Din multitudinea de modificări pe care le aduce Noul Cod Penal mă voi axa pe o categorie de infracţiuni foarte importante şi anume infracţiunile contra persoanei cuprinse în Partea specială a Noului Cod penal, Titlul I, Capitolul I, intitulat “Infracţiuni contra vieţii”, spre deosebire de actualul cod care reglementează aceste infracţiuni in Titlul II, Titlul I fiind rezervat infracţiunilor contra statului.
În cazul infracţiunilor contra vieţii persoanei, s-a realizat o simplificare a reglementării omorului, prin renunţarea la două variante agravate distincte (omorul calificat şi omorul deosebit de grav) şi reţinerea ca elemente circumstanţiale de calificare doar a acelor împrejurări care conferă faptei o periculozitate ce excede în mod vădit posibilităţilor de individualizare pe baza limitelor de pedeapsă ale variantei-tip sau de bază.
Ca o primă observaţie, o schimbare evidentă în Noul Cod Penal s-a realizat în privinţa numerotării pe articole a infracţiunilor. Astfel, în actualul Cod Penal[1], omorul simplu este prevăzut la art.174, în timp ce, în Noul Cod Penal acesta este reglementat la art.188.
Infracţiunile contra vieţii persoanei, reglementate în Titlul I, Partea specială a Noului Cod Penal sunt următoarele: omorul (art.188), omorul calificat (art.189), uciderea la cererea victimei (art.190), determinarea sau înlesnirea sinuciderii (art. 191) si uciderea din culpă (art.192).
Se remarcă introducerea unei noi infracţiuni: ,,uciderea la cererea victimei”, dar şi simplificarea reglementării omorului simplu prin renunţarea la una dintre formele agravate (omorul deosebit de grav) şi pruncuciderea.
În ceea ce priveşte omorul simplu Noul Cod Penal nu a adus modificări. Pe de altă parte, în timp ce în actualul Cod Penal, omorul are două modalităţi mai grave de săvârşire şi anume omorul calificat (art.175) şi omorul deosebit de grav (art.176), în Noul Cod Penal legiuitorul a ales să prevadă o singură modalitate mai gravă de săvârsire a omorului şi anume omorul calificat.
În Noul Cod Penal este incriminată separat infracţiunea de omor comisă în următoarele împrejurări prevăzute de actualul Cod Penal :
- omorul săvârşit asupra soţului sau unei rude apropiate este reglementat ca infracţiune autonomă în Titlul I, Cap. III, sub denumirea de ,,Infracţiuni săvârşite asupra unui membru de familie” la art.1991 N.C.P. (Violenţa în familie);
- omorul săvârşit asupra unui magistrat, poliţist, jandarm, ori asupra unui militar în timpul sau în legătură cu îndeplinirea îndatoririlor de serviciu sau publice ale acestora este reglementat ca infracţiune autonomă în Titlul IV, intitulat “Infracţiuni contra înfăptuirii justiţiei” la art. 279 Noul Cod Penal (Ultrajul judiciar);
Legea penală română apără dreptul la viaţă ca valoare socială şi nu dreptul la calitatea vieţii, de aceea eutanasia nu-şi găseşte o justificare legală, indiferent de condiţiile în care îşi duce viaţa o anumită persoană.[2] Deşi ajutorul dat unei persoane pentru a se sinucide este o faptă penală, totuşi, după cum scria şi doamna profesoară Ruxandra Răducanu într-un articol din Revista de Ştiinţe Juridice nr.2 din 2007, „în această situaţie ar trebui avute în vedere ca circumstanţe atenuante acordul victimei, dar şi motivele umanitare care au stat la baza acţiunii făptuitorului.”[3]
Referitor la infracţiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii se observă că, spre deosebire de actuala reglementare, în Noul Cod Penal dacă fapta este urmată de o încercare de sinucidere, limitele speciale ale pedepsei se reduc la jumătate.
Infracţiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii reprezintă un atentat la viaţa unei persoane. Această faptă este tot un omor şi nu poate fi caracterizată ca o formă de participaţie la sinucidere cum ar sugera calificarea dată prin normele penale, întrucat sinuciderea nu reprezintă o infracţiune. În această situaţie omorul nu se săvârşeşte în mod direct asupra victimei, ci activitatea făptuitorului constă în a ajuta sau a convinge victima să se sinucidă, ceea ce echivalează cu o intervenţie a sa în sfera valorilor sociale protejate de lege respectiv viaţa persoanei, aspect care nu poate să fie indiferent legii penale, nu poate scăpa de sub incidenţa acesteia.[4]
O justificare a incrimnării acestei fapte este aceea că, din punct de vedere al vinovăţiei cu care este comisă, determinarea sau înlesnirea sinuciderii este săvârşită cu intenţie directă sau indirectă de aceea ar fi inechitabil ca o astfel de faptă să scape constrângerii penale, în vreme ce sunt pedepsite fapte care au ca rezultat moartea persoanei, săvârşite din culpă.[5]
Un alt aspect cu caracter inovator constă în faptul că este prevăzut un tratament sancţionator diferenţiat după cum faptele au fost comise cu privire la o persoană cu discernământ nealterat, cu privire la o persoană cu discernământ diminuat sau la o persoană lipsită de discernământ, în acest ultim caz neputând fi vorba de o hotărâre luată de cel în cauză, fapta fiind sancţionată la fel ca şi infracţiunea de omor.
În cazul infracţiunii de ucidere din culpă textul de lege a fost simplificat, renunţându-se la o parte dintre formele agravate care pot fi suplinite fără probleme prin aplicarea regulilor de sancţionare a concursului de infracţiuni. În acest sens art.192 din Noul Cod Penal prevede: 1) Uciderea din culpă a unei persoane se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani.
(2) Uciderea din culpă ca urmare a nerespectării dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere pentru exerciţiul unei profesii sau meserii, ori pentru efectuarea unei anumite activităţi, se pedepseşte cu închisoare de la 2 la 7 ani. Când încălcarea dispoziţiilor legale ori a măsurilor de prevedere constituie prin ea însăşi o infracţiune, se aplică regulile privind concursul de infracţiuni.
(3) Dacă prin fapta săvârşită s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane, limitele speciale ale pedepsei prevăzute în alineatele precedente se majorează cu jumătate.
Astfel, în cazul comiterii unei ucideri din culpă de către un conducător de vehicul cu tracţiune mecanică având în sânge o îmbibaţie alcoolică ce depăşeşte limita legală, se va reţine uciderea din culpă in concurs cu infracţiunea la regimul circulaţiei pe drumurile publice.
Cu privire la pedepsele aplicate în cazul săvârşirii infracţiunii de ucidere din culpă, se poate observa că în Noul Cod Penal acestea sunt mai drastice. Astfel, dacă în cazul agravantei prevăzute de art.178 alin.5 din actualul Cod Penal (când s-a cauzat moartea a două sau mai multor persoane), la maximul pedepselor se poate aplica un spor de până la 3 ani, Noul Cod Penal prevede în art.192 alin.3 majorarea cu jumătate a ambelor limite speciale ale pedepsei.
De remarcat mai este faptul că agravanta prevazută de actuala reglemantare în art.178 alin.4 nu se mai regăseşte în Noul Cod Penal ca şi agravantă ci este inclusă în alin.2 al art.192.
Se poate observa aşadar, faptul că Noul Cod penal aduce numeroase modificări şi de o importanţă deosebită. Astfel, de la modificările ce se evidenţiază în cadrul infracţiunii de omor pâna la incriminarea infracţiunii de ucidere la cererea victimei, neprevăzută în actulul cod, precum şi celelalte modificări pe care le-am tratat în acest referat, toate reliefează intenţia legiuitorului de a adapta legislaţia la cerinţele societăţii actuale.
[1] Codul penal actual, a fost adoptat prin Legea nr. 15/1968, şi se află în vigoare din 1 ianuarie 1969 şi deşi, începând cu anul 1990 s-a constatat o preocupare constantă de înlăturare a unor reglementări incompatibile cu exigenţele statului de drept, modificările operate nu au fost şi nici nu puteau fi în măsură să determine o modificare structurală a reglementării penale române.
[2] Ruxandra RĂDUCANU, ,,Infracţiunile contra vieţii şi jurisprudenţa CEDO”, Revista de Ştiinţe Juridice, nr.2, Craiova, 2007, p.132.
[3] Ibidem.
[4] V. DONGOROZ, S. KAHANE, I. OANCEA, I. FODOR, N. ILIESCU, C. BULAI, R. STANOIU, V.ROSCA, ,,Explicaţii teoretice ale Codului penal roman”, vol.III, Ed. Acadamiei, Bucureşti, 1971, p.112 apud Ruxandra RĂDUCANU, art.cit. p.131.
[5] Ruxandra RĂDUCANU,Drept penal. Partea Specială, Editura Universul juridic, București, 2009, pag. 154.
