Tipărire
Categorie: Drept
Accesări: 122
1 1 1 1 1 1 1 1 1 1 Rating 0.00 (0 Votes)

Legea îngă­duie şi reglementează posibilitatea schimbării numelui unei persoa­ne chiar şi fără vreo legătură cu schimbarea stării civile a acesteia, la cererea sa (ori a ocrotitorului legal, în cazul persoanelor lipsite de capacitatea de exerciţiu).

Sediul reglementării materiei este Ordonanţa Guvernului nr. 41/2003 cu privire la dobândirea pe cale administrativa a numelui (aprobată, cu modificări, prin Legea nr. 323 din 8 iulie 2003) care prevede, în art. 4 şi 5 următoarele:

Art. 4 - (1) Cetăţenii români pot obţine, pentru motive temeinice, schimbarea pe cale administrativa a numelui de familie şi a prenumelui sau numai a unuia dintre acestea, în condiţiile prezentei ordonanţe;

(2) Sunt considerate ca întemeiate cererile de schimbare a numelui în următoarele cazuri:

  1. a) când numele este format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod;
  2. b) când persoana în cauză a folosit în mod permanent, în exercitarea profesiei, numele pe care doreşte să îl obţină, făcând dovada cu privire la aceasta, precum şi asupra faptului că este cunoscută în societate sub acest nume;
  3. c) când, din neatenţia ofiţerilor de stare civilă ori ca urmare a necunoaşterii reglementărilor legale în materie, au fost efectuate menţiuni greşite in registrele de stare civilă ori au fost eliberate certificate de stare civilă cu nume eronate, în baza cărora au fost eliberate alte acte;
  4. d) când persoana în cauză are nume de familie sau prenume format din mai multe cuvinte, de regulă reunite, şi doreşte schimbarea acestuia;
  5. e) când persoana în cauză poartă un nume de familie de provenienţa străină şi solicită să poarte un nume românesc;
  6. f) când persoana şi-a schimbat numele de origine străină într-un nume românesc, pe cale administrativă, şi doreşte să revină la numele dobândit la naştere;
  7. g) când părinţii şi-au schimbat numele pe cale administrativa, iar copiii solicită să poarte un nume de familie comun cu al părinţilor lor;
  8. h) când persoana în cauză solicită să poarte un nume de familie comun cu al celorlalţi membri ai familiei, nume care a fost dobândit ca urmare a adopţiei, a menţinerii numelui la căsătorie, a stabilirii filiaţiei ori a unor schimbări de nume aprobate anterior pe cale administrativa;
  9. i) când soţii au convenit cu ocazia încheierii căsătoriei să poarte numele de familie reunite şi ambii solicită schimbarea acestuia pe cale administrativa, optând pentru numele de familie dobândit la naştere de către unul dintre ei ori să revină fiecare la numele avut anterior căsătoriei;
  10. j) când persoana în cauza face dovada că a fost recunoscută de către părinte ulterior înregistrării naşterii, însă, întrucât nu a sesizat instanţa pentru încuviinţarea purtării numelui de familie al acestuia în timpul vieţii, nu exista altă posibilitate de dobândire a numelui părintelui decât pe cale administrativa;
  11. k) când prenumele purtat este specific sexului opus;
  12. l) când persoanei i s-a încuviinţat schimbarea sexului prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă şi irevocabilă şi solicită să poarte un prenume corespunzător, prezentând un act medico-legal din care să rezulte sexul acesteia;
  13. m) alte asemenea cazuri temeinic justificate.

(3) Sunt de asemenea considerate justificate şi cererile de schimbare a numelui în următoarele cazuri:

  1. a) când persoana în cauză a adoptat minori şi doreşte ca aceştia să poarte un alt prenume;
  2. b) când căsătoria a încetat prin moartea sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi, iar soţul supravieţuitor solicită să revină la numele de familie purtat anterior căsătoriei ori la numele de familie dobândit la naştere;
  3. c) când în urma divorţului un fost soţ revine la numele de familie purtat anterior şi care provine dintr-o altă căsătorie, de asemenea desfăcută prin divorţ, şi doreşte sa poarte numele dobândit la naştere;
  4. d) când în urma încetării căsătoriei prin moartea sau prin declararea judecătorească a morţii unuia dintre soţi celalalt soţ se recăsătoreşte şi, ca urmare a desfacerii acestei căsătorii, acesta doreşte să poarte numele de familie dobândit la naştere;
  5. e) când fostul soţ doreşte să poarte numele de familie pe care l-a avut în căsătorie, pentru a avea un nume comun cu copiii încredinţaţi spre creştere şi educare, cu consimţământul fostului soţ, dat în formă autentică;
  6. f) când părinţii au divorţat, iar copiii încredinţaţi spre creştere şi educare unuia dintre părinţi, care a revenit la numele de familie avut anterior căsătoriei, solicită să poarte numele de familie al acestuia;
  7. g) când s-a desfăcut adopţia unei persoane căsătorite care are copii minori şi în urma desfacerii adopţiei persoana în cauză revine la numele de familie avut înainte de adopţie;
  8. h) când unul dintre soţi, la încheierea căsătoriei, a luat numele de familie al celuilalt soţ, nume pe care acesta l-a dobândit prin adopţie, iar ulterior încheierii căsătoriei are loc desfacerea adopţiei.

Art. 5. - Cererile de schimbare a numelui pe cale administrativă privind persoanele fără cetăţenie domiciliate în România se soluţionează în aceleaşi condiţii ca şi cele ale cetăţenilor români

Competenţa de a decide, printr-o decizie administrativă motivată, asupra cererii de schimbare a numelui revine serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor aflat in subordinea consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul.

Art. 6. - (1) Persoana care solicită schimbarea numelui pe cale administrativă va depune o cerere la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, denumit in continuare serviciu public, aflat in subordinea consiliului local al comunei, oraşului, municipiului sau al sectorului municipiului Bucureşti, în a cărui rază teritorială îşi are domiciliul.

(2) Cererea de schimbare a numelui trebuie să fie motivată prin unul dintre cazurile prevăzute la art. 4 alin. (2) si (3) şi să fie însoţită de următoarele acte:

  1. a) copii legalizate de pe certificatele de stare civilă ale persoanei care solicita schimbarea numelui;
  2. b) un exemplar al Monitorului Oficial al României, Partea a III-a, în care a fost publicat, potrivit art. 10, extrasul din cererea de schimbare a numelui, exemplar de la publicarea căruia să nu fi trecut mai mult de un an;
  3. c) consimţământul, dat in formă autentică, al celuilalt soţ, în cazul schimbării numelui de familie comun purtat în timpul căsătoriei;
  4. d) copie de pe decizia de aprobare a autorităţii tutelare, în cazurile prevăzute de art. 7;
  5. e) orice alte acte pe care solicitantul le consideră necesare pentru motivarea cererii sale.

Art. 7. - (1) Pentru minor, cererea de schimbare a numelui se face, după caz, de părinţi sau, cu încuviinţarea autorităţii tutelare, de tutore. Dacă părinţii nu se înţeleg cu privire la schimbarea numelui copilului, va hotărî autoritatea tutelară.

(2) Când cererea de schimbare a numelui minorului este făcută de către unul dintre părinţi, este necesar acordul celuilalt părinte, dat în forma autentică. Acordul nu este necesar în cazul în care celalalt părinte este pus sub interdicţie ori este declarat judecătoreşte dispărut sau decăzut din drepturile părinteşti.

(3) In cazul în care minorul a împlinit vârsta de 14 ani, cererea va fi semnată şi de acesta.

(4) Pentru persoana pusă sub interdicţie, cererea de schimbare a numelui se face de către tutore, cu încuviinţarea autorităţii tutelare.

(5) In cazul în care părinţii copilului sunt decedaţi, necunoscuţi, puşi sub interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi ori dispăruţi sau decăzuţi din drepturile părinteşti şi nu a fost instituită tutela, în cazul în care copilul a fost declarat abandonat prin hotărâre judecătorească rămasă definitivă, precum şi în cazul în care instanţa judecătorească nu a hotărât încredinţarea copilului unei familii sau unei persoane, în condiţiile legii, cererea de schimbare a numelui minorului se face de către serviciul public specializat pentru protecţia copilului din subordinea consiliului judeţean ori, după caz, a consiliului local, al sectorului municipiului Bucureşti.

Art. 8. - (1) Schimbarea numelui de familie al minorului se poate cere o dată cu schimbarea numelui de familie al părinţilor sau separat, pentru motive temeinice.

(2) Schimbarea prenumelui minorului se poate cere oricând.

Art. 9. - (1) In cazul în care soţii s-au învoit să poarte în timpul căsătoriei un nume de familie comun, pentru schimbarea acestuia este necesar consimţământul celuilalt soţ.

(2) Schimbarea numelui de familie al unuia dintre soţi nu are efect asupra numelui de familie al celuilalt soţ.

Art. 10. - (1) Cererea de schimbare a numelui se publică, în extras, în Monitorul Oficial al României, Partea a III-a, prin grija şi pe cheltuiala solicitantului.

(2) Cu aprobarea conducătorilor serviciilor publice judeţene, respectiv a conducătorului serviciului public al municipiului Bucureşti, cererea de schimbare a numelui format din expresii indecente, ridicole ori transformat prin traducere sau în alt mod poate fi exceptată de la publicare.

Art. 11. - (1) Orice persoană interesată poate face opoziţie la cererea de schimbare a numelui, cu excepţia situaţiei prevăzute la art. 10 alin. (2), în termen de 30 de zile de la publicarea extrasului din cererea de schimbare a numelui in Monitorul Oficial al României, Partea a III-a.

(2) Opoziţia se face în scris, motivat şi se depune la serviciul public în a cărui rază de competentă teritorială îşi are domiciliul persoana care solicită schimbarea numelui pe cale administrativă.

Art. 12. - Cererea de schimbare a numelui, împreună cu toate actele prevăzute la art. 6, şi, dacă este cazul, cu opoziţiile, se trimite spre soluţionare de către serviciul public local către serviciul public judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti.

Art. 13. - Serviciul public judeţean, respectiv al municipiului Bucureşti, verifică dacă sunt îndeplinite toate condiţiile prevăzute de prezenta ordonanţa şi, după analizarea temeiniciei cererii, precum şi a opoziţiilor făcute, propune, motivat, preşedintelui consiliului judeţean, respectiv primarului general al municipiului Bucureşti, emiterea dispoziţiei de admitere sau de respingere a cererii de schimbare a numelui, în termen de 60 de zile de la primirea cererii, potrivit art. 12.

Art. 14. - (1) Dispoziţia prin care s-a admis schimbarea numelui se trimite, în copie, serviciului public la care a fost înregistrată cererea. Serviciul public va încunoştinţa de îndată solicitantul, iar după depunerea de către acesta a dovezii de plata a taxei extrajudiciare de timbru prevăzute de lege, îi va elibera o copie de pe dispoziţia de admitere a schimbării numelui. Dacă în termen de 90 de zile de la data luării la cunoştinţă cel în cauză nu a depus dovada de plata a taxei extrajudiciare de timbru, serviciul public va restitui organului emitent copia de pe dispoziţia de admitere a schimbării numelui.

(2) Este scutită de plata taxei extrajudiciare de timbru cererea prin care se solicită schimbarea numelui pentru motivele prevăzute la art. 10 alin. (2). Scutirea de plata taxei extrajudiciare de timbru se menţionează în dispoziţia de schimbare a numelui.

Art. 15. - (1) Schimbarea numelui se înscrie, prin menţiune, pe marginea actului de naştere, precum şi a celui de căsătorie, atunci când este cazul.

(2) In acest scop serviciul public la care s-a înregistrat cererea va trimite, din oficiu, serviciilor publice care au în evidenţă actele de stare civilă câte o copie de pe dispoziţia de schimbare a numelui.

Art. 16. - Dispoziţia de schimbare a numelui produce efecte juridice de la data înscrierii menţiunii corespunzătoare pe marginea actului de naştere. De la aceasta data solicitantul va purta numai numele dobândit prin dispoziţia de schimbare a numelui.

Art. 17. - Dovada schimbării numelui se face cu dispoziţia de admitere a schimbării numelui sau cu certificatul eliberat de serviciul public, pe baza dispoziţiei de admitere a schimbării numelui.

Art. 18. - (1) Dispoziţia de respingere a cererii de schimbare a numelui se comunică solicitantului de către serviciul public judeţean sau, după caz, al municipiului Bucureşti, în termen de 10 zile de la emitere.

(2) Dispoziţia de respingere a cererii de schimbare a numelui poate fi contestată în condiţiile Legii contenciosului administrativ nr. 29/1990, cu modificările ulterioare.[1]

(3) Reclamaţia prealabilă sesizării instanţei, prevăzută de Legea nr. 29/1990, cu modificările ulterioare, se adresează Inspectoratului Naţional pentru Evidenţa Persoanelor.

Art. 19. - Persoana căreia i s-a respins cererea de schimbare a numelui poate face o nouă cerere, dacă în susţinerea acesteia au intervenit motive noi. Dacă cererea de schimbare a numelui a fost respinsă ca urmare a admiterii unei opoziţii, se poate face o nouă cerere, în cazul în care se solicita acelaşi nume, numai după încetarea cauzelor care au determinat admiterea opoziţiei.

Art. 21. –  În cazul admiterii unei cereri de schimbare a numelui pe cale administrativă, persoana căreia i-a fost vătămat un drept sau un interes legitim recunoscut de lege poate solicita, pe cale judecătorească, în condiţiile Legii nr. 29/1990, cu modificările ulterioare, anularea dispoziţiei de schimbare a numelui. Acţiunea în justiţie poate fi introdusă în termen de 6 luni de la data la care a luat cunoştinţă de schimbarea numelui şi numai dacă persoana care o depune face dovada că, din motive obiective, neimputabile ei, nu a putut formula opoziţia prevăzută la art. 11.[2]

 

Retranscrierea numelui cu ortografia limbii materne

Art. 20 din O. G. nr. 41/2003 prevede că persoana al cărui nume de familie sau prenume a fost înregistrat în actele de stare civilă tradus în altă limbă decât în cea maternă, ori cu ortografia altei limbi, poate cere înscrierea, prin menţiune pe aceste acte, a numelui său de familie ori a prenumelui retradus sau retranscris cu ortografia limbii materne. Nu este vorba aici de vreo schimbare de nume, ci doar de o reînregistra­re a lui, în ortografia limbii materne.

Art. 20. - (1) Persoana al cărei nume sau prenume a fost înregistrat în actele de stare civilă tradus în altă limbă decât cea maternă ori cu ortografia altei limbi poate cere înscrierea, prin menţiune pe aceste acte, a numelui de familie ori a prenumelui, retradus sau cu ortografia limbii materne, atât la rubricile care îl privesc pe titular, cât şi la cele privind părinţii.

(2) Cererea se depune la serviciul public care are în păstrare registrul de stare civilă şi se aprobă de către primar.

(3) Pe baza acestei aprobări se înscriu menţiunile corespunzătoare pe marginea actelor de stare civilă respective.

(4) Cererea se poate depune de petiţionar şi la primăria din localitatea de domiciliu, care o va trimite spre soluţionare serviciului public competent şi va comunica petiţionarului modul de soluţionare.

(5) Efectele aprobării date în condiţiile prevăzute la alin. (1) si (2) se extind asupra copiilor minori ai persoanelor în cauză, iar când soţii au nume de familie comun, efectele se extind şi asupra celuilalt soţ, în ambele situaţii, dacă acesta din urmă îşi dă consimţământul. Când soţii nu se înţeleg în ceea ce priveşte extinderea efectelor aprobării asupra copiilor minori, decide autoritatea tutelară.

(6) Înscrierile făcute în temeiul acestui articol se comunică serviciilor publice locale în raza cărora domiciliază persoanele în cauză.

(7) Dispoziţiile art. 18 se aplică în mod corespunzător.

Cererea este, deci, de competenţa primăriei în păstrarea căreia se află registrele de stare civilă (de naştere sau de căsătorie - după caz). Cererea se poate depune şi la primăria de la domiciliul solicitantului, care o va trimite primăriei com­pe­ten­te şi va comunica apoi petiţionarului rezultatul primit. Dacă cererea s-a aprobat, ea produce efecte şi asupra copiilor minori ai solicitantului (când părinţii au nume comun, se cere consimţământul ambilor). Dacă cererea s-a respins, cel interesat poate face plângere, în termen de 30 de zile de la comunicarea deciziei de respingere, la Judecătoria de la domiciliul petiţionarului. Această competenţă excepţi­o­nală, instituită în favoarea petiţionarului, nu este însă imperativă, el putând introduce plângerea şi la judecătoria de la sediul pârâtului (primăriei care i-a respins cererea), potrivit principiului disponibilităţii care guvernează procesul civil[3].

În acest caz (al contestării deciziei de respingere a cererii de retranscriere a numelui), legea specială reglementând o procedură judiciară -  plângerea la judecătorie  - este evident că, potrivit Legii nr. 554/2 decembrie 2004 a contenciosului administrativ, procedura contenciosului administrativ (cerere de anulare, la Tribunalul judeţean) nu va mai fi aplicabilă.

 

[1] Abrogată de Legea nr. 554 din 2 decembrie 2004, publicată în M. Of. , Partea I, nr. 1154/7 decembrie 2004 care, cu privire la „corelarea terminologică”, prin prevederile art. 29, dispune: „Ori de câte ori într-o lege specială anterioară prezentei legi se face trimitere la Legea contenciosului administrativ nr. 29/1990 sau generic la instanţa de contencios administrativ, trimiterea se va socoti făcută la dispoziţiile corespunzătoare din prezenta lege”.

[2] Text modificat prin Legea nr. 323/8 iulie 2003 pentru aprobarea O. G. nr. 41/2003.

[3] A se vedea în acest sens Trib. Suprem, secţ. civ, dec. nr. 557 din 7 mart. 1989, în "Dreptul" nr. 1-2/1990, p. 133.