Publicat în

AVOCATURA ÎN REPUBLICA MOLDOVA

În statul nostru avocatura a păşit într-o eră nouă. Cu cuvinte aplaudabile a fost întîmpinată Legea cu privira la avocatură, care a intrat în vigoare la 12 decembrie, 2002. Conform acestei Legi, art.1-avocatura este o instituţie de drept independentă a societăţii civile, menită să asigure, pe bază profesională acordarea de asistenţă juridică calificată persoanelor fizice şi juridice, în scopul apărării drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime, precum şi al asigurării accesului la înfăptuirea justiţiei. Art. 3 din Lege denumeşte principiile avocaturii:

  1. asigurarea dreptului la apărare garantat de Constituţie;
  2. libertatea şi independenţa în activitatea de avocat;
  3. democratzm şi colegialitate în raporturile dintre avocaţi;
  4. apartenenţa benevolă la asociaţiile profesionale de avocaţi;
  5. asigurarea legalităţii şi umanizmului.

Art.7 stipulează genurile de asistenţă juridică profesională:

1) Avocaţii acordă persoanelor fizice şi juridice următoarele genuri de asistenţă juridică profesională:

  1. oferă consultaţii şi explicaţii, expun concluzii cu privire la problemele juridice, prezintă informaţii verbale şi în scris referitor la legislaţie;
  2. întocmesc documente cu caracter juridic;
  3. reprezintă interesele lor în instanţele de judecată, în autorităţile administraţiei publice;
  4. reprezintă interesele lor în materie juridică în relaţii cu alte persoane fizice şi juridice;
  5. participă la ancheta penală şi la dezbateri judiciare în cauzele penale în calitate de apărător sau reprezentant al victimei, al părţii civile, al părţii civilmente responsabile şi al martorilor.

 2) Avocaţii acordă persoanelor fizice şi juridice şi alte genuri de asistenţă juridică, neînterzisă de lege, atît în cazul unei delegaţii unice, cît şi în cazul delegaţiilor pe termen lung.

   3)  Avocaţii efectuiază, de asemenea, următoarele acţiuni:

  1. a) adeveresc copiile şi extrasele din acte şi certifică semnăturile de pe actele necesare pentru acordarea asistenţei juridice;

                  b.) transmit, contra recipisă, cererile persoanelor fizice şi juridice adresate altor persoane fizice şi juridice; 

Art. 8 – denumeşte cine poate fi avocat:

  1. Avocatul este persoana care a obţinut licenţă conform legii  şi care dispune de dreptul de a participa la ancheta penală şi la dezbateri judiciare, de a se pronunţa şi de a acţiona în numele clienţilor săi şi/sau de a-şi reprezenta şi consulta clienţii în domeniul dreptului.
  2. Avocat poate fi cetăţeanul Republicii Moldova, cu capacitate deplină de exerciţiu, licenţiat în drept, care se bucură de reputaţie ireproşabilă, a efectuat stagiul profesional şi a susţinut examenul de calificare.
  3. Persoana care a depus cerere de eliberare a licenţei pentru exercitarea profesiei de avocat nu se consideră persoană cu reputaţie ireproşabilă şi cererea ei nu se admite în cazul în care:
  • a fost condamnată anterior pentru infracţiuni grave săvîrşite cu intenţie, chiar dacă au fost stinse atecedentele penale;
  • nu au fost stinse antecedentele penale pentru comiterea altor infracţiuni;
  • anterior a fost exclusă din avocatură sau i s-a retras licenţa pentru acordarea asistenţei juridice din motive compromiţătoare;
  • a fost concediată din cadrul organelor de drept din motive compromiţătoare sau a fost eliberată din aceleaşi motive din funcţia de judecător, notar, consultant juridic sau funcţionar public;
  • comportamentul sau activitatea ei este incompatibilă cu normele Codului deontologic al avocatului;
  • prin hotărîrea instanţei judecătoreşti s-a stabilit un abuz prin care ea a încălcat drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului;

Avocatul dispune de ştampilă personală pe care este imprimat numele, prenumele şi numărul de înregistrare a licenţei.

Art. 14.- stipulează prevederi pentru avocatul stagiar:

     Avocatul stagiar poate fi cetăţeanul Republicii Moldova, licenţiat în drept, care are capacitatea deplină de exerciţiu şi o reputaţie ireproşabilă şi care a încheiat cu unul dintre avocaţi contract de efectuare a stagiului profesional.

  1. Avocatul stagiar activează sub îndrumarea avocatului care asigură efectuarea stagiului profesional, acesta fiind în drept să corecteze poziţia avocatului stagiar în procesul reprezentării interesului clientului.
  2. Avocatului stagiar i se permite să acorde asistenţă juridică clientului în cadrul judecătoriilor municipale şi de sector în cauzele civile şi administrative, în judecătoriile economice de circumscripţie şi în cadrul autorităţilor publice.
  3. Aovocatul stagiar este obligat să păstreze secretul profesional.

Conform art.16, alin. 1- legitimaţiile pentru avocaţi şi avocaţii stagiari se eleberează de către Ministerul Justiţiei.

Conform art. 23- la primirea licenţei, avocatul depune în faţa ministrului justiţiei următorul jurămînt: „ Eu, avocatul (…), jur să-mi aduc aportul în apărarea drepturilor, libertăţilor şi intereselor legitime ale omului, să-mi îndeplinesc conştiincios şi onest îndatoririle de avocat, să păsrez secretul profesional şi, prin comportamentul meu, să nu compromit onoarea profesională a avocatului.” Textul jurămîntului este semnat de avocat.

De asemenea Legea cu privire la avocatură ( 12 decembrie, 2002 ) prevede organizarea teritorială a birourilor de avocaţi, obligaţiile avocatului, sancţiuni disciplinare şi alte prevederi adoptate în baza principiului democraţiei.

Avocaţii în Republica Moldova sunt garantul respectării drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor, indiferent de condiţii. Preşedintele Uniunii Avocaţilor din Moldova, Gheorghe Amihalachioaie declară: „ în ultimii 27 ani, de cînd activează, n-au fost înregistrate atentate cu o deosebită cruzime la viaţa avocaţilor. Trei ani în urmă, un avocat, membru al Uniunii, a fost împroşcat cu acid. Avocatului Cerga i-a fost răpit automobilul. Cu moartea, însă n-a riscat nici unul pînă acum ( recent au fost tentative de omor a avocaţilor – n.a.). Aceasta mi se pare o sotuaţie extremă. Într-un atentat de omor avocatul a scăpat ca prin minune, deşi cînd îşi pipăie urmele rănii, nu-i vine a crede că a supravieţuit, nedramatizînd lucrurile. Aşteaptă să-şi revină cît de curînd, ca să-şi poată continua munca.” [1]

Zilele trecute a fost omorît avocatul Corneliu Dinu, apărătorul gruprului Ilaşcu la CEDO, „cu gîndul la victorie ne relatează Alexandru Tănase şi reprezentanţii Romăniei la CEDO în amintirea avocatului pe care l-au considerat un mare profesionist şi un mare apărător al adevărului.”[2]

Mulţumire şi slavă unor aşa avocaţi, care în orice caz stau cu onoare şi cinste la datoria lor sfăntă de apărători.

 

 

[1] Accente, 21 noiembrie, 2002, pag. 3

[2] Accente, 26 decembrie, 2002, pag. 3

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *