1. Noţiunea raportului juridic civil
Definiţie
Plecând de la definiţia raportului juridic, în general, ca fiind o relaţie socială
reglementată de norma juridică, raportul juridic civil poate fi definit ca fiind
relaţia socială, patrimonială sau personală nepatrimonială, reglementată
de norma de drept civil.
În legătură cu această definiţie câteva precizări sunt utile.
Raportul juridic civil, ca orice raport juridic, nu este decât o relaţie socială,
şi anume o relaţie socială cu caracter patrimonial (economic) sau personal
nepatrimonial (neeconomic).
Pentru a fi raport juridic civil, relaţia socială trebuie să fie reglementată de o
normă juridică de drept civil. Cu alte cuvinte, relaţia socială devine raport
juridic civil, pătrunde în ordinea de drept, numai în măsura în care a făcut
obiectul de preocupare al legiuitorului, sub forma edictării unei norme
juridice civile, care s-o reglementeze. Deci, dacă orice raport juridic este o
relaţie socială, nu orice relaţie socială este un raport juridic.Sunt relaţii
precum cele de prietenie care nu constituie obiect de reglementare pentru
drept, în general, şi, deci, nici pentru dreptul civil. Asemenea relaţii rămân de
domeniul moralei etc. Trăsătura distinctivă, deosebitoare a unui raport juridic
faţă de o relaţie socială care nu este reglementată de norma juridică
(aparţinând moralei, de exemplu) constă în aceea că, în caz de nevoie,
realizarea unui asemenea raport juridic este asigurată prin forţa de
constrângere a statului.
2. Caracterele raportului juridic civil
a) Raportul juridic este un raport social
Prin caracterul social al raportului juridic civil se înţelege faptul că el este un
raprt interuman. Acesta este un caracter al oricărui raport juridic, în
general. Prin urmare, fiecare raport juridic civil şi toate raporturile juridice
civile au acest caracter.
Specific raportului juridic civil, din acest punct de vedere, este faptul că el se
leagă fie între oameni priviţi în mod individual, în calitatea lor de persoane
fizice, fie între oameni, priviţi în cadrul unor colective, în calitatea lor de
persoane juridice.
b) Raportul juridic are caracter voliţional
Prin caracterul voliţional al raportului juridic se înţelege faptul că el este
reglementat de norma juridică, normă care exprimă voinţa tuturor
cetăţenilor unei ţări. Ceea ce împrumută caracter voliţional raportului juridic
civil este tocmai norma juridică care exprimă voinţa tuturor cetăţenilor,
ridicată la rang de lege.
Plecând de la faptul că raportul juridic civil este o relaţie socială reglementată
de norma juridică, iar norma juridică însemnând voinţă, ridicată la rang de
lege, caracterul voliţional al acestui raport este evident.
Dacă acest aspect, care evidenţiază caracterul voliţional al raportului juridic
civil, este prezent în cazul oricărui raport juridic civil, se cuvine a se
sublinia că există raporturi juridice al căror caracter voliţional este pus în
evidenţă de încă un aspect. Este vorba de acele raporturi juridice civile care
se nasc din actele juridice civile (spre exemplu, contracte). În aceste cazuri,
acest aspect se concretizează în manifestarea de voinţă a părţilor, în
sensul creării raportului juridic, îl dublează pe primul, şi anume caracterul
voliţional al raportului juridic civil, astfle că se poate vorbi de un
caracter dublu voliţional. În astfel de situaţii, caracterul dublu voliţional al
raportului juridic civil este dat, pe de o parte, de voinţa statului, exprimată în
normele juridice civile, şi, pe de o altă parte, de voinţa părţilor, care au voit
să dea naştere raportului juridic tocmai încheind actul juridic.
Al doilea aspect al caracterului voliţional lipseşte în cazul raporturilor juridice
civile izvorâte din fapte juridice în înţeles restrâns (evenimente şi acţiuni
săvârşite fără intenţia de a produce efecte juridice, efecte care se produc
totuşi pentru că legea leagă de ele asemenea efecte).
Dacă acest al doilea aspect lipseşte, în cazul la care ne-am referit, în ceea ce
priveşte naşterea raportului,el poate fi prezent în ceea ce priveşte
stingerea lui, atunci când executarea obligaţiilor este voluntară, nu silită.
Spre exemplu, dintr-un fapt ilicit cauzator de prejudicii se naşte raportul de
responsabilitate civilă delictuală, în temeiul legii (art. 998 Cod civil), raport în
al cărui conţinut intră obligaţia de reparare a prejudiciului. Deşi autorul
faptului ilicit n-a voit naşterea raportului juridic, el se naşte totuşi prin
voinţa legii. Autorul faptului ilicit poate, însă să stingă acel raport prin
executarea de bună-voie (voluntară) a obligaţiei de a repara prejudiciul
cauzat. Caracterul dublu voliţional este prezent, în acest caz, numai în ceea
ce priveşte stingerea raportului juridic civil, iar nu şi în ceea ce priveşte
naşterea.
După cum se arată în literatura de specialitate, posibilitatea părţilor de a
înlătura normele juridice supletive (care formează majoritatea normelor de
drept civil), reprezintă un caracter deosebit al rpaorturilor juridice civile,
întrucât, existând această posibilitate, părţile le pot înlocui, în limita
normelor imperative, cu clauze stabilite prin voinţa lor.
A. Ionaşcu în lucrarea sa intitulată ,,Drept civil – partea generală” , apărută la
Editura Didactică şi Pedagogică în anul 1963, pagina 34, spunea că
,,caracterul voliţional al raporturilor juridice civile rezultând din acte juridice
este…mai accentuat în ce priveşte latura sa privind voinţa părţilor, căci
acesta se manifestă şi la naşterea raportului, creându-l, şi la
reglementarea lui, nu numai la realizarea conţinutului,ca în celelalte
raporturi juridice”.
c) Raportul juridic civil se caracterizează prin poziţia de egalitate
juridică a subiectelor sale
Metoda specifică de reglementare a dreptului civil este cea a egalităţii
juridice a părţilor.
Prin condiţia părţilor raportului juridic civil de a fi subiecte egale în drepturi
se înţelege că aceste părţi se află, una faţă de alta, pe picior de egalitate
juridică, nefiind subordonate una faţă de cealaltă. Astfel, o persoană nu
poate obliga pe o alta să încheie un contract de vânzare-cumpărare, spre
exemplu, după cum nu poate nici să impună, în mod unilateral şi obligatoriu,
condiţiile în care urmează să se încheie un asemenea contract. Pentru
naşterea raportului juridic civil care să aibă ca izvor un asemenea contract
este nevoie de acordul de voinţă al părţilor.
Două precizări se cer a fi făcute în legătură cu această trăsătură caracteristică
a raportului juridic civil.
În primul rând, trebuie menţionat că poziţia de egalitate juridică a părţilor
raportului civil nu trebuie confundată cu principiul egalităţii în drepturi,
ca principiu fundamental al dreptului român, deoarece acest principiu este
valabil, în aceeaşi măsură, pentru fiecare şi pentru toate ramurile dreptului
român. Când vorbim de principiul egalităţii în drepturi, ca principiu
fundamental al dreptului, avem în vedere egalitatea în faţa legii pentru
toţi (legea este egală pentru toţi cetăţenii, fără privilegii şi fără discriminări –
art. 16 din Constituţie). Dimpotrivă, când vorbim de egalitate juridică a
părţilor raportului juridic civil, avem în vedere egalitatea unei părţi faţă de
cealaltă parte (iar nu faţă de lege). Dacă toate persoanele fizice sunt egale în
faţa legii, ele nu sunt în toate raporturile juridice egale una faţă de
cealaltă. De exemplu, toţi cetăţenii sunt egali în faţa normelor de drept
administrativ (legi administrative), dar ei nu sunt în poziţie de egalitate
juridică, ci în poziţie de subordonare, faţă de organele administraţiei de stat
cu care intră în raporturi de drept administrativ.
A doua precizare este în sensul că egalitatea în drepturi (poziţia de egalitate
juridică) a subiectelor raportului juridic civil nu trebuie înţeleasă în sensul că
părţile ar avea acelaşi număr de drepturi, sau că ar fi egale din punct de
vedere economic (în sensul că ar avea patrimonii egale). Din contră, într-un
contract de donaţie, spre exemplu, cu toate că donatorul are numai obligaţii
iar donatarul numai drepturi, ei se află într-o poziţie de egalitate juridică, în
sensul că donatorul nu poate impune donatarului, şi nici donatarul
donatorului, să se afle legaţi judiceşte prin contractul de donaţie, decât dacă
consimt ambii la încheierea contractului.
Tot astfel, chiar dacă două subiecte de drept civil sunt inegale din punct de
vedere patimonial, în sensul că un subiect are un patrimoniu mai întins
decât celălalt, ele se află în poziţie de egalitate juridică. De exemplu, deşi nu
există eglitate de patrimonii între o întreprindere comercială de stat şi o
persoană fizică, acestea se află pe poziţie de egalitate juridică în cadrul unui
contract de vânzare-cumpărare pe care îl încheie, întrucât nici întreprinderea
şi nici persoana fizică nu pot impune, pe cale unilaterală, intrarea într-un
astfel de raport juridic.
Persoanele juridice, deşi au o capacitate de folosinţă inegală, în sensul
specializării ei, ele se află tot pe poziţie de egalitate juridică în cadrul
raporturilor de drept civil.
3. Structura raportului juridic civil
Noţiuni generale
Privit din punctul de vedere al structurii sale, raportul juridic civil este
alcătuit din trei elemente constitutive :
a) subiectele sau părţile între care se leagă raportul juridic civil. Sunt
subiecte ale raporturilor juridice civile persoanele fizice şi persoanele
juridice.
b) conţinutul, care este alcătuit din drepturile şi obligaţiile părţilor
raportului juridic civil.
c) obiectul, care cuprinde însăşi prestaţia (acţiunea sau inacţiunea) la
care sunt îndreptăţite părţile ori pe care acestea sunt ţinute să o săvârşească
(sau să se abţină de la săvârşirea ei); cu alte cuvinte, obiectul raportului
juridic civil constă în conduita pe care o pot avea ori trebuie să o aibă
părţile.
Spunem că acestea sunt elemente constitutive în sensul că lipsa oricăruia din
ele face să nu ne aflăm în faţa unui raport juridic. Cu alte cuvinte, raportul
juridic civil este de neconceput în afara existenţei acestor trei elemente, care
trebuie întrunite cumulativ.
BIBLIOGRAFIE
1. Aurel Pop, Gheorghe Beleiu , ,,Drept civil” , Bucureşti, 1975
2. Constantin Stătescu , ,,Drept civil”, Editura Didactică şi Pedagogică,
Bucureşti, 1970
3. Colectiv de autori , ,,Tratat de drept civil. Volumul I”, Editura Academiei
R.S.R. , Bucureşti, 1967
4. A. Ionaşcu, ,,Drept civil. Partea generală”, Editura Didactică şi
Pedagogică, Bucureşti, 1963
5. Corneliu Turianu , ,,Curs de drept civil. Partea generală”, Editura
Universitară, Bucureşti, 2001
