Sidebar Menu

loading...
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

În prima jumătate a secolului XIX (odată cu Revoluţia franceză)începe secularizarea societăţilor moderne în Occident.Cultura europeană, în special, a devenit o cultură secularizată, adică o cultură ce tinde să-l elimine pe Dumnezeu din realitatea obiectivă pentru a pune în locul său omul. Dacă până la momentul Revoluţiei franceze (1789), biserica deţinea una din cele mai importante poziţii în viaţa publică, după acest eveniment cu largi implicaţii internaţionale, ea a fost obligată să rămână în spaţiul privat. Astfel, religia se vede exclusă din viaţa publică, devenind o chestiune de opinie personală. Ca urmare, religia creştină nu mai poate avea un „rol obiectiv" în societatea europeană, ci, eventual, unul în spaţiul subiectivismului personal;este o premisă pentru „împrăştierea" creştinismului în numeroase secte. „Odată ce religia este definită ca o afacere de ordin privat, atunci fiecare individ poate alege din evantaiul mesajelor religioase pe acela care îi place lui" spune Thomas Luckmann.

Dar ce se înţelege prin secularizare? Fr. Gogarten spunea despre originile procesului de secularizare: „Secularizarea este consecinţa libertăţii din partea fiinţei umane faţă de lume şi faţă de dominaţia acesteia asupra ei. Această exigenţă a libertăţii duce la secularizarea lumii, în sensul că această lume nu mai este o lume dominată şi condusă de zei şi de stăpâni. Lumea şi tot ce conţinea ea devine acum un lucru disponibil. Ea este lume, lume seculară"7.

7 KEK, La mission des Eglises dans une Europe secularisee, aspects pratique de la mission des Eglises dans une Europe en mutation, Cahier No22, 1993

 

Altfel spus, s-a trecut de la o viziune panteistă despre lume, în care se confunda Divinitatea cu lumea - apăsând omul prin sacralitatea ei - la o concepţie teistă care desacralizează lumea şi redă omului libertatea faţă de ea. La baza procesului de secularizare stă tocmai această idee de autonomie a lumii (lumea se desparte de Dumnezeu pentru că este creată, devenind o realitate autonomă faţă de Dumnezeu). Consecinţele sunt copleşitoare pentru viaţa şi misiunea creştină.

Cuvântul secularizare face referire la secol. Mirenii sunt cei care trăiesc „în veac" printre ceilalţi oameni, în oraşe şi sate, spre deosebire de cler, călugări, preoţi şi credincioşi care trăiesc după norme monahale şi ale unor comunităţi mai mult sau mai puţin izolate, mai mult sau mai puţin închise.

Secularizarea înseamnă o intrare în secol, o trăire în timp, în istorie. Aici puterea politică, economia, socialul, educaţia, justiţia, chiar şi cultura sunt autonome faţă de religie. Această autonomie înseamnă legi proprii, înseamnă trăire prin sine, dar nu echivalează cu abandonarea religiei de către indivizi. Faptul că practica religioasă se diminuează, că sporesc gradul de indiferenţă, atitudinea agnostică şi ateismul nu sunt neapărat semne ale „lepădării" religiei ci ale libertăţii de conştiinţă. Secularizarea devine mediu de viaţă şi gândire, ce face abstracţie de principii religioase în acţiunile întreprinse.

Nu înseamnă însă că religiile nu mai au prestanţă publică, pentru că şi-o păstrează şi pot juca un important rol social. Dar cuvântul lor nu mai atârnă atât de greu în treburile publice, rezumându-se la rolul de lobby pentru a influenţa politica sau guvernele. Există şi cazuri în care se intenţionează chiar dirijarea politicii şi a moralei pentru a impune norme la nivelul întregii societăţi, ceea ce duce la conflicte şi crize. Sunt binecunoscute contestările ce se aduc legilor ce permit întreruperea voită de sarcină şi euthanasia, fiind considerate barbarii morale. Secularismul s-a produs în Occident, în aria de răspândire a creştinismului.

Dorinţa de identitate care străbate marile religii nu face ca acestea să fie ocolite de atitudini sectare şi exclusive, îndreptate, în special, împotriva lumii moderne, condamnată în parte sau în întregime.

Загрузка...