- Exclusivitatea exploatării invenţiei nu poate fi opusă terţilor decât atâta timp cât brevetul se află în vigoare. Conform art. 31 alin. (1) din Legea nr. 64/1991, republicată, brevetul este valabil timp de cel mult 20 ani de la data constituirii depozitului naţional reglementar, şi aceasta indiferent dacă este vorba despre un brevet principal sau despre un brevet eliberat pentru o invenţie de perfecţionare.[1]
- Drept comparat. În privinţa brevetului principal, soluţia legislativă română este identică aceleia adoptate în alte ţări (Canada, Danemarca, Elveţia, Franţa[2], Germania, Irlanda, Islanda, Italia, Marea Britanie, Norvegia, Olanda, Suedia etc.).
Alte ţări însă au adoptat alte reglementări cu privire la durata brevetului principal şi a momentului de la care începe calcularea acesteia: 15 ani de la data publicării cererii de dobândire a brevetului, dar nu mai mult decât 20 ani de la data constituirii depozitului naţional reglementar (Japonia); 17 ani de la data acordării efective a brevetului (Statele Unite ale Americii); 18 ani de la data publicării invenţiei, dar nu mai mult decât 20 ani de la data constituirii depozitului naţional reglementar (Austria); etc.
Trebuie, totuşi, observat că, potrivit art. 33 din TRIPS, „Durata de protecţie oferită nu se va termina înainte de expirarea unei perioade de 20 ani calculaţi de la data depozitării. [Nota de subsol 8: Se înţelege că Membrii care nu au un sistem de acordare iniţială vor putea decide dacă durata de protecţie să fie calculată de la data depozitării în cadrul sistemului de acordare iniţială.]„.
- Durata de valabilitate poate fi scurtată. În ambele situaţii (brevet principal sau brevet de perfecţionare), regulile de mai sus au în vedere durata maximă, întrucât este posibil ca valabilitatea unui anumit brevet să fie mai scurtă, dacă titularul renunţă la brevet ori dacă este decăzut din dreptul asupra brevetului ca urmare a neplăţii taxelor anuale de menţinere în vigoare a acestuia.
- Fundament. Astfel cum s-a arătat în literatura juridică de specialitate, „Limitarea în timp a dreptului exclusiv de exploatare a invenţiei de către titular prezintă o mare importanţă şi a fost determinată de motive sociale, pentru progresul economic şi tehnico-ştiinţific, cunoscut fiind că după încetarea dreptului exclusiv, folosirea invenţiei este liberă şi gratuită.”[3]
[1] Anterior modificării din anul 2002 a Legii nr. 64/1991, art. 33 stabilea în cazul brevetului de perfecţionare o durată maximă de valabilitate mai mică, astfel: „Pentru invenţia care perfecţionează o altă invenţie protejată printr-un brevet şi care nu poate fi aplicată fără cea brevetată anterior, durata de valabilitate a brevetului este limitată la aceea a brevetului acordat pentru invenţia pe care o perfecţionează, fără a putea fi mai scurtă de 10 ani.” Aşa fiind, rezulta că, teoretic, durata maximă de valabilitate a unui brevet de perfecţionare putea fi de 20 ani mai puţin o zi.
[2] Dar 6 ani pentru certificatele de utilitate şi 7 ani pentru certificatele de protecţie adiţională.
[3] I. Cameniţă, Protecţia invenţiilor prin brevete, Editura Academiei, Bucureşti, 1977, p. 84.
