Publicat în

Condiţiile de validitate ale contractului de tranzacţie

Pornind de la prevederile articolului 1334 Cod civil, care stabileşte, că tranzacţia poate fi declarată nulă pentru temeiurile generale de nulitate a actelor juridice, ajungem la concluzia, că pentru validitatea tranzacţiei este necesar respectarea condiţiilor generale de validitate ce privesc legalitatea, capacitatea de a contracta, consimţământul, obiectul, cauza şi forma.

2.1. Legalitatea încheierii contractului de tranzacţie. Articolul 1332 Cod civil stabileşte, că tranzacţia nu poate fi încheiată cu privire la capacitatea persoanei şi cu privire la actele care priveşte ordinea publică. în acest caz este necesar de înţeles acele categorii de acte care privesc aptitudinea persoanei de a se prezenta în calitate de pârât sau reclamant sau într-o altă careva calitate în cadrul procesului civil. Deasemenea tranzacţia nu este admisă în ce priveşte schimbarea calităţii procesuale. Spre exemplu, obiect al tranzacţiei nu poate servi schimbarea calităţii vânzătorului bunului în cazul de evicţiune, astfel cum acesta să nu vină de partea cumpărătorului ci de partea celui ce a indus situaţia de evicţiune.

Deasemenea obiect al tranzacţiei nu poate fi considerarea capacităţii sau incapacităţii persoanei de a săvârşi anumite acte, indiferent de faptul dacă este aceasta persoană fizică sau juridică. Nu poate constitui obiect al tranzacţiei ordinea de realizare a unui interes public într-o altă modalitate decât cea prevăzută în legislaţia în vigoare, dacă legea nu admite o altă modalitate de soluţionare a cazului. Nu poate fi obiect al tranzacţiei exonerarea de la răspundere sau micşorarea cuantumului răspunderii unei persoane în cazul comiterii unei daune mediului, pornind de la faptul, că dauna de mediu se despăgubeşte după alte reguli decât cele prevăzute de Codul civil[1].

2.2. Capacitatea   părţilor   de   a   încheia   contractul   de tranzacţie. Calitatea de părţi la contractul de tranzacţie o au părţile în litigiu, fie care sunt implicate într-un proces, fie care au dreptul de a se adresa în instanţă pentru soluţionarea unui interes lezat. În aşa fel, capacitatea de a încheia contractul de tranzacţie este direct condiţionată de capacitatea procesual civilă a persoanei.

2.3. Consimţământul în contractul de tranzacţie se consideră realizat atunci, când părţile au convenit asupra tuturor condiţiilor cauzei litigioase. Raport cu alte categorii de contracte, tranzacţia nu presupune realizarea consimţământului la momentul când părţile au convenit  asupra  condiţiilor  esenţiale  –  realizarea   acestuia  la contractul de tranzacţie se constată doar dacă părţile au convenit

asupra tuturor condiţiilor ce privesc litigiul.

2.4. Obiectul în contractul de tranzacţie priveşte deasemenea acele două categorii – obiectul intrinsec şi obiectul extrinsec.

Obiectul intrinsec al contractului de tranzacţie îl formează:

  1. a) Prevenirea unui proces ce poate începe. La apariţia litigiului în legătura cu faptul că una din eventualele părţi la proces consideră încălcarea dreptului său, părţile în litigiu pot iniţia o procedură de negociere a situaţiei create, care are drept rezultat încheierea contractului de tranzacţie. în acest contract părţile convin asupra tuturor împrejurărilor ce constituie obiectul litigiului. încheierea acestui contract are drept efect imposibilitatea demarării procedurii judecătoreşti   de   către   una   din   părţile contractante. Astfel, părţii la contractul de tranzacţie, care a depus cerere de chemare în judecată având ca obiect litigiul soluţionat prin contractul de tranzacţie, i se va refuza în examinarea acestei cereri, întemeind aceasta pe faptul existenţei unei tranzacţii. Dovada existenţei tranzacţiei se va face de persoana interesată în evitarea procesului. Totodată, chiar dacă părţile la contractul de tranzacţie au convenit asupra modului de soluţionare a litigiului apăru, şi au fost lăsate nereglementate careva împrejurări, dar modul de soluţionare a cărora nu poate fi determinat nici din contextul contractului, nici după lege, şi dacă părţile nu pot conveni asupra lor prin încheierea unui contract de tranzacţie asupra acestora, partea, interesul căreia este afectat, este în drept de a depune cerere în instanţa de judecată.
  2. b) încetarea procesului început deja, dar asupra căruia nu s-a pronunţat încă o hotărâre. Prin contractul de tranzacţie părţile, care deja au fost atrase într-un proces civil, sau chiar şi cele atrase

într-un proces penal, dar în ce priveşte cauza civilă, pot conveni asupra încetării procesului civil şi respectiv – cauzei civile. Temei pentru încetarea procesului constituie convenirea părţilor asupra tuturor problemelor expuse în cererea de chemare în judecată, cererea reconvenţională, precum şi în celelalte cereri făcute până la încheierea tranzacţiei. Deasemenea tranzacţia poate fi încheiată şi în procesul examinării cazului în apel sau recurs. Astfel, părţile pot conveni asupra fondului litigiului şi după ce a fost aplicat căile de atac, dar până la momentul în care hotărârea instanţei de judecată a devenit definitivă.

  1. c) înlăturarea problemelor apărute    în    legătură    cu executarea hotărârii adoptate pe marginea unui proces, probleme care ar constitui obiectul unei eventuale examinări judecătoreşti sau executări silite. în această stadie contractul de tranzacţie este menit de a înlătura acele probleme care fie nu au fost soluţionate de către părţi în legătură cu executarea hotărârii instanţei de judecată,

fie au apărut careva împrejurări suplimentare, după care fie este necesară încheierea unui asemenea contract, fie este necesară o examinare judecătorească asupra problemei executării.

Obiectul extrinsec în contractul de tranzacţie îl formează:

  1. a) Litigiul. Obiectul principal al tranzacţiei este neînţelegerea apărută între două sau mai multe persoane. Este necesar de reţinut, că litigiul constituie  obiect al tranzacţiei, dacă nu există pe marginea acestuia o hotărâre judecătorească deja pronunţată.
  2. b) Dreptul protejat sau interesul apărat. Nu poate fi iniţiată negocierea unei tranzacţii, dacă nu este prezent un litigiu.
  3. c) Termenul de executare   a   condiţiilor   tranzacţiei.   La încheierea tranzacţiei, analogic prevederilor legii procesual civile, sau analogic eventualei hotărâri judecătoreşti, părţile stabilesc termene de executare a tranzacţiei.
  4. d) Bunul în litigiu. Bunul care serveşte obiect al litigiului poate apărea drept  obiect  al   contractului  de  tranzacţie.   Este important de reţinut, că prin încheierea tranzacţiei nu se poate

dispune  o  transmisiune  de  drept  patrimonial  asupra  bunului, deoarece aceasta este condiţia unui contract translativ de drepturi. Prin   tranzacţie   poate   fi   făcută   promisiunea   încheierii   unui

asemenea contract.

2.5. Cauza contractului de tranzacţie trebuie să reflecte dorinţa părţilor de a soluţiona litigiul apărut între părţi. Nu poate fi încheiată tranzacţie cu scop de transmisiune a dreptului de proprietate sau cu alt scop decât cu cel ce priveşte un litigiu.

2.6. Forma scrisă a contractului de tranzacţie este cerută pentru opozabilitate. Pornind de la caracterul consensual a tranzacţiei, totuşi legislatorul presupune posibilitatea părţilor de a profita de executarea silită a prevederilor contractului doar după omologarea acestuia. în acest sens, este destul de important de a ţine cont de faptul, că contractul de tranzacţie încheiat este opozabil părţilor. Pentru asigurarea opozabilităţii faţă de terţi, inclusiv instanţelor de judecată, este cerută omologarea. Nu cere omologare posibilitatea aplicării penalităţilor în rezultatul neexecutării sau executării necorespunzătoare a condiţiilor contractului. Astfel, persoana interesată în executarea silită a contractului de tranzacţie înaintează o cerere instanţa de judecată în competenţa căreia intră examinarea litigiului care eventual ar fi fost soluţionat de această instanţă, şi făcând dovada neexecutării condiţiilor contractului, cere executarea silită a acestuia. Instanţa de judecată, drept rezultat al verificării corespunderii conţinutului contractului de tranzacţie condiţiilor prevăzute de legislaţie, decide asupra asigurării executării silite a condiţiilor contractuale sau se pronunţă asupra necorespunderii condiţiilor acestuia prevederilor legislaţiei în vigoare.

 

[1] A se vedea I. Trofimov, Dreptul mediului, Chişinău, 2002, pag. 50-59

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *