Noţiunea de stat poate fi definită ca o formaţiune alcătuită de un popor organizat pe un anumit teritoriu asupra căruia se răsfrânge puterea şi organizarea de stat.

În procesul realizării funcţiilor de organizare a societăţii şi de reglementare a activităţii cetăţenilor, se confruntă, în general, două teze ideologice.

  • Una e de genul liberalismului clasic (sec XVII) conform căreia statului i se rezervă rolul de "jandarm", "de gardian", care păzeşte ordinea naturală (publică). Lui nu i se permite să intervină în nici un mod în viaţa cetăţenilor săi, unde viaţa se desfăşura conform legii "fă cum vrei, fă cum poţi" în cadrul normelor şi moralei civile.
  • A doua teză e de genul neoliberal şi, dimpotrivă, susţine că statul contemporan are datoria de a interveni în procesele sociale.

Ambele teze au dreptul la viaţă. Şi totuşi, cu mult mai răspândită e teza a doua. O manifestare clară a tendinţei de includere a statului în viaţa economică şi socială s-a evidenţiat mai ales în ţările capitaliste după criza din anul 1929. Un rol nu mai puţin important revine statului şi acum, în perioada de tranziţie, în ţările fostului sistem totalitar, deoarece transformările ce au loc sînt impuse de sus şi nu de jos.

După părerea lui-D. L. Seiler (Franţa), mai există o tendinţă în politologia contemporană, cea americană, care în fond igno­rează complet prezenţa statului, optând pentru eliminarea activităţii lui în mecanismele sistemului social. Argumentul e că o viaţă profund democratică, descentralizată nu se raportează la stat decât în momente foarte rare, de excepţională semnificaţie pentru întreaga naţiune.

Menţi­onăm unele tendinţe şi direcţii ce se conturează în activitatea statelor la etapa actuală:

  • tendinţe spre democratizare a societăţilor, constituire a statelor de drept;
  • integrarea în sistemul statelor avansate (economic, politic) şi menţinerea identităţii naţionale;
  • conştientizarea fenomenului globalizării proceselor mondiale ce destramă hotarele (interesele) înguste naţional-statale, contribuind la formarea pieţelor generale de mărfuri, servicii, informaţii, etc.;
  • orientarea spre descentralizarea puterii, micşorarea cheltuielilor statului pentru întreţinerea aparatului birocratic;
  • minimizarea impactului intervenţiei statului în diverse sfere sociale, consolidarea societăţii civile.

Statul formează temelia societăţii şi îndeplineşte un şir de funcţii deosebite de cele ale altor subiecte sistemului politic. În primul rând, pe lângă funcţia politică, el are şi funcţia administrativă prin care se implică în viaţa economică, socială şi culturală a societăţii.

Printre alte funcţii ale statului un rol deosebit le revine celor economice. De exemplu, numai statul are dreptul de a stabili şi a încasa impozitele care şi constituie, în fond, principala sursă de formare a bugetului de stat.

Funcţiile statului se divizează în funcţii interne şi externe.

La cele de ordin intern se raportează: funcţia politică, de drept, organizatorică, economică, socială, de învăţământ, instructiv-educativă ş. a.

La funcţiile externe sînt atribuite: apărarea hotarelor şi a teritoriului ţării (funcţia de apărare), susţinerea relaţiilor internaţionale (funcţia diplomatică), comerţul extern, coordonarea activităţii cu alte state în diferite domenii (participarea la blocuri, asociaţii, uniuni etc.).

Funcţiile, în principiu, sînt determinate de tipul statului şi de caracterul structurii sociale a societăţii. E una când vorbim despre statului sclavagist, ori ale celui feudal, şi cu totul altceva e ansamblul de funcţii ale statului capitalist sau postindustrial. Cu cât statul, prin funcţiile sale, mai ales la etapa actuală, se implică mai mult în viaţa societăţii cu scopul de a reglementa procesele ce au loc, cu atât mai mult subminează activitatea, iniţiativa şi responsabilitatea forţelor corespunzătoare de decizie ale societăţii civile.