Aceste drepturi sunt reglementate de art. 16 al CCRM. în literatura de specialitate onoarea se consideră aprecierea socială a persoanei din partea societăţii. Demnitatea este autoaprecierea de către persoană a calităţilor sale morale, profesionale.[1] Iar reputaţia profesională este, atât aprecierea societăţii, cît şi personală a calităţilor profesionale a persoanei. Acestea se consideră cele mai importante drepturi personale nepatrimoniale ale subiectelor de drept civil, deoarece acestea ating cele mai sensibile trăsături omeneşti.
La momentul actual atât onoarea, cât şi demnitatea sunt definite doar în sensul lor nemijlocit. Insă, nici în literatura de specialitate, nici în legislaţie nu este adusă o definiţie a lor ca valori juridice de drept, deşi discuţii la acest compartiment se duc, astfel autorii ruşi încă până la adoptarea codului civil a Federaţiei Ruse abordau întrebarea privind definirea legală a acestor noţiuni. Ei spuneau că legiuitorul referindu-se la dreptul privind onoarea sau demnitatea nu le reglementează adică nu le definesc legal, ci doar le apără. Noul Cod civil al Federaţiei Ruse a făcut un pas înainte în acest domeniu, concretizând bunurile personale nepatrimoniale şi considerându-le ca drepturi personale nepatrimoniale, însă fără ca să le definească separat (art. 150).
De aceia vom face o încercare să facem o caracterizare a acestor noţiuni din punct de vedere juridic, şi în primul rând a dreptului civil.
Drepturile patrimoniale, cât şi drepturile personale nepatrimoniale sunt nu numai recunoscute, dar sunt şi ocrotite prin lege. Astfel orice drept lezat poate fi restabilit sau apărat prin intermediul organelor judiciare. Apărarea drepturilor civile este prevăzută nu numai de legislaţia civilă, dar şi de legislaţia altor ramuri de drept: constituţional, penal, administrativ etc.
În dreptul civil apărarea drepturi patrimoniale, cât şi a drepturilor personale nepatrimoniale se face pe cale judiciară, într-un proces civil. Apărarea drepturilor patrimoniale şi drepturilor personale nepatrimoniale pe cale administrativă se face doar în cazurile prevăzute de lege (art. 10 CCRM). Apărarea drepturilor se reglementează şi de Legea cu privire la proprietate nr. 459, Legea cu privire la antreprenoriat şi întreprinderi, Codul de Procedură Civilă al RM, etc. Cea mai esenţială deosebire dintre apărarea drepturilor patrimoniale de cele personale nepatrimoniale este termenul de prescripţie, care este specific doar pentru drepturile patrimoniale. Apărarea drepturilor personale nepatrimoniale este imprescriptibilă (p. a), art. 280 CCRM).
Art. 11 CCRM prevede metodele de apărare a drepturilor civile: recunoaşterea dreptului, restabilirea situaţiei anterioare încălcării dreptului şi suprimarea acţiunilor prin care se încalcă dreptul sau se creează pericolul încălcării lui; recunoaşterea nulităţii actului juridic civil; declararea nulităţii actului emis de o autoritate publică; impunerea la executarea obligaţiei în natură; autoapărarea; repararea prejudiciului; încasarea clauzei penale; repararea prejudiciului moral; desfiinţarea sau modificarea raportului juridic neaplicarea de către instanţa de judecată a actului ce contravine legii emis de o autoritate publică;
În conformitate cu p. a) al art. 11, apărarea se face prin recunoaşterea dreptului, ce se exercită prin intermediul înaintării unei acţiuni în judecată de recunoaştere a dreptului. Această metodă are o mare importanţă pentru titularul de drepturilor personale nepatrimoniale deoarece pe parcursul activităţii aceste drepturi sunt lezate prin diferite modalităţi: prin lezarea lor de alte persoane, prin emiterea actelor normative ale organelor puterii publice, judiciare etc.
- f) art. 11 CCRM, prevede o nouă modalitate de apărare a drepturilor atât patrimoniale cât şi personale nepatrimoniale -autoapărarea. Această modalitate trebuie deosebită de extrema necesitate şi legitima apărare, deoarece exclude situaţii extremale. Persoanele pot să înceapă apărarea desinestătător în condiţii normale. De exemplu, să i-a bunul cei aparţine cu drept de proprietate de la persoana care îl posedă nelegal. Art. 13 CCRM, concretizează, că nu sunt ilicite acţiunile persoanei care, în scopul autoapărării, ia, sustrage, distruge sau deteriorează un bun sau, în acelaşi scop, reţine persoana obligată care ar putea să se ascundă, sau înlătură existenţa celui obligat să tolereze acţiunea dacă nu se poate obţine asistenţa organelor competente şi dacă, fără o intervenţie imediată, există pericolul ca realizarea dreptului să devină imposibilă sau substanţial îngreuiată. Cu toate că în art. 13 se aduce o definiţie a acestei metode, totuşi considerăm că era necesar o concretizare mai amplă a acestei metode, deoarece unele aspecte prevăzute permit persoanei să sustragă ce ar însemna o infracţiune, să distrugă, să lipsească o persoană de libertate.
- 4 al art. 13 CCRM prevede reţinerea unei persoanei, însă pentru a reţine o persoană legislaţia în vigoare prevede anumite reguli. Prin acest punct practic se încalcă prevederile art. 25 al Constituţiei.
În art. 10-13 CCRM sunt reglementate modalităţile generale de apărare a tuturor drepturilor civile. însă CCRM prevede şi modalităţi speciale de apărare a drepturilor personale nepatrimoniale. Astfel art. 15 Cod Civil al RM prevede, că drepturile personale nepatrimoniale şi alte valori nemateriale sunt apărate în cazurile şi în modul prevăzut de cod şi alte legi, în limita în care folosirea modalităţilor generale de apărare a drepturilor civile reiese din esenţa dreptului încălcat şi din caracterul consecinţelor acestei încălcări. Prezentul cod conţine unica reglementare specială ce se referă la apărarea onorii, demnităţii şi reputaţiei profesionale care se reglementează prin art. 16. In conformitate cu acest articol persoana fizică sau juridică are dreptul să ceară prin instanţa de judecată dezminţirea informaţiei ce lezează onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională, dacă această informaţie nu corespunde adevărului.
Dacă informaţia care lezează onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională este răspândit printr-un mijloc de informare în masă. instanţa de judecată îl obligă să publice o dezminţire la această rubrică, pagină, în acelaşi program sau ciclu de emisiuni în cel mult 15 zile de la data întrării în vigoare a hotărârii judecătoreşti (p. 4, art. 16 CCRM).
În cazul în care un document emis de o organizaţie conţine informaţii care lezează onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională, instanţa de judecată îl obligă să înlocuiască documentul (p. 5, art. 16 CCRM).
Orice persoană în a cărei privinţă a fost răspândită o informaţie care lezează onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională este în drept pe lângă dezminţire, să ceară reparaţia prejudiciului moral şi material cauzat.
Chiar şi în cazurile când nu poate fi identificată persoana ce a lezat onoarea, demnitatea sau reputaţia profesională unei alte persoane, ultima are dreptul să se adreseze în judecată cu o cerere în vederea declarării neveridice a informaţiei răspândite.
Prevederile Codului Civil sunt concretizate în alte acte. Astfel prin Hotărârea Curţii Supreme de Justiţie, raporturile se ţin de apărarea onorii, demnităţii sau reputaţiei profesionale ale cetăţenilor şi organizaţiilor sa stabilit că aceste sunt reglementate şi de Legea cu privire la petiţionare din 19.07.1994 ( art. 4, 18, 27), Legea presei din 26.10.1994, (art. 9, 27, 38); Legea privind drepturile de autor şi drepturile conexe din 23.11.1994; Legea privind drepturile copilului din 15.12.1994 (art. 3, 28, 40), Legea audiovizualului din 3.10.1995; Legea securităţii statului din 31.10.1995.
Art. 15, 16 al CCRM, prevăd metodele de apărare a drepturilor personale nepatrimoniale precum şi apărarea onorii, demnităţii şi reputaţiei profesionale. Apărarea drepturilor personale nepatrimoniale spre deosebire de apărarea altor drepturi încălcate au unele trăsături mai specifice care sunt următoarele.
În primul rând, apărarea este imprescriptibilă, adică subiectele ale căror drepturi au fost lezate pot să le apere indiferent de perioada de timp care sa scurs din momentul lezării lor.
În al doilea rând, ele pot fi apărate şi în cazul când nu s-a produs un prejudiciu material.
În al treilea rând. sancţiunea poate fi nematerială, ca de exemplu, publicarea dezminţirilor informaţiei ce a ponegrit onoarea, demnitatea şi reputaţia profesională.
In al patrulea vând, persoanele ale căror drepturi au fost lezate pot cere şi reparare prejudiciului material şi moral.[2]
[1] Gh. Beleiu, Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, ed. „Şansa” S.R.L., Bucureşti, 1992, pag. 74; S.N. Bratusi. Obiectul şi sistema dreptului civil. ed. Gosiurizdat, 1963, pag. 85
[2] L. Pop, op. cit., pag. 194
