Autorul Teodor Popescu, în lucrarea „Politologie”, menţionează că atât la Aristotel (sec. III î.e.n.), cît şi la Machiavelli (sec. XV-XVI) se evidenţiază existenţa unei societăţi civile embrionare, simple cu o structură insuficient dezvoltată.

Analizând viaţa cetăţenilor din diferite domenii: economic, familial-conjugal, spiritual, ştiinţific, confesional, Aristotel a ajuns la concluzia că până la un anumit nivel de dezvoltare a forţelor şi relaţiilor de producţie amestecul în viaţa societăţii din partea statului nu era necesar, adică nu avea loc.

După Machiavelli, regele avea posibilitatea să-i guverneze pe supuşii săi prin frică sau forţă, dar el nu făcea abuz de putere şi nu încălca dreptul supuşilor la proprietate, pentru a nu provoca nemulţumirea lor. Subliniem suveranul nu încalcă dreptul supuşilor la proprietate, pentru a nu provoca nemulţumirea lor. Adică, este vorba de conturul societăţii civile care se întrezărea deja.

Original şi-a expus părerea cu privire la societatea civilă şi Montesquieu (1689-1755). După el, societatea civilă e o societate de contradicţii şi vrajbă între oameni. Pentru a preveni şi neutraliza această vrajbă, societatea este transformată în stat. Şi cu toate că ei îi sînt caracteristice unele funcţii sociale, totuşi societatea civilă şi statul nu sînt lucruri identice. Societatea civilă, după el, este un garant serios împotriva fărădelegilor şi dictaturii statului.

Idei interesante cu privire la problema în cauză găsim şi la T. Hobbs, D. Lokk, J. J. Rousseau, Cant, Hegel, Marx ş.a.

Ca noţiune ştiinţifică, în literatura occidentală, conceptul "societate civilă" apare în sec. XIX, concomitent cu democra­tizarea societăţii, având la bază diverse viziuni, evoluţia cărora continuă şi până în prezent.

  • Una din ele este că statul prezintă o treaptă mai superioară decât instituţiile societăţii civile (I. Bentam, J. Sismondi, L. Von. Stein).
  • A doua e că societatea civilă se înalţă asupra statului (T. Spens, T. Hodjschin, T. Pein, A. Tocvili, Dj. Miile). Ambele viziuni ocupă o poziţie de extremă, pe când în practica cotidiană corelaţia e cu mult mai strânsă şi reciprocă.

Societatea civilă, în opinia unor specialişti, s-a format înaintea statului. La un anumit grad al dezvoltării sale, societatea civilă creează statul cu scopul de a-şi apăra interesele, concomitent având într-o măsură oarecare şi controlul asupra lui. E adevărat că, atât timp cît societatea rămânea într-o situaţie nedeterminată, nedesăvîrşită, amorfă (din diferite motive) statul treptat s-a întărit şi înghiţea una după alta funcţiile societăţii, s-a consolidat (având la dispoziţie instrumentele de constrângere) şi a devenit unicul stăpân al cetăţenilor din societate.

Societatea civilă poate fi definită ca un sistem, totalitate de instituţii şi relaţii independente de stat, având scopul să asigure condiţii pentru autorealizarea capacităţilor, intereselor, necesităţilor particulare atât ale unor indivizi, cît şi ale diferitelor colective asociaţii etc. Componenţa societăţii civile cuprinde o enormă bogăţie de instituţii ca: familia, biserica (diverse confesiuni), partide politice, sindicate, asociaţii pe interese, business centre, cluburi, şcoli particulare, uniuni profesionale etc.

Mai amplu noţiunea societatea civilă poate fi definită prin intermediul a trei criterii: cel structural, organizatoric şi după tipul de relaţii.

  • Primul criteriu reflectă gradul de dezvoltare a societăţii civile, care include în calitate de elemente ale structurii sale diverse uniuni de oameni asociaţi benevol în comunităţi sub formă de familii, cooperaţii, asociaţii, cooperaţii de producere, organizaţii profesionale, de creaţie, sportive, etnice, confesionale etc. Aceste unităţi nu sunt nici de stat şi nici politice.
  • Al doilea criteriu arată că relaţiile acestor unităţi, comunităţi şi organizaţii sînt instabile, nonpolitice, purtând un caracter economic, de familie, naţional, structural, moral, confesional. Aceasta este viaţa personală, de­prinderile, tradiţiile, obiceiurile.
  • Al treilea criteriu caracterizează tipul de organizare absolut benevol şi bazat pe principiile de auto­determinare, autofinanţare, autodizolvare, autoapreciere a indi­vizilor liberi şi a organizaţiilor lor, protejate de lege împotriva amestecului direct al statului în reglementarea vieţii şi activităţii lor.

Imaginea noţiunii societăţii civile este întregită şi de următoarele explicaţii:

  • asociaţiile ce formează societatea civilă reflectă o paletă extrem de largă de interese ale cetăţenilor instituţiilor cu caracter de drept, cultural, economic, de familie, având scopul de a satisface interesele apărute;
  • specificul acestor instituţii constă în aceea că ele nu-s formate de stat, ci de cetăţeni, întreprinzători etc., funcţionează independent faţă de stat, dar în cadrul legislaţiei existente;
  • formaţiunile societăţii civile apar, în fond, spontan, reieşind in interesele grupului de cetăţeni sau al anumitei instituţii care doreşte să-şi realizeze scopul (interesele);
  • societatea civilă în linii generale se prezintă ca un purtător de cuvânt al opiniei publice şi serveşte în felul ei drept modalitate e exprimare al puterii nonpolitice.

Societatea civilă poate evolua adecvat numai în condiţiile unui regim democrat, fiindcă numai acolo sînt create toate posibilităţile de constituire a unui organism social format dintr-o reţea de structuri nestatale cu relaţii multilaterale, în toate domeniile e activitate: economic, social, politic, cultural-spiritual etc.

În sfera economică, funcţionează cea mai largă reţea de agenţii ale societăţii civile sub forma de instituţii nestatale, industriale, comerciale, financiare etc. În SUA în genere nu există întreprinderi industriale sau comerciale de stat, aşa cum nu există nici bănci comerciale de stat

Diverse activităţi desfăşoară societatea civilă în domeniul social-politic. Organizaţiile şi asociaţiile acestei sfere, ca şi toate subiectele societăţii civile, se constituie pe baza consimţământului liber şi iniţiativei proprii a cetăţenilor. Interesele lor sînt realizate prin intermediul organizaţiilor, reprezentanţilor ce activează în acest domeniu. Formaţiunile principale din această sferă sunt organizaţiile şi mişcările social-politice; diverse forme de manifes­tare socială a cetăţenilor; mitinguri, adunări, demonstraţii, greve, organele obşteşti ale autoconducerii locale sau ale colectivelor de muncă, mijloacele de informaţie în masă nestatale. În condiţiile pluripartitismului, partidele care nu participă la guvernarea sta­tului corespund în fond criteriilor de apartenenţă la subiectele societăţii civile.

În ţările înalt dezvoltate, o importanţă deosebită revine mişcărilor sindicale, comitetelor de informare a maselor, reprezentanţelor muncitoreşti la întreprinderile industriale etc.

Un rol deosebit îi revine societăţii civile şi în domeniul sferei spirituale care-i chemată să asigure: libertatea cugetului şi cuvântului, posibilitatea reală a fiecăruia să-şi expună public poziţia, independenţa uniunilor de creaţie, relaţii libere nestingherite de stat etc. Din categoria acestor formaţiuni putem numi uniunile de creaţie din literatură, artă, ştiinţă, asociaţiile specialiştilor din economie, tehnică, medicină, societăţile cu caracter spiritual etc.

Astfel, din aspectele examinate putem contura în linii generale structura societăţii civile, constituită din diferite formaţiuni ce activează în domeniul economic, social-politic şi spiritual. Vorbind despre părţile structurale ale societăţii civile e foarte important de menţionat că relaţiile dintre ele au un caracter orizontal şi nu vertical. Nu este exclus că unele relaţii pot fi şi pe verticală, atunci când societăţile de acelaşi gen pot alege un organ local de dirijare.

Societatea civilă funcţionează bine acolo şi atunci când sînt formate condiţii normale. Asemenea condiţii creează chiar societatea prin intermediul statului, sau contrar lui.

Prin intermediul statului — când se elaborează legile necesare şi tot ce se face în ţară se face conform legilor şi în cadrul legilor.

Contrar statului are loc atunci când, conform drepturilor constituţionale, se formează o opoziţie faţă de stat în persoana organizaţiilor democratice, a instituţiilor independente, a mijloacelor de informare, a mişcărilor sociale de amploare etc., care iau apărarea societăţii civile.

O condiţie extrem de importantă în existenţa şi activitatea societăţii civile este factorul proprietăţii, care prevede ca fiecare membru al societăţii să fie proprietar sau coproprietar, să dispună de dreptul de a folosi proprietatea după cum crede de cuviinţă.