Tipărire
Categorie: Drept
Accesări: 38

Starea civilă (sau statutul civil) al persoanei constituie un alt element sau atribut important de identificare a persoanei fizice, cu ajutorul căreia putem face o mai bună individualizare a acesteia în raporturile sale cu familia şi societatea.

Legea nu defineşte această noţiune, dar reglementează diferitele sale aspecte. Nici în literatura juridică nu găsim o definiţie unanim acceptată, fiecare autor propunând propria sa definiţie[1].

În esenţa sa, starea civilă (sau statutul civil - noţiuni sinonime) este o expresie sintetică ce include un ansamblu de atribute (calităţi) personale de natură a permite o mai bună individualizare a persoanei fizice ca subiect de drept în contextul raporturilor sale faţă de comunitatea familială şi socială. Astfel, starea civilă - conti­nua­toare a instituţiilor dreptului roman care erau "status civita­tis" şi "status familiae" - poate include, în sensul său larg, şi cetăţenia persoanei (care, însă, se studiază în cadrul cursului de drept constitu­ţional), dar ea include - în sensul său restrâns (care ne interesează în cadrul acestui curs) - mai cu seamă situarea persoanei în raport cu membrii familiei sale şi cu societatea, prin relaţiile de filiaţie (stabili­tă sau nestabilită legalmente) sau de adopţie, prin relaţiile conjugale (celibatar, căsătorit, văduv ori divorţat) etc.

         Starea civilă a persoanei fizice este determinată de lege şi este dobândită:

  1. a) ca urmare a producerii unor fapte juridice (naşterea, moar­tea);
  2. b) ca urmare a încheierii unor acte juridice (recunoaşterea filiaţiei, căsătoria, adopţia) de care legea civilă leagă diferite efecte interesând statutul juridic al persoanei, precum şi
  3. c) ca urmare a pronunţării şi rămânerii definitive a unor hotărâri judecătoreşti cu efecte asupra stării civile, cum sunt hotărârile privind stabilirea sau contestarea filiaţiei, privind tăgada paternităţii, anularea căsătoriei, divorţul, încuviinţarea, ori desfacerea, ori anularea înfierii, înregistrarea tardivă a naşterii, declararea judecă­to­rească a morţii etc.

Sediul legislativ al materiei este în art. 22-24 din Decretul nr. 31/1954 şi în Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă[2] cu modificările ulterioare. Unele norme privitoare la starea civilă sunt cuprinse şi în Codul familiei, în Decr. nr. 32/1954 şi respectiv Legea nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor copilului.

După opinia unor autori, în noţiunea de stare civilă s-ar include, ca ele­men­te distincte, şi "locul naşterii" persoanei (care se înscrie în actul şi în certificatul de naştere), precum şi "sexul" persoanei (idem), ba chiar şi "grupa sanguină"[3]; alţi autori au contestat însă aceste elemente ca făcând parte din conţinutul noţiunii de stare civilă[4].

Cert este că sexul constituie un element esenţial de identificare şi individualizare a persoanei, iar locul naşterii este, şi el, un element suplimentar de identificare; dar grupa sanguină nu constituie un element de natură juridică, ci doar biologică şi medicală, nefiind de natură a influenţa, prin el însuşi, starea civilă a persoanei.

 

[1] Mureşan, M. şi colab. cu trimitere la: V. Economu, în Persoana fizică în dreptul R.P.R., Editura Academiei, Bucureşti, 1963, p. 389 şi urm.; R. Petrescu, Acţiunile privind statutul civil al persoanei, Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1968; Al. Silvian şi E. Gheorghe, Actele de stare civilă,  Editura Ştiinţifică, Bucureşti, 1969; C. Stătescu, Drept civil..., Editura Didactică şi Pedagogică, 1970, p. 164 şi urm.; D. Lupulescu, Actele de stare civilă, Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1980; M. N. Costin, Marile Instituţii..., vol. II, p. 325 şi urm.  

[2]  Publicată în M. Of. nr. 282 din 11 noiembrie 1996 şi intrată în vigoare la 90 de zile de la publicare.

[3] Gh. Beleiu, op. cit., p. 331 şi 341 (nota 27).

[4] A se vedea M. N. Costin, op. cit., (MARILE INSTITUŢII - vol II), p. 327-328.