În practica internaţională există două mari tipuri de sis­teme electorale, care se disting între ele prin modul de atribuire a mandatelor:

  • sistemul majoritar (cu scrutin uninominal şi scrutin de listă) şi,
  • sistemul reprezentării proporţionale.

Sistemul majoritar

Acest sistem este cel mai vechi şi mai simplu sistem electoral, având două componente specifice: majoritatea relativă şi majoritatea absolută. Caracteristica cea mai importantă constă în faptul că în urma aplicării lui sunt aleşi candidaţii care au obţinut cel mai mare număr de voturi. Acest sistem cunoaşte două variante: scrutinul uninominal sau de listă şi scrutinul din unul sau două tururi.

  1. a) Scrutinul uninominal.

Pentru utilizarea sistemului electoral majoritar, unitatea administrativ-teritorială se divizează în circumscripţii uninom­inale în care se utilizează votul uninominal. Numărul circumscri­pţiilor electorale corespunde celui de mandate, stabilit pentru organul respectiv. În cadrul scrutinului uninominal, alegătorul poate vota doar un singur candidat înscris în buletinul de vot. Scrutinul uninominal este scrutinul de bază al sistemului majoritar si unica modalitate de a alege un primar. Este adevărat că scrutinul uninominal poate fi utilizat şi pentru alegerea consilierilor, fiind practicat pe larg în ţările anglo-saxone şi în fostul regim sovietic.

  1. b) Scrutinul de listă.

Sistemul electoral majoritar cunoaşte şi modelul scrutinului de listă sau plurinominal, în care alegătorul are posibilitatea de a vota o listă de candidaţi pentru circumscripţia electorală respectivă. De regulă aceasta corespunde unităţii administrativ-teritoriale, iar lista de candidaţi - numărului de consilieri stabiliţi pentru consiliul respectiv. Sistemul respectiv poate fi complicat prin posibilitatea alegătorului de a modifica lista prin sistemul panaşajului şi cel al votului preferenţial.

  1. c) Panaşajul.

Reprezintă o posibilitate de a alcătui buletinul de vot aşa cum crede de cuviinţă alegătorul. El poate vota o listă în întregime; poate şterge anumite nume dintr-o listă fără a le completa cu altele; şi poate alcătui o listă nouă, cu nume împrumutate de pe diferite liste.

  1. d) Votul alternativ sau preferenţial.

Votul alternativ sau preferenţial este în temei majoritar, deoarece combină un tur de scrutin cu efectul a două tururi de scrutin şi permite alegătorului posibilitatea de a modifica ordinea candidaţilor pe listă. Fiecare alegător votează pentru un candidat, indicând în acelaşi timp şi alţi candidaţi care constituie preferinţa a doua, a treia, a patra, etc. Dacă un candidat obţine majoritatea absolută de voturi din prima prefer­inţă, se consideră ales. Dacă din preferinţa întâi candidatul nu a fost desemnat, la numărul de voturi obţinute de candidaţi în prima preferinţă se adaugă cele din preferinţa a doua. Dacă şi în acest caz nici un candidat nu a obţinut majoritatea abso­lută, se procedează la preferinţa a treia etc., până când candi­datul va fi în sfârşit desemnat.

  1. e) Unul sau două tururi de scrutin.

Un singur tur de scrutin poate fi utilizat atunci când este aplicat sistemul majoritar relativ, în urma căruia mandatul se atribuie imediat candidatului cu mai multe voturi. Scrutinul majoritar din două tururi (majoritatea absolută) este utilizat în situaţia când este ales candidatul care a obţinut majoritatea absolută de voturi (50 +1). Dacă nici un candidat sau nici un partid nu a obţinut majoritatea absolută de voturi, se procedează la al doilea tur de scrutin, unde participă doi candidaţi sau două partide care au obţinut mai multe voturi. în turul doi poate fi stabilită din nou majoritatea absolută sau majoritatea relativă de voturi.

Avantaje şi dezavantaje ale sistemului majoritar. Avantajul scrutinului majoritar constă în simplitatea lui, care permite o cunoaştere mai bună a candidaţilor şi constituie o educaţie civică a electoratului. în această ordine de idei se poate spune că cei aleşi îşi  reprezintă cu adevărat alegătorii. În literatura de specialitate acest sistem, denumit la eng­lezi "the first-past the-post" (primul venit este ales), este consid­erat inechitabil.

Sistemul reprezentării proporţionale.

  1. a) Fundamentarea teoretică.

În a doua jumătate a secolului XIX în Europa apăruse un nou sistem de scrutin, bazat pe ideea reprezentării proporţionale, prin care se urmărea asigurarea unei reprezentări aproximativ proporţionale forţei numerice a fiecărui partid.

Ideea reprezentării proporţionale o găsim exprimată deja în lucrările lui Aristotel, Saint-Just şi Condorcet, această teză evoluând odată cu formaţiunile politice şi devenind o realitate doar atunci când aceste formaţiuni obţin o forţă considerabilă în societate. Primul partizan al reprezentării proporţionale a fost Danois Cari Andrae, profesor, ministru de finanţe, care a integrat acest tip de scrutin în Constituţia din 1855 pentru alegerile Camerei Superioare (Landsthing). Tot pe atunci, avo­catul englez Thomas Hare publica broşura "Mecanismul reprezentării proporţionale".

Pentru prima dată noul sistem a fost aplicat în unele cantoane din Elveţia, Belgia, Finlanda, Suedia. Elemen­tele noi aduse de acest sistem în procesul alegerilor constau în faptul că atribuirea mandatelor se efectuează proporţional cu numărul de voturi obţinute, prin diferite modele matematice.

  1. b) Atribuirea mandatelor prin coeficient electoral.

Ideea de bază a modelului matematic al sistemului reprezentării proporţionale constă în atribuirea mandatelor cu ajutorul unui coeficient electoral sau al unui repartitor. Cea mai simplă metodă de stabilire a coeficientului electoral (Q) este cea a englezului Thomas Hare. Ea constă în împărţirea numărului total de voturi din circumscripţie (Vt) la numărul de mandate stabilite pentru circumscripţia respectivă (M). Q=Vt/M. Un partid obţine atâtea mandate de câte ori voturile obţinute de el vor cuprinde acest coeficient electoral.

  1. c) Atribuirea mandatelor prin repartitor electoral.

Pentru a evita complicatele operaţiuni de atribuire a man­datelor prin coeficienţi electorali, resturi, medii, coeficienţi de recti­ficare, profesorul de drept civil Victor Hondt, pasionat de matematică, a prezentat în 1899 un nou model, care-i poartă numele. Metoda Hondt constă în atribuirea tuturor mandatelor din prima operaţiune, calculându-se un repartitor prin împărţirea numărului de voturi obţinute de fiecare partid la 1,2,3,4,5,... până la cifra care corespunde numărului de mandate stabilite în circumscripţie. Numărul de mandate se atribuie prin calcul de câte ori se cuprinde repartitorul în numărul de voturi obţinute de fiecare partid.

  1. d) Avantaje şi dezavantaje ale sistemului reprezentării proporţionale.

Sistemul electoral al reprezentării proporţionale este con­siderat echitabil, deoarece permite partidelor să obţină un număr de mandate proporţional forţei sale numerice sau numărului de voturi obţinute. Prin sistemul reprezentării proporţionale se creează situaţia în care majoritatea aleşilor în organul reprezentativ reflectă fidel voinţa majorităţii alegătorilor. Pe de altă parte dezavantajele sistemului reprezentării proporţionale sunt următoarele: sistemul este echitabil dar ineficient, în virtutea faptului că toate legăturile dintre alegători şi cei aleşi sunt rupte; diferitele modele matematice de atribuire a mandatelor nu sunt înţelese de alegători şi prezintă numer­oase dificultăţi procedurale care pot genera diferite contestaţii.

Joseph Barthelemy explică printr-o alegorie în ce constă diferenţa dintre sistemul majoritar si cel al reprezentării proporţionale în felul următor: "Cazul în care cinci copii primesc o prăjitură şi trei din ei pretind să o mănânce în întregime este un sistem majoritar; cazul în care fiecare din cei cinci copii iau câte o bucată din prăjitură este un sistem proporţional".