După adoptarea de către Republica Moldova în 1991 a unui sistem politic pluralist elitele şi conducerea principalelor formaţiuni politice nu s-au schimbat sau au suferit schimbări minore. În consecinţă, numeroasele scindări au condus la slăbirea, fragmentarea sau chiar dispariţia unor formaţiuni. Mai mult, tendinţele de personalizare a conducerii de partid şi conflictele la nivelul liderilor de partide conduce la desfăşurarea unor campanii negative care au drept efect descreşterea numărului de participanţi la votare ca urmare a creşterii apatiei politice a cetăţenilor.
În prezent, din cele 21 de partide înregistrate de către Ministerul Justiţiei majoritatea absolută sunt foarte slabe. Doar trei-patru partide au mijloace pentru a menţine un dialog continuu cu alegătorii şi pentru a influenţa în permanenţă opinia publică.
Până în prezent partidele politice nu au căzut de acord asupra acceptării unui cod de conduită care ar contribui la clarificarea principiilor de bază referitoare la organizarea campaniilor lor electorale, la conţinutul acestor campanii, la modalităţile de atingere a obiectivelor. Este adevărat, au existat apeluri ale unor formaţiuni in vederea semnării unor acorduri reciproce în care să se stipuleze, cel puţin, abţinerea de la desfăşurarea unor campanii negative de denigrare a oponenţilor în perioada electorală. Dar aceste apeluri nu au fost urmate de acţiuni concrete de realizare.[1]
Alegerile parlamentare şi prezidenţiale:
Moldova este o republică parlamentară. În conformitate cu prevederile Constituţiei Preşedintele este ales de către Parlament pe un termen de 4 ani. Anterior Preşedintele era ales în mod direct de către cetăţeni. După modificarea Constituţiei în 2000, Preşedintele este ales de către Parlament (art. 78 (1) din Constituţie).
În conformitate cu prevederile Constituţiei şi hotărârea Curţii Constituţionale, alegerile parlamentare urmează să se desfăşoare în termen de trei luni după expirarea mandatului Parlamentului. Legea privind procedura de alegere a Preşedintelui Republici Moldova prevede că “alegerile pentru funcţia de Preşedinte al Republicii Moldova se desfăşoară cu cel mult 45 de zile înainte de ziua expirării mandatului Preşedintelui în exerciţiu”. Alegerile parlamentare in Republica Moldova se desfăşoară în baza sistemului electoral proporţional deplin după formula: o ţară – o circumscripţie electorală. Distribuirea mandatelor de deputaţi se efectuează în baza formulei lui Victor d’Hondt. Candidaţii independenţi înregistraţi de către Comisia Electorală Centrală figurează în acelaşi buletin cu partidele şi blocurile electorale care au înregistrat liste de candidaţi. Alegătorii au o singură opţiune pentru un concurent electoral – partid, bloc electoral sau candidat independent.
Iniţial, după reforma electorală din 1993, Legea nr.1609-XII din 14.10.1993 prevedea desfăşurarea alegerilor parlamentare in baza sistemului electoral proporţional limitat. Se preconiza constituirea circumscripţiilor electorale cu mai multe mandate in conformitate cu unităţile administrativ-teritoriale de nivelul II. Numărul de mandate din partea fiecărei circumscripţii urma a fi proporţional numărului de cetăţeni cu drept de vot.
Din cauză că în preajma începerii campaniei electorale reforma administrativ teritorială a Republicii Moldova nu fusese realizată pentru a putea fi constituite circumscripţii electorale cu mai multe mandate Parlamentul a adoptat hotărârea nr. 1613 din 19.10.1993 prin care a permis desfăşurarea stipulează că „Procedura de alegere a Preşedintelui Republicii Moldova este stabilită prin lege organică” , care a fost adoptată la 22 septembrie 2000 (Legea privind procedura de alegere a preşedintelui Republicii Moldova) alegerilor parlamentare cu excepţie de la prevederile Legii nr.1609-XII privind alegerea Parlamentului instituind o singură circumscripţie electorală.
De fapt însă nu atât nerealizarea reformei administrativ-teritoriale, ci dorinţa de a evita speculaţiile legate de imposibilitatea constituirii circumscripţiei electorale pe teritoriul Republicii Nistrene Moldoveneşti autoproclamate a servit la acceptarea ideii desfăşurării alegerilor parlamentare într-o singură circumscripţie electorală naţională. În acest sens, în localităţile de pe malul drept al Nistrului controlate de autorităţile moldoveneşti au fost deschise secţii de votare speciale pentru exercitarea dreptului de vot de către cetăţenii Republicii Moldova domiciliaţi în stânga Nistrului sub administraţia autorităţilor transnistrene.
În 1997 când a fost elaborat şi adoptat Codul electoral deputaţii au insistat asupra păstrării sistemului electoral proporţional deplin, invocând aceleaşi argumente împotriva revenirii la sistemul proporţional limitat.
În 2000 deputaţii din fracţiunile parlamentare ale Convenţiei Democratice şi Blocului pentru o Moldova Democrată şi Prosperă au mai făcut o tentativă de revenire la sistemul electoral proporţional, care a fost respinsă sub acelaşi pretext. În 2003 fracţiunea parlamentară “Alianţa Braghiş” a elaborat un proiect de amendare a codului electoral in sensul introducerii sistemului electoral mixt, în conformitate cu care jumătatea din deputaţi să fie aleşi în baza sistemului proporţional, iar altă jumătate – in baza sistemului majoritar, care, de asemenea, a fost respins.
Încercările de a modifica sistemul electoral se bazează pe argumente care nu pot fi ignorate. Astfel, listele închise de candidaţii favorizează corupţia în rândul partidelor, atunci când aceste liste se constituie şi are loc lupta internă pentru locurile din top. Au avut loc scandaluri publice în acest sens. Sistemul proporţional deplin creează o ruptură greu de neobservat dintre deputaţi şi alegători. Spre exemplu, în cele patru legislaturi alese în baza sistemului electoral deputaţii domiciliaţi in capitala ţării, Chişinău, au constituit 60 – 75% din numărul de deputaţi. Utilizarea pragurilor electorale înalte atât pentru partide, blocuri electorale, cit şi pentru candidaţii independenţi reduce
substanţial avantajele sistemului proporţional, voturile „pierdute” date pentru concurenţii care nu au putut depăşi pragul electoral variind in cele patru cicluri electorale de la 18% până la 28%. Însă cel mai puternic argument în favoarea revizuirii sistemului electoral este acela că majoritatea absolută a cetăţenilor 61% se pronunţă în favoarea sistemului majoritar, 10% pentru sistemul proporţional, 12% pentru un sistem mixt şi doar 17% nu au o părere.[2]
Legea privind partidele şi alte organizaţii social-politice a fost adoptată la 17.09.1991, fiind considerată la acel moment un document de o calitate bună.
Ulterior au fost adoptate un şir de amendamente care au impus restricţii suplimentare pentru înregistrarea şi activitatea partidelor şi altor organizaţii social-politice. După adoptarea unui şir de amendamente la legea privind partidele şi alte organizaţii social-politice aceasta a suferit modificări esenţiale. Amendamentele din 19.10.1993 precizează că partidele şi alte organizaţii social-politice nu pot primi suport financiar şi material din partea organelor de stat, a întreprinderilor şi instituţiilor statului, cu excepţia finanţării campaniilor electorale prevăzută de legislaţia electorală. Nu este admisă finanţarea partidelor şi organizaţiilor social-politice de către statele, organizaţiile şi cetăţenii străini. Nu pot susţine financiar şi material nici întreprinderile-mixte dacă cota statului sau a fondatorului străin depăşeşte 20%. Articolul 29 al legii privind partidele şi alte organizaţii social-politice prevede că Ministerul Justiţiei poate suspenda activitatea partidelor şi a altor organizaţiilor social-politice dacă acestea încalcă Constituţia, informând conducerea partidelor şi organizaţiilor social-politice despre acest lucru şi stabilind termenul pentru înlăturarea încălcărilor. Cel mai grav caz de suspendare a activităţii unei formaţiuni politice a avut loc în ianuarie 2002când ministrul Justiţiei a adoptat decizia de suspendare a activităţii Partidului Popular Creştin Democrat pe motiv că a organizat proteste stradale neautorizate, care apoi au continuat timp de 4 luni. Numai după apelurile reprezentanţilor Consiliului Europei şi adoptarea rezoluţiei Adunării Parlamentare a Consiliului Europei referitoare la criza politică din Republica Moldova prin care s-a cerut un moratoriu la acţiuni ce pot escalada conflictul dintre guvernare şi opoziţie a fost posibilă găsirea soluţiilor de compromis.
Probleme electorale
Există două feluri de probleme electorale. Primul se referă la problemele de ordin legislativ, care afectează cadrul normativ stabilit de Codul electoral in vederea desfăşurării unor alegeri libere şi corecte. Cel de al doilea se referă la problemele de ordin administrativ care se regăsesc in deciziile CEC menite să reglementeze procesului electoral, activitatea funcţionarilor electorali, utilizarea resurselor materiale şi financiare.
Pragurile electorale
Codul electoral stabileşte praguri electorale în baza numărului de voturi valabile acumulate de concurenţii electorali. Problema pragurilor electorale este una controversată. Deşi se consideră că stabilirea pragurilor urmăreşte scopuri politice (evitarea fragmentării excesive a forţelor politice reprezentate în organul legislativ), totuşi acest lucru este in conformitate cu standardele internaţionale. Cu toate acestea, persistă un şir de inexactităţi. Pragurile electorale permit atribuirea mandatelor de deputaţi partidelor şi organizaţiilor social-politice care acumulează cel puţin 6% din numărul total de voturi valabil exprimate. Pentru blocurile electorale formate din două partide pragul electoral este de 9%, iar pentru blocurile formate din trei şi mai multe partide pragul electoral este de 12%. Candidaţii independenţi trebuie să acumuleze cel puţin 3% din numărul de voturi valabil exprimate pentru a fi reprezentaţi in Parlament.
Criticii acestui sistem de praguri electorale consideră că pragurile respective sunt foarte înalte. Pragul de 6% este, practic, imposibil de depăşit în cazul partidelor regionale şi al celor ale minorităţilor naţionale. În Republica Moldova există grupuri regionale şi minoritare numărul de votanţi ai cărora este mai mic de 6% din numărul total de alegători.
Pragurile de 9 % şi 12 % pentru blocurile electorale sunt într-adevăr excesiv de înalte. Ele descurajează formarea blocurilor electorale. Dat fiind faptul că pragurile se calculează pornind de la numărul de voturi valabil exprimate, ci nu din numărul total de voturi, excluderea voturilor nevalabile are drept efect micşorarea, de fapt, a pragului. De exemplu, dacă numărul de voturi nevalabile ar fi de 10%, atunci pragul electoral calculat in baza numărului de voturi valabil exprimate ar deveni egal cu 5,4%. De aceea, un singur partid mai degrabă ar beneficia de pe urma acestei diferenţe decât un bloc electoral.
Codul electoral stabileşte pragul electoral de participare la alegeri de cel puţin 50% pentru validarea alegerilor (jumătate din numărul total de alegători incluşi in listele electorale). Totuşi există o discrepanţă in calcularea numărului total de participanţi la votare. Este dificil de a stabili cu exactitate numărul de referinţă care reprezintă 100% de alegători.[3]
Alegeri locale generale
Capitolul VIII al Constituţiei stabileşte principiile administraţiei publice şi autonomiei locale. Codul electoral reglementează procedura de alegere a consiliilor raionale şi municipale, a primarilor municipali, a consiliilor orăşeneşti, săteşti şi comunale şi a primarilor locali, toţi fiind aleşi pe un termen de patru ani.
Toţi cetăţenii care locuiesc în Moldova şi au atins vârsta de 18 ani au dreptul să voteze în alegerile locale şi să candideze pentru consiliile locale. Excepţie fac cei recunoscuţi incapabili sau condamnaţi la privaţiune de libertate prin decizie definitivă a instanţei de judecată. Persoanele ce îşi fac serviciul militar şi cetăţenii ce nu sunt în ţară în ziua alegerilor nu pot participa la alegerile locale. Cetăţenii ce au atins vârsta de 25 de ani pot candida pentru postul de primar. Conform legii, în spitale şi alte instituţii se deschid secţii de votare pentru cel puţin 30 de alegători. Urnele mobile sunt aduse pană la domiciliul alegătorilor, dacă sunt solicitate. Primarii sunt aleşi printr-un sistem ce prevede unul sau două tururi. Candidatul trebuie să acumuleze peste 50 de procente din voturile validate pentru a deveni primar. În cazul in care nici un candidat nu acumulează peste 50 de procente din voturi, în două săptămâni se organizează al doilea tur de scrutin pentru primii doi candidaţi care au acumulat cele mai multe voturi.
Consilierii sunt aleşi prin reprezentare proporţională in baza listei de partid sau a blocului electoral. Candidaţii independenţi pot să se înscrie şi în cursa pentru locul de consilier. Mandatele în
consiliul municipal şi local sunt distribuite în conformitate cu formula lui d’Hondt şi, spre deosebire
de alegerile parlamentare, nu se cere depăşirea unui prag electoral. Codul electoral stipulează că pentru ca alegerile să fie valabile, la urnele de vot trebuie să se prezinte cel puţin o treime din alegătorii înregistraţi. Nu există cerinţe de prezentare la vot în cazul celui de-al doilea tur de scrutin. Alegerile vor fi declarate nevalabile dacă încălcarea codului electoral a influenţat rezultatele votului. În baza deciziei instanţei de judecată, CEC organizează alegeri repetate peste două săptămâni de la data primelor alegeri, cu aceleaşi liste electorale şi candidaţi. Cerinţele de prezentare la urnele de vot se aplică in cazul alegerilor repetate.[4]
[1] Raport cu privire la sisitemele proporţionale. – Moscova: National Democratic Institute for International Relations, 2003;
[2] Barometrul de opinie publică. Mai 2000. Republica Moldova. – Chişinău: Institutul de Politici Publice, Institutul de Marketing şi Analize Sociologice”. – mai 2000;
[3] Contextul preelectoral în Republica Moldova: constatări şi recomandări. Analiză efectuată de IFES şi Asociaţia pentru Democraţie Participativă „Adept” – Chişinău, iunie 2004;
[4] Republica Moldova. Alegeri locale generale – 25 mai şi 8 iunie 2004.Raportul misiunii OSCE/BIDDO de observare a alegerilor. – Biroul pentru Instituţii Democratice şi Drepturile Omului al OSCE, Varşovia, 20 iunie 2001;
