Tipărire
Categorie: Drept
Accesări: 71
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În termenii Codului Muncii, raportul juridic de muncă, adică raportul care se fundamentează pe contractul individual de muncă, este, în esenţă, o convenţie care poate fi, în principiu, modificată prin acordul părţilor, iar modificarea unilaterală nu poate interveni decât în situaţiile şi condiţiile precis stipulate prin lege.

În situaţia funcţionarilor publici, în baza actului de numire în funcţie, între aceştia şi autorităţile sau instituţiile din care fac parte ia naştere un raport juridic de serviciu. Acest raport de serviciu se întemeiază pe un act de putere publică, deci de autoritate publică.

Revenind la raportul juridic de muncă, considerăm că acesta se poate referi la oricare dintre următoarele elemente:

Sediul materiei pentru modificarea şi  suspendarea contractului individual de muncă este reprezentat de Capitolul III din Legea nr.53/2003, care detaliază condiţiile şi trăsăturile caracteristice ale delegării şi detaşării, ce modalităţi de modificare prin schimbarea locului de muncă, în principiu celelalte elemente din conţinutul contractului rămânând nemodificate. Doar în situaţii excepţionale, prin detaşare se poate modifica şi felul muncii, însă, numai cu consimţământul scris al salariatului. Ambele instituţii – delegarea şi detaşarea – rămân măsuri temporare, cu caracter obligatoriu pentru salariat care pot fi refuzate numai în situaţii excepţionale şi pentru motive personale familiale temeinice.

Cu privire la instituţia transferului, prin dispariţia noţiunii de vechime neîntreruptă în aceeaşi unitate şi eliminarea particularităţilor fiecărui contract individual de muncă, s-a ajuns la eliminarea din Codul muncii a acesteia, ca modalitate de modificare definitivă a contractului individual de muncă, prin care un angajator era înlocuit cu altul iar contractul individual de muncă era cesionat noului angajator.

Spre deosebire de legislaţia muncii, Statutul funcţionarilor publici, cu modificările şi completările ulterioare, prevede instituţii juridice noi prin intermediul cărora se realizează mobilitatea în interiorul Corpului funcţionarilor publici. Astfel, în afara delegării şi detaşării, au fost consacrate două noi forme de modificare a raportului de serviciu, respectiv: a) mutarea definitivă sau temporară, în cadrul altui compartiment al autorităţii sau instituţiei publice  şi  b) exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere vacante, respectiv exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere al cărei titular este suspendat în condiţiile legii, pe perioada suspendării.

Nu în ultimul rând, este de observat transformarea naturii juridice a transferului, reglementată de vechea lege ca modalitate de încetare a raporturilor de serviciu, şi considerat modalitate de modificare a raporturilor de serviciu, cu scopul de a realiza şi principiul stabilităţii funcţionarilor publici dar şi pentru a încuraja mobilitatea în funcţiile publice.           Apreciem soluţia legiuitorului şi suntem de acord că acesta este locul instituţiei transferului într-un sistem al funcţiei publice bazat pe carieră, în care majoritatea funcţiilor publice sunt funcţii publice generale.

Raportul de serviciu al funcţionarului public cu autoritatea din care acesta face parte este un raport de drept public (administrativ), întrucât, deşi se încheie tot prin acordul părţilor ca şi raportul juridic de muncă, părţile nu pot negocia conţinutul raportului de serviciu, întrucât obiectul acestui raport constă în realizarea atribuţiilor de putere publică. În pofida unor opinii contrare, exprimate chiar de unii autori consacraţi, legiuitorul a ţinut să facă precizări, definind funcţia publică, cu care este înzestrat un funcţionar public, ca fiind „ansamblul atribuţiilor şi responsabilităţilor stabilite de autoritatea sau instituţia publică, în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor de putere publică” ale acesteia.

Conţinutul acestui raport de serviciu este reprezentat de totalitatea drepturilor şi obligaţiilor corelative ale părţilor angajate în acest raport, drepturile uneia având corespondent în obligaţiile celeilalte, şi invers.

În virtutea caracterului de act de putere publică al raportului de serviciu, fundamentat pe un act de autoritate cu caracter unilateral, modificarea lui se face tot printr-un act unilateral emis de aceeaşi autoritate sau instituţie publică. Rezultă că acest tip de raport juridic se poate modifica prin delegarea sau detaşarea funcţionarului public, prin transferarea temporară, prin mutarea într-un alt compartiment al autorităţii sau instituţiei publice sau prin exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice.

Aşa cum am precizat mai sus, în cazul raportului de serviciu al funcţionarului public, drepturile şi obligaţiile acestuia nu pot fi negociate, ele fiind prestabilite prin lege. De aceea, drepturile şi obligaţiile funcţionarului public se realizează prin fixarea lor, de către autoritatea sau instituţia publică, în fişa postului corespunzător funcţiei publice îndeplinite.

Atribuţiile din fişa postului reprezintă atât obligaţii cât şi drepturi pentru funcţionarul public, stabilite în temeiul legii.

Întrucât competenţa autorităţilor publice şi instituţiilor publice are un caracter şi un temei exclusiv legal, în principiu, funcţionarii publici sunt obligaţi să o exercite, fiind obligatorie pentru aceştia. În fapt, acest comandament decurge din obligativitatea impusă autorităţii sau instituţiei publice de a-şi exercita competenţele în vederea realizării puterii publice. Rezultă, deci, că, în situaţia în care funcţionarii publici ar avea latitudinea de a îndeplini sau a nu îndeplini propriile atribuţii, misiunea primară şi esenţială a autorităţilor sau instituţiilor publice ar fi de neconceput şi de nerealizat.

În fapt, neacceptarea ab iniţio, de către funcţionarul public, a uneia sau mai multora dintre atribuţiile fixate prin fişa postului echivalează cu desfiinţarea retroactivă a actului de numire în funcţie şi cu încetarea raportului de serviciu.

Conchidem cu privire la noţiunea, natura şi conţinutul raportului de serviciu al funcţionarului public afirmând că atribuţiile prevăzute în fişa postului, alături de celelalte eventuale drepturi şi obligaţii prevăzute de lege, constituie conţinutul obligatoriu al raportului juridic de serviciu.

În altă ordine de idei, trebuie să reţinem şi aspectul că raportul de serviciu care ia naştere între autorităţile sau instituţiile publice şi funcţionarii publici, în baza actului de numire în funcţie are câteva elemente esenţiale: funcţia, salariul şi locul de muncă. Locul de muncă al funcţionarului public, deci implicit şi postul, respectiv funcţia publică îndeplinită pot fi modificate, în mod temporar, prin actul de voinţă al autorităţii sau instituţiei publice, prin: delegare, detaşare, transfer, mutare în cadrul altui compartiment al autorităţii sau instituţiei  publice  şi  prin exercitarea cu caracter temporar a unei funcţii publice de conducere.

Nu în ultimul rând, menţionăm şi faptul că dreptul comun în materia acestor instituţii ale dreptului rămâne Codul Muncii, astfel încât, şi în măsura în care Statutul funcţionarilor publici nu conţine suficiente precizări ori nu discerne prin reglementări speciale se vor aplica prevederile Codului Muncii.

De altfel, în articolul 93, Statutul funcţionarilor publici stipulează că dispoziţiile sale „se completează cu prevederile legislaţiei muncii, precum şi cu reglementările de drept comun civile, administrative sau juridice, după caz”, în măsura în care acestea nu contravin legislaţiei specifice funcţiei publice.