Incheierea procesului etnogenezei a dus la afirmarea poporului roman din punct de vedere etnic ca un popor cu o identitate proprie care a folosit apelativul “roman” pt a se desemna, izvorat din traditia colonistilor romani cat si din cea a autohtonilor daci, ca locuitori ai unor teritorii care au facut candva parte din Imperiul Roman. Popoarele vecine au desemnat poporul roman cu termenii de valahi, volohi sau olahi, termeni prin care aceste popoare ii desemnau pe fostii locuitori ai Imperiului Roman, ceea ce inseamna o recunoastere implicita a originii romane a poporului roman.
In perioada cuprinsa intre sec.9-sec13, denumita epoca feudalismului timpuriu, la nivelul obstilor satesti sau teritoriale au avut loc o serie de transformari economice si sociale care au dus la formarea relatiilor de productie de tip feudal. Este vorba despre dezv productiei si a schimbului de marfului, cat si aparitia si adancirea stratificarii sociale. Acest fenomen este oglindit in izvoarele istorice ale feudalismului timpuriu, cel mai elocvent in acest sens fiind Diploma Cavalerilor Ioaniti din 1247. In acest document sunt clar evidentiate clasele sociale proprii societatii feudale, anume:
- Nobilii feudali (se aflau in varful ierarhiei sociale) – pozitia lor economica conferindu-le si o pozitie politica corespunzatoare; erau desemnati prin diversi termeni: domini, duces, voiavos.. (?)
- Taranii dependentii (rustici valahi (?)) – erau obligati sa presteze in folosul nobililor feudali, asa cum ne arata Diploma Ioanitilor, venituri, foloase si slujbe, adica cele 3 forme ale rentei feudale:
- Renta in bani
- Renta in produse
- Renta in munca
Clasa nobililor feudali a aparut prin acapararea unora dintre membrii obstii si in special a Alesilor obstii a pamanturilor aflate in hotarele obstii, devenind astfel proprietarii obstii respective. In acest context, aapr si se dezvolta pe intregul teritoriu locuit de romani, incepand din sec.9, formatiuni prestatale de tip feudale, desemnate prin termenul generic de „tara”. Limba romana e singura limba romanica in care termenul de tara (de la lat terra) a patruns cu sensul de organizare politica, in sensul de formatiune de tip statal si nu cu sensul material de pamant, ca in celelalte limbi romanice. Pt sensul material, avem un alt termen, acela de pamant (lat. Pavimentum). Tot in vocabularul lb romane avem si termenul de sorginte traca, campulung, prin care anterior erau desemnate uniunile / confederatiile de obsti. In afara termenului generic de tara, aceste formatiuni prestatale de tip feudal mai erau individualizate prin diverse denumiri care le identificau sub o serie de criterii.
– criteriul geografic: Tara Hategului.
– criteriul etnic: Terra Vlahorum.
– criteriul etnico-geografic: Tara Brotnicilor ( Tara locuitori de la vaduri; brot = vad).
– criteriul peroanei conducatorului: Tara lui Litovoi.
Sub influenta popoarelor migratoare au patruns unele dublete in lb romana: termenul de cnezat (de sorginte germanica) si termenul de voievodat (sorginte slava). Plecand de la aceste denumiri, unii autori au sustinut ca institutiile respective sunt institutii de sorginte germanica, respectiv de sorginte slava.
Nu putem, insa, impartasi aceasta opinie pentru ca daca analizam sub aspectul continutului si intr-o maniera comparativa institutiile respective la romani, respectiv la slavi, vom constata deosebiri semnificative. Astfel, termenul de cneaz este sinonim cu cel de principe, iar cel de voievod cu cel de duce, in ierarhie voievodul fiind subordonat cneazului si neavand atributiuni judiciare. Dimpotriva, in ierarhia feudala romaneasca, voievodul este ales de Adunarea cnejilor si continua pe un plan superior atributiile judiciare ale juzilor si cnejilor.
Toate aceste formatiuni prestatale de tip feudal nu sunt entitati de natura obstilor satesti sau teritoriale. Ele sunt formatiuni politice, avand un aparat politico-administrativ si militar corespunzator, ele indeplinesc cele 2 functii ale oricarei formatiuni de tip politic:
- Functia interna asigura tinerea in ascultare a taranimii dependente. In acest sens juzii, cnezii, voievozii dispunea de asezari intarite si de cete militare compuse din curteni si slujitori care alcatuiau un adevarat aparat razboinic (“apparatus belicus” asa cum e el numit in Diploma Ioanitilor) si cu ajutorul caruia ii tineau in ascultare pe taranii dependenti.
- Functia externa era slab dezvoltata deoarece aceste organe politice isi exercitau autoritatea pe teritorii restranse si dispuneau de mijloace militare insuficiente pt a face fata sarcinii de aparare impotriva atacurilor popoarelor vecine.
Pe masurea dezvoltarii acestor formatiuni feudale si a cresterii puterii economice si politice a feudalilor romani, acestia nu se mai impacau cu ideea de a fi vasalii unor feudali straini si de a imparti cu acestia veniturile feudelor lor. In acest context istoric, prin efortul conjugat al feudalilor romani, care au pus laolalta feudele lor, s-au constituit statele feudale romanesti de sine statoare, eveniment evidentiat ca atare, printre altele in cronica lui Constantin Capitanul, unde se mentioneaza cu referire la formarea Tarii Romanesti: “atunci s-au ales dintr-ansii boieri care au fost de neam mare si pusera banoveti un neam de le zicea Basarabi”.
Procesul formarii statelor feudale romanesti e un proces unitar cu trasaturi esentiale romanesti pt toate teritoriile locuite de romani, dar si cu particularitati de la o tara la alta.
Formarea statului feudal de sine statator al Tarii Romanesti, asa cum se arata in cronica anonima a Tarii Romanesti, dar si in cronica lui Constantin Capitanul, este rezultatul actiunii conjugate a feudalilor romani din stanga si din dreapta Oltului care au acceptat sa renunte la o parte din prerogativele politice in favoarea unuia care si-a luat titulatura de mare voievod si domn. In cronica lui Constantin Capitanul se precizeaza ca “atunci s-au ales dintr-ansii boieri care au fost de neam mare si pusera banoveti un neam de le zicea Basarab”.
Din aceasta perspectiva, nu putem accepta teoriile formulate in istoriografia romana care atribuie intemeierea unui descalecat, unei cuceriri, ca o aplicatie a teoriei violentei in istorie. Primul si cel mai important istoric roman care a sesizat din perspectiva determinismului dialectic cauzele formarii statelor feudale romanesti de sine statatoare a fost Nicolae Balcescu, care arata ca niste stapani de state asa mici precum Fagarasul si Maramuresul nu puteau avea destula putere spre a cuprinde asemenea provincii, adica formarea statelor feudale romanesti de sine statatoare nu este rezultatul unor descalecari, unor cuceriri, ci este rezultatul unui proces intern de feudalizare.
