- Noţiune.
Potrivit art. 206 Cod penal, constituie infracţiune “afirmarea ori imputarea în public prin orice mijloace a unei fapte determinate privitoare la o persoană, care dacă ar fi adevărată, ar expune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară, ori dispreţului public”.
- Obiectul juridic special.
Infracţiunea de calomnie are ca obiect juridic special relaţiile sociale referitoare la demnitatea persoanei privită sub aspectul aprecierii de care se bucură persoana din partea celorlalte persoane.
Calomnia este lipsită de obiect material.
- Subiectul.
Infracţiunea de calomnie poate fi săvârşită de orice persoană.
Infracţiunea poate fi săvârşită cu participaţie sub forma instigării sau a complicităţii în toate cazurile, iar sub forma coautoratului numai în cazul în care se comite pe altă cale decât cea orală.
4. Latura obiectivă.
Sub aspectul laturii obiective, infracţiunea se realizează printr-o acţiune de afirmare sau imputare în public a unei fapte determinate privitoare la o persoană care, dacă ar fi adevărată ar expune acea persoană la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară ori dispreţului public.
A afirma ceva înseamnă a relata, a povesti, a comunica ceva, iar a imputa ceva înseamnă a învinui, a pune ceva în sarcina unei persoane. Elementul material al infracţiunii se realizează prin săvârşirea oricăreia dintre cele două acţiuni.
Acţiunea de afirmare sau acţiunea de imputare poate fi săvârşită în orice mod şi prin orice mijloace.
Pentru a exista infracţiunea de calomnie este necesar ca acţiunea de afirmare sau imputare să privească o persoană determinată. Determinarea persoanei se face prin indicarea numelui acesteia ori prin indicarea unei împrejurări de natură a dezvălui fără echivoc despre cine este vorba.
Afirmarea sau imputarea se poate referi şi la mai multe persoane, fiind valabilă condiţia determinării acestora.
Pentru realizarea infracţiunii sub aspectul laturii obiective, se cere, ca afirmarea sau imputarea privitoare la o persoană să aibă drept obiect o faptă determinată, individualizată, o realitate concretă. Prin “faptă” se înţelege orice manifestare exterioară sub formă de acţiune sau inacţiune.
Fapta determinată, care constituie obiectul afirmării sau imputării se poate referi fie la viaţa publică, fie la viaţa privată a persoanei.
Este necesar ca fapta afirmată sau imputată să fie o faptă, care, dacă ar fi adevărată, ar expune persoana la o sancţiune penală, administrativă sau disciplinară ori dispreţului public.
Acţiunea de afirmare sau imputare a faptei trebuie să fie făcută în public.
5. Latura subiectivă.
Infracţiunea de calomnie este săvârşită cu intenţie.
După cum făptuitorul urmăreşte, sau acceptă încălcarea demnităţii persoanei ca urmare a faptei sale, intenţia acestuia poate fi directă sau indirectă. Nu are relevanţă mobilul sau scopul săvârşirii faptei.
6. Consumarea.
Tentativa este posibilă în modalitatea de săvârşire a acţiunii susceptibilă de desfăşurare în timp, dar nu este pedepsită de lege.
Infracţiunea se consumă în momentul în care afirmarea sau imputarea, având ca obiect o faptă determinată privitoare la o persoană, a devenit publică.
7. Sancţiunea.
Infracţiunea de calomnie se pedepseşte cu închisoare de la 2 luni la 3 ani sau cu amendă.
Acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar împăcarea părţilor înlătură răspunderea penală.
8. Cauza care înlătură existenţa infracţiunii.
Potrivit art. 207 Cod penal nu constituie infracţiunea de calomnie fapta cu privire la care s-a făcut proba verităţii. Potrivit aceluiaşi text, proba verităţii este admisibilă, dacă afirmarea sau imputarea a fost săvârşită pentru apărarea unui interes legitim.
Prin interes legitim se înţelege un interes serios, temeinic, al unei persoane care, de bună credinţă, crede că îşi poate apăra acest interes prin afirmaţia făcută.
Nu interesează dacă interesul este al făptuitorului sau al altei persoane.
