Introducere
Republica Moldova, ca şi celelalte state est-europene din fosta Uniune Sovietică, traversează o perioadă dificilă de schimbări radicale, care cuprind toate sferele vieţii şi activităţii. Societatea moldavă se confruntă cu o restructurare dificilă, în mare măsură contradictorie, dar istoric inevitabilă. În viaţa socio-politică se face trecere de la totalitarism la democraţie, în viaţa economică de la sistemul administrativ de comandă la economia de piaţă. În pofida unor schimbări cardinale survenite în sfera politică, societatea noastră continuă să se zbată în mrejele sărăciei economice, crizei de identitate, mizeriei sociale, guvernării ineficiente.
Una din particularităţile cele mai relevante ale procesului de democratizare a societăţii post-totalitare rezidă în reafirmarea politicii în viaţa cotidiană, în redescoperirea ei de către cetăţeanul de rînd. Complexitatea reală a procesului de schimbare şi tranziţiei cronice şi puţin eficiente, marcate de contradicţii şi generatoare de multiple probleme, conturează obiectivul efectuării unor analize pertinente a cauzelor care au determinat momentele de incertitudine şi controverse şi, eventual, găsirea unor remedii de depăşire a acestora. Unul din aceşti factori cauzali, care poate deveni şi remediul al tranziţiei democratice îl constituie cultura politică.
Epoca comunistă a distrus instituţiile democratice, au alterat considerabil mentalităţile credinţele, conceptele astfel, a creat o contracultură politică cu un profund caracter anticivilizator, întruchipată în acel homo-sovieticus.
Perioada de după 1991 în Republica Moldova indiscutabil a instaurat un regim politic democratic. Dar el este departe încă de caracteristicele unei democraţii consolidate. În privinţa democraţiei ne aflăm într-un punct de echilibru instabil. Avem оn faţa noastră o variantă bună şi două proaste. Cea bună putem să o obţinem prin maximalizarea democraţiei. Cele proaste pot fi eşuarea în autoritarism şi democraţie „de vitrină”. În locul unei societăţi moderne, libere şi dezvoltate, noi „construim o societate de supravieţuire, cu democraţie de vitrină, cu o economie în derivă şi vulnerabilă.”[1] Iar democraţia „de vitrină” are toate instituţiile unui regim democratic, dar nu le foloseєte decît minimal iar uneori deloc.[2] Noi am cîştigat prin ieşirea din comunism doar o democraţie minimală. Oprirea în acest punct comportă riscul alunecării într-un regim autoritar în conţinut, deşi cu ritual democratic.
Cultura politică din Republica Moldova
Reorganizarea sistemului politic cu scopul democratizării societăţii, crearea statului de drept şi a societăţii civile, putem considera ca un progres pentru societatea noastră. Undeva această reorganizare a devenit o realitate, undeva a rămas o iluzie. Fără оndoială, măsura în care societatea moldovenească s-a schimbat vizibil, a făcut-o sub presiunea unor constrîngeri externe, mai ales economice.
Oricum, refuzul de la sistemul administrativ de comandă, declararea libertăţilor politice, libertatea presei, crearea sistemului multipartid, renaşterea religiei, inclusiv renaşterea naţională au contribuit şi la conturarea unei culturi politice democratice. Însă, suma de informaţie cu care ne alimentăm zilnic este insuficientă şi nu permite de a ne crea o imagine completă şi obiectivă despre viaţa în general, cît şi cea politică în special, precum şi despre cultura politică care este o parte componentă a acesteia. Desfăşurarea procesului de reformare început în republică a demonstrat oamenilor că ei trebuie să se bizuie, în mod ultimativ, pe ei înşişi în rezolvarea problemelor, dar să nu aştepte „sa-i dea statul”, cum a fost cîndva.
Creşterea interesului faţă de renaşterea naţională a fost generată de anumite condiţii concrete de existenţă şi dezvoltare a societăţii noastre. Trebuie de menţionat că pentru poporul nostru, care pe parcursul unei perioade istorice îndelungate, a trăit sub comanda ”fratelui mai mare” sub o permanenta tutelă statală din partea acestuia, calea renaşterii naşionale este unica formă reală de autoafirmare şi autoconservare ca popor.[3] Renaşterea naţională a fost un proces favorabil pentru dezvoltarea relaţiilor politice în Republica Moldova. Conceptul de naţionalism nu trebuie să ne trezească emoţii negative. Anume despre un asemenea concept al „naţionalismului” ne vorbeşte A.Miller în articolul „Naţionalism ca element al dezvoltării”. Autorul susţine „în faza incipientă el era practic unicul mijloc de mobilizare specifică a maselor”.[4] Anume mişcările de renaştere naţională, care aveau şi orientare democratică, alcătuiau poate unicul element politic, ce au dat impulsuri esenţiale demonopolizării economiei şi altor sfere ale vieţii sociale şi în ultimă instanţă au favorizat lichidarea regimului totalitar.
Societatea moldovenească contemporană, conform opiniei majorităţii analiştilor străini şi autohtoni, se caracterizează printr-o cultură politică fragmentară şi conflictuală, atît în aspectul deosebirilor cît şi în ce priveşte modalităţile de exprimare şi funcţionare a ei[5]. Specificul acestei culturi politice îl constituie starea de sciziune a ei, lipsa unui acord între purtătorii diferitelor subculturi în ce priveşte valorile fundamentale, idealurile şi obiectivele urmărite, structura şi regimul politic existent în societate. De asemenea, în cadrul culturii politice în cauză se observă o izolare socială, lipsa încrederii între diferite grupuri şi categorii sociale, între elite şi mase, care reflectă diverse stări evidente de conflict şi de mari tensiuni sociale care generează instabilitatea politică în societate. În cadrul culturii politice moldoveneşti se conturează o particularitate care mai persistă şi anume paternalismul ca formă a raporturilor dintre stat şi individ. Paternalismul respectiv este primejdios prin aceea că generează în conştiinţa cetăţenilor speranţe iluzorii şi o denaturare a realităţii, cultivă o psihologie de întreţinere.
În urmă cu mai bine de un veac şi jumătate Tocqueville afirma profetic: „Nu există nimic mai fecund în minuni ca arta de a fi liber, dar nimic nu este mai greu decît ucenicia libertăţii”. Afirmaţia lui Tocqueville este cea mai potrivită pentru starea în care se află societatea noastră în tranziţie.
Fragilitatea societăţii civile, născută pe fragmentarea excesivă a culturii politice şi prejudecăţile trecutului, continuă să fie o caracteristică definitorie a societăţii în tranziţie. Întrucît, majoritatea indivizilor din societatea noastră au rămas ancoraţi în limitele unei culturi politice parohiale sau apatice, ei nu au o viziune minimală asupra orizontului public şi politic, mai exact asupra posibilităţilor de cooperare şi de angajare civică.
Un handicap al societăţii noastre sunt neadevărurile care stau la originea incompetenţei politice a guvernanţilor din Moldova. Ignorarea constantă a adevărului, scoaterea lui în afara spaţiului public constituie un defect serios al culturii politice. Kant susţinea că „puterea exterioară care îl lipseşte pe om de libertatea de a-şi comunica gîndurile în public, îl lipseşte în acelaşi timp de libertatea de a gîndi”. Motivul tăcerii moldovenilor este anume subdezvoltarea culturii politice şi comunicative, caracteristică multor societăţi posttotalitare.[6] O altă limită a culturii politice şi a societăţii civile este dată de faptul că o mare parte a populaţiei nu este conştientă de drepturile, libertăţile şi obligaţiile politice şi nu are o cunoaştere elementară a datelor constituţionale fundamentale.
Lipsa unei tradiţii coerente a statului de drept, avînd ca consecinţă generalizarea şi acceptarea tacită a arbitrajului politic la toate nivelurile, are cauze istorice care explică faptul că indivizii s-au obişnuit să vadă în instituţiile putere forţe „incontrolabile” sau greu de controlat, în faţa cărora singura atitudine „raţională” ar fi pînă la urmă aceea de tăcută docilitate şi resemnare. În societatea totalitară, majoritatea populaţiei, fiind dominată de complexe autoritare, era de părerea că a avea opinii diferite de cele oficiale era inutil şi chiar periculos. Se acredita ideea precum că oamenii simpli nu pricep în politică şi că toate chestiunile urmează să fie rezolvate de către cei din vîrful piramidei puterii.[7] Această atitudine pasivă exclude în principiu rezistenţa necondiţionată în faţa oricărui arbitrar politic şi anulează aproape orice orizont de anticipaţii pozitive, stimulînd astfel apatia politică.
Lipsa unei înalte culturi politice pericliteazîă optimizarea deciziilor politice şi explică convulsia politică din ţara noastră, iar tergiversarea stabilirii unei reţele instituţionale pentru implementarea legislaţiei noi, precum şi lipsa unor mecanisme funcţionale de combatere a crizei completează şirul unor aspecte ce reflectă incapacitatea elitei politice. Un aspect nevralgic propriu Republicii Moldova ar fi şi faptul că instituţiile guvernamentale sunt preocupate mai mult de problemele curente. Astfel, timpul, eforturile şi banii sunt consumate mai mult pentru a se lua măsuri ad-hoc, fapt care a determinat rezultate nesemnificative.
Analizînd condiţia privind garantarea caracterului democratic al regimului politic, trebuie să recunoaştem că s-a făcut puţin în direcţia edificării lui. Principalul obstacol rezidă în persistenţa vechii mentalităţi care împiedica maturizarea democratică a populaţiei din Republica Moldova. Cel mai elocvent argument în acest sens sunt rezultatele alegerilor parlamentare anticipate din 25 februarie 2001. Astfel, în conştiinţa socială a cetăţenilor societăţii noastre atestăm o percepţie scăzută a unor asemenea valori, cum ar fi: democraţia, drepturile şi libertăţile omului, demnitatea şi responsabilitatea cetăţenească etc., fapt care a condiţionat segmentarea culturii politice moldoveneşti, ceea ce presupune că diferite categorii de cetăţeni, după criteriul de vîrstă, statut social, instruire, percep viaţa politică în mod diferit, astfel dispunînd de idei, interese, orientări, atitudini politice deseori incompatibile.
Pentru a evita escaladarea conflictelor ce pot apărea între aşa zisele subculturi politice pentru asigurarea stabilităţii şi continuităţii societăţii trebuie să existe o cultură politică dominantă la nivel naţional, or, Republica Moldova duce lipsă de o astfel de cultură. Aceasta din urmă ar viza un consens între acele subculturi politice, în ce priveşte valorile, convingerile şi idealurile politice fundamentale de existenţă a naţiunii într-un stat. La drept vorbind, cultura politică a societăţii noastre e o sinteză a diverselor valori politice, orientări şi standarde ale activităţii politice. Ar fi greşit să presupunem că declararea insolvabilităţii valorilor comuniste şi a idealurilor culturii dependente de tip sovietic poate duce la formarea culturii politice a civilizaţiei naţionale actuale[8].
Experienţa americană de constituire a culturii politice democratice a demonstrat că aceasta este o cale istorică lungă şi că e imposibil de a crea o naţiune, mai întîi de toate bogată economic şi apoi instruitş şi cultural, cum, se pare, gîndesc mulţi din guvernanţii moldoveni. Dezvoltarea spirituală a întregului popor şi bunăstarea materială trebuie să meargă într-un pas. Altfel spus, reforma economico-socială şi construcţia instituţională din Republica Moldova trebuie să se desfăşoare simultan cu transformări în interiorul culturii politice moldoveneşti, care – în timp – ar putea privilegia valorile democraţiei liberale. Începutul culturii politice în Republica Moldova este intim legată şi de procesul de demonopolizare a mediilor audiovizuale şi de apariţie a unor medii independente faţă de putere. În principiu, unii cercetători consideră, că televiziunea oficială se face vinovată de trei păcate capitale: dezinformarea propriu-zisă, manipularea discretă şi efectul anesteziant.
Procesul de educaţie, care are o legătură directă cu cultura politică, reprezintă unul dintre cele mai importante fundamente ale democraţiei[9]. Cultura politică democrată presupune un nivel ridicat de educaţie, informaţie, competenţă, fără de care este imposibil participarea complexă pe care o presupune viaţa politică a unui regim democrat.
După G.Mosca[10], fiecare clasă politică trebuie să se legitimeze printr-o anumită formulă politică. Condiţiile actuale drastice ale vieţii economice şi sociale a ţării noastre dictează imperios necesitatea elaborării, aprobării şi promovării unei formule politice, concept considerat de noi ca o strategie a tranziţiei democratice. Această formulă în literatura de specialitate este denumită în mod diferit: doctrină economico-politică, concept nou de dezvoltare, idee naţională, ideologie naţională sau de stat, model sau curs de dezvoltare a societăţii[11]. Cea mai potrivită şi cuprinzătoare utilizată, de care are nevoie cu stringenţă cultura politică moldovenească, este „ideea naţională”, înţelegînd prin aceasta un sistem coerent de idei, principii şi orientări valorice recunoscute de stat şi susţinute de către cetăţeni în activitatea social-politică, economică şi spirituală[12]. Fiind o formulă a raţionalizării vieţii sociale, ideea naţională, bine conturată şi închegată poate servi pentru întreaga societate şi pentru individ ca fundament solid în activitatea lor. În acelaşi timp, ideea naţională serveşte statului pentru a determina priorităţile dezvoltării societăţii şi a soluţiona problemele ce afectează interesele fundamentale ale persoanei şi comuniunilor de oameni la care aceasta aparţine, pentru a percepe logica derulării proceselor social-economice şi politice actuale şi a celor de perspectivă. În acest context, e plauzibilă opinia cercetătorilor care susţin că ceea ce ar consolida poporul, i-ar insufla siguranţă şi optimism, ar putea fi ideea comunităţii intereselor tuturor cetăţenilor ţării, indiferent de apartenenţa lor naţională şi socială, iar interesul comun constă în ieşirea din criză, în afirmarea unui trai decent, în renaşterea şi propăşirea societăţii post-totalitare. Printre priorităţile naţionale trebuie să figureze şi ideea reîntregirii ţării, coeziunii şi solidarităţii sociale.
Aşadar, această situaţie constituie o dovadă probantă care demonstrează necesitatea conştientizării conţinutului şi existenţei culturii politice a unei societăţi, atît din punct de vedere ştiinţific, cît din cel al practicii social-politice. Nu se poate obţine succes în procesul transformărilor politice şi economice, fără a cunoaşte tendinţele şi aspiraţiile poporului. Altfel spus, principalul element de care depinde caracterul procesului de tranziţie şi transformare în ţara noastră, după opinia noastră fundamentată ştiinţific, îl constituie factorul socio-cultural.
Concluzii
Analiza tematicii culturii politice poate reprezenta o diagnosticare a comunităţii respective în ce priveşte palierul de democraţie atins, dar şi a nivelului ei de dezvoltare. Problematica culturii politice în societatea noastră, după opinia noastră, este studiată insuficient, ceea ce ne face să presupunem că nu se conştientizează, încă, faptul că făurirea unei democraţii veritabile se face, şi prin cultura politică.
Implozia URSS ca stat şi ca simbol al lumii „noi socialiste” a avut un şir de repercusiuni asupra situaţiei social-politice la scară mondială, cît şi asupra situaţiei a unui şir de state în parte. Prăbuşirea spectaculoasă – pe plan mondial – a societăţilor totalitare, a avut un impact direct şi asupra spaţiului geopolitic ocupat de Republica Moldova.
Această entitate politică tînără a păşit alături de celelalte state ex-comuniste din centrul şi estul Europei pe făgaşul necunoscut al democraţiei. Specificul procesului de tranziţie moldovenesc rezidă în tergiversarea implementării deciziilor politice. Această tergiversare în ultimă instanюţă este determinată de lipsa voinţei politice univoce privitor la vectorii orientării strategice ai statului nostru.
Susţinem teza că organele reprezentative ale ţării noastre nu sunt pregătite nici profesional, nici psihologic pentru o activitate reformatoare. Un remediu, în acest sens, este accederea în cadrul organelor respective, a cadrelor politice noi, tinere şi profesioniste, în baza unei competiţii loiale, care, pe lîngă calităţi ca: voinţă, tărie de caracter, spirit de iniţiativă, creativitate, perseverenţă, responsabilitate – să dispună neapărat şi de spiritul de patriotism, a cărui lipsă se simte în societatea moldovenească.
O altă concluzie, cultura politică este inseparabilă unei societăţi ce pretinde a fi un stat democrat şi de drept, or, aceasta constituie o condiţie vitală pentru schimbările esenţial calitative în derulare a societăţilor din centrul şi estul Europei, în particular a Republicii Moldova.
În pofida tuturor criticilor aduse culturii politice moldoveneşti, suntem tentaţi să insistăm asupra recunoaşterii faptului că cultura politică poate servi ca „locomotivă” ce va propulsa societatea moldovenească în vederea depăşirii tranziţiei.
Bibliografie
- Doctrinele partidelor politice, Institutul Social Român, Bucureşti, Editura Cultura Naţională, 1923
- Drepturile omului. Documente adoptate de organisme internaţionale , Bucureşti, Editura Adevărul, 1990
- Traité de science politique, publié sous la direction de M. Frawitz et J. Leca, Paris, 1985
- Almond, Bingham Powell jr., Analyse comparé des systémes politiques, Tendances Actualles, Les Edition Inter-Nationales, Paris, 1972
- Almond, B. Bingham Powell jr., Comparative Politics System , Procasa Policy, Boston, Toronto, Little Brown and Company, 1978
- Almond, S. Verba, The Civic Culture Revisited, Boston, Toronto, Little Brown and Company, 1980
[1] Pasti V. România – stare de fapt., vol. I.- Bucureşti, 1997, p.125
[2] Ibidem, p.129
[3] Moşneaga V. Identitatea etnonaţională şi statalitatea moldovenească independentă. // „Ecoul”, 1995, nr.20, p.3.
4 Vezi: Миллер А. Национализм как фактор развития. // Общественные науки и современность, 1992, №1, с.127.
[5] Vezi: Fruntaşu P., Rusnac G. Republica Moldova pe calea democratizării. – Chişinău: USM, 1999, p.76-78; Sandu I. Politologie. Îndrumar instructiv-metodic. – Chişinău, 1998, p.71; Guzun I. O cultură politică fragmentară. // Arena Politicii, 1997, nr.9, p.15; Antonesei L. O prostie a lui Platon. Intelectualii şi politica. – Iaşi, 1997, p.119; Бенюк В. Политoлогия. Курс лекций. – Кишинев, 2001, с.202-203; Brucan S. Îndreptar-dicţionar de Politologie. – Bucureşti, 1993, p.142.
[6] Şofransky O. Tăcerea moldovenilor. Reflecţii asupra culturii politice în Moldova. // Contrafort, 2000, nr.4-5, p.24-25
[7] Guzun I. Op. cit., p.15.
[8] Sandu I., Colaţchi A. Cultura politică: abordări conceptuale şi specificul ei în Republica Moldova. // Analele ştiinţifice ale USM, seria „Ştiinţe socio-umane”. – Chişinău ,2002, p.106.
[9] Crăiuţu A. Elogiul libertăţii. Studiul de filosofie politică. – Iaşi, 1998, p.158-159
[10] Apud. Kolankiewiez G. Elitele în căutarea unei formule politice. // Polis, 1995, nr.4, p.113.
[11] Vezi: Sobor E., Andrievschi V. Trei componente ale ieşirii din criză. // „Moldova Suverană”, 1998, 16 decembrie; Moldova în anul 1999: situaţia social-politică şi scenariile evoluţiei ulterioare. // „Moldova Suverană”, 1999, 16 februarie; Moldova – „Tigrul Balcanilor”. // „Moldova Suverană”, 1999, 1 aprilie; Moldova: istoria bolii şi speranţa tămăduirii. // „Moldova Suverană”, 1999, 22 mai.
[12] Fruntaşu P., Rusnac G. Op. cit., p.114-115.
