- NOTIUNI INTRODUCTIVE
Prima problema care se ridica in cazul unui litigiu survenit in sfera
raporturilor de comert international este aceea de a determina instanta competenta sa solutioneze ligiul.
In principiu, un asemenea litigiu poate fi solutionat ata de catre instantele
de drept comun statale, a caror competenta este fie indicata de parti fie dedusa din prevederile legii aplicabile contractului, cat si de catre instantele arbitrale, potrivt conventiei partilor in acest sens.Arbitrajul reprezinta instanta adecvata, specializata in solutionarea litigiilor comerciale si de comert international.
2.DEFINITIA ARBITRAJULUI COMERCIAL INTERNATIONAL
Notiunea de arbitraj comercial comporta unele precizari, cu privire la
elementele definitorii ale denumirii sale.Astfel,
Caracterul arbitral rezulta din faptul ca partile convin sa supuna litigiul
lor unor persoane particulare pe care le aleg in acest scop si accepta sa execute hotararea pe care o vor pronunta arbitrii. Puterea arbitrilor de a judeca provine deci din vointa partilor, avand deci natura contractuala.
Caracterul comercial rezulta din faptul ca arbitrajul este are ca obiect
litigii nascute sau care se pot naste din operatiuni de comert international.
Caracterul international al arbitrajului se impune prin existenta unor
elemente de extraneitate, cum ar fi locul incheierii si/sau executarii contractului, cetatenia sau domiciliul partilor, etc, care au legatura cu unul sau mai multe sisteme de drept strain.
In concluzie, arbitrajul comercial international este o alternativa
privata de solutionare a litigiilor comerciale internationale, ( in egala masura si interne), o cale jurisdictionala creata prin lege, in care judecata este realizata de persoane particulare, desemnate de parti, numite arbitri, si care sunt investite sa solutioneze litigiul prin conventia in acest sens a partilor litigante.
3.CLASIFICAREA DIVERSELOR FORME DE ARBITRAJ
3.1. In functie de structura organizatorica ;
3.1.1. Arbitraj ad-hoc, (ocazional); este prima forma de organizare a
arbitrajului, cunoscuta din punct de vedere istoric. Arbitrajul este constitutit strict in organizarea unui litigiu determinat, ca urmare, el inceteaza sa mai existe odata cu solutionarea cauzei prin pronuntarea hotararii sau odata cu expirarea termenului in care arbitrii trebuiau sa o pronunte. Cadrul organizatoric al judecatii este dat, in cazul arbitrajului ad-hoc, prin conventia arbitrala dintre parti. Ea trebuie sa ofere toate elementele necesare functionarii arbitrajului : reguli procedurale aplicabile, locul arbitrajului, durata de solutionare, arbitrii, etc. ;
3.1.2.Arbitrajul institutional (sau institutionalizat); spre deosebire de cel ad-hoc, are o existenta permanenta, este creat cu vocatia de a solutiona orice litigiu ii este atribuit in competenta. Existena sa nu este legata de durata de solutionare a unui anumit litigiu. Se caracterizeaza prin:
- are o organizarea prestabilita printr-un regulam de organizare si
functionare a institutiei arbitrale;
- are propriile reguli de procedura arbitrala, aplicabile in solutionarea
litigiilor cu care este investita instana arbitrala. Optand pentru o anume institutie arbitrala, partile au optat implicit si pentru regulile procedurale proprii institutiei alese.
- are o lista proprie de arbitri, dintre care partile care s-au adresat
institutiei arbitrale isi pot alege arbitrii ce vor solutiona litigiul dintre ele. Ca regula, fiecare dintre ele isi alege cate un arbitru, iar cei doi astfel desemnati aleg un supraarbitru. Numarul arbitrilor implicati in solutionarea litigiului, (care alcatuiesc Tribunalul Arbitral), este stabilit de parti, spre deosebire de instanta de drept comun, in cazul careia este stabilit prin norme procedurale imperative;
- are propria autoritate de nominare, care este fie un organ colectiv,
fie o persoana fizica, ceea ce permite ca, in cazul in care parata nu si-a exercitat obligatia de a numi propriul arbitru, acesta sa fie nominalizat de catre autoritatea de nominare, oferind astfel sansa continuarii procedurii arbirale, pevenind riscul blocarii ei. La fel, cererile de recuzare sunt solutionate de catre aceeasi autoritate, spre deosebire de arbitrajul ad-hoc, in cazul caruia toate aceste momente de impas al procedurii sunt solutionate de instanta de drept comun. Ca efect, se prelungeste, in cazul acestuia, durata necesara solutionarii litigiului, concomitent cu crearea unei situatii de dependenta a acestei forme de arbitraj fata de instantele de drept comun. Autoritatea de nominare permite, in schimb, in cazul arbitrajului institutional, functionarea independenta de instantele statutului.
- are un secretariat propriu, cu atribuii administrative si organizatorice;
inregistrarea cererilor arbitrale si a celorlalte acte procedurale, comunicarea lor catre parti, consemnarea sustinerilor participantilor la sedinte de judecata, comunicarea hotararilor arbitrale, etc.
Trasaturile proprii arbitrajului institutional sunt de natura sa confere
partilor mai multa incredere in aceasta forma de organizare decat celui ad-hoc. In plus, in cazul arbitrajului institutional, partile au posibilitatea de a cunoaste si a se informa asupra procedurii, a practicii. Sunt argumente care au justificat in timp, ascendenta arbitrajului insitutional asupra celui ad-hoc.
Arbitrajul institutional aste, la randul sau, clasificat, in doctrina, dupa mai multe criterii. Astfel.
- a) In functie de competenta materiala sunt : a.a.) institutii cu competenta materiala generala, in orice problema comerciala interna si de comert international, (ex., Curtea de Arbitraj Comercial International de pe langa Camera de Comert si Industrie a Romaniei, Curtile/Comisiile de arbitraj comercial de pe langa camerele de comert si industrie judetene, Curtea de Arbitraj de la Londra, Asociatia Americana de Arbitraj (A.A.A).; b.b.) institutii cu competenta materiala speciala, specxializata intr-un anumit domeniu al comertului international, de ex., Tribunalul de arbitraj al bursei de bumbac de la Bremen (profilat pe solutionarea litigiilor legate de comertul international cu textile, London Corn Trade, specializat in comertul international cu produse alimentare);
- In functie de competenta teritoriala sunt : 1) arbitraje de tip
bilateral, infiintate prin conventii bilaterale si a caror competenta se rezuma la litigiile dintre participanti la raporturi de comert international din statele semnatare ale conventiei; 2) arbitraje de tip regional, infiintate printr-o conventie multilaterala perfectate intre state dintr-o anume zona geografica si care sunt competente sa solutioneze litigiile dintre participantii la raporturile de comert dintre participantii din statele respective, (de ex. Comisia scandinava de arbitraj pentru piei sau Comisia inter-americana pentru arbitraj comercial competenta sa solutioneze litigiile dintre partenerii comerciali din cadrul Organizatiei Statelor Americane);
- arbitraje avand vocatie universala; judeca litigile nascute intre
participanti, indiferent de sediul acestora. Cea mai cunoscuta din aceasta categorie este Curtea de Arbitraj de pe langa Camera de Comert Internationala de la Paris
3.2. In functie de atributiile conferite arbitrilor sunt :
3.2.1. Arbitraj de drept strict, (de iure), in cadrul carora arbitrii
trebuie sa solutioneze litigiul aplicand legile procedurale si materiale, asemenea judecatorilor; aceste arbitraje reprezinta regula.
3.2.2.Arbitraj in echitate ( ex aequo et bono); spre deosebire de cel
de drept strict, in cazul celu in echitate, arbitrii judeca litigiul fara sa-l raporteze la norme de procedura sau de drept material ci strict in functie de principiile lor de echitate. Utilizarea acestei forme de arbitraj devine, ca urmare, indicata atunci cand solutionarea litigiului depinde de aprecierea, evaluarea unor stari de fapt, nu juridice, nu de aplicarea sau interpretarea legii incidente problemei litigioase, sau cand datorita disparitatii dintre legislatiile nationale, un arbitraj sticto jure (de drept), ar putea conduce la o solutie inechitabila in raport cu cerintele comertului international. Arbitrajul in echitate nu aplica, in solutionare litigiului, nici legi procedurale nici materiale, dar acest aspect nu poate conduce la concluzia ca el ofera tocmai o cale de eludare a legii. El este recunoscut de lege, forma de arbitraj si, pe de alta parte, nici o lege nu poate contraveni principiilor de echitate.
