Conform Hotaririi Guvernului nr.1361 din 22.12.2005 pentru aprobarea Regulamentului privind modul de cercetare a accidentelor de muncă –se pune în aplicare cu începere de la 1 martie 2006.
Regulamentul stabileşte modalitatea unică de comunicare, cercetare, înregistrare şi evidenţă a accidentelor de muncă, suportate de salariaţii care prestează munca la angajator, conform prevederilor legislaţiei în vigoare.
Accidentele se clasifică în: accidente de muncă; accidente în afara muncii.
- Prin accident de muncă se înţelege un eveniment care a produs vătămarea violentă a organismului salariatului (leziune, stres psihologic, electrocutare, arsură, degerare, asfixiere, intoxicaţie acută, leziuni corporale provocate de insecte şi animale, de calamităţi naturale etc.), ca urmare a acţiunii unui factor de risc (însuşire, stare, proces, fenomen, comportament) propriu unui element al sistemului de muncă (executant, sarcini de muncă, mijloace de producţie, mediu de muncă) şi care a condus la pierderea temporară sau permanentă a capacităţii de muncă ori la decesul salariatului, survenit:
- a) în timpul îndeplinirii sarcinii de muncă sau obligaţiilor de serviciu;
- b) înainte de începerea sau după încetarea lucrului, cînd salariatul se deplasează de la intrarea în incinta întreprinderii, instituţiei, organizaţiei (în continuare – unitate) pînă la locul de muncă şi invers, îşi schimbă îmbrăcămintea personală, echipamentul individual de protecţie şi de lucru şi invers, preia sau predă locul de muncă şi mijloacele de producţie;
- c) în timpul pauzelor stabilite, cînd salariatul se află pe teritoriul unităţii sau la locul său de muncă, precum şi în timpul frecventării încăperilor sanitaro-igienice sau auxiliare;
- d) în timpul deplasării de la domiciliu la lucru şi invers, cu transportul oferit de unitate, în modul stabilit, precum şi în timpul îmbarcării sau debarcării din acest mijloc de transport;
- e) în timpul deplasării de la unitatea în care este încadrat salariatul, pînă la locul de muncă, organizat în afara teritoriului unităţii, sau pînă la o altă unitate, şi invers, pentru îndeplinirea unei sarcini de muncă sau a obligaţiilor de serviciu, în timpul util pentru aceasta şi pe traseul stabilit al deplasării, indiferent de modul de deplasare sau mijlocul de transport utilizat;
- f) în cadrul participării la acţiuni culturale, sportive sau la alte activităţi organizate de unitate în baza ordinului sau dispoziţiei emise de angajator;
- g) în cadrul acţiunii întreprinse din proprie iniţiativă pentru prevenirea sau înlăturarea unui pericol ori pentru salvarea altui salariat de la un pericol în circumstanţele specificate la literele a),b),с),d) şi f) ale prezentului punct;
- h) în timpul instruirii de producţie sau practicii profesionale în bază de contract încheiat între angajator şi instituţia de învăţămînt, între angajator, elevi şi studenţi.
- Prin accident în afara muncii se înţelege un eveniment care a provocat vătămarea violentă a organismului salariatului, chiar dacă s-a produs în timpul de muncă al acestuia, la locul de muncă sau pe teritoriul unităţii, în condiţii neprevăzute la punctul 3.
Accidentele de muncă şi accidentele în afara muncii (în continuare – accidente) se divizează în trei tipuri:
- a) accident care produce incapacitate temporară de muncă – eveniment ce a provocat pierderea parţială sau totală de către salariat a capacităţii de muncă pentru un interval de timp de cel puţin o zi, cu caracter reversibil după terminarea tratamentului medical, confirmată de instituţia medicală în modul stabilit;
- b) accident grav – eveniment care a provocat vătămarea gravă a organismului salariatului, confirmată de instituţia medicală în modul stabilit;
- c) accident mortal – eveniment care a cauzat, imediat sau după un anumit interval de timp de la producerea lui, decesul salariatului, confirmat de instituţia de expertiză medico-legală în modul stabilit.
Accidentele se clasifică în: a) accident individual, în urma căruia este afectat un singur salariat; b) accident colectiv, în urma căruia sînt afectaţi, în acelaşi timp, în acelaşi loc şi din aceeaşi cauză, minimum doi salariaţi.
Prevederi din CM la intreb 23.
Articolul 241. Distribuirea materialelor igienico-sanitare
de protecţie
(1) Materialele igienico-sanitare de protecţie se distribuie gratuit de către angajator salariaţilor care lucrează la locuri de muncă cu condiţii de murdărire excesivă a pielii sau unde este posibilă acţiunea substanţelor nocive asupra mîinilor.
(2) Sortimentele de materiale igienico-sanitare de protecţie, cantităţile necesare şi periodicitatea distribuirii acestora se stabilesc de angajator în modul prevăzut de Guvern.
Articolul 242. Asigurarea cu alimentaţie de protecţie
(1) Alimentaţia de protecţie se acordă gratuit de către angajator salariaţilor care lucrează la locuri de muncă cu condiţii vătămătoare.
(2) Alimentele ce se vor oferi ca alimentaţie de protecţie gratuită, cantitatea lor şi categoriile de salariaţi cărora li se vor acorda se stabilesc în modul prevăzut de Guvern şi se fixează în contractul colectiv de muncă.
Articolul 243. Cercetarea accidentelor de muncă şi
a bolilor profesionale
(1) Cercetarea accidentelor de muncă se face în scopul stabilirii circumstanţelor şi cauzelor ce le-au provocat, precum şi al determinării măsurilor de prevenire a unor asemenea fenomene.
(2) Prin cercetarea cazurilor de contractare a bolilor profesionale se confirmă diagnosticul, se confirmă sau se infirmă caracterul profesional al bolii şi se determină cauzele care au provocat îmbolnăvirea.
(3) Comunicarea, cercetarea, înregistrarea şi evidenţa accidentelor de muncă şi bolilor profesionale se efectuează în modul stabilit de Guvern.
(4) La cercetarea accidentelor de muncă au dreptul să participe reprezentanţii organelor ierarhic superioare şi ai sindicatelor, precum şi să asiste persoanele care reprezintă interesele accidentaţilor sau ale familiilor acestora.
Articolul 244. Răspunderea pentru încălcarea normelor de
protecţie a muncii
Persoanele cu funcţie de răspundere şi salariaţii vinovaţi de încălcarea normelor de protecţie a muncii poartă răspundere materială, disciplinară, administrativă şi penală în conformitate cu legislaţia în vigoare.
Prin boală profesională se înţelege afecţiunea care se produce ca urmare a exercitării unei meserii sau profesii, cauzată de factori nocivi fizici, chimici sau biologici, caracteristici locului de muncă,precum şi de suprasolicitarea diferitelor organe sau sisteme ale organismului în procesul de muncă.
Producerea bolii profesionale nu este rezultatul unui fapt brusc, excepţional (ca în cazul accidentului de muncă); de regulă, boala profesională intervine ca rezultat al exercitării îndelungate a meseriei sau profesiei în anumite condiţii de muncă.
Plenul Curţii Supreme de Justiţie a apreciat: ca afecţiunea să fie considerată boală profesională, aceasta trebuie să fi survenit în urma factorilor negativi, cauzaţi, de obicei, de nerespectarea normelor tehnicii securităţii de către angajator
Concluzia despre apariţia la salariat a unei boli (afecţiuni) profesionale este în drept să o dea doar Consiliul Republican de Maladii Profesionale, iar gradul de invaliditate în urma unui accident de muncă sau a unei boii (afecţiuni) profesionale şi procentul de pierdere a capacităţii de muncă profesională sînt stabilite de organele expertizei medicale a vitalităţii.
