În capitolul II al Titlului I din Cartea a III-a a Codului civil intitulat ,,Despre calităţile cerute pentru a putea succede”, sunt arătate două condiţii pentru existenţa dreptului de moştenire: capacitatea succesorală (moştenitorul să existe în momentul deschiderii succesiuni – art. 654C. civ.) şi moştenitorul să nu fie nedemn.
Opţiunea legiuitorului este criticabilă deoarece pe de o parte, exercitarea dreptului de moştenire presupune posibilitatea de a veni la o anumită moştenire (de aici rezultă o nouă condiţie, cea a vocaţiei succesorale iar, pe de altă parte, nedemnitatea succesorală nu este o condiţie generală pentru a moşteni, ci se aplică doar în privinţa moştenirii legale.
Vom reţine aşadar, două condiţii generale cerute pentru a moşteni: capacitatea succesorală şi vocaţia succesorală.
4.1. Capacitatea succesorală
Art. 654 C. civ. prevede că ,,pentru a putea succede trebuie neapărat ca persoana ce succede să existe la momentul deschiderii moştenirii.”
De aceea, orice persoană care există în momentul deschiderii moştenirii are capacitate succesorală, respectiv capacitatea de a culege o succesiune.
În consecinţă, moştenitorul trebuie să dovedească că se află în viaţă în momentul deschiderii moştenirii autorului său. În cazul în care se deschide procedura succesorală după moartea moştenitorului, proba existenţei acestuia la data deschiderii moştenirii, se va face de către moştenitorii săi (în acest caz, există două moşteniri, ce urmează a fi dezbătute, moştenirea dobândită iniţial, fiind retransmisă ulterior). În cazul moştenirilor succesive, competenţa aparţine notarului public sau instanţei de la ultimul domiciliu al persoanei fizice care a decedat ultima şi se eliberează un singur certificat de moştenitor, stabilindu-se pentru fiecare moştenire componenţa masei succesorale, moştenitorii care au acceptat acea moştenire şi cota fiecăruia din moştenire).
Alta este situaţia reprezentări succesorale când un moştenitor de grad mai îndepărtat (numit reprezentant) urcă în locul, gradul şi drepturile ascendentului său (numit reprezentat), care era decedat la data deschiderii moştenirii, pentru a culege partea acestuia din moştenire (parte pe care ar fi dobândit-o el dacă ar mai fi fost în viaţă). În acest caz este vorba de o singură moştenire, iar reprezentantul trebuie să dovedească că el este în viaţă şi că ascendentul său a murit înaintea celui despre a cărui moştenire se discută (actele de stare civilă ale reprezentantului şi certificatul de deces al reprezentatului).
4.1.1. Persoanele care au capacitate succesorală
Au capacitate succesorală toate persoanele care există la momentul deschiderii moştenirii indiferent de rasă, naţionalitate, religie, sex, apartenenţă politică etc.
Astfel, în această categorie intră :
– persoanele fizice în viaţă la data deschiderii moştenirii;
– persoanele fizice dispărute;
– persoanele fizice concepute, dar nenăscute la data deschiderii moştenirii;
– persoanele juridice existente la data deschiderii moştenirii.
- a) Persoanele fizice în viaţă la data deschiderii moştenirii .
Nu are importanţă durata vieţii moştenitorului după data deschiderii moştenirii.
Proba existenţei moştenitorului se face cu actele de stare civilă, iar dacă moştenitorul a murit la scurt timp, cu certificatul de deces al acestuia.
- b) Persoanele dispărute au capacitate succesorală deoarece în baza art. 19 din Decretul nr. 31/1954, ele sunt prezumate a fi în viaţă. Această capacitate succesorală subzistă până în momentul declarării judecătoreşti a morţii, prin hotărâre definitivă sau până în momentul constatării fizice a morţii. Această hotărâre produce efecte retroactive până la data morţii pârâtului, data stabilită în conţinutul hotărârii (retroactiv până la această dată capacitatea succesorală dispare). De aceea, dacă ulterior se stabileşte printr-o asemenea hotărâre, ca dată a morţii o dată anterioară datei deschiderii moştenirii, cel declarat mort nu are capacitate succesorală. Data morţii poate fi rectificată dacă se probează cu certitudine că după data reţinută în hotărâre ca dată a morţii, persoana în cauză era în viaţă (art.18 alin. 4 din Decretul nr.31/1954). Dacă cel declarat mort reapare, hotărârea judecătorească declarativă de moarte va fi anulată, persoana în cauză redobândind capacitatea succesorală.
- c) Persoanele concepute dar nenăscute la data deschiderii moştenirii.
Conform art. 7 alin. 2 din Decretul nr.31/1954 ,, drepturile copilului sunt recunoscute de la concepere, însă numai dacă el naşte viu (infans conceptus pro natohabetur, quotiens de commodis eius agitur).
Aşadar, copilul conceput are capacitate succesorală, cu condiţia de a se naşte viu. Copilul conceput se consideră născut doar dacă el dobândeşte drepturi. Chiar dacă o moştenire este o universalitate juridică ce are şi obligaţii nu numai drepturi, copilul conceput o va dobândi, căci acest fapt nu îl prejudiciază deoarece acceptarea moştenirii cuvenită lui se face sub beneficiu de inventar ( art. 19 din Decretul nr. 31/1954). În acest caz, el va plăti pasivul succesoral doar până la limita activului succesoral.
Persoana care pretinde moştenirea în numele copilului trebuie să probeze că acesta era conceput până la data deschiderii moştenirii şi că s-a născut viu.
Nefiind posibilă stabilirea cu exactitate a momentului concepţiei, art. 61 din Codul familiei instituie o prezumţie privitoare la momentul concepţiei ce este situat în intervalul de timp cuprins între a trei suta şi a o sută optzecea zi dinaintea naşterii copilului. Deşi această prezumţie este stabilită în materia filiaţiei, ea va putea fi utilizată şi în materie succesorală (deoarece capacitatea succesorală este strâns legată de vocaţia succesorală, ce se stabileşte în baza rudeniei, în principiu în cazul moştenirii legale.
Persoanele juridice existente la data deschiderii moştenirii.
De la data dobândirii personalităţii juridice, în condiţiile prevăzute de lege o persoană juridică devine subiect de drept (având capacitate juridică).
Prin excepţie, o persoană juridică poate avea o capacitate de folosinţă anticipată, în legătură cu actele necesare pentru constituirea ei valabilă. De aceea, dacă bunurile succesorale sunt necesare pentru constituirea patrimoniului unei persoane juridice, aceasta le poate dobândi chiar înainte de a deveni subiect de drept.
În toate cazurile, trebuie respectat principiul specialităţii capacităţii de folosinţă, potrivit căruia bunul succesoral să corespundă scopului pentru care acea persoană juridică a fost înfiinţată. Cu excepţia statului, persoanele juridice nu pot avea calitatea de moştenitori legali.
4.1.2. Persoanele care nu au capacitate succesorală
Din interpretarea art. 654 C. civ. rezultă că nu au capacitate succesorală persoanele fizice care nu sunt în viaţă şi persoanele juridice inexistente la data deschiderii moştenirii.
Vom reţine aşadar, că nu au capacitate succesorală : persoanele fizice precedate, copilul născut mort, persoanele fizice concepute după data deschiderii moştenirii, comorienţii, codecedaţii, persoanele juridice desfiinţate până la aceeaşi dată precum şi cele înfiinţate după data menţionată.
- a) copilul născut mort
După cum am văzut, copilul conceput dobândeşte drepturi din momentul concepţiei, sub condiţia de a se naşte viu. Dacă această condiţie nu este îndeplinită, capacitatea juridica a copilului conceput este desfiinţată retroactiv şi el este înlăturat de la moştenire.
- b) persoana fizică precedată este cea care a murit înaintea celui care lasă moştenirea.
Deşi precedatul nu poate moşteni în nume propriu, descendenţii săi ar putea să dobândească partea din moştenire care s-ar fi cuvenit dacă ar fi fost în viaţă la data deschiderii moştenirii, prin intermediul reprezentării succesorale.
- c) persoana fizică concepută după data deschiderii moştenirii
Copilul conceput are capacitate succesorală doar din momentul concepţiei sale, nu şi înainte de acest moment.
De aceea, dacă moştenirea s-a deschis înainte de momentul concepţiei, acel copil nu are capacitate succesorală, în raport cu acea moştenire.
- d) comorienţii
Comorienţii sunt persoanele fizice care au murit în aceeaşi împrejurare, fără să se poată proba că una a supravieţuit celeilalte.
Aşadar, pentru ca două sau mai multe persoane să fie comorienţi, trebuie, potrivit textului de lege menţionat, să fie îndeplinite două condiţii:
– persoanele să fi decedat în aceeaşi împrejurare;
– să nu se poată proba care a murit prima.
La acestea se mai adaugă condiţia vocaţiei succesorale unilaterale, cel puţin. Dacă niciuna din persoanele menţionate nu ar avea dreptul de a veni la moştenirea celeilalte nu ar interesa care dintre ele ar muri prima.
Are relevanţă care a murit prima doar dacă cel puţin una dintre ele, are vocaţie succesorală faţă de cealaltă (dreptul de a o moşteni) căci, în acest caz, trebuie să stabilim dacă moştenitorul este în viaţă la data deschiderii moştenirii. Cu atât mai mult, dacă între ele există vocaţie succesorală reciprocă, va avea importanţă care a murit prima.
În alte legislaţii (precum cea franceză) se stabilesc prezumţii de supravieţuire, întemeiate pe vârstă sau sex. În legislaţia noastră, este benefică opţiunea legiuitorului care nu face asemenea distincţii, care nu au nici o valoare în fapt (căci riscul la care au fost supuşi în acea împrejurare poate fi diferit).
- d) codecedaţii
Codecedaţi sunt persoanele fizice care au murit în împrejurări diferite, fără a se putea proba care a murit prima.
Pentru ca două sau mai multe persoane fizice să fie codecedaţi trebuie îndeplinite următoarele condiţii:
– ele să fi murit în împrejurări diferite;
– să nu se poată proba care a murit prima;
– să existe vocaţie succesorală unilaterală sau reciprocă.
Va avea capacitate succesorală un codecedat ?
Răspunsul este negativ deoarece nu se va putea proba că moştenitorul codecedat se afla în viaţă la data deschiderii moştenirii celuilalt codecedat. Se ajunge indirect, la aplicarea art.21 din Decretul nr. 31/1954 şi în privinţa codecedaţilor . Dar chiar dacă ar fi lipsit acest text de lege, soluţia ar fi fost aceeaşi din motivul arătat mai înainte (imposibilitatea dovedirii condiţiei capacităţii succesorale a moştenitorului codecedat). Pentru acurateţe, s-ar impune ca acest text să instituie prezumţia morţii concomitente şi în privinţa codecedaţilor, suprimând condiţia ca cele doua sau mai multe persoane să fi murit în aceeaşi împrejurare.
4.2. Vocaţia succesorală
Nu este suficient ca o persoană să existe la data deschiderii moştenirii pentru a o culege. Ea trebuie să aibă chemare la acea moştenire, adică vocaţie succesorală.
Vocaţia succesorală poate fi generală şi concretă.
Vocaţia succesorală generală este posibilitatea unei persoane de a culege o anumită moştenire (de exemplu, fiul are vocaţie succesorală generală la moştenirea părinţilor săi). Această vocaţie poate rezulta doar din lege.
Vocaţia succesorală generală este inaplicabilă în privinţa moştenirii testamentare deoarece, prin lege, nu se conferă nimănui chemare la moştenire, în baza legatului, dar nici nu se limitează numărul persoanelor care pot moşteni prin testament.
Vocaţia succesorală concretă reprezintă dobândirea efectivă a moştenirii (sau, cel puţin, a unei părţi din aceasta). Nu toate persoanele care au vocaţie succesorală generală au şi vocaţie succesorală concretă (de exemplu, părinţii defunctului au vocaţie succesorală generală, dar nu au vocaţie succesorală concretă dacă defunctul are un copil, care a acceptat moştenirea, acesta înlăturând de la moştenire pe părinţii defunctului.
Pentru ca o persoană să aibă vocaţie succesorală concretă trebuie :
– să aibă vocaţie succesorală generală;
– să nu fie înlăturată de la moştenire de un alt moştenitor cu rang preferenţial sau de un legatar.
Vocaţia succesorală nu se confundă cu dreptul la moştenire, ce este aptitudinea generală şi abstractă a unei persoane de a dobândi o moştenire. Acest drept este un element al capacităţii de folosinţă.
