Tipărire
Categorie: Drept
Accesări: 113
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Grupurile de interese încearcă să influenţeze deciziile şi acţiunile guvernamentale prin presiuni făcute asupra factorilor de decizie de a acorda o mai mare atenţie chestiunilor abordate Ele vor ca guvernarea de stat să nu legifereze o politică contrară intereselor lor.

O parte din savanţi, specialişti în domeniu, consideră că grupurile de interese concomitent sînt şi grupuri potenţiale de pre­siune, în viziunea lor, grupurile de interese devin grupuri de presiune când sub influenţa unui interes conştient se realizează presiunea asupra puterii politice în scopul adoptării unei anumite decizii sau schimbării caracterului ei.

În practica cotidiană grupurile de interese sînt privite nu numai ca grupuri de presiune, ci şi ca grupuri ce activează în cadrul partidelor şi mişcărilor social-politice, transformându-le în unele cazuri în unităţi de presiune. Este cunoscut faptul că partidele politice luptă pentru acapararea puterii şi cucerind-o, ele folosesc puterea în realizarea programelor proprii, pe când grupurile de interese nu participă direct şi oficial în lupta pentru putere (dacă nu e partid politic).

Evoluarea grupurilor de presiune în mare măsură depinde de situaţia social-politică din ţară. În statele în care partidele politice sînt puternice, grupurile de presiune sînt slabe. Şi invers, acolo unde partidele politice sînt slabe, grupurile politice de interese tind să fie puternice.

Sunt cunoscute mai multe categorii de grupuri de presiune. Menţionăm categoria grupurilor de presiune cu caracter provizoriu, ce au interese de moment, sînt puţin organizate, situate geografic spontan, folosind ca metode de soluţionare a chestiunilor abordate presiunea şi violenţa (demonstraţii, greve, mitinguri etc.).

O altă categorie formează grupurile de presiune instituţionale. Ele sînt organizate cu scopuri bine definite şi măsuri concrete (partide, instituţii statale, parlament). În categoria dată mai intră şi grupurile de presiune asociative: organizaţiile nonstatale (ONS), sindicatele, asociaţiile etc. La un moment, ele pot să activeze în comun sau să susţină parţial pe cele instituţionale în abordarea anumitor revendicări. Acestor grupuri le este caracteristic: uni­tatea organizaţională; un scop bine definit.

Ca bază a (tipologiei) grupurilor de interese pot servi diverse genuri de activitate în diferite domenii. De exemplu, în domeniul economic şi relaţiile de muncă (asociaţiile întreprinzătorilor, uniunea consumatorilor, sindicatele).

În sfera socială (asociaţiile veteranilor, pensionarilor, de bine­facere, a combatanţilor, invalizilor etc.).

În sfera politică (mişcări ecologiste, a minorităţilor naţionale, pentru pace etc.).

În viaţa cotidiană se disting diferite grupuri de presiune. În viziunea politologilor Almond (SUA), Şvarţenberg (Franţa) ele pot fi grupate în următoarele categorii:

Grupurile de presiune îndeplinesc anumite funcţii (după Meino, Franţa) cu menirea de:

Eficienţa activităţii grupurilor de presiune în mare măsură depinde şi de formele de influenţă folosite. În fond, sînt cunoscute două forme: prima - influenţa directă asupra organelor guverna­mentale şi a doua - influenţa indirectă asupra lor prin forţe inter­mediare: partidele politice, opinia publică, diverse mişcări etc.

Printre principale metode utilizate de grupurile de presiune pot fi enumerate:

grevele, demonstraţiile, protestele;

Căile de influenţă a grupului de presiune:

Din formele de activitate a grupurilor de presiune cele mai potrivite sînt cele deschise pentru că permit participanţilor să folosească din plin dreptul la cuvânt, la informaţie, la mijloacele de informare în masă etc. Forma deschisă presupune transpa­renţă, eficienţă şi calitate.

Paralel cu grupurile de presiune ce activează deschis, în societate există şi grupuri latente. Pericolul ce poate apărea din partea lor constă în aceea, că la un moment dat, ele pot să iasă din cadrul funcţiilor de grup de presiune, trecând la înfăptuirea "autodreptăţii" sub acoperirea oficialilor din instituţiile statale. Din grupurile latente de activitate fac parte lobbismul, mafia, masonii.

Lobbismul este o formă latentă de influenţă asupra sistemului politic (guvernului, parlamentului, altor instituţii statale). Lobbismul a luat naştere în SUA la sfârşitul sec XIX şi provine de la termenul lobby - antreu în Capitoliu, incinta congresului SUA.

Scopul lobbismului este de a obţine de la Parlament, Guvern, legile sau actele normative, administrative care le convin.

În atingerea scopurilor, lobbiştii folosesc toate formele şi mijloacele posibile. Ei iau cuvântul în comisiile parlamentare şi expunând poziţiile părţilor interesate; prezintă probe şi informaţii asupra problemei în discuţie; elaborează şi înaintează proiecte de legi; organizează companii de propagandă în folosul celor care plătesc; în caz că nu le convine; se exprimă împotriva hotărârilor ce trebuie adoptate; finanţează campaniile electorale ale candidaţilor în instituţiile respective; prezintă ocazii pentru unii parlamentari şi demnitari de a citi lecţii pentru un onorariu enorm; organizează pentru factorii de decizie din fondul organizaţiei interesate recepţii şi, în sfârşit, recurg la atacul direct, la mituirea şi coruperea reprezentanţilor puterii de stat.

Conştientizând faptul că lupta împotriva lobbismului este egală cu o luptă împotriva unei puteri invizibile, adică zadarnică, SUA a găsit de cuviinţă ca rezolvarea acestei probleme s-o facă prin publicitate. Mentalitatea americană este de aşa natură că dacă problema este dată publicităţii, apoi ea nu prezintă un pericol mare pentru societate. În 1946 congresul SUA a adoptat "Lobbying act" (Legea cu privire la lobbysm) în care se consfinţea statutul lui oficial. Conform legii date, reprezentanţii lobbismului trebuiau să se înregistreze la palata reprezentanţilor şi să informeze despre lucrul practicat, în folosul cui, scopurile şi cheltuielile pentru activitate lobbistă. Încercări de a stopa lobbismul, (care e apreciat în unele cazuri ca "guvern invizibil") sau de a-l pune în cadrul legii au fost făcute şi mai târziu. În prezent lobbismul a devenit un fenomen internaţional.

Mafia la fel este o formă de manifestare a grupurilor de presiune latentă. Termenul "mafia" are o răspândire internaţională şi întruchipează structuri ale criminalităţii organizate. Mafia e termen italian - înseamnă mizerie, sărăcie sau, e posibil că provine de la smaferi - asasini plătiţi. Ca organizaţie s-a constituit iniţial în Sicilia (Italia), de către latifundiari, în vederea apărării intereselor proprii prin exercitarea de presiuni sau teroare asupra localnicilor. Ulterior, activitatea mafiei s-a extins incluzând activităţi de contrabandă cu stupefiante şi alte produse, precum şi prin implicarea în diferite afaceri ilicite în diferite ţări şi continente.

Scopul activităţii crimi­nale este de a pune sub control o anumită ramură, domeniu (economic, politic) sau un anumit teritoriu. În ţările occidentale (SUA, Canada, Franţa, Germania etc.) mafia, "îndeplinindu-şi misiunea", îşi spală banii acumulaţi nele­gitim, infiltrându-se în businessul legal, în politica legală, pe cînd în America Latină, Sicilia şi-n alte ţări ea preferă teroarea politică, ameninţarea cu răsturnări de guvern etc.

Influenţa mafiei asupra puterii se manifestă prin coruperea personalului de rang înalt, prin înaintarea în post a persoanelor necesare, iresponsabilitatea şi lipsa de disciplină etc. În unele ţări, mafia şi-a întărit poziţiile într-atât că nu mai are nevoie de acoperire.

Pătrunderea mafiei în politică, înaintarea oamenilor săi în organele puterii de stat, în conducerea partidelor politice, coruperea funcţionarilor pe toată scara ierarhică, presiunea asupra deciziilor politice şi de stat duce la devalorificarea formelor constituţionale de organizare şi conducere a societăţii, la scăderea devotamentului cetăţeanului faţă de politica statului.

Masonii. Termenul de „masoni” provine de la francezul "Franc-macon" sau francomasonerie, ceea ce înseamnă zidari liberi.

Spre deosebire de meseria de zidar liber, la începutul sec. XVIII în Anglia au apărut masonii intelectuali sau liberii cugetători. Mai mult de două secole ideea dominantă a masonilor a fost lupta împotriva privilegiilor clerului catolic şi a reacţiei feudale.

Fiind angajată în subminarea privilegiilor bisericii şi a feudalilor în interesul consolidării burgheziei, mişcarea masonică avea o susţinere sigură din partea marilor monarhii europene (engleze, prusacă, suedeză).

Masoneria ca formă de activitate a fost folosită mai târziu şi de revoluţionari, de diverse opoziţii, partide cît şi de unele regimuri dictatoriale. În anii 20 ai sec. al XX-lea Internaţionala Comunistă s-a pronunţat categoric împotriva participării comuniştilor în organizaţiile masonice. Pe când fasciştii având sprijinul celora de dreapta şi susţinerea organizaţiilor masonice ("Tule" în Germania, "aria lui lesus" în Italia) au elaborat şi implementat în societate conceptele cu privire la "rasa dominantă" şi la "spaţiul vital".

După distrugerea fascismului mişcarea masonică din Occi­dent s-a reformat, menţinându-şi postulatele conservatoare şi după părerea unor analişti, a fost direcţionată împotriva comu­nismului, având susţinerea directă a monopolurilor internaţionale, complexului militaro-industrial şi a altor forţe.

Masoneria de azi se prezintă ca o supraorganizaţie strictă, secretă, cu o structură rigidă, ierarhică. Referitor la structura organizatorică se menţionează că loja este conducerea, fruntea, căpetenia frăţiei (organizaţiei). Ea poate fi de două feluri, deschisă şi închisă. Societăţii îi sînt cunoscute activităţile lojelor deschise şi pe baza lor îşi formează opinia, pe când activitatea şi structura lojelor închise este în fond necunoscută.

Regulamentul lojei masonice admite în rândurile sale persoane de orice rasă, credinţă şi naţionalitate, dacă acestea respectă principiile fraternităţii şi iubirii de aproapele. Regulamentul nu prevede ca în loje să fie admise femei.

Membrii fiecărei trepte ierarhice sînt pregătiţi aparte pentru participarea la ritualul de pătrundere în taină. Pentru a ajunge la conducerea lojei masonice candidaţii trebuie să treacă trei trepte rituale - grade de ucenic, amic şi magistru, după care un mason poate deveni conducător de lojă.

Analizând în linii generale activitatea masonilor ca grup de presiune, ajungem la concluzia presupusă că ei au intenţia de a uni invizibil în organizaţii tainice, personalităţi ale vieţii publice, reprezentanţi ai partidelor politice, alţi factori de decizie în scopul păstrării (schimbării) puterii existente.