membrilor comisiei, precum şi părerile separate dacă vor exista. Pentru şedinţa Parlamentului vor fi prezentate numai rapoartele şi avizele aprobate de comisie. Comisiile parlamentare pot organiza şi şedinţe comune care se desfăşoară conform regulilor generale stabilite de Regulament pentru comisii.
Comisiile permanente în baza art.30 din Regulament pot porni o anchetă, în cadrul competenţei sale, privitoare la activitatea desfăşurată de organele administraţiei publice. Pentru a porni ancheta, comisia va prezenta o cerere scrisă, aprobată cu votul majorităţii membrilor săi, în care se vor enunţa problemele ce formează obiectul anchetei, scopul ei. mijloacele necesare şi termenul în care raportul comisiei urmează a fi prezentat Parlamentului. Cererea va fi supusă aprobării Biroului permanent care va comunica comisiei aprobarea sau respingerea acesteia.
In vederea desfăşurării anchetei comisia permanentă dispune de dreptul de a invita orice persoană care dispune de o calitate oficială pentru a da informaţii de care dispune. Persoanele invitate pot refuza să dea informaţii numai în cazul în care acestea constituie un secret de stat. In acest caz comisia va informa Parlamentul care va lua o decizie în şedinţă secretă. Evident, în procesul audierii, de la cel invitat nu pot fi cerute informaţii ce vizează viaţa iui personală, deoarece aceasta este protejată prin normă constituţională, fiind un drept fundamental al cetăţeanului. Prezenţa persoanelor care vor fi invitate la şedinţa comisiei sau a Parlamentului este obligatorie.
2.4 Comisiile provizorii
Parlamentul, în afară de comisiile permanente, poate constitui comisii speciale şi comisii de anchetă. Aceste comisii au un caracter provizoriu şi sunt instituite pentru efectuarea unei activităţi sau elucidarea unei probleme.
Comisii speciale. Comisiile speciale sunt constituite pentru elaborarea unui act legislativ complex, pentru avizarea lor sau pentru alte scopuri indicate în hotărârea de înfiinţare a comisiei respective. Actele legislative elaborate de comisia specială nu se mai supun examinării altor comisii. Modul activităţii comisiei speciale va fi reglementat de preşedintele acesteia cu condiţia respectării cerinţelor Regulamentului.
Comisii de anchetă. La cererea unei fracţiuni parlamentare sau a unui grup de deputaţi, ce constituie cel puţin 5 % din numărul deputaţilor aleşi, Parlamentul poate hotărî înfiinţarea unei astfel de comisii, cu votul majorităţii deputaţilor prezenţi la şedinţă.
Comisia de anchetă poate cita ca martor orice persoană care dispune de informaţii despre vreo faptă sau împrejurare de natură să servească la cercetarea cauzei. La cererea comisiei de anchetă, orice persoană care cunoaşte vreo probă sau deţine vreun mijloc de probă este obligată să le prezinte comisiei. Instituţiile şi organizaţiile sunt obligate, în condiţiile legii, să răspundă la solicitările comisiei de anchetă. Cât priveşte instituţiile de stat sau funcţionarii publici, considerăm că nu există mari probleme privind obligaţia de a livra informaţia necesară. Cât priveşte persoanele fizice, aici avem mari rezerve, deoarece Regulamentul conţine norme de regulă interioară a Parlamentului şi nu reglementează relaţii sociale de drept comun. Pentru persoanele fizice normele Regulamentului Parlamentului nu sunt obligatorii. Persoanele fizice sunt obligate, conform legii, să dea informaţiile necesare privind săvârşirea unei infracţiuni, cât priveşte alt gen de informaţii, el nu poate fi obligat s-o prezinte, decizia rămânând la discreţia lui. In afara de aceasta, comisia de anchetă nu poate susţine ancheta efectuată în condiţiile legii de organele de anchetă şi instanţele judecătoreşti, deci, nu se poate conduce de prevederile codurilor de procedură civilă sau penală. Important de reţinut că Parlamentul nu are funcţii jurisdicţionale. In cazul în care în urma unor anchete se va descoperi săvârşirea unor infracţiuni, comisia este obligată să prezinte materialele organelor respective care vor iniţia o anchetă în baza legislaţiei penale sau civile. Dacă asupra faptului depistat s-a deschis acţiunea penală, comisia nu mai poate cerceta cazul, deoarece paralelismul în anchetă vine în contradicţie cu principiul separării puterilor în stat.
Activitatea parlamentară, fiind perpetuă pe toată perioada mandatului, evident trebuie dimensionată în timp, în acest scop art.35 din Regulament fixează întrunirea Parlamentului în două sesiuni pe an. Sesiunea de primăvară începe în luna februarie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii iulie. Sesiunea de toamnă începe în luna septembrie şi nu poate depăşi sfârşitul lunii decembrie. Aceste două sesiuni poartă denumirea de sesiuni ordinare. Sesiunea este forma principală de activitate a Parlamentului în decursul căreia legislativul îşi exercită funcţiile şi competenţele stabilite de lege. Sesiunea poate fi numită şi şedinţă în plen a Parlamentului.
Şedinţele Parlamentului sunt deliberative cu participarea majorităţii deputaţilor aleşi.
La cererea Preşedintelui Parlamentului; Preşedintelui Republicii Moldova sau a 1/3 din numărul deputaţilor, Parlamentul se poate întruni şi în sesiuni extraordinare sau speciale. Cererea se depune în scris Preşedintelui Parlamentului, indicându-se ordinea de zi, în cazul acceptării cererii convocarea Parlamentului are loc în 3 zile de la data înregistrării. Sesiunile extraordinare pot fi convocate în perioada dintre sesiunile ordinare. Cazurile în care se poate cere convocarea de urgenţă a Parlamentului nu sunt stipulate în Regulament, însă de la sine înţeles că în perioadele menţionate Parlamentul poate fi convocat de urgenţă numai în cazuri excepţionale sau extraordinare cum ar fi; mobilizarea parţială sau totală, instituirea stării de asediu sau de urgenţă, declararea stării de război şi în alte cazuri în care este strict necesară intervenţia Parlamentului.
Fracţiunile parlamentare
Fracţiunile rezultă din reuniunea deputaţilor de aceeaşi orientare politică sau de orientări diferite, dar care au găsit un consens asupra modalităţii de a se afla într-o fracţiune comună. Regulamentul prevede (art.4 ) că fracţiunile se constituie în vederea formării organelor de lucru şi organizării activităţii Parlamentului. Bineînţeles, aceasta este adevărat însă credem, totuşi, că interesul major al fracţiunilor este altul. Interesul fracţiunilor este de ordin politic, deoarece partidul care a câştigat locuri în Parlament încearcă să promoveze politica ce ţine de programul său, precum şi promisiunile date alegătorilor în cadrul campaniei electorale. Deci, crearea organelor de lucru ale Parlamentului şi organizarea activităţii este numai o parte din activitatea fracţiunilor, cealaltă parte o constituie transpunerea în viaţă a platformei sale politice prin intermediul mecanismului legislativ; deoarece aceasta i-a şi antrenat în lupta pentru cucerirea puterii.
Conform alin. l şi 2 al art.4 din Regulament deputaţii pot constitui fracţiuni parlamentare alcătuite din 5 deputaţi în baza listelor partidelor, organizaţiilor social-politice şi blocurilor electorale. Deputaţii din partea partidelor, organizaţiilor social-politice şi blocurilor electorale care nu au întrunit numărul necesar pentru a constitui o fracţiune parlamentară, precum şi deputaţii independenţi se pot reuni pentru a constitui o asemenea fracţiune sau se pot afilia altor fracţiuni parlamentare. Acelaşi articol, în alineatul 4. stipulează prevederea prin care: în scopul realizării programelor electorale ale partidelor, organizaţiilor social-politice şi blocurilor electorale, precum şi menţinerii configuraţiei politice a Parlamentului nu se admite formarea de noi fracţiuni, decât cele constituite în condiţiile art.4. Minimul de 5 deputaţi necesari pentru a constitui o fracţiune parlamentară nu este prea mare, unele ţări prevăzând un număr minim cu mult mai mare. O problemă discutabilă în practica parlamentară o constituie interdicţia de a crea alte fracţiuni parlamentare decât configuraţia politica a Parlamentului. Credem că configuraţia politică a Parlamentului nu deranjează prea mult, de exemplu, alegătorii. Deoarece asocierea în partide este un drept fundamental al cetăţenilor, deci, şi facultativ, parlamentarii sunt liberi să părăsească propria formaţiune politică, să se afilieze la alta ori să constituie propriul partid. Aici apare o întrebare firească, în cazul în care o grupă de deputaţi în număr mai mare de 5, din unele motive au părăsit propriul partid, de ce trebuie să se afilieze la o altă formaţiune, deci, şi la un alt partid şi nu pot constitui propria formaţiune? De fapt, ceea ce urmăresc cei care au adoptat Regulamentul este ţinerea în supunere a deputaţilor, deoarece este ştiut că cei care nu fac parte din fracţiuni sunt marginalizaţi. Sigur, interzicerea de a constitui noi fracţiuni decât configuraţia politică a Parlamentului care a rezultat din alegeri are şi un avantaj. Cu cât mai puţine fracţiuni vor fi în Parlament cu atât mai mare va fi potenţialul lui lucrativ, diminuându-se disensiunile şi confruntările politice. Acest avantaj, însă, nu poate fi obţinut prin suprimarea libertăţii deputaţilor de a crea grupe de interes şi a activa în comun, dacă ei vor dori. Oricum, o grupă de deputaţi, fie din 5 sau mai multe persoane, poate crea o fracţiune neînregistrată, deci: fără a avea priorităţile pe care le are conform Regulamentului o fracţiune, în rest nimeni nu le poate interzice consfătuirile, coordonările de comportament, votul etc.
Competenţe ale fracţiunilor parlamentare
În conformitate cu art.5 din Regulament fracţiunile parlamentare sunt în drept să facă propuneri pentru: numirea sau alegerea reprezentanţilor lor în Biroul permanent, în comisiile permanente şi în alte organe de lucru ale Parlamentului, ţinându-se seama de reprezentarea proporţională în Parlament;
ordinea de zi a şedinţelor Parlamentului şi ale Biroului permanent: formarea comisiilor speciale, de anchetă şi altor comisii; proiectele de hotărâri ale Parlamentului privind programul de activitate a Guvernului.
Fracţiunilor parlamentare li se pun ia dispoziţie încăperi pentru lucru, tehnică birotică, rechizite de birou şi li se acordă servicii necesare activităţii lor eficiente. Fiecare fracţiune este deservită de un secretariat, structura şi statutul de personal al căruia se stabilesc de către Biroul permanent. Modul de folosire a mijloacelor financiare, alocate din bugetul Parlamentului pentru asigurarea activităţii fracţiunilor parlamentare, în funcţie de componenţa numerică, se stabileşte de către fiecare fracţiune în mod autonom.