Publicat în

Aspecte generale cu privire la cultura politica din Republica Moldova

Introducere

Republica Moldova, ca şi celelalte state est-europene din fosta Uniune Sovietică, traversează o perioadă dificilă de schimbări radicale, care cuprind toa­te sferele vieţii şi activităţii. Societatea moldavă se confruntă cu o rest­ruc­tu­rare dificilă, în mare măsură contradictorie, dar istoric inevitabilă. În viaţa socio-politică se face trecere de la totalitarism la democraţie, în viaţa econo­mi­că de la sistemul administrativ de comandă la economia de piaţă. În pofida unor schimbări cardinale survenite în sfera politică, societatea noastră con­ti­nuă să se zbată în mrejele sărăciei economice, crizei de identitate, mizeriei so­ci­ale, guvernării ineficiente.

Una din particularităţile cele mai relevante ale procesului de democra­ti­zare a societăţii post-totalitare rezidă în reafirmarea politicii în viaţa cotidiană, în redescoperirea ei de către cetăţeanul de rînd. Complexitatea reală a proce­su­lui de schimbare şi tranziţiei cronice şi puţin eficiente, marcate de contradicţii şi generatoare de multiple probleme, conturează obiectivul efectuării unor ana­lize pertinente a cauzelor care au determinat momentele de incertitudine şi controverse şi, eventual, găsirea unor remedii de depăşire a acestora. Unul din aceşti factori cauzali, care poate deveni şi remediul al tranziţiei democratice îl constituie cultura politică.

Epoca comunistă a distrus instituţiile democratice, au alterat considerabil mentalităţile credinţele, conceptele astfel, a creat o contracultură politică cu un profund caracter anticivilizator, întruchipată în acel homo-sovieticus.

Perioada de după 1991 în Republica Moldova indiscutabil a instaurat un re­gim politic democratic. Dar el este departe încă de caracteristicele unei de­mo­craţii consolidate. În privinţa democraţiei ne aflăm într-un punct de echi­lib­ru instabil. Avem оn faţa noastră o variantă bună şi două proaste. Cea bună pu­tem să o obţinem prin maximalizarea democraţiei. Cele proaste pot fi eşu­a­rea în autoritarism şi democraţie  „de vitrină”. În locul unei societăţi moderne, libere şi dezvoltate, noi „construim o societate de supravieţuire, cu democraţie de vitrină, cu o economie în derivă şi vulnerabilă.”[1] Iar democraţia „de vit­ri­nă” are toate instituţiile unui regim democratic, dar nu le foloseєte decît mini­mal iar uneori deloc.[2] Noi am cîştigat prin ieşirea din comunism doar o de­mo­craţie minimală. Oprirea în acest punct comportă riscul alunecării într-un re­gim autoritar în conţinut, deşi cu ritual democratic.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Cultura politică din Republica Moldova

Reorganizarea sistemului politic cu scopul democratizării societăţii, crea­rea statului de drept şi a societăţii civile, putem considera ca un progres pentru societatea noastră. Undeva această reorganizare a devenit o realitate, undeva a rămas o iluzie. Fără оndoială, măsura în care societatea moldovenească s-a schimbat vizibil, a făcut-o sub presiunea unor constrîngeri externe, mai ales eco­nomice.

Oricum, refuzul de la sistemul administrativ de comandă, declararea li­bertăţilor politice, libertatea presei, crearea sistemului multipartid, renaşterea re­ligiei, inclusiv renaşterea naţională au contribuit şi la conturarea unei culturi politice democratice. Însă, suma de informaţie cu care ne alimentăm zilnic es­te insuficientă şi nu permite de a ne crea o imagine completă şi obiectivă des­p­re viaţa în general, cît şi cea politică în special, precum şi despre cultura po­li­tică care este o parte componentă a acesteia. Desfăşurarea procesului de re­formare început în republică a demonstrat oamenilor că ei trebuie să se bizuie, în mod ultimativ, pe ei înşişi în rezolvarea problemelor, dar să nu aştepte „sa-i dea statul”, cum a fost cîndva.

Creşterea interesului faţă de renaşterea naţională a fost generată de anu­mite condiţii concrete de existenţă şi dezvoltare a societăţii noastre. Trebuie de menţionat că pentru poporul nostru, care pe parcursul unei perioade istorice îndelungate, a trăit sub comanda ”fratelui mai mare” sub o permanenta tutelă statală din partea acestuia, calea renaşterii naşionale este unica formă reală de auto­afirmare şi autoconservare ca popor.[3] Renaşterea naţională a fost un pro­ces favorabil pentru dezvoltarea relaţiilor politice în Republica Moldova. Con­ceptul de naţionalism nu trebuie să ne trezească emoţii negative. Anume des­p­re un  asemenea concept al „naţionalismului” ne vorbeşte A.Miller în articolul „Na­ţionalism ca element al dezvoltării”. Autorul susţine „în faza incipientă el era practic unicul mijloc de mobilizare specifică a maselor”.[4] Anume miş­că­rile de renaştere naţională, care aveau şi orientare democratică, alcătuiau poate unicul element politic, ce au dat impulsuri esenţiale demonopolizării econo­mi­ei şi altor sfere ale vieţii sociale şi în ultimă instanţă au favorizat lichidarea re­gimului totalitar.

Societatea moldovenească contemporană, conform opiniei majorităţii ana­liştilor străini şi autohtoni, se caracterizează printr-o cultură politică frag­men­tară şi conflictuală, atît în aspectul deosebirilor cît şi în ce priveşte mo­da­lităţile de exprimare şi funcţionare a ei[5]. Specificul acestei culturi politice îl con­stituie starea de sciziune a ei, lipsa unui acord între purtătorii diferitelor subculturi în ce priveşte valorile fundamentale, idealurile şi obiectivele urmă­rite, structura şi regimul politic existent în societate. De asemenea, în cadrul cul­turii politice în cauză se observă o izolare socială, lipsa încrederii între di­fe­rite grupuri şi categorii sociale, între elite şi mase, care reflectă diverse stări evidente de conflict şi de mari tensiuni sociale care generează instabilitatea po­litică în societate. În cadrul culturii politice moldoveneşti se conturează o particularitate care mai persistă şi anume paternalismul ca formă a raporturilor dintre stat şi individ. Paternalismul respectiv este primejdios prin aceea că ge­ne­rează în conştiinţa cetăţenilor speranţe iluzorii şi o denaturare a realităţii, cultivă o psihologie de întreţinere.

În urmă cu mai bine de un veac şi jumătate Tocqueville afirma profetic: „Nu există nimic mai fecund în minuni ca arta de a fi liber, dar nimic nu este mai greu decît ucenicia libertăţii”. Afirmaţia lui Tocqueville este cea mai pot­ri­vită pentru starea în care se află societatea noastră în tranziţie.

Fragilitatea societăţii civile, născută pe fragmentarea excesivă a culturii politice şi prejudecăţile trecutului, continuă să fie o caracteristică definitorie a societăţii în tranziţie. Întrucît, majoritatea indivizilor din societatea noastră au rămas ancoraţi în limitele unei culturi politice parohiale sau apatice, ei nu au o viziune minimală asupra orizontului public şi politic, mai exact asupra posi­bi­li­tăţilor de cooperare şi de angajare civică.

Un handicap al societăţii noastre sunt neadevărurile care stau la originea incompetenţei politice a guvernanţilor din Moldova. Ignorarea constantă a ade­vărului, scoaterea lui în afara spaţiului public constituie un defect serios al cul­turii politice. Kant susţinea că „puterea exterioară care îl lipseşte pe om de li­bertatea de a-şi comunica gîndurile în public, îl lipseşte în acelaşi timp de li­bertatea de a gîndi”. Motivul tăcerii moldovenilor este anume subdezvoltarea culturii politice şi comunicative, caracteristică multor societăţi posttotalitare.[6] O altă limită a culturii politice şi a societăţii civile este dată de faptul că o ma­re parte a populaţiei nu este conştientă de drepturile, libertăţile şi obligaţiile po­litice şi nu are o cunoaştere elementară a datelor constituţionale funda­men­tale.

Lipsa unei tradiţii coerente a statului de drept, avînd ca consecinţă generalizarea şi acceptarea tacită a arbitrajului politic la toate nivelurile, are cauze istorice care explică fap­tul că indivizii s-au obişnuit să vadă în instituţiile putere forţe „incontrolabile” sau greu de controlat, în faţa cărora singura atitudine „raţională” ar fi pînă la urmă aceea de tăcută docilitate şi resemnare. În societatea totalitară, majoritatea populaţiei, fiind dominată de complexe autoritare, era de părerea că a avea opinii diferite de cele oficiale era inutil şi chiar periculos. Se acredita ideea precum că oamenii simpli nu pricep în politică şi că toate chestiunile urmează să fie rezolvate de către cei din vîrful piramidei  puterii.[7] Această atitudine pasivă exclude în principiu rezistenţa necondiţionată în faţa oricărui ar­bitrar politic şi anulează aproape orice orizont de anticipaţii pozitive, stimulînd astfel apa­tia politică.

Lipsa unei înalte culturi politice pericliteazîă optimizarea deciziilor poli­ti­ce şi explică convulsia politică din ţara noastră, iar tergiversarea stabilirii unei reţele instituţionale pentru implementarea legislaţiei noi, precum şi lipsa unor mecanisme funcţionale de combatere a crizei completează şirul unor as­pecte ce reflectă incapacitatea elitei politice. Un aspect nevralgic propriu Re­publicii Moldova ar fi şi faptul că instituţiile guvernamentale sunt preocupate mai mult de problemele curente. Astfel, timpul, eforturile şi banii sunt con­su­mate mai mult pentru a se lua măsuri ad-hoc, fapt care a determinat re­zultate nesemnificative.

Analizînd condiţia privind garantarea caracterului democratic al regimu­lui politic, trebuie să recunoaştem că s-a făcut puţin în direcţia edificării lui. Principalul obstacol rezidă în persistenţa vechii mentalităţi care împiedica ma­turizarea democratică a populaţiei din Republica Moldova. Cel mai elocvent argument în acest sens sunt rezultatele alegerilor parlamentare anticipate din 25 februarie 2001. Astfel, în conştiinţa socială a cetăţenilor societăţii noastre atestăm o percepţie scăzută a unor asemenea valori, cum ar fi: democraţia, drepturile şi libertăţile omului, demnitatea şi responsabilitatea cetăţenească etc., fapt care a condiţionat segmentarea culturii politice moldoveneşti, ceea ce presupune că diferite categorii de cetăţeni, după criteriul de vîrstă, statut so­cial, instruire, percep viaţa politică în mod diferit, astfel dispunînd de idei, in­te­rese, orientări, atitudini politice deseori incompatibile.

Pentru a evita escaladarea conflictelor ce pot apărea între aşa zisele sub­culturi politice pentru asigurarea stabilităţii şi continuităţii societăţii trebuie să existe o cultură politică dominantă la nivel naţional, or, Republica Moldova du­ce lipsă de o astfel de cultură. Aceasta din urmă ar viza un consens între acele subculturi politice, în ce priveşte valorile, convingerile şi idealurile po­litice fundamentale de existenţă a naţiunii într-un stat. La drept vorbind, cul­tura politică a societăţii noastre e o sinteză a diverselor valori politice, orien­tări şi standarde ale activităţii politice. Ar fi greşit să presupunem că de­cla­ra­rea insolvabilităţii valorilor comuniste şi a idealurilor culturii dependente de tip sovietic poate duce la formarea culturii politice a civilizaţiei naţionale ac­tu­ale[8].

Experienţa americană de constituire a culturii politice democratice a de­monstrat că aceasta este o cale istorică lungă şi că e imposibil de a crea o na­ţi­une, mai întîi de toate bogată economic şi apoi instruitş şi cultural, cum, se pa­re, gîndesc mulţi din guvernanţii moldoveni. Dezvoltarea spirituală a între­gu­lui popor şi bunăstarea materială trebuie să meargă într-un pas. Altfel spus, re­forma economico-socială şi construcţia instituţională din Republica Moldova trebuie să se desfăşoare simultan cu transformări în interiorul culturii politice moldoveneşti, care – în timp – ar putea privilegia valorile democraţiei liberale. În­ceputul culturii politice în Republica Moldova este intim legată şi de pro­ce­sul de demonopolizare a mediilor audiovizuale şi de apariţie a unor medii in­de­­pendente faţă de putere. În principiu, unii cercetători consideră, că tele­vi­zi­u­nea oficială se face vinovată de trei păcate capitale: dezinformarea propriu-zi­să, manipularea discretă şi efectul anesteziant.

Procesul de educaţie, care are o legătură directă cu cultura politică, repre­zintă unul dintre cele mai importante fundamente ale democraţiei[9]. Cultura po­litică democrată presupune un nivel ridicat de educaţie, informaţie, com­pe­ten­ţă, fără de care este imposibil participarea complexă pe care o presupune viaţa politică a unui regim democrat.

După G.Mosca[10], fiecare clasă politică trebuie să se legitimeze printr-o anu­mită formulă politică. Condiţiile actuale drastice ale vieţii economice şi so­ciale a ţării noastre dictează imperios necesitatea elaborării, aprobării şi pro­mo­vării unei formule politice, concept considerat de noi ca o strategie a tranziţiei democratice. Această formulă în literatura de specialitate este denu­mită în mod diferit: doctrină economico-politică, concept nou de dezvoltare, idee naţională, ideologie naţională sau de stat, model sau curs de dezvoltare a societăţii[11]. Cea mai potrivită şi cuprinzătoare utilizată, de care are nevoie cu stringenţă cultura politică moldovenească, este „ideea naţională”, înţelegînd prin aceasta un sistem coerent de idei, principii şi orientări valorice recu­no­s­cute de stat şi susţinute de către cetăţeni în activitatea social-politică, econo­mi­că şi spirituală[12]. Fiind o formulă a raţionalizării vieţii sociale, ideea naţio­nală, bine conturată şi închegată poate servi pentru întreaga societate şi pentru individ ca fundament solid în activitatea lor. În acelaşi timp, ideea naţională ser­veşte statului pentru a determina priorităţile dezvoltării societăţii şi a solu­ţi­o­na problemele ce afectează interesele fundamentale ale persoanei şi comu­ni­u­nilor de oameni la care aceasta aparţine, pentru a percepe logica derulării pro­ceselor social-economice şi politice actuale şi a celor de perspectivă. În acest context, e plauzibilă opinia cercetătorilor care susţin că ceea ce ar con­so­lida poporul, i-ar insufla siguranţă şi optimism, ar putea fi ideea comunităţii in­tereselor tuturor cetăţenilor ţării, indiferent de apartenenţa lor naţională şi socială, iar interesul comun constă în ieşirea din criză, în afirmarea unui trai de­cent, în renaşterea şi propăşirea societăţii post-totalitare. Printre priorităţile naţionale trebuie să figureze şi ideea reîntregirii ţării, coeziunii şi solidarităţii sociale.

Aşadar, această situaţie constituie o dovadă probantă care demonstrează necesitatea conştientizării conţinutului şi existenţei culturii politice a unei so­­cietăţi, atît din punct de vedere ştiinţific, cît din cel al practicii social-politice. Nu se poate obţine succes în procesul transformărilor politice şi economice, fără a cunoaşte tendinţele şi aspiraţiile poporului. Altfel spus, principalul ele­ment de care depinde caracterul procesului de tranziţie şi transformare în ţara noastră, după opinia noastră fundamentată ştiinţific, îl constituie factorul so­cio-cultural.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Concluzii

Analiza tematicii culturii politice poate reprezenta o diagnosticare a co­mu­nităţii respective în ce priveşte palierul de democraţie atins, dar şi a nive­lu­lui ei de dezvoltare. Problematica culturii politice în societatea noastră, după opinia noastră, este studiată insuficient, ceea ce ne face să presupunem că nu se conştientizează, încă, faptul că făurirea unei democraţii veritabile se face, şi prin cultura politică.

Implozia URSS ca stat şi ca simbol al lumii „noi socialiste” a avut un şir de repercusiuni asupra situaţiei social-politice la scară mondială, cît şi asupra situaţiei a unui şir de state în parte. Prăbuşirea spectaculoasă – pe plan mon­dial – a societăţilor totalitare, a avut un impact direct şi asupra spaţiului geo­politic ocupat de Republica Moldova.

Această entitate politică tînără a păşit alături de celelalte state ex-comu­niste din centrul şi estul Europei pe făgaşul necunoscut al democraţiei. Spe­ci­fi­cul procesului de tranziţie moldovenesc rezidă în tergiversarea implementării deciziilor politice. Această tergiversare în ultimă instanюţă este determinată de lipsa voinţei politice univoce privitor la vectorii orientării strategice ai sta­tului nostru.

Susţinem teza că organele reprezentative ale ţării noastre nu sunt pre­gă­tite nici profesional, nici psihologic pentru o activitate reformatoare. Un reme­diu, în acest sens, este accederea în cadrul organelor respective, a cadrelor po­litice noi, tinere şi profesioniste, în baza unei competiţii loiale, care, pe lîngă calităţi ca: voinţă, tărie de caracter, spirit de iniţiativă, creativitate, perse­ve­ren­ţă, responsabilitate – să dispună neapărat şi de spiritul de patriotism, a cărui lip­să se simte în societatea moldovenească.

O altă concluzie, cultura politică este inseparabilă unei societăţi ce pre­tin­de a fi un stat democrat şi de drept, or, aceasta constituie o condiţie vitală pen­tru schimbările esenţial calitative în derulare a societăţilor din centrul şi es­tul Europei, în particular a Republicii  Moldova.

În pofida tuturor criticilor aduse culturii politice moldoveneşti, suntem ten­taţi să insistăm asupra recunoaşterii faptului că cultura politică poate servi ca „locomotivă” ce va propulsa societatea moldovenească în vederea depăşirii tranziţiei.

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Bibliografie

  1. Doctrinele partidelor politice, Institutul Social Român, Bucureşti, Editura Cultura Naţională, 1923
  2. Drepturile omului. Documente adoptate de organisme internaţionale , Bucureşti, Editura Adevărul, 1990
  3. Traité de science politique, publié sous la direction de M. Frawitz et J. Leca, Paris, 1985
  4. Almond, Bingham Powell jr., Analyse comparé des systémes politiques, Tendances Actualles, Les Edition Inter-Nationales, Paris, 1972
  5. Almond, B. Bingham Powell jr., Comparative Politics System , Procasa Policy, Boston, Toronto, Little Brown and Company, 1978
  6. Almond, S. Verba, The Civic Culture Revisited, Boston, Toronto, Little Brown and Company, 1980

 

 

[1] Pasti V. România – stare de fapt., vol. I.- Bucureşti, 1997, p.125

[2] Ibidem, p.129

[3] Moşneaga V. Identitatea etnonaţională şi statalitatea moldovenească independentă.  // „Ecoul”, 1995, nr.20,  p.3.

4 Vezi: Миллер А. Национализм как фактор развития. // Общественные науки и со­временность, 1992, №1, с.127.

[5] Vezi: Fruntaşu P., Rusnac G. Republica Moldova pe calea democratizării. – Chişi­nău: USM, 1999, p.76-78; Sandu I. Politologie. Îndrumar instructiv-metodic. – Chi­şi­nău, 1998, p.71; Guzun I. O cultură politică fragmentară. // Arena Politicii, 1997, nr.9, p.15; Antonesei L. O prostie a lui Platon. Intelectualii şi politica. – Iaşi, 1997, p.119; Бенюк В. Политoлогия. Курс лекций. – Кишинев, 2001, с.202-203; Brucan S.  Îndreptar-dicţionar de Politologie. – Bucureşti,  1993, p.142.

[6] Şofransky O. Tăcerea moldovenilor. Reflecţii asupra culturii politice în Moldova. // Contrafort, 2000, nr.4-5, p.24-25

[7] Guzun I. Op. cit., p.15.

[8] Sandu I., Colaţchi A. Cultura politică: abordări conceptuale şi specificul ei în Re­pub­lica Moldova. // Analele ştiinţifice ale USM, seria „Ştiinţe socio-umane”. – Chi­şi­nău ,2002, p.106.

[9] Crăiuţu A. Elogiul libertăţii. Studiul de filosofie politică. – Iaşi, 1998, p.158-159

[10] Apud. Kolankiewiez G. Elitele în căutarea unei formule politice. // Polis, 1995, nr.4, p.113.

[11] Vezi: Sobor E., Andrievschi V. Trei componente ale ieşirii din criză. // „Moldova Su­verană”, 1998, 16 decembrie; Moldova în anul 1999: situaţia social-politică şi sce­nariile evoluţiei ulterioare. // „Moldova Suverană”, 1999, 16 februarie; Moldova – „Tigrul Balcanilor”. // „Moldova Suverană”,  1999, 1 aprilie; Moldova: istoria bolii şi speranţa tămăduirii. // „Moldova Suverană”, 1999, 22 mai.

[12] Fruntaşu P., Rusnac G. Op. cit., p.114-115.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *