Contractul de transport de călători şi bagaje, ca şi orice contract, este rezultatul unui acord de voinşă, în urma căruia iau naştere obligaţiile connractuale. În virtutea forţei obligatorii a contractului, părţile nu se pot sustrage prin voinţă lor unilaterală de la executarea obligaţiilor lor cotractuale. Astfel Legea dispune că contractul poate fi midificat sau desfiinţat numai în conformitate cu clauzele sale ori prin acordul părţilor, dacă legea nu prevede altfel [C.C art. 668, al.3].

Rezultă faptul că contractul, ce poate fi desfiinţat, poate avea loc doar atunci când părţile convin în acest sens sau atunci când legea prevede o astfel de posibilitate. Această prevedere este una din aplicaţiile principiului autonomiei vonţei. În ea îşi găseşte reflectarea simetria existentă între modul de încheiere a contractului şi modul de desfiinţare a lui: deoarece contractul este rezultatul unui acord de voinţă, el poate înceta tot printr-un acord de voinţă.

Este de menţionat faptul că este necesar comsimţământul părţilor pentru încetarea contractului, fiind o regulă generală, nu exclude uneke excepţii. Aceste excepţii trebuie să fie prevăzute în mod expres de lege.

Astfel, Codul Civil al Republicii Moldova recunoaşte dreptul uneia dintre părţile contractante, pentru neexecutarea sau exxecutarea necorespunzătoare a clauzelor, partea dezavantajată poate cere desfiinţarea contractului.

De asemenea, legea prevede posibilitatea desfacerii unui contract de către una dintre părţile lui ca urmare a neexecutării obligaţiilor asumate de către cealaltă parte, fie din culpa debitorului obligaţiei neexecutate, fie dintr-o împrejurare neimputabilă părţii în cauză.

În virtutea principiului pacta sunt servanta, contractul legal încheiat are puterea de lege între părţi şi urmează a fi executat. În unele cazuri însă se pune problema desfiinţării contractului înaintea ca el să fie executat.

Ca modalităţile de încetare a contractului de transport pot servi cele generale pentru toate tipurile de contracte, ce sunt prevăzute de Codul Civil al Republicii Moldova: rezoluţiune, rezilierea şi revocarea.

Rezoluţiunea constă în desfiinţarea retroactivă a contractului ce executarea instantanee şi repunerea părţilor în situaţia existentă anterior încheerii lui.

 Rezilierea constă în desfiinţarea contractului cu executarea succesivă, având efecte numai pentru viitor.

Revocarea constă în desfiinţarea contractului de către consumator încheiat cu un întreprinzător în cazul în care îi revine un asemenea drept conform legii.

 Cauzele rezoluţiunii, rezilierii şi revocării sunt întotdeauna posterioare încheierii contractului şi operează în privinţa unui contract valabil încheiat, care, în temeiul legii sau prin acordul părţilor, desfiinţat.

Art. 733 al. 1 CC RM stabileţte cî contractul nu poate fi astfel rezolvit, reziliat sau revocat decât în temeiuri prevăzute de lege sau prin acordul părţilor. Din acestă prevedere legală rezultă două midalităţi de rezoluţiune (rezeliere) a contractului:

  • încetarea (rezelierea, rezoluţiune) legală;
  • încetarea (rezelierea, rezoluşiunea) convenţională.

Încetarea legală.

  1. Încetarea în cazul neexecutării contractului de transport de pasageri şe bagaje.

În cazul în care una dintre părţile contractului nu execută obligaţiile asumate, caelaltă parte are posibilitatea de a alege una din următoarele opţiuni:

  1. Să invoce exepţia de neexecutare a contractului în condiţiile evocate mai sus;
  2. Să ceară despăgubirea
  3. Să rezoluţioneze contractul.

Contractul poate înceta în doua cazuri:

  1. pri neexecutare a contractului
  2. prin executarea necorespunzătoare a contractului.

Încetarea contractului prin neexecutare. Desfiinţarea contractului pentru neexecutare are caracter de sancţiune pentru partea culpabilă, având drept scop preîntîmpinarea producerii unui prejudiciu în patrimoniul creditorului, pentru evitarea situaţiei de suportare a riscurilor insolvabilităţii debitorului.

Pentru desfiinţarea contractului de transport trebuie îndeplinite următoarele condiţii:

  1. Una dintre părţile să nu fie executat obligaţiile sale, de exemplu pasagerul nu a achitat taxa de transport, aceasta fiind obligaţia lui principală.

Potrivit art. 602, alin. 2 al CC RM, neexecutarea include orice încălcare a obligaţiilor, inclusiv executarea necorespunzătoare sau tardivă. Însă nu orice neexecutare a obligaţiilor dă temei pentru desfacerea contractului. Atr. 735, alin. 1 al CC RM stipulează că o parte poate rezolva contractul doar dacă există o neexecutare esenţială din partea celeilalte părţi, adică nu este doar o neexecutare neînsemnată.

În litaretura de specialitate s-au anlizat diferite aspecte şi ipoteze privind neexecutarea obligaţiilor ca temei pentru rezoluţiunea contractului. Astfel, s-a încercat de a fundamenta teza privind posibilitatea desfiinţării contractului în cauzl neexecutării parţiale a obligaţiei. Neexecutarea este parţială dacă debitorul a executat numai o anumită parte din obligaţiile asumate sau a executat acestea obligaţii integral, dar în mod defectuos, astfel încât cealaltă parte suportă unele cheltuieli suplimentare.

Deasemenea, s-a pus problema desfiinţării contractului în cazul întârzierii în executare a obligaţiilor. În acest context s-a specificat că dacă obligaţia nu este executată în termen, întârzierea constituie o neexecutare temporară, partea care a avut de suferit are dreptul să reclame despăgubiri pentru a acoperi prejudiciul cauzat printr-o neexecutare (daune-interese maratorii). Dacă, însă, din cauza întârzierii, creditorul nu mai are nici un interes în executarea, ele este îndreptăţit la desfiinţarea contractului, având şi în acest caz dreptul la despăgubiri (daune-interese compensatorii).

Art. 735, alin. 2 al CC RM conţine o listă a circumstanţelor care trebuie să fie luate în considerare pentru a determina, în fiecare caz aparte, dacă neexecutarea este esenţială.

  • neexecutarea privează substanţial creditorul de ceea ce aceasta se aşteaptăde la executarea contractului;
  • executarea întocmai a obligaţiilor ţine de esenţa contractului. Aceasta circumstanţă nu ţine de gravitatea reală a neexecutării, ci de natura obligaţiei contractuale a cărei strictă executare poate fi exenţială;
  • neexecutarea este intenţionată sau din culpa gravă.

 

   

  1. neexecutarea să fie imputabilă părţii care nu şi-a îndeplinit obligaţia.

Legea stabuleşte în mod expres cazurile de imposibilitatea încetării a unui contract sinalagmatic. Astfel, contractul de transport fiind şi el un contract sinalagmatic, nu poate înceta în următoarele cazuri:

  1. Încălcarea obligaţiei este neînsemnată, de exemplu în cazul întârzierii mijlocului de transport la punctul de pornire cu 10-15 min;
  2. Nu este o obligaţie în sensul art. 512 C.C., iar creditorului i se poate pune în seamă, în condiţiile încălcării, menţinerea contractului.

Legislaţiile diferitor ţări conţin două abordări diferite în materie desfaceri contractului. Astfel, în legislaţiile unor ţări (Franţa, Italia, Olanda, România, Rusia etc.) desfiinţarea contractului ae un caracter judiciar, ceea ce implică necesitatea pronunţării sale de către organul de jurisdicţie. Conform legislaţiilor altor ţări (Germania, Austria, Anglia), dacă creditorul are dreptul de a rezolvi contractul, rezoluţiunea se face prin simpla notificare a celeilalte părţi, de exemplu predarea biletului de către călător la casa călii ferate, respectând termenele de predare:

Conform regulamentului, în cazul predării biletului de călătorie, pasagerul are următoarele drepturi:

  1. nu mai târziu de 15 h pînă la plecarea trenului, i se restituie preţul integral precum şi preţul pentru cuşetă;
  2. mai târziu de 15 h, dar nu mai mult decât 4 h până la plecarea trenului, se permite predarea biletului şi returnarea întregii sume plus 50% din preţul pentru cuşetă;
  3. mai târziu de 4 h până la plecarea trenului, numai preţul biletului.

Încetarea convenţională.

Încetarea contractului de transport poate fi efectuată şi prin acordul părţilor.  Acest acord poate fi realizat printr-un act juridic separat, intervinind într-un moment ulterior închieirii contractului sau poate fi încorporat în contract. În acest caz, acest acord trebuie să fie încheiat în forma cerută pentru contract dacă din lege, contract sau uzanţă nu rezultă altfel.  

Contractul de transport  încetează  prin manifestarea  de voinţă a unei părţi. Conform art. 992, alin.1 C.C. prevede deptul pasagerului de a desface contractul în orice moment (dacă prin această nu cauzează întârzieri). La fel, dacă devin cunoscute împrejurările în sfera transportului despre care pasagerul nu putea să ştie şi care, dacă le cunoştea, i-ar fi dat un motiv întemeiat să nu încheie contractul de transport, pasagerul poate cere încetarea contractului.[art. 992, alin. 2 C.C.]. O altă cauză de desfacerea contractului de transport la iniţiativa pasagerului este şi atunci când este previzibil că vor avea loc întârzieri  în comparaţie cu timpul şi durata convinită.

Contractul de transport fiind, cum am menţionat în capitolul II, un contract sinalagmatic, dă naştere la drepturi şi obligaţii reciproce pentru ambele părţi, şi încetează la executarea obligaţiei – transportatorul (cărăuşul) a transportat pasagerul la punctul de destinaţie, pasagerul i-a achitat preţul pentru transprt (taxa).

O altă cauza de încetare a contractului de transport poate servi neexecutarea obligaţiei. Aici suntem în przenţa cazului când transportatorul nu pune la dispoziţia călătorului în termen stabilit mijlocul de transport sau pune la dispoziţia mijlocul de transport altul decât cel contractat. Ca motiv de încetare a contractului poate servi şi cazul retragerii licenţei acordate pentru transport, deoarece pentru desfăşurarea unei astfel de activităţi se cere obţinerea licenţei. [art. 8 al Ordonanţei Guvernului român nr. 86].