În ceea ce priveşte caracteristicile normei juridice, acestea privesc o diferenţă specifică, conţinutul propriu al conceptului de normă juridică. Sub acest aspect, întîlnim opinii diferite, sau nuanţat deosebite. Noi însă aderăm opiniei potrivit căreia aceste trăsături ar fi generalitatea, obligativitatea şi caracterul coercitiv.
Potrivit lui Grigorio del Vecchio, care consideră că trăsăturile normei juridice sînt bilateralitatea şi generalitatea.
Alex Weill reţine caracterul coercitiv, statal şi abstract al normei de drept, cel din urmă implicînd generalitatea, permanenţa şi impersonalitatea.
- Norma juridică are un caracter general. Regula respectivă are în vedere nu un caz anume ci toate cazurile de acelaşi gen. Această regulă se aplică la un număr nelimitat de situaţii concrete, astfel că ea nu-şi realizează menirea prin aplicarea ei o singură dată sau în cîteva cazuri, care se aplică în toate cazurile descrise în ipoteza ei, atunci cînd împrejurările descrise în ipoteză nu se ivesc, norma respectivă nu se aplică. Caracterul general al normei rezultă din faptul că ea are o aplicare repetată, în cazuri nelimitate.
Norma juridică are un caracter general deoarece se aplică pe întreg teritoriul ţării. Evident că sunt şi norme care se referă la anumite zone cum sunt cele din zona de frontieră sau din zonele libere.
Norma juridică nu are în vedere un caz întîmplător „ci are în vedere o generalitate de relaţii şi o medie de comportament”. Totodată numai norma juridică nu poate să cuprindă toate cazurile care s-ar putea ivi în relaţiile sociale; ele le includ pe cele mai frecvente.
Caracterul general rezultă şi din faptul că norma juridică are o aplicare repetată în cazuri nelimitate. Acest caracter este esenţial pentru-că asigură ordinea de drept în societate, stabilirea şi dezvoltarea relaţiilor în societate în conformitate cu cerinţele formulate conştient la nivelul condiţiilor politico – statale.
- Norma juridică prescrie o conduită tipică. În strînsă legătură cu caracterul general al normei juridice este faptul că ea prescrie o conduită tipică, care are în vedere însuşirile semnificative ale relaţiilor sociale şi nu acele diferenţe nesemnificative. Norma juridică devine – în mod necesar – un criteriu de apreciere a conduitei oamenilor, un „etalon cu ajutorul căruia statul apreciază conduita cetăţenilor în diferite situaţii concrete”. Conduita tipică se referă la toate relaţiile în care ea apare. Dacă norma juridică o defineşte a fi o conduită licită, ea va fi considerată ca atare în toate relaţiile în care s-ar concretiza, iar dacă în cazul definirii
5 7
unei conduite ilegale sau ilicite ea va fi considerată şi tratată ca atare de către organele de stat abilitate.
- Norma juridică are un caracter impersonal. Caracterul impersonal al normei juridice este, se pare, cel mai uşor de perceput. Norma emisă sau sancţionată de stat nu se adresează unei persoane anume, nu vizează soluţionarea litigiului unei singure persoane. Ea se aplică tuturor persoanelor ce se află în condiţiile determinate de lege, independent de clasa lor socială. Deşi oamenii sunt diferiţi, deosebinduse – în multe privinţe – unul de celălalt, norma juridică se aplică tuturor, cerîndule tuturor şi fiecăruia în parte să se supună conduitei prescrise.De pildă stipularea măsurilor sancţionatorii pentru comiterea anumitei fapte nu priveşte o persoană dată, ci tote persoanele care ar comite fapta respectivă.
- Norma juridică este emisă sau sancţionată de stat. O regulă de conduită pentru a deveni normă juridică trebuie emisă sau sancţionată potrivit unor reguli prescrise, a căror nerespectare face imposibilă calificarea acelei reguli de drept drept normă cu caracter juridic. Unii autori nu sunt de acord cu acest caracter al normei juridice, considerînd-o subînţeleasă. Este adevărat că din momentul în care definim dreptul, îi recunoaştem această caracteristică, care îl distinge de morală, de obicei etc. Totuşi atunci cînd definim chear celula sa de bază, care este norma juridică, nu putem omite tocmai modalitatea prin care o regulă socială nejuridică, devine normă de drept.
- Norma juridică are un caracter obligatoriu. În literatura de specialitate sa subliniat argumentat că „prin caracterul ei obligatoriu ” norma juridică „ ocupă un loc primordial în sistemul normelorsociale”, ea avînd o influenţă recunoscută asupra mentalităţilor şi chear asupra moralei fiecăruia.(Guy Durand ). Obligativitatea normelor juridice are un caracter general, ea este o trăsătură caracteristică tuturor normelor, atât cele de drept public, cât şi cele de drept privat. Mai mult, obligativitatea nu rezultă din fregvenţa aplicării unei norme juridice. Sunt norme care se aplică zilnic, cum sunt cele privind transportul în comun, cele privind raporturile juridice de vînzare -cumpărare, pracum şi normele privind comportamentul în timpul unei calamităţi(incendiu, inundaţie, etc.) care se aplică foarte rar, atunci cînd o comunitate se confruntă cu asemenea fenomene. Şi într-un caz şi în celălalt obligativitatea normei juridice este indiscutabilă. Din cele mai vechi timpuri sa observat cît de important este caracterul obligatoriu al normei pentru transpunerea dispoziţiilor sale în viaţă. Acolo unde nu există frică de pedeapsă – atrăgea atenţia Sofocle – nu vor fi respectate legile. La rîndul său, Platon sublinia că „este de aşteptat ca cel pedepsit să devină mai bun din propria sa pedeapsă, sau să fie exemplu pentru alţii”. Dar, poate cel mai complet a surprins însemnătatea obligativităţii normei juridice, William ShaKespeare, care constata că”acolo unde încetează vigoarea legilor şi autoritatea apărătorilor ei nu poate exista nici libertate şi nici siguranţă pentru nimeni”.
