Părţile la contractul de gaj sunt: Creditorul gajist şi debitorul gajist, iar în unele cazuri în calitate de debitorul gajist poate fi şi un terţ. (Art. 456 CCRM).
Se consideră creditor gajist persoana obligaţiile faţă de care sunt garantate prin gaj. Creditorul gajist are dreptul de a fi satisfăcut în mod prioritar din contul despăgubirii de asigurare pentru peirea, pierderea sau deteriorarea bunului gajat, indiferent de faptul în a cui favoare a fost asigurat bunul gajat, dacă peirea, pierderea sau deteriorarea nu se datorează culpei creditorului gajist sau dacă în contractul de gaj nu este prevăzut altfel. Creditorul gajist poate să exercite dreptul de gaj dacă debitorul gajist nu a executat conform contractului sau a executat în mod necorespunzător obligaţia garantată ori o parte a acesteia, precum şi în alte cazuri prevăzute de lege şi contract. în condiţiile prevăzute de CCRM, creditorul gajist poate exercita următoarele drepturi: să vândă el însuşi bunurile gajate, să le vândă sub controlul instanţei de judecată şi să le ia în posesiune spre a le administra.
Debitor gajist este proprietarul sau un alt posesor şi uzufructuar legal al bunurilor depuse în gaj care este deseori şi debitorul contractului principal şi care are dreptul de a înstrăina aceste bunuri. Gajul poate fi constituit atât de debitorul obligaţiei garantate, cât şi de un terţ.
Obiect al gajului poate fi orice bun, inclusiv o universalitate de bunuri, titluri de valoare şi drepturi confirmate prin certificate de acţiuni. Nu pot constitui obiect al gajului bunurile retrase din circuitul civil, bunurile inalienabile sau insesizabile. Prin contract poate fi prevăzută extinderea gajului asupra bunurilor care vor fi dobândite în viitor. Bunurile care, conform legii, nu pot fi transmise separat nu pot fi grevate separat cu un gaj. Nu poate fi obiect al gajului o parte a bunului indivizibil. Bunurile care se află în proprietate comună pot fi depuse în gaj doar cu acordul tuturor coproprietarilor. Unul dintre coproprietari poate depune în gaj cota sa din bunurile proprietate comună pe cote-părţi fără acordul celorlalţi coproprietari dacă legea sau contractul nu prevede altfel. în cazul imobilelor, menţiunea cu privire la necesitatea unui asemenea acord urmează a fi înscrisă în registrul bunurilor imobile. Dreptul de gaj se extinde asupra accesoriilor bunului principal obiect al gajului dacă în contract nu este prevăzut altfel. Dreptul de gaj se extinde asupra fructelor bunurilor gajate doar în cazurile prevăzute de contract. Cel care are asupra bunului un drept afectat de modalităţi sau susceptibil de nulitate poate constitui doar un gaj afectat de aceleaşi modalităţi sau condiţii de nulitate. (Articolul 457 CCRM)
După cum s-a menţionat deja una din formele gajului este amanetul care este un contract accesoriu a împrumutului de la lombard. Deşi în practica aplicării a existat de mult, abea acum acest raport social a fost reglementat prin normele CCRM, astfel articolul 458 prevede că, amanetarea bunurilor la lombard se realizează în conformitate cu legea. Pentru bunul preluat se emite chitanţă de amanetare, care confirmă încheierea contractului de amanet. Lombardul este obligat că, în momentul transferării posesiunii, să asigure bunul amanetat pe propria cheltuială, în favoarea debitorului şi corespunzător valorii evaluate, care se determină în funcţie de preţurile de piaţă pentru categoriile şi calitatea obiectelor amanetate. Este nulă clauza care exclude obligaţia de asigurare. Lombardul nu are dreptul să folosească şi să dispună de bunurile amanetate şi răspunde pentru pierderea sau deteriorarea lor în măsura în care nu poate dovedi că pierderea sau deteriorarea este urmare a unei situaţii de forţă majoră. în cazul în care creditul garantat prin amanetarea bunurilor la lombard nu va fi restituit în termen, lombardul are dreptul, în baza unui act notarial cu caracter executoriu, să vândă, după expirarea termenului de graţie de o lună, bunul amanetat conform regulilor de valorificare a patrimoniului amanetat. Creanţele lombardului faţă de debitor se sting şi atunci când câştigul din vânzare nu acoperă datoria. Condiţiile contractului de amanetare la lombard prin care se limitează drepturile debitorului în raport cu cele conferite prin prezentul cod şi prin alte legi sunt nule. în locul unor astfel de condiţii se aplică dispoziţiile legale corespunzătoare.
Este important să evidenţiem particularităţile gajului mărfurilor care se află în circulaţie şi în proces de prelucrare, titlurilor de valoare. Astfel, în conformitate cu articolul 459 CCRM, în cazul gaj arii mărfurilor care se află în circulaţie şi în proces de prelucrare, debitorul gaj ist este în drept să modifice componenţa şi forma naturală a obiectului gajului (stocurilor de mărfuri, materiei prime, materialelor, semifabricate lor, produselor finite etc.) cu condiţia că valoarea lor totală să nu se reducă faţă de valoarea menţionată în contractul de gaj. Reducerea valorii mărfurilor gajate care se află în circulaţie şi în proces de prelucrare se admite proporţional cu partea executată a obligaţiei garantate prin gaj dacă în contract nu este prevăzut altfel. Mărfurile ce se află în circulaţie şi în proces de prelucrare înstrăinate de debitorul gaj ist încetează a fi obiect al gajului în momentul trecerii dreptului de proprietate asupra lor ătre persoana care le-a cumpărat, iar mărfurile cumpărate de debitorul gaj ist, menţionate în contractul de gaj, devin obiect al gajului în momentul în care debitorul gaj ist dobândeşte dreptul de proprietate sau de gestiune asupra lor.Debitorul gaj ist aî mărfurilor care se afla în circulaţie şi în proces de prelucrare este obligat să înscrie în registrul gajului condiţiile gaj arii mărfurilor şi datele despre toate operaţiunile ce conduc la modificarea componentei şi formei naturale a mărfurilor gajate.
Articolul 460 CCRM evidenţiază particularităţile gaj arii titlurilor de valoare care confirmă dreptul asupra unor anumite bunuri (titluri reprezentative ale bunurilor) înseamnă şi gajarea bunurilor respective. Acţiunile gajate nu dau creditorului gaj ist dreptul de a participa ca acţionar la adunările generale, dreptul de participare fiind rezervat acţionarului. Certificatele cu privire la dobânzi, dividende şi la alte venituri obţinute în temeiul dreptului exprimat în titlul de valoare constituie obiectul gajului doar în cazul în care contractul nu prevede altfel.
Prin gaj se garantează una sau mai multe creanţe legale, existente sau viitoare, pure şi simple sau afectate de modalităţi precum şi garantarea plăţii unei sume de bani (art. 461, 462 CCRM).
În cazul gaj arii bunurile imobile se încheie un contract de ipotecă. Contractul de ipotecă se încheie în formă autentică. Nerespectarea formei atrage nulitatea contractului.
Orice modificare sau completare a contractului de gaj se efectuează în forma prevăzută pentru încheierea contractului.
Clauza penală şi categoriile ei ca mijloace de garantare a executării obligaţiilor.
Noţiunea de clauză penală este folosită în reglementările Codului civil al Republicii Moldova în două sensuri: ca mijloc de asigurare şi ca sancţiune. Ca mijloc de garantare a exercitării obligaţiilor civile clauza penală este reglementată în art. 624 CCRM. Articolul anunţat aduce următoarea definiţie acestei noţiuni. Clauza penală este o sumă de bani determinată prin lege sau prin contract, pe care debitorul este obligat s-o plătească creditorului pentru ne executarea unei prevederi contractuale. Reieşind din definiţia articolului, constatăm caracterul ei de asigurare.
Clauza penală în dependenţă de modul exprimării valorii băneşti are mai multe forme. Astfel dacă ea este stabilită în forma unei sume fixe de bani, poartă denumirea de amendă. Noţiunea de amendă este folosită mai ales la încălcările de o singură dată şi este reglementată de Regulamentul privind furnizarea (punctul 92), de exemplu, pentru încălcarea termenului de încheiere a contractului de furnizare este prevăzută o amendă de 1000 lei. Amenda civilă după definiţia ei este asemănătoare cu amenda administrativă de aceia apare necesitatea de a stabili criteriile de delimitate care după părerea noastră sunt următoarele. Amenda civilă poate fi stabilită atât de lege, cât şi de părţile contractului, amenda administrativă este întotdeauna stabilită doar prin lege şi se aplică obligatoriu pentru toţi cetăţenii statului.
Dacă clauza penală este stabilită în formă de cotă procentuală la valoarea obligaţiei garantate atunci ea rămâne sub denumirea de clauză penală. în legislaţia altor state clauza penală dispune de mai multe modalităţi: incluşi vă, exclusivă, convenţie accesorie etc.
Când clauza penală este stabilită în formă de cotă procentuală care creşte direct proporţional cu perioada de timp întârziată atunci ea se numeşte penalitate de întârziere. Penalităţile de întârziere se stabilesc în contractele consecutive exercitarea cărora se limitează prin termene, de exemplu, achitarea periodică a chiriei, plăţii de arendă etc.
În conformitate cu art. 624 Cod Civil Republicii Moldova, clauza penală în toate formele sale, poate fi urmărită de sinestătător, sau poate fi urmărită în întregime cu prejudiciul cauzat, sau creditorul poate alege să fie urmărită amenda sa prejudiciul cauzat.
În Codul Civil Republicii Moldova la Capitolul Răspunderea juridică civilă prin intermediul articolelor 624-629 se reglementează noţiunea de clauză penală în calitate de sancţiune aplicată ca formă a răspunderii juridice contractuale. Reieşind din celea expuse mai sus apare firesc întrebarea ce este clauza penală: o sancţiune sau un mijloc de garantare? Pentru a răspunde la această întrebare vom face în continuare o cercetare teoretică şi practică. Analizând literatura şi legislaţia în vigoare a altor ţări am stabilit, de exemplu, că şi Codul Civil al Federaţiei Ruse reglementează clauza penală în două aspecte cel de mijloc de garantare şi de sancţiune.
Fidejusiunea ca mijloc de garanţie a executării obligaţiilor. Arvuna, garanţia ca mijloace de asigurare a exercitării obligaţiilor.
Fidejusiunea este un mijloc personal de garanţie a executării obligaţiilor care se foloseşte cu prioritate între persoane fizice. Ea se oformează în temeiul unui contract de fidejusiune, după care o parte numită fidejusor, se obligă faţă de cealaltă parte numită creditor să execute integral sau parţial, gratuit sau oneros obligaţia debitorului dintr-un contract principal. Prin fidejusiune se poate garanta şi o obligaţie viitoare sau afectată de modalităţi (art. 1146 CCRM).
Din definiţie desprindem următoarele caractere: contract accesoriu, consensual, poate fi gratuit sau oneros.
Contractul de fidejusiune, pentru a fi valabil, trebuie încheiat în scris. în cazul în care fidej uşorul execută obligaţia, viciul de forma se consideră înlăturat. (Articolul 1147 CCRM).
Părţile: Fidejusiunea poate fi prestată atât pentru debitorul principal, cât şi pentru fidejusor. O persoană poate deveni fidejusor fără acordul debitorului şi chiar fără ştirea acestuia. Fidejusorul ulterior care s-a obligat în privinţa îndeplinirii obligaţiei fidejusorului anterior răspunde alături de acesta în acelaşi fel ca primul fidejusor alături de debitorul principal. (Articolul 1148, 1149 CCRM) în cazul în care mai mulţi fidejusori au prestat fidejusiune pentru acelaşi debitor şi pentru aceeaşi obligaţie, fidejusorul care a executat obligaţia are drept de regres contra celorlalţi fidejusori pentru partea fiecăruia din ei. în cazul insolvabilităţii unuia din fidejusori, partea acestuia se repartizează proporţional între ceilalţi fidejusori.
Fidejusorul poate opune creditorului toate excepţiile pe care le-ar putea opune debitorul. în caz de deces al debitorului principal, fidejusorul nu se poate prevala de faptul că moştenitorii răspund limitat pentru obligaţia debitorului. Fidejusorul nu pierde dreptul de a invoca o excepţie doar prin faptul că debitorul principal renunţă la aceasta. Fidejusorul poate refuza satisfacerea cerinţelor creditorului atât timp cât debitorul are dreptul de a ataca actul care stă la bază.
Dacă se intentează o acţiune împotriva fidejusorului, acesta este obligat să-1 introducă în cauza pe debitor. în caz contrar, debitorul are dreptul să ridice în acţiunea de regres a fidejusorului toate excepţiile pe care le-ar fi putut opune creditorului.
O altă parte participantă la contract este creditorul contractului principal. Creditorul este obligat sa furnizeze, la cererea fidejusorului, toate informaţiile utile privind conţinutul şi modalităţile obligaţiei principale şi privind stadiul de executare a acesteia. Fidej uşorul nu poate renunţa anticipat la dreptul de informare.
O a treia parte participantă la contract este debitorul contractului principal. Debitorul care a executat obligaţia garantată prin fidejusiune trebuie să înştiinţeze de îndată fidej uşorul. în caz contrar, fidej uşorul care a executat obligaţia îşi menţine dreptul de a intenta o acţiune de regres împotriva debitorului.
Legislaţia civilă prevede mai multe temeiuri de apariţie a fidejusiunii, astfel ea poate să rezulte din acordul părţilor, poate fi impusă prin lege sau poate fi instituită de instanţa de judecată. Debitorul obligat să furnizeze o fidejusiune trebuie să propună o persoana fizică cu domiciliu sau reşedinţa în Republica Moldova sau o persoana juridica înregistrată în Republica Moldova, care sa dispună de bunuri suficiente pentru a garanta obligaţia. în cazul în care persoana propusă nu este acceptată, debitorul trebuie să propună o altă persoană. Aceasta regulă nu se aplică atunci când creditorul a cerut în calitate de fidej uşor o anumită persoană. (Articolul 1150CCRM)
Debitorul ţinut să furnizeze o fidejusiune legală sau judiciară poate da în schimb o altă garanţie suficientă.
În conformitate cu articolul 1152 CCRM fidejusiunea nu poate exceda datoria debitorului şi nu poate fi făcută în condiţii mai oneroase. Fidejusiunea care exceda datoria debitorului sau care este făcută în condiţii mai oneroase este valabilă în limitele obligaţiei principale. Fidejusiunea poate fi contractată pentru o parte a obligaţiei şi în condiţii mai puţin oneroase. Obligaţia fidejusorului nu se majorează, după preluarea fidej usiunii, prin actele juridice făcute de debitorul principal.
Fidej uşorul răspunde în toate cazurile doar până la suma maximă menţionată în contractul de fidejusiune. Până la suma maximă menţionată în contractul de fidejusiune, fidejusorul răspunde, în absenţa unei clauze contrare, pentru: a) totalul, din momentul respectiv, al datoriei principale, în special atunci când datoria principală a fost modificată datorită vinovăţiei ori întârzierii debitorului principal, însă în situaţia unei penalităţi contractuale sau a unei despăgubiri globale prevăzute pentru cazul încetării contractului, doar atunci când s-a convenit expres în acest sens; b) cheltuielile de reziliere a contractului şi de urmărire în justiţie dacă trebuie suportate de debitorul principal în măsura în care fidejusorului i s-a dat la timp posibilitatea de a le evita prin satisfacerea cerinţelor creditorului; c) dobânzile datorate de debitorul principal daca s-a convenit în mod expres asupra acestui lucru. (Articolul 1153 CCRM)
Fidejusorul care a executat obligaţia principală are drept de regres contra debitorului în mărimea sumelor pe care le-a plătit, inclusiv datoria principală, dobândă aferentă, precum şi toate cheltuielile pe care le-a suportat în legătură cu fidejusiunea. Fidejusorul nu are drept de regres faţă de debitorul care, de asemenea, a plătit datoria din cauza faptului că fidejusorul nu 1-a anunţat despre plata efectuată. Fidejusorul poate acţiona contra debitorului chiar înainte de a fi plătit în cazul în care fidejusorul este urmărit în justiţie pentru plată sau dacă debitorul s-a obligat să-1 elibereze de fidejusiune într-un termen determinat şi acesta a expirat.
În cazul în care există mai mulţi debitori solidari, fidejusorul care a prestat fidejusiunea pentru toţi aceşti debitori are drept de regres contra fiecăruia din ei pentru a recupera integral ceea ce a plătit. (Art. 1163 CCRM)
Articolul 1164 CCRM prevede cazurile când fidejusorului are dreptul cere să fie eliberat de fidejusiune. Astfel, dacă s-a obligat la indicaţia debitorului principal sau dacă, în urma prestării fidejusiunii, are drepturi de mandatar, în baza dispoziţiilor referitoare la gestiunea de afaceri, faţă de debitorul principal, fidejusorul poate cere acestuia să-1 elibereze de fidejusiune dacă:
- a) situaţia patrimonială a debitorului principal s-a înrăutăţit considerabil;
- b) urmărirea în justiţie a debitorului principal este îngreuiată considerabil după preluarea fidejusiunii din cauza schimbării domiciliului, reşedinţei, sediului acestuia;
- c) debitorul principal este în întîrziere cu îndeplinirea obligaţiei sale;
- d) creditorul a obţinut o hotărîre judecătorească investită cu formula executorie împotriva fidejusorului.
In cazul în care obligaţia principală nu este încă scadentă, debitorul principal poate să dea fidejusorului garanţii în loc să-1 elibereze.
Fidejusorului îi aparţine şi Articolul 1166. Dreptul de reziliere a contractului. Astfel articolul 1166 CCRM prevede că, dacă fidejusiunea s-a constituit pentru garantarea obligaţiilor viitoare sau nedeterminate sau dacă nu s-a stabilit un termen pentru fidejusiune, fidejusorul are dreptul, după expirarea a 3 ani de la constituirea fidejusiunii, sa rezilieze contractul, cu un preaviz de 3 luni faţă de creditor, de debitorul principal şi de ceilalţi fi dej uşori.
O fidejusiune stabilită pe termen poate fi reziliată după 5 ani cu respectarea unui termen de preaviz de 3 luni. După reziliere, fidejusiunea se mai menţine doar pentru obligaţiile deja născute, chiar daca acestea sunt afectate de modalităţi.
În conformitate cu articolul 1167 CCRM, fidejusiunea încetează o dată cu stingerea obligaţiei garantate. Fidejusiunea încetează în cazul modificării, fără acordul fidejusorului, a obligaţiei garantate când această modificare atrage mărirea răspunderii sau alte consecinţe nefavorabile pentru fidejusor. Fidejusiunea încetează în cazul remiterii datoriei garantate către o altă persoană dacă fidejusorul nu a acceptat să garanteze executarea obligaţiei de către noul debitor. Fidejusiunea încetează în caz de deces al fidejusorului. Orice clauză contrară este nulă.
Fidejusiunea încetează o dată cu expirarea termenului pentru care a fost prestată. In cazul în care termenul nu este determinat, fidejusiunea încetează dacă creditorul, în decursul unui an de la scadenţă obligaţiei. (Art. 1170 CCRM)
