Complicitatea este forma participaţiei penale ce constă în fapta unei persoane care cu intenţie înlesneşte sau ajută în orice mod la comiterea unei fapte prevăzute de legea penală ori promite înainte sau în timpul săvârşirii faptei că va tăinui bunurile provenite din aceasta sau că va favoriza pe infractor chiar dacă după săvârşirea faptei promisiunea nu este îndeplinită.
Codul penal foloseşte în art. 26 noţiunea de complice şi nu aceea de complicitate.
Spre deosebire de coautorat şi instigare complicitatea reprezintă o contribuţie indirectă, mediată la săvârşirea infracţiunii fiind considerată o formă de participaţie secundară în raport cu primele două.
Condiţiile complicităţii:
- Săvârşirea unei fapte prevăzute de legea penală
- Realizarea unei contribuţii din partea complicelui
Activitatea complicelui trebuie să se manifeste în una din formele prevăzute în art. 26 Cod penal întrucât simpla intenţie de a ajuta nu este suficientă pentru existenţa complicităţii.
Sub acest aspect actele de complicitate spre deosebire de cele de coautorat nu realizează prin ele însele fapta şi nu reprezintă o contribuţie indispensabilă în procesul comiterii ei.
Prin înlesnire se înţelege activitatea complicelui desfăşurată anterior săvârşirii infracţiunii care se situează în faza de pregătire a săvârşirii infracţiunii şi înlesnirea poate consta în activităţi materiale de procurare a mijloacelor sau instrumentelor adaptarea acestora pentru săvârşirea infracţiunii cum sunt procurarea armei, a cuţitului, a cheilor care vor fi folosite după cum poate fi vorba de o contribuţie morală.
Promisiunea de tăinuire a bunurilor sau de favorizarea infractorului are loc înainte de comiterea infracţiunii sau cel mai târziu până în momentul comiterii ei şi reprezintă o încurajare a autorului în comiterea faptei indiferent dacă promisiunea se realizează sau nu.
- Contribuţia să fie efectuată cu intenţie
Complicele trebuie să aibă reprezentarea infracţiunii pe care o săvârşeşte autorul precum şi a faptului că actul său contribuie la comiterea faptei unită cu voinţa de a coopera la realizarea acesteia. În situaţia în care autorul săvârşeşte fapta cu intenţie participaţia este proprie iar când o comite din culpă sau fără vinovăţie participaţia este improprie.
Nu există complicitate din culpă atunci când o persoană ajută din culpă altei persoane la săvârşirea unei fapte tot din culpă. Aceştia vor răspunde ca coautori.
La infracţiunile praeterintenţionate complicitatea este posibilă atunci când complicele ajută cu intenţie la săvârşirea acţiunii iniţiale şi are obligaţia şi posibilitatea prevederii rezultatelor mai grave.
Formele complicităţii
- După contribuţia care o aduce complicele:
- morală – contribuie la întărirea sau întreţinerea hotărârii infracţionale, la crearea unei stări psihice necesară în vederea executării faptei
- materială
Contribuţia morală se poate prezenta sub mai multe aspecte:
- Aspectul ce se referă la întreţinerea hotărârii de a săvârşi fapta de către autor. Promisiunile făcute unei persoane de a favoriza în vederea eludării urmăririi, constituie o modalitate de complicitate morală.
- Anumită activitate desfăşurată cu intenţia de a instiga la săvârşirea unei fapte se transformă în acţiune de complicitate morală, dacă autorul luase singur hotărârea de a săvârşi infracţiunea, în activitatea persoanei respective, contribuie numai la întărirea hotărârii luate.
- Asistenţa în timpul executării faptei, constituie o formă de complicitate morală, întrucât prezenţa unei persoane la locul comiterii faptei, reprezintă un stimulent sau o încurajare.
Există instigare la complicitate sau complicitate la instigare.
Complicitatea materială constituie o formă de complicitate, persoana înlesneşte sau ajută la săvârşirea faptei, privită sub aspect material, deci contribuţia la realizarea laturii obiective a infracţiunii putându-se realiza în forme diferite. Poate să constea în procurarea de mijloace necesare săvârşirii faptei.
Complicitatea mai poate fi:
- concomitentă – care trebuie delimitată de coautorat. Uneori activitatea efectuată în vederea înlesnirii săvârşirii unei infracţiuni, poate constitui un act de complicitate dar şi o infracţiune de sine stătătoare. Se plasează din momentul începerii executării până la consumarea faptei;
- Anterioară – se plasează înainte de momentul executării faptei, putând îmbrăca ambele forme;
