O definiţie mai adecvată realităţii ar fi următoarea: democraţia este o formă de organizare şi conducere politică a societăţii prin acord sau prin consultarea cetăţenilor ţării respective. Esenţial pentru democraţie este că cei ce conduc sau mai precis deţinătorii de putere, indiferent de apartenenţa lor de clasă, sau de grupul social trebuie să prezinte voinţa majorităţii poporului.

Ca instrument politic de organizare şi conducere a societăţii, democraţia mai întâi de toate apare în Grecia şi Roma în perioada înfloririi statalităţii antice. Unele din principiile constituirii democraţiei antice sînt valabile în plină măsură şi până în prezent. Normele democraţiilor antice stipulau:

  • elaborarea unei legislaţii, care prevede anumite drepturi şi libertăţi ale cetăţeanului;
  • situarea sau aşezarea dreptului la baza organizării statale;
  • crearea unui mecanism care să asigure alegerea liberă a organismelor puterii de stat sau a conducătorilor la nivelul puterii centrale şi locale.

Democraţia ateniană care a existat aproape 200 de ani se deosebeşte în mai multe aspecte de democraţia zilelor noastre. Mai întâi de toate, ea se prezenta ca un sistem de con­ducere directă, în care tot poporul participa la opera (puterea) legislativă, fiindcă la acea etapă de dezvoltare nu era cunoscut încă sistemul reprezentativ. Astfel de democraţie era posibilă datorită faptului că statul grecilor antici era de dimensiuni mici care cuprindea de regulă oraşul sau oraşul-cetate şi teritoriul rural din jurul lui, cu o populaţie ce atingea în rare cazuri 10 mii de cetăţeni.

Democraţia antică n-a fost atotcuprinzătoare. Ea s-a limitat numai la o parte a societăţii pe când majoritatea membrilor ei, sclavii, erau excluşi din viaţa politică. La fel ca şi în Grecia, democ­raţia romană avea un caracter sclavagist.

În epoca feudală s-au instaurat noi raporturi de proprietate, politice şi sociale. Democraţia ca formă de organizare şi con­ducere politică a societăţii cedează locul regimurilor absolutiste. Puterea absolută a monarhului în conceptul politic al vremii venea de la Dumnezeu, iar demosul era complet ignorat. Cu toate acestea, şi la etapa feudală se întâlnesc forme embrionare de organizare democratică, la nivel de localităţi izolate ca: Genova, Milano, Pisa, Florenţa în Italia, Novgorod, Pskov în Rusia.

Libertatea, egalitatea, drepturile omului sînt elementele politice de bază ale democraţiei. Ele au apărut o dată cu pregătirea şi înfăptuirea revoluţiilor burgheze. Sunt bine cunoscute procla­maţiile care au pus baza dezvoltării democratice a societăţilor. Prima este Declaraţia drepturilor din Anglia (1688), apoi Declaraţia de independenţă a Statelor Unite ale Americii (1776), Declaraţia drepturilor omului şi ale cetăţeanului din Franţa (1789).

Constituţia creează cadrul legal al statului de drept şi în acelaşi timp prevede şi un mecanism de transpunere în viaţă a democraţiei. Elementele acestui mecanism în realitate sînt postulatele sau particularităţile democraţiei. Printre cele mai importante sunt:

  • recunoaşterea poporului ca stăpânul puterii, suveranul ţării;
  • egalitatea politică a cetăţenilor în faţa legii;
  • supunerea minorităţii majorităţii în adoptarea deciziilor şi soluţionarea lor;
  • alegerea organelor puterii de stat de către popor;
  • votul universal şi secret;
  • crearea sistemului politic bazat pe pluralism politic;
  • separarea puterilor în stat etc.

Toate statele democratice sunt constituite, în fond, pe principiile fundamentale enumerate. Cu toate că la etapa actuală democraţiile bazate pe valorile liberalismului le mai completează cu astfel de particularităţi ca drepturile omului, prioritatea lor asupra drepturilor statului, mărginirea puterii majorităţii asupra minorităţii prin respectarea dreptului minorităţilor de a avea propria opinie şi posibilitatea de a o apăra, supremaţia legii etc.

Conducerea democratică bazată pe principiul majorităţii în fond este expusă prin două forme.

  1. Prima, democraţie directă sau nemij­locită, exprimată prin scrutinul bazat pe dreptul general la vot. În acest caz, democraţia nemijlocită decurge din faptul că în societatea democratică voinţa poporului şi puterea de stat trebuie să fie identice, că însuşi poporul trebuie să participe la evenimentele mai importante, să realizeze conducerea. Această formă are avantajele şi dezavantajele sale. Ca avantaje pot fi menţionate încadrarea întregii populaţii în viaţa politică a ţării şi participarea nemijlocită la conducere. Ea asigură legitimitatea puterii, înlătură înstrăinarea politică a cetăţenilor, dezvoltă activismul social, contribuie la autoconstituirea personalităţii şi participarea ei activă în viaţa social-politică, asigură un control eficient asupra instituţiilor politice şi demnitarilor cu posturi înalte, preîntâmpină abuzul de putere etc. Ca dezavantaj poate fi înregistrată eficienţa slabă a hotărârilor adoptate. Reieşind din specificul formei de conducere, deciziile, ca regulă, sînt luate de un cerc larg de oameni cu o competenţă insuficientă în domeniu şi lipsă de răspundere în faţa organelor statale. Există şi alte părţi slabe ale sistemului dat.
  2. A doua formă de conducere este expusă prin democraţia reprezentativă. Exponenţii acestei forme sînt Parlamentul, Con­siliile locale, reprezentanţii aleşi ai or­ganelor executive, ai altor instituţii care exprimă interesele diferi­telor grupuri sociale, politice, profesionale ce constituie societatea civilă. Participarea nemijlocită a cetăţenilor la conducere trece pe planul doi, ea se face indirect, adică prin reprezentanţii săi aleşi. Voinţa poporului nu se identifică cu participarea lui directă la conducere. Ea este delegată în rezultatul alegerilor deputaţilor, altor reprezentanţi ai organelor de stat ca prin împuternicirile avute să formeze voinţa poporului în decizii şi norme ce vor contribui la o conducere eficientă.

Un alt element de bază fără de care democraţia nu poate fi concepută este pluralismul. Pluralismul în linii generale se mani­festă prin multitudinea de partide şi organizaţii politice, sindicale, nestatale, religioase, etc., exprimând o diversitate de idei şi concepte. Democraţia pe parcursul evoluţiei sale a format un sistem politic bazat pe o diversitate de instituţii care asigură faptul că nici o forţă politică şi nici o categorie socială să nu poată exclude din activitate sau lupta politică celelalte forţe sau categorii.

Vorbind despre instaurarea pluralismului în societate se are în vedere atât plura­lismul politic cît şi cel economic. Între democraţie şi economia de piaţă este o strânsă interdependenţă. Numai în cadrul unei democraţii veritabile poate să se dezvolte o economie sănătoasă şi eficientă. Concomitent cu principiile majorităţii şi pluralismului, ale organizării democraţia mai presupune şi prezenţa unui cadru legislativ bine determinat, o Constituţie care să apere tânăra democraţie.

Conştientizând posibila evoluţie, pentru a menţine democraţia într-o stare activă şi creativă a fost nevoie de a completa principiile de conducere cu o nouă formulă. Paralel cu postulatul "toată puterea aparţine poporului", care rămâne în vigoare şi în prezent a fost găsită expresia "nimănui nu trebuie să aparţină puterea deplină". Aceste formule şi-au găsit expresia în formele democraţiei directe şi reprezentative în care organele respective ale puterii se aleg nu pe viaţă, ci pe un anumit termen prevăzut de Constituţie.