Tipărire
Categorie: Drept
Accesări: 42
  1. Efectele generale

        Predarea gajului în posesia creditorului conferă acestuia un  drept real asupra lucrului amanetat.

        Acest drept are o natură specială. Întinderea dreptului este determinată de scopul operaţiunii, care este de a garanta pe creditor şi de a-i da mijlocul practic de a se despăgubi din preţul obiectului amanetat.

        Prin urmare, dreptul real de gaj nu trebuie confundat cu alte drepturi reale, cum ar fi uzufructul sau servitutea, acestea fiind dezmembrăminte ale dreptului de proprietate.

        Dreptul real de gaj nu este conferit creditorului pentru ca el să se poată folosi de lucru. Acest drept este consecinţa necesară a constituirii de gaj şi se materializează prin puterea dată creditorului de a stăpâni obiectul şi de a-l putea vinde la scadenţa datoriei, pentru a se despăgubi cu preferinţă.

        Dreptul real conferă creditorului un drept de preferinţă, precum şi un drept de a reclama gajul de la terţ.

        Conform art.1686 C.civ. gajul oferă credoitorului dreptul de a fi plătit din valoarea lucrului amanetat, cu preferinţă înaintea altor creditori. Bineînţeles, acest drept, ca şi toate cele ce decurg din constituirea gajului, poate lua fiinţă doar cu condiţia ca, constituirea de gaj să  se facă cu respectarea dispoziţiilor legale.

        Dreptul de preferinţă este efectul necesar şi direct al dreptului real de gaj, el conferind creditorului gajist avantajul de a-şi primi plata creanţei înaintea celorlalţi creditori şi echivalează deci, cu un privilegiu.

        În cazul existenţei mai multor creditori gajişti (care presupune că obiectul amanetat a fost încredinţat spre păstrare unui terţ, conform art.1688 C.civ.) , creditorii nu vin în concurs, ci sunt plătiţi în ordinea datei creanţelor respective.

        Deoarece creditorii sunt terţi în raporturile dintre ei, prioritatea unuia faţă de ceilalţi trebuie determinată după data transcrierii actului, ce constituie modul de publicitate care face ca constituirea de gaj să fie opozabilă terţilor.

        În principiu, titularul unei garanţii reale are dreptul de urmărire. Creditorul gajist are şi el acest drept, care se manifestă prin putinţa de valorificare a garanţiei sale, chiar dacă obiectul dat în garanţie a trecut în mâinile unui terţ.

        Prin urmare, creditorul gajist poate, în principiu, să revendice lucrul amanetat, cu scopul de a-i redobîndi posesia.

        Însă, cum gajul nu poate avea, prin definiţie, alt obiect decât lucruri mobile, revendicarea creditorului va fi, de cele mai multe ori, oprită prin efectul excepţiei art.1909 C.civ. privitor la posesiunea mobilelor, excepţie ce va fi opusă de terţul posesor al lucrului revendicat.

        În practică, dreptul de urmărire al creditorului gajist este iluzoriu, afară de ipoteza în care lucrul ar fi ieşit din posesia sa prin pierdere sau furt.

        Dacă creditorul primeşte cu rea credinţă în gaj un lucru pierdut sau furat, el va fi deposedat, prin revendicarea adevăratului proprietar.

        Dacă dobânditorul de bună credinţă a cumpărat lucrul de la un târg, de la o vânzare publică sau de la un negustor care vinde obiecte de acelaşi fel, poate cere revendicantului echivalentul în bani al lucrului, conform art. 1910 C.civ. Spre deosebire de soluţia aplicată dobânditorului de bună credinţă, creditorul gajist de bună credinţă, evins prin acţiunea în revendicare, nu poate susţine că l-a cumpărat (căci titlul său exclude noţiunea de proprietate) şi pierde gajul, fără a primi vreo contravaloare.

        Contractul de gaj are un caracter unilateral şi nu dă naştere la obligaţii decât în sarcina creditorului. Constituitorul gajului are şi el unele obligaţii.

        Cea mai importantă obligaţie a creditorului este să restituie gajul (art.1694 C.civ.). El este detentor precar şi deţine gajul “animo pignoris”, nicidecum “animo domini”.

        Dacă debitorul îi plăteşte datoria ce îi este garantată prin gaj, creditorul trebuie să restituie obiectul gajat. Posesia sa este legitimă doar atât timp cât nu este plătit, el având dreptul să păstreze lucrul. Acest drept al creditorului se numeşte drept de retenţie, care se întemeiază şi pe caracterul de indivizibilitate a gajului (art.1695 C.civ.).

        Gajul întreg răspunde de fiecare fracţiune a datoriei, ceea ce înseamnă că dreptul de retenţie se exercită asupra lucrului gajat, indiferent dacă debitorul a plătit numai o parte a datoriei sau nimic. Atâta timp cât datoria nu este integral achitată, creditorul poate reţine lucrul.

        Gajul este indivizibil, deşi datoria este divizibilă între moştenitorii debitorului (art.1695 C.civ.) divizibilitatea fiind regula de drept comun.

        În alineatele 2 şi 3 ale art.1695 C.civ. se arată că dacă gajul se compune din bunuri divizibile, acela dintre comoştenitorii debitorului care nu şi-a achitat partea contributivă din datorie nu poate cere restituirea părţii sale din bunurile gajate, până ce întreaga datorie nu va fi plătită de toţi comoştenitorii.

        Dacă comoştenitorii creditorului care au primit părţile lor din datorie nu pot restitui gajul înainte ca ceilalţi comoştenitori să fi fost şi ei plătiţi, gajul garantează toată datoria în bloc.

        O aplicare specială a principiului indivizibilităţii gajului este făcută de art.1694 alin.2 C.civ., care dispune că, în cazul în care după predarea gajului în primirea creditorului, debitorul contractează o nouă datorie faţă de acelaşi creditor (datorie ce are o scadenţă mai puţin întârziată decât cea dintâi), creditorul nu poate fi obligat să restituie gajul înainte de a primi plata ambelor creanţe, chiar dacă i s-ar fi achitat cea dintâi, pentru garantarea căreia fusese constituit gajul.

        Legea consacră această soluţie chiar în cazul când nu s-ar fi stipulat retenţia gajului pentru garantarea creanţei din urmă.

        Această dispoziţie se întemeiază pe intenţia presupusă a părţilor, conform căreia creditorul a consimţit la noul angajament pentru că era în posesia unei garanţii din a cărei valoare se poate despăgubi de ambele creanţe.

        Altă obligaţie a creditorului gajist este de a se îngriji de conservarea lucrului în bune condiţiuni, ca un bun proprietar. Dacă lucrul piere sau se strică din culpa sau din neglijenţa sa, el trebuie să-l despăgubească pe debitor (art.1691 alin.1 C.civ.).

        Creditorul nu poate să se folosească de lucru pentru nevoile sale personale, el neavând dreptul la fructele sau la veniturile produse de acel bun. Acestea urmează a fi imputate asupra dobânzilor pe care debitorul trebuie să le plătească (art.1691 alin.1 C.civ.).

        Dacă obligaţia garantată nu este producătoare de dobânzi, atunci dobânzile produse de creanţa gajată se impută asupra capitalului (art.1691 alin.2 C.civ.).

        Abuzurile de folosinţă săvârşite de creditor asupra bunului gajat sunt sancţionate de lege.

        Art.1693 C.civ. dispune că debitorul poate obţine prin justiţie ca posesia gajului să fie restrânsă creditorului, iar gajul să fie pus sub sechestru.

        Contractul de gaj fiind unilateral, rezultă că constituitorul gajului nu are în sarcina sa nici o obligaţie. Totuşi, el este debitorul obligaţiei principale, născută dintr-un alt contract care este garantată prin contractul accesoriu de gaj.

  1. Efectele specifice raporturilor dintre debitor şi cel ce a constituit gajul

        În cazul în care obiectul gajat nu este proprietatea debitorului, ci a altei persoane se produc anumite efecte specifice între debitor şi proprietarul bunului gajat. Aceste raporturi vor varia, în funcţie de titlul cu care s-a constituit garanţia.

Indiferent de titlu, garantul va avea, în cazul în care obiectul a fost vândut sau atribuit creditorului, o acţiune împotriva debitorului garantat.

Regresul poartă atât asupra preţului obiectului, cât şi asupra dobânzilor sau pentru daune efective suferite de constituent.

Această acţiune de regres se întemeiază pe îmbogăţirea fără just temei.

Garantul nu se va subroga în toate drepturile pe care le avea creditorul contra datornicului; astfel, garantul nu-l va putea acţiona pe debitor în ipotezele prevăzute de art.1673 C.civ.

Stingerea gajului

Prin natura sa gajul reprezintă un drept accesoriu, el fiind legat de soarta obligaţiei principale pe care o garantează. Dacă obligaţia principală   s-a stins prin plată, compensaţie, remitere de datorie etc. se stinge şi gajul.

         Dacă se declară nulitatea obligaţiei principale ori aceasta este anulată, gajul va fi desfiinţat. Cum gajul garantează întreaga creanţă şi fiecare fracţiune în parte, plata unei părţi din creanţă nu duce la desfiinţarea gajului ci el subzistă până la stingerea integrală a datoriei inclusiv a dobânzilor şi cheltuielilor ce le datorează debitorul. Deci stingerea datoriei efective garantate nu duce în mod automat la restituirea bunului de către creditor, dacă acesta pretinde şi dovedeşte efectuarea unor cheltuieli legate de conservarea bunului.

         Gajul se poate stinge independent de obligaţia principală prin renunţarea creditorului la garanţie, pieirea fortuită a lucrului etc. Când bunul dat în gaj a pierit şi era asigurat, dreptul de gaj se transferă asupra îndemnizaţiei de asigurare.

         Şi remiterea voluntară a lucrului gajat de către creditor duce la stingerea obligaţiei.

Dacă creditorul gajist este deposedat forţat de lucru, fie de către debitorul obligaţiei, fie de o terţă persoană, creditorul are calea unei acţiuni în justiţie pentru redobândirea lucrului (gajului) numită revendicatio pignoris (revendicarea gajului). Aceasta acţiune poate fi paralizată de pârât prin invocarea excepţiei dobândirii dreptului de proprietate asupra bunului mobil urmărit prin posesie de bună-credinţă.

Publicitatea şi ordinea de preferinţă a garanţiilor reale mobiliare

Prin Legea nr.99/1999 privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, cu modificările ulterioare, s-au adoptat o serie de noi reglementări privind regimul juridic al garanţiilor reale mobiliare. Conform acestui act normativ, dispoziţiile referitoare la ordinea de prioritate şi la publicitatea garanţiilor reale mobiliare sunt aplicabile şi amanetului, astfel cum este reglementat în art.1685-1696 C.civil.

Astfel, faţă de terţi, inclusiv faţă de stat, o garanţie reală şi celelalte sarcini reale asupra bunurilor, au un grad de prioritate care se stabileşte de la momentul în care garanţia reală sau sarcinile reale au fost făcute publice.

Garanţiile reale şi sarcinile constituite pe bunuri mobile îndeplinesc condiţii de publicitate din momentul înscrierii avizului de garanţie reală la Arhiva Electronica de Garanţii Mobiliare.

Arhiva este un sistem de evidenţă a priorităţii garanţiilor reale mobiliare, structurată pe persoane şi bunuri. Ea este organizată într-o bază de date unică, uşor accesibilă.

Arhiva înscrie avizele de garanţii reale şi alte menţiuni, fără a exercita controlul de legalitate sau de altă natură asupra acestora.

Legea nr.99/1999 prevede însă şi o serie de excepţii de la obligativitatea publicităţii prin înscrierea avizului de garanţie reală la Arhiva Electronică de Garanţii Reale Mobiliare. Intre acestea se numără şi ipoteza în care obligaţia garantată nu depăşeşte echivalentul în lei al sumei de 300 euro.