Cuvîntul normă în traducere din limba greacă presupune o regulă, un model.
Către sfîrşitul secolului al XlX-lea cunoscutul jurist rus S. Muromţev, profesor la Universitate din Moscova, scria că normele juridice se numesc”de obicei, regulile care, determinând limitele necesarului şi calea apariţiei juridice a relaţiilor, sînt stabilite de putere pentru a reglementa juridic traiul poporului: aşa numita conştiinţă a societăţii calificată de către legiuitor – lege, de către jurişti – dreptul juriştilor”.
În termenii cei mai generali norma juridică este o regulă socială obligatorie.
În concepţia lui J. Masquelin, norma juridică este un fenomen natural şi obligatoriu în orice grup uman organizat în societate, fie că este vorba de comunităţi naţionale sau internaţionale sau de comunităţi mai restrînse, cum ar fi asociaţiile de drept privat, comunităţile familiale sau profesionale.
Profesorul Nicolaie Popa defineşte norma juridică drept regulă generală şi obligatorie de conduită, al cărei scop este de a asigura ordinea socială, regulă ce poate fi adusă la îndeplinire pe cale statală, în caz de nevoie – prin constrîngere.
În concepţia cunoscuţilor autori Mazeaud, pentru a înţelege ce este regula de drept, este necesar a cunoaşte scopul pe care ea îl urmăreşte, acest scop fiind de a permite viaţa în societate. Din moment ce oamenii trăiesc în comunitate, ei au nevoie de reguli de conduită. Starea de anarhie, adică starea în care nu există altă regulă decît bunul plac al fiecăruia, este propriu vorbind imposibilă pentru viaţă. Cine ar pretinde că nu cunoaşte nici o regulă s-ar exclude prin aceasta el însuşi din orice grup uman. Această ordine necesară asigurîndu-se prin regula de drept.
Originea divină i-a conferit omului sentimentul de justiţie, sentiment puternic care îi stăpîneşte întreaga conştiinţă. Omului îi este sete de justiţie. El îşi înfrînează uşor dorinţa de libertate, din moment ce o regulă este justă, şi el înţelege că regula de drept satisface nu numai nevoia lui de securitate, ci, în acelaşi timp, nevoia sa de justiţie.
La întrebarea ce este justiţia, se răspunde că nu este vorba de justiţia lui Dumnezeu, prea perfectă, pentru-că infirmitatea logicii umane să-i descopere conceptul, ci numai de ceea ce oamenii în devenirea şi tentativele lor încearcă să se apropie de ideal.
La acest capitol, N.I.Matuzov, îşi impune şi punctul personal de vedere, în conformitate cu care norma juridică urmăreşte scopul de a apăra, a consolida, a dezvolta şi a promova raportul şi rînduiala socială favorabilă şi convenabilă majorităţii şi, totodată de a realiza acea finalitate pe care o urmăreşte şi o serveşte norma juridică.
În literatura juridică din ţara noastră conceptul este conturat în termeni clari în lucrări relativ mai vechi, precum şi în lucrări foarte recente de certă valoare ştiinţifică.
Vom evoca unele definiţii formulate expres ca de exemplu, norma juridică ca element constitutiv al dreptului este o regulă de conduită, instituită de puterea publică sau recunoscută de aceasta, a cărei respectare este asigurată , la nevoie, prin forţa coercitivă a statului
Definiţia se completează cu explicarea scopului, şi anume: de a asigura convieţuirea socială, orientînd comportarea oamenilor în direcţia promovării şi consolidării relaţiilor sociale potrivit idealurilor şi valorilor ce guvernează societatea respectivă.
Sau, după alt autor, „norma juridică poate fi definită ca o regulă generală şi obligatorie de conduită al cărei scop este acela de a asigura ordinea socială, regulă ce poate fi adusă la îndeplinire pe cale statală, în caz de nevoie, prin constrîngere”.
În accepţiunea noastră, norma juridică trebuie definită ca o regulă de comportare, generală şi impersonală, tipică, strict determinată şi obligatorie, stabilită cu scopul de a apăra, a consolida a dezvolta şi a promova raportul şi rînduiala socială favorabilă şi convenabilă majorităţii şi, totodată, de realizarea acea finalitate pe care o urmăreşte şi o serveşte norma juridică şi care, la nevoie, este asigurată prin forţa de constrîngere a statului.
Normele juridice alcătuiesc structura internă a dreptului analizat ca un ansamblu de elemente constitutive fiind cele mai mici părţi componente ale sistemului dreptului inclusiv a normelor sociale.
Scopul normelor juridice în societate, este de a impune, a promova şi de a promova o asemenea conduită a oamenilor care să asigure realizarea finalităţii sistemului social dat, atât în interiorul ţării cât şi în relaţiile cu alte state.
În lumina analizei efectuate putem defini norma juridică, ca fiind o regulă de conduită generală, obligatorie, tipică, impersonală, emisă sau sancţionată de către stat, în scopul asigurării ordinii sociale adusă la nevoie la îndeplinire prin forţa de constrîngere a statului.
