Franţa.

Autorul Teodor Popescu, în lucrarea „Politologie”, menţionează că potrivit Constituţiei din 06.10.1958, Franţa este declarată Re­publică integră, laică, democratică şi socială (adică orientată spre progresul social) în care puterea supremă îi aparţine poporului şi o exercită prin reprezentanţii săi şi referendumuri. Franţa mai e numită a V-a Republică şi se deosebeşte de celelalte patru pre­cedente printr-o poziţie şi norme constituţionale mai dure din partea şefului statului şi a executivului în raport cu partidele politice şi Parlament.

Puterea reprezentativă republicană există în Franţa din anul 1789. La acea etapă Asambleea Naţională pentru prima dată a acceptat principiul "suveranităţii naţiei", adică puterea supremă în ţară aparţine poporului (şi nu regelui). Însăşi naţia e prezentată în calitate de persoană juridică, ea intervine în numele tuturor persoanelor fizice în teritoriul naţional dat. Naţia îşi exprimă voinţa sa prin intermediul reprezentanţilor care-i alege. Acest concept revoluţionar şi-a găsit expresia în prima constituţie franceză din 1791 şi e valabil până în prezent.

Activitatea legislativă este exercitată de parlament sarcina căruia este de a adopta legi şi bugetul de stat, îndeplineşte controlul asupra activităţii guvernului şi este format din două palate: Adunarea Naţională şi Senat. Adunarea naţională are 577 de deputaţi aleşi pe un termen de 5 ani în mod direct de către popor.

Senatul e format din 329 persoane alese pe 9 ani prin alegeri indirecte, pe trepte, de aşa-numitul "Colegiul de ale­gători" alcătuit din aleşii poporului (deputaţi, consilieri generali, reprezentanţii consiliilor municipale). La fiecare 3 ani o treime din senatori sînt realeşi. Guvernul este subordonat Adunării Naţionale.

Împuternicirile Senatului, cît şi ale Adunării Naţionale sînt restrînse, o parte din ele fiind delegate executivului. De exemplu, după elaborarea bugetului de către executiv, Adunării Naţionale i se acordă un termen de 70 zile pentru a-l examina şi aproba, în caz de neadmitere el este aprobat prin decret de puterea executivă.

Puterea executivă este exercitată de Preşedintele Republicii (ales de întregul popor pe un termen de 7 ani), de prim-ministru şi Guvern. Primatul în executiv aparţine Preşedintelui, care este garantul Constituţiei şi arbitrul suprem al asigurării continuităţii puterii de stat şi activităţii eficiente a instituţiilor.

Preşedintele Franţei dispune de dreptul de a emite decrete cu putere de lege, poate dizolva Parlamentul, numeşte şeful Guvernului (prim-ministrul), prezidează şedinţele Cabinetului de Miniştri, poate cere organizarea unui referendum, declară starea de urgenţă. Conform Constituţiei, Preşedintele are dreptul de a lua decizii finale în cazul unor interese şi politici de conflict. Totodată, este comandantul suprem al forţelor armate şi e garantul puterii judecătoreşti. Are dreptul de a anunţa amnistie în domeniul relaţiilor diplomatice îi acreditează pe diplomaţi. Guvernul, în fond, este un instrument al Preşedintelui prin intermediul căruia se realizează politica elaborată de dânsul. Ordonanţele elaborate de guvern pentru a deveni valabile necesită semnătura Preşedintelui.

Puterea judecătorească este înfăptuită de Consiliul Con­stituţional, Curtea înaltă de Justiţie, Curtea înaltă Judiciară, Tri­bunalul Administrativ şi tribunalele obişnuite. Consiliul Consti­tuţional supraveghează alegerile şi referendumurile, se ocupă de constituţionalitatea unei legi sau tratat înainte de a fi promul­gate, dacă aceasta o cere Preşedintele ţării, prim-ministrul, preşe­dintele Adunării Naţionale sau al Senatului. E format din 9 membri, câte 3 de la Preşedinţie, de la Adunarea Naţională şi Senat, pe un termen de 9 ani. Toate tribunalele sînt independente, însă fără puterea de a face vreo schimbare sau a anula legile admi­nistraţiei ţării.

Partidele politice. În viaţa politică franceză participă 22 de formaţii printre care: Adunarea pentru Republică, Uniunea pentru Democraţia Franceză, Partidul Socialist Francez, Mişcarea Radicalilor de Stânga, Partidul Socialist Unificat, Partidul Comunist, Partidul Ecologist.

Germania.

Potrivit Legii Supreme din 1949, Germania e considerată "Stat Federal Democratic şi Social". Şeful statului este Preşedintele federal ales pe un termen de 5 ani prin vot indirect de Convenţia Federală formată din membrii ambelor Camere ale Parlamentului - Bundestag şi Bundesrat. Împuternicirile Preşedintelui sînt limitate şi au un caracter reprezentativ. El poate interveni în caz de conflict între puterea legislativă şi executivă. Sistemul politic german este denumit "Kanzlerdemokratie" datorită faptului că rolul politic principal revine Cancelarului.

Puterea legislativă este exercitată de Parlamentul format din două Camere. Prima şi principala Cameră este Bundestag. Deputaţii ei sînt aleşi prin vot direct la două niveluri pe o perioada de 4 ani, o parte din ei - la nivelul republicii, iar cealaltă – la nivelul landurilor (land este o unitate teritorial-administrativă federală similară cu statele în S.U.A. sau Brazilia, India etc.). Intrarea în Parlament este limitată de condiţia depăşirii pragului de 5% din voturi.

În a doua Cameră, Bundesrat, deputaţii sînt numiţi din rândul miniştrilor landurilor proporţional cu numărul populaţiei din fiecare land. În legislativul suprem, pentru a adopta o lege, e nevoie de un consens între cele două Camere. Şi numai după semnarea lor de către Preşedinte şi Cancelar proiectele devin legi. Acestea sînt legi federale şi activează pe întregul teritoriu al ţării. Dar în cadrul fiecărui land mai există un organ legislativ unicameral denumit Dietă (în oraşele Bremen şi Hamburg ele se numesc Consilii orăşeneşti).

Puterea executivă este exercitată de guvernul federal în frunte cu Cancelarul ales de Bundestag la propunerea Preşedintelui federal. El are dreptul de a numi şi demite pe membrii Guvernului, stabileşte direcţiile principale ale politicii federale, îndeplineşte funcţia de comandant suprem al forţelor armate, ţine legătură cu fracţia parlamentară proprie şi îi impune disciplina votului. Cancelarul poate fi scos din funcţie printr-o majoritate a legislativului. Guvernul federal deţine controlul direct asupra domeniilor principale ca: afacerile externe, apărarea, finanţele federale, comunicaţiile, căile ferate. Celelalte domenii exclusiv sînt la dispoziţia guvernelor landurilor. Ele se ocupă de educaţie, presă, radio şi televiziune, administraţie, poliţie etc.

Puterea judecătorească este exercitată de un sistem de tribunale. Superior este Tribunalul Constituţional Federal compus din 16 membri cu un mandat de 12 ani. Tribunalele judecătoreşti au o independenţă relativă şi drepturi limitate de a verifica juridic acţiunile guvernului.

Partidele politice. În viaţa politică a Germaniei activează 10 formaţiuni printre care Uniunea Creştin-democratică, Uniunea Creştin-Socială, Partidul Liberal Democrat, Partidul Social-Democrat, Partidul Verzilor, Partidul Socialismului Democrat şi altele.