V.1. Noţiuni introductive
Moştenirea este legală când transmisiunea ei are loc în baza legii la persoanele în ordinea şi cotele determinate de lege.
Determinarea persoanelor chemate, în temeiul legii, să culeagă patrimoniul unei persoane fizice decedate se numeşte devoluţiune legală a moştenirii.
Moştenirea legală se mai numeşte moştenire ab intestat (fără testament), denumire preluată din dreptul roman. În epoca veche, moştenirea era legală atât timp cât defunctul nu a întocmit testament (de aici denumirea ei). În acea perioadă, nu se admitea coexistenţa moştenirii legale cu cea testamentară. Ulterior, în epoca clasică, deşi s-a admis coexistenţa celor două forme de moştenire (o parte din moştenire se transmitea în temeiul legii, iar cealaltă în baza unui testament), totuşi s-a păstrat vechea denumire care nu mai reflecta întocmai noile realităţi, datorită conservatorismului romanilor.
În dreptul nostru, moştenirea este legală în următoarele cazuri:
– defunctul nu a întocmit nici un testament;
– există testament, dar acesta nu cuprinde legate;
– există testament prin care sunt dezmoşteniţi toţi moştenitori legali, dar unii din ei sunt rezervatari (ei vor dobândi rezerva succesorală, în temeiul legii);
– când există unul sau mai multe legate care epuizează întreaga masă succesorală, dar cel puţin unul este ineficace (nul, caduc, etc.);
– când există unul sau mai multe legate care epuizează întreaga masă succesorală, dar există moştenitori rezervatari;
– când există unul sau mai multe legate, ce epuizează întreaga masă succesorală, dar în masa succesorală există terenuri, iar legatarul este cetăţean străin sau apatrid (acele terenuri se vor transmite moştenitorilor legali);
– când există mai multe legate ce nu epuizează întreaga masă succesorală.
V.2. Condiţii speciale ale dreptului de moştenire legală
Pentru a putea moşteni în temeiul legii, o persoană trebuie să îndeplinească o condiţie generală – capacitatea succesorală şi trei condiţii speciale : vocaţia succesorală legală, să nu fie nedemnă şi să nu fie înlăturată de la moştenire prin voinţa defunctului (dacă nu este moştenitor rezervatar).
V.2.1. Vocaţia succesorală legală
Poate fi generală sau concretă
- a) Vocaţia succesorală legală generală
În dreptul nostru, moştenirea este concepută ca o moştenire de familie (ca în dreptul roman) şi, numai prin excepţie, când moştenirea este vacantă, ea revine statului.
Familia este întemeiată pe legăturile de rudenie între persoanele fizice. De aceea, au vocaţie succesorală legală generală (aptitudinea de a culege o anumită moştenire) rudele defunctului şi soţul supravieţuitor.
Rudenia poate fi în linie directă sau în linie colaterală.
Rudenia în linie directă (dreaptă), se bazează pe descendenţa unei persoane din alta (părinţii şi copii, bunicii şi nepoţii etc.).
Rudenia în linie colaterală există între două persoane fizice care au un ascendent comun (fraţii, verii, nepotul şi unchiul etc.).
Dintre toate rudele defunctului, legiuitorul a acordat vocaţie succesorală legală generală celor în linie directă, indiferent de grad şi celor în linie colaterală, până la gradul patru inclusiv, prezumând că faţă de acestea defunctul era mai apropiat şi pentru a împiedica fărâmiţarea excesivă a moştenirii (prin Legea asupra impozitului progresiv pe succesiuni din 1921):
Gradul de rudenie în cazul rudeniei în linie dreaptă este dat de numărul generaţiilor ce despart pe defunct de moştenitor de exemplu, nepotul este rudă în linie dreaptă cu defunctul care este bunicul său, de gradul doi).
Rudenia în linie dreaptă poate fi ascendentă sau descendentă.
Gradul de rudenie la rudenia în linie colaterală este dat de suma dintre numărul generaţiilor ce despart pe defunct de ascendentul comun şi numărul generaţiilor ce despart pe moştenitor de ascendentul comun (de exemplu, fraţii sunt rude în linie directă de gradul doi):
Vocaţia succesorală legală generală este guvernată de principiul reciprocităţii vocaţiei legale generale în temeiul căruia dacă o persoană are vocaţie succesorală legală generală la moştenirea alteia şi aceasta din urmă va avea vocaţie succesorală legală generală la moştenirea primei persoane (sensul pozitiv al principiului).
Acest principiu mai are şi un sens negativ potrivit căruia dacă o persoană nu are vocaţie succesorală legală generală la moştenirea alteia, nici aceasta din urmă nu va avea vocaţie succesorală legală generală la moştenirea primei persoane.
Excepţii:
– statul are vocaţie succesorală legală generală la moştenirea oricărei persoane fizice, fără ca reciproca să fie valabilă (statul este o persoană juridică şi nu se poate vorbi de moştenire în cazul acestuia).
– căsătoria putativă – cazul căsătoriei care a fost anulată sau s-a constatat nulitatea ei prin hotărâre judecătorească, iar unul dintre soţi a fost de bună-credinţă la încheierea ei (nu a cunoscut cauza de nulitate a căsătoriei). Soţul de bună-credinţă are vocaţie succesorală legală generală la moştenirea soţului de rea-credinţă (până la data rămânerii definitive a hotărârii de anulare a căsătoriei), în timp ce soţul de rea-credinţă nu are vocaţie succesorală legală generală la moştenirea soţului de bună-credinţă. Pentru soţul de rea-credinţă, nulitatea căsătoriei produce efecte retroactive.
S-a spus[1]că mai există o excepţie de la acest principiu. Este cazul în care o persoană fizică a adoptat, înainte de intrarea în vigoare a OUG nr.25/1997, doi copii: unul cu efecte depline şi altul cu efecte restrânse. Adoptatul cu efecte depline devine rudă cu adoptatorul şi cu rudele acestuia. Cel adoptat cu efecte restrânse devine rudă doar cu adoptatorul, nu şi cu rudele acestuia. S-a spus că între cei doi adoptaţi nu există vocaţie succesorală legală generală reciprocă deoarece adoptatorul cu efecte depline îl poate moşteni pe cel cu efecte restrânse (căci devine rudă cu toate rudele adoptatorului, deci şi adoptatul cu efecte restrânse, art. 75 C. fam.), în timp ce acesta din urmă nu-l poate moşteni pe primul (căci el nu devine rudă cu rudele adoptatorului, deci nici cu adoptatul cu efecte depline, art. 79 C. fam .).
Nu suntem de aceeaşi părere. Interpretând sistematic art. 75, 79 din Codul familiei; rezultă că cei doi adoptaţi nu devin rude. În caz contrar, s-ar ajunge la concluzia absurdă că adoptatul cu efecte depline să fie rudă cu adoptatul cu efecte restrânse, iar acesta din urmă să nu fie rudă cu primul.
Pe de altă parte, nu putem vorbi de o excepţie de la principiul reciprocităţii vocaţiei succesorale legale generale, câtă vreme nu există nici o normă specială derogatorie.
De aceea, în cazul celor doi adoptaţi se aplică principiul enunţat, în sensul lui negativ, astfel încât nici unul dintre cei doi adoptaţi nu va avea vocaţia succesorală legală generală la moştenirea celuilalt.
Vocaţia succesorală legală concretă (efectivă, utilă), reprezintă dobândirea efectivă, cel puţin a unei părţi din moştenire.
Pentru a împiedica fărâmiţarea excesivă a unei moşteniri, nu toate persoanele care au vocaţie succesorală legală generală vor dobândi efectiv moştenirea. Legiuitorul a instituit o ordine de preferinţă între aceste persoane prin folosirea a două criterii: clasa de moştenitori şi gradul de rudenie. Prin folosirea acestor două criterii se determină care dintre persoanele care au vocaţie succesorală legală generală vor dobândi şi vocaţie succesorală legală concretă.
Există patru clase de moştenitori, şi anume :
– clasa I de moştenitori, a descendenţilor în linie dreaptă ai defunctului (copii, nepoţi etc.), fără limită de grad;
– clasa a II-a de moştenitori, a ascendenţilor privilegiaţi (părinţii) şi colateralilor privilegiaţi (fraţi, surori şi descendenţi acestora până la gradul patru, inclusiv);
– clasa a III-a de moştenitori, a ascendenţilor ordinari, indiferent de grad, bunici ,străbunici, etc.;
– clasa a IV-a de moştenitori, a colateralilor ordinari, până la gradul al patrulea inclusiv (unchi, mătuşi, veri primari, fraţii sau surorile bunicului defunctului).
În temeiul Legii ne.319/1944, soţul supravieţuitor al defunctului, vine la moştenire în concurs cu oricare dintre cele patru clase de moştenitori.
Dacă moştenirea este vacantă, va fi culeasă de stat.
Potrivit art.686 C. civ., ,,nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei moşteniri ce i se cuvine.” De aceea, moştenitorii legali au un drept de opţiune succesorală în temeiul căruia pot accepta sau renunţa la moştenire.
În cazul acceptări, ei îşi consolidează retroactiv titlu de moştenitor, iar în cazul renunţării devin străini de acea moştenire.
V.2.2. Nedemnitatea succesorală
- a) Definiţie
Pentru ca o persoană fizică să poată dobândi o moştenire în temeiul legii, pe lângă condiţiile capacităţii succesorale şi vocaţia succesorală, trebuie să îndeplinească şi o condiţie negativă – să nu fie nedemnă ( nevrednică).
Nedemnitatea succesorală este decăderea de drept a unui moştenitor legal din dreptul de a culege o moştenire determinată, care a săvârşit fapte grave faţă de cel care lasă moştenirea sau faţă de memoria acestuia.[2]
- b) Natură juridică
S-a spus că nedemnitatea este o pedeapsă civilă. Aceasta ar însemna ca ea să aibă efecte doar în privinţa nedemnului, iar hotărârea judecătorească ce o constată să aibă efecte constitutive de drepturi. Nu este aşa. Pe de o parte, nedemnitatea produce efecte şi în privinţa copiilor nedemnului, care nu vor mai putea să-l reprezinte pe nedemn, pentru a culege moştenirea celui faţă de care s-au săvârşit fapte de nedemnitate (de exemplu, defunctul are doi copii, din care unul nedemn. Copilul nedemn are la rândul său doi copii, nepoţi ai defunctului). Dacă nedemnul a decedat înaintea celui care lasă moştenirea, cei doi nepoţi nu-l vor putea reprezenta, venind la moştenirea bunicului. Ei vor putea veni la moştenirea bunicului doar în nume propriu şi vor fi înlăturaţi de la moştenire de unchiul lor (copil al defunctului), care are un grad de rudenie mai apropriat (I).
Pe de altă parte, nedemnitatea operează de drept, astfel încât hotărârea ce o constată produce doar efecte declarative si nu constitutive de drepturi.
Pentru aceste două motive, considerăm că nedemnitatea este o sancţiune civilă.
- c) caractere juridice
- Nedemnitatea succesorală operează de drept, astfel încât ea nu poate fi înlăturată prin iertarea nedemnului (de către cel care lasă moştenirea sau de către ceilalţi moştenitori legali). Unii autori[3] au considerat că un eventual legat făcut de către defunct, în favoarea nedemnului, după săvârşirea faptei de nedemnitate, nu este valabil, pentru că se eludează legea, înlăturându-se sancţiunea nedemnităţii. Suntem de altă părere. Acest legat este valabil deoarece nedemnitatea se aplică doar moştenirii legale nu şi celei testamentare (în cazul acesteia există o sancţiune asemănătoare, revocarea legatului pentru ingratitudine).
- se aplică numai în cazurile expres prevăzute de lege şi doar în privinţa moştenirii legale.
- în principiu, produce efecte doar în privinţa nedemnului. Doar prin excepţie, nedemnitatea produce efecte în privinţa copiilor nedemnului care nu vor putea să-l mai reprezinte pe nedemnul precedat).
- produce efecte relative, în sensul că duce la înlăturarea nedemnului de la moştenirea persoanei faţă de care a săvârşit fapta de nedemnitate, nu şi faşă de alte moşteniri. Ba mai mult, nedemnul îl poate reprezenta pe cel faţă de care a săvârşit fapta pentru a culege moştenirea unui ascendent al acestuia.
- presupune existenţa vinovăţiei nedemnului. De aceea, nedemnul trebuie să aibă discernământ în momentul săvârşirii faptei de nedemnitate. Fapta de nedemnitate este o faptă ilicită, astfel că discernământul se prezumă inexistent pentru minorul făptuitor sub 14 ani şi a interzisului judecătoresc şi existent pentru cel care a împlinit vârsta de 14 ani.
- d) Cazuri de nedemnitate
Art.655 C. civ. prevede trei cazuri de nedemnitate:
– atentatul la viaţa celui care lasă moştenirea;
– acuzaţia capitală calomnioasă împotriva celui care lasă moştenirea;
– nedenunţarea omorului a cărui victimă a căzut cel despre a cărui moştenire este vorba.
Aceste cauze îl sancţionează pe moştenitorul care fie a urmărit să dobândească moştenirea pe căi imorale, fie a ascuns adevărata cauză a decesului celui care lasă moştenirea, prin tăinuirea omorului săvârşit împotriva acestuia.
- Atentatul la viaţa celui care lasă moştenirea.
Este nedemn ,,condamnatul pentru că a omorât sau a încercat să omoare pe defunct” (art. 655 pct. 1 C. civ.) ,,Nimeni nu-şi poate deschide calea unei moşteniri printr-un omor.”[4]
Pentru a interveni nedemnitatea succesorală trebuie :
– moştenitorul legal să fi omorât sau să fi încercat să omoare pe cel care lasă moştenirea. Textul are în vedere orice infracţiune prin care se urmăreşte producerea morţii celui care lasă moştenirea, precum şi tentativa la aceste infracţiuni. Uciderea din culpă şi loviturile cauzatoare de moarte (infracţiunea în care moartea se produce din culpă) nu atrag nedemnitatea succesorală.
– moştenitorul să fi fost condamnat pentru această faptă, iar hotărârea de condamnare să fi rămas definitivă. De aceea, dacă înainte de pronunţarea hotărârii, moştenitorul a decedat, dacă acţiunea penală s-a prescris, dacă moştenitorul nu avea discernământ la momentul săvârşirii faptei, a intervenit amnistia antecondamnatorie, a fost în legitimă apărare, a fost scos de sub urmărire penală, a fost achitat, nu va interveni nedemnitatea căci nu se va pronunţa o hotărâre de condamnare. În schimb, dacă a intervenit amnistia postcondamnatorie, dacă moştenitorul a fost graţiat sau reabilitat, el este nedemn (condiţia condamnării este îndeplinită).
Nu prezintă relevanţă dacă moştenitorul a fost condamnat în calitate de autori, coautor, instigator, complice sau favorizator[5] pentru infracţiunile menţionate.
- Acuzaţia capitală calomnioasă împotriva celui care lasă moştenirea.
În temeiul art. 655 pct. 2 C. ci. este nedemn ,,acela care a făcut în contra defunctului o acuzaţie capitală, declarată de judecată calomnioasă.”
Condiţiile existenţei acestui caz de nedemnitate sunt:
– moştenitorul a făcut un denunţ, o plângere sau a depus o mărturie într-un proces penal;
– infracţiunea pentru care s-a făcut denunţul, plângerea sau s-a depus mărturia are ca maxim special al sancţiunii, pedeapsa cu moartea;
– moştenitorul să ştie că defunctul nu a săvârşit acea faptă;
– caracterul calomnios al plângerii, denunţului să fie constatat printr-o hotărâre judecătorească definitivă.
În prezent, ca urmare a abolirii pedepsei cu moartea prin Decretul nr.6/1990, există două puncte de vedere:
- Acest caz există şi în prezent pentru ,,acuzaţiile” ce privesc săvârşirea unei infracţiuni al cărei maxim special este pedeapsa detenţiunea pe viaţă. Argumentele, în acest sens, au fost: caracterul grav al unor asemenea fapte ce justifică sancţiunea nedemnităţii iar, pe de altă parte, înlocuirea pedepsei cu moartea cu pedeapsa detenţiunii pe viaţă a operat nu numai în textele de lege penală, ci şi în cea civilă.
- Alţi autori,[6] cărora ne alăturăm, consideră că nu mai există acest caz de nedemnitate din momentul abolirii pedepsei cu moartea. La această concluzie se ajunge prin interpretarea teleologică a art.655 pct.2 C.civ., căci scopul legiuitorului a fost acela de a-l sancţiona cu nedemnitatea pe moştenitorul legal care încearcă să provoace deschiderea moştenirii, printr-o plângere sau un denunţ calomnios, sperând ca, în urma unei erori judiciare, cel ce lasă moştenirea să fie condamnat la moarte. Ori acest scop nu mai poate fi atins în prezent, ca urmare a abolirii pedepsei cu moartea.
- nedenunţarea omorului a cărui victimă a căzut cel despre a cărui moştenire este vorba – ,,moştenitorul major care având cunoştinţă de omorul defunctului, nu a denunţat aceasta justiţiei.”
Sunt avuţi în vedere doar moştenitorii majori, cu discernământ (sunt excluşi cei puşi sub interdicţie).
Condiţii :
– cel care lasă moştenirea să fi fost omorât;
– moştenitorul lui să cunoască acest fapt;
– moştenitorul să nu denunţe omorul organelor competente ( se are în vedere doar nedenunţarea faptei, nu şi a autorului ei);
– nedenunţarea să nu fie scuzabilă. Nedenunţarea este scuzabilă dacă moştenitorul legal nedenunţător este ascendent sau descendent, afin de acelaşi grad, soţ, frate sau soră, unchi sau mătuşă, nepot sau nepoată al autorului omorului. Nu este necesară condamnarea moştenitorului pentru nedenunţarea pentru a opera nedemnitatea.
Obligaţia de denunţare se referă la infracţiunile pentru care moartea s-a produs cu intenţie[7] şi nu există dacă este înlăturată răspunderea penală a autorului.
- e) Efectele nedemnităţii .
Nedemnitatea operează de drept astfel că instanţa doar constată apariţia acesteia, hotărârea având efect declarativ şi nu constitutiv de drepturi. De aceea, hotărârea produce efecte retroactive, de la moartea celui care lasă moştenirea şi poate fi pronunţată şi după moartea nedemnului. Constatarea nedemnităţii nu se poate face înainte de deschiderea moştenirii, căci este lipsită de interes. De asemenea, există interes în constatarea acesteia doar atunci când nedemnul are vocaţie succesorală concretă, efectivă la moştenire.
Efectele nedemnităţii faţă de nedemn.
Nedemnul este decăzut din dreptul la moştenirea persoanei faţă de care s-a săvârşit fapta de nedemnitate, nu şi de la altă moştenire (efecte relative). Dar nedemnul îl poate reprezenta pe defunct pentru a culege moştenirea ascendentului acestuia (de exemplu, fiul nedemn să urce în locul tatălui, faţă de care a săvârşit fapta de nedemnitate pentru a culege moştenirea bunicului). În acest caz, nedemnul nu exercită drepturi succesorale proprii faţă de cel în raport cu care este nedemn, ci drepturi ale acestuia faţă de altă moştenire.
Nedemnitatea succesorală desfiinţează retroactiv, de la data deschiderii moştenirii, titlu de moştenitor al nedemnului. Aceasta va profita comoştenitorilor legali, moştenitorilor legali subsecvenţi, legatarilor sau donatarilor (dacă nedemnul era moştenitor rezervatar).
Dacă între momentul deschiderii moştenirii şi cel al constatării nedemnităţii succesorale, nedemnul a intrat în posesia bunurilor succesorale, el trebuie să le restituie moştenitorilor cu vocaţie succesorală legală concretă. Restituirea se face în natură. Dacă acest fapt nu este posibil (atunci când bunurile au pierit, le-a consumat sau au fost înstrăinate unor dobânditori de bună-credinţă), restituirea se face prin echivalent.
Nedemnul trebuie să restituie fructele bunurilor succesorale pe care le-a perceput sau ar fi trebuit să le perceapă, de la data deschiderii moştenirii, ca posesor de rea-credinţă. Restituirea acestora se face în natură, iar dacă nedemnul le-a consumat sau a neglijat să le perceapă, se restituie valoarea acestora. Pentru sumele de bani aparţinând succesiunii, nedemnul este obligat să plătească dobânzi din ziua încasării (art. 994 C. civ.).
Dacă nedemnul a făcut cheltuieli pentru plata obligaţiilor succesorale, sau pentru conservarea sau producerea fructelor, el are dreptul la restituirea acestora (doar cheltuielile necesare şi utile). De asemenea, vor renaşte drepturile şi obligaţiile nedemnului stinse prin confuziune.
Efectele nedemnităţii faţă de descendenţii nedemnului.
Copii nedemnului pot veni la moştenire doar în nume propriu, nu şi prin reprezentarea nedemnului, fapt dedus din interpretarea gramaticală şi per a contrario a art. 658 C. civ. ,,copiii nedemnului viind la succesiune, în virtutea dreptului lor propriu, fără ajutorul reprezentării, nu sunt depărtaţi pentru greşelile tatălui lor.”
Totuşi, nedemnitatea tatălui produce efecte în privinţa copiilor care nu sunt vinovaţi pentru greşeala tatălui.
Astfel, copii nedemnului nu-l pot reprezenta pe acesta pentru a culege moştenirea unui ascendent al nedemnului.
De exemplu, dacă defunctul are doi copii, dintre care unul este nedemn, iar acesta are, la rândul său, un copil şi nedemnul a decedat primul, nepotul va putea veni la moştenirea bunicului doar în nume propriu, nu şi prin reprezentarea nedemnului. De aceea, el va fi înlăturat de la moştenire de unchiul său, celălalt copil al defunctului care fiind rudă de gradul unu cu defunctul, îl înlătură de la moştenire pe nepot (rudă de gradul doi).
Reprezentarea succesorală este un beneficiu legal ce dă posibilitatea unui descendent al defunctului să urce în gradul, locul şi drepturile succesorale ale ascendentului său, predecedat, pentru a culege partea pe care acesta ar fi putut s-o culeagă dacă ar fi fost în viaţă la data deschiderii moştenirii.
Dar în privinţa celorlalţi descendenţi ai nedemnului, nedemnitatea produce efecte?
Părerile sunt împărţite.
Unii autori[8] au considerat că nedemnitatea nu produce efecte în privinţa celorlalţi descendenţi ai nedemnului decât copii. Dovadă este formularea art.658 C.civ., care se referă doar la copiii. Atunci când legiuitorul a avut în vedere pe descendenţii şi nu doar pe copii, a folosit termenul de descendenţi.
Alţi autori[9] consideră că nedemnitatea produce efecte şi în privinţa celorlalţi nedemni care nu pot veni la moştenire prin reprezentarea nedemnului.
Reprezentarea este permisă în cazul descendenţilor direcţi ai defunctului, indiferent de grad, iar în privinţa descendenţilor din fraţi sau surori până la gradul al-IV-lea inclusiv. Reprezentantul poate urca din grad în grad, în locul ascendenţilor săi, dacă locul acestora este util (locul este util doar dacă acea persoană ar fi moştenit dacă ar fi fost în viaţă la data deschiderii moştenirii ). Ori locul nedemnului nu este util (deci el nu poate fi reprezentat). Reprezentarea nu se poate face prin saltul peste locul nedemnului.
În ce ne priveşte, considerăm că nedemnitatea produce efecte şi în privinţa celorlalţi descendenţi ai nedemnului. Pe lângă argumentul menţionat adăugăm argumentele interpretării teleologice şi sistematice a art. 658 C. civ. (coroborat cu art. 664-668 C. civ.) aplicabile reprezentării succesorale. Scopul edictării art. 658 C. civ. este de a sublinia dreptul copiilor nedemnului de a veni la moştenire în nume propriu, nu prin reprezentare. Copiii nedemnului nu pot veni la moştenire prin reprezentarea nedemnului.
Însă un nepot al nedemnului, poate veni la moştenirea străbunicului său fie în nume propriu, fie prin reprezentarea părintelui său (copil al nedemnului).
Aşadar, ceilalţi descendenţi ai nedemnului pot veni la moştenire şi prin reprezentare (dar nu-l pot reprezenta pe nedemn). Mai departe, strănepotul defunctului nu poate urca şi în locul nedemnului, pentru a dobândi moştenirea (dacă vine în concurs cu alt copil al defunctului). Urcând în locul copilului nedemnului el dobândeşte toate drepturile acestuia. Cum copilul nu-l poate reprezenta pe nedemn, nici cel care a urcat în locul copilului nedemnului, prin reprezentare, nu o poate face.
Pe de altă parte, din interpretarea sistematică, rezultă că locul reprezentatului trebuie să fie util (adică cel să nu aibă capacitate succesorală, acesta fiind singurul motiv pentru care nu poate dobândi moştenirea). Locul nedemnului nu este util şi, de aceea, el nu poate fi reprezentat de nimeni (nici de copii li, nici de alţi descendenţi).
Efectele nedemnităţii faţă de terţi.
Ca urmare a desfiinţări retroactive a titlului de moştenitor al nedemnului, actele juridice încheiate de nedemn cu terţele persoane cu privire la bunurile succesorale vor fi desfiinţate retroactiv (nimeni nu poate transmite ce nu are). Această soluţie este echitabilă pentru terţi de rea-credinţă care au cunoscut faptele nedemnului, dar nu se justifică pentru cei de bună-credinţă.
De aceea, efectele nedenunţate în privinţa terţilor subdobânditori ai bunurilor succesorale au fost atenuate:
– rămân valabile actele de conservare şi de administrare a bunurilor succesorale deoarece ele profită adevăraţilor moştenitori (cu excepţia cazului în care terţul a fost de rea-credinţă);
– rămân valabile actele de înstrăinare a bunurilor succesorale mobile corporale în baza art. 1909 C. civ.;
– rămân valabile actele de înstrăinare, cu titlu oneros şi cu titlu particular, cu privire la bunuri succesorale imobile, dacă terţul a fost de bună-credinţă, aflându-se într-o eroare comună şi invincibilă asupra calităţii de moştenitor a nedemnului (teoria moştenitorului aparent). Dacă vreuna din aceste condiţii nu este îndeplinită, actul va fi anulabil, dar poate fi just titlu pentru uzucapiunea de 10-20 ani pe care terţul o poate invoca.
În toate aceste cazuri, în care actul se menţine, nedemnul va plăti despăgubiri adevăraţilor moştenitori ca posesor de rea-credinţă. Dacă actul se menţine, nedemnul va răspunde faţă de terţă, în temeiul garanţiei pentru evicţiune.
Aceeaşi este situaţia actelor încheiate de copiii nedemnului care au venit la moştenire prin reprezentarea nedemnului, iar ulterior s-a constatat nedemnitatea acestuia.
Singura diferenţă este calitatea de posesor de bună-credinţă a acestora, până la proba contrară.
- f) Invocarea nedemnităţii succesorale.
Nedemnitatea succesorală poate fi invocată de orice persoană interesată. Au interes:
– comoştenitorii chemaţi la moştenire împreună cu nedemnul, care prin înlăturarea nedemnului de la moştenire, beneficiază de dreptul de acrescământ;
– moştenitorii legali subsecvenţi (cei pe care nedemnul i-ar fi înlăturat de la moştenire);
– donatarii sau legatari, dacă se depăşise cotitatea disponibilă şi nedemnul este moştenitor rezervatar;
– creditorii persoanelor menţionate, prin acţiunea oblică;
– instanţa de judecată, din oficiu;
– procurorul (art. 45 C. proc. civ.), dacă nedemnitatea profită unui minor sau persoane dispărute ;
– chiar de către nedemn. Faptul că nedemnitatea operează de drept, în temeiul legii are prioritate faţă de principiul nimeni poate invoca propria culpă pentru a obţine protecţia unui drept (nemo invocare propriam turpitudinem allegans), principiu ce l-ar împiedica pe nedemn să invoce propria nedemnitate.
Nedemnitatea poate fi invocată doar după deschiderea moştenirii şi doar dacă nedemnul are vocaţie succesorală concretă.
Nedemnitatea poate fi invocată atât împotriva nedemnului, cât şi împotriva moştenitorilor săi, după moartea nedemnului. Moştenitorii nu se pot apăra prin invocarea teoriei moştenitorului aparent, pentru că ei nu au dobândit moştenirea cu titlu oneros. Doar legatarul cu titlu particular poate invoca uzucapiunea de 10 până la 20 de ani sau dispoziţiile art. 1909 C. civ., după caz. Dar subdobânditorii prin acte între vii de la moştenitorii nedemnului se pot apăra ca orice terţ de bună-credinţă[10].
V.2.3. Moştenitorul să nu fi fost înlăturat de la succesiune prin voinţa defunctului
Dacă defunctul a lăsat un testament prin care dezmoşteneşte un moştenitor legal sau mai multe legate ce epuizează întreaga moştenire, acel moştenitor nu va avea vocaţie succesorală legală concretă(nu mai dobândeşte nimic). Însă dacă el este moştenitor rezervatar, va dobândi rezerva succesorală, dacă acceptă moştenirea.
Dispoziţiile legale referitoare la testamente urmează să fie studiate la moştenirea testamentară.
[1] M. Eliescu, op. cit., p.124.
[2] Fr. Deak, op. cit., p. 59-60.
[3] D. Alexandresco, op. cit., p .97 -102, I. Rosetti-Bălănescu, Al. Băicoianu, op. cit., p. 228.
[4] M. Eliescu, op. cit., p.73.
[5] D.Alexandresco, op.cit., p.85-86
[6] Fr. Deak, op .cit., p .64, D. Chirică, op. cit., p. 25, E. Safta-Romano, op. cit., p. 59-60.
[7] D. Alexandresco, op. cit., III, p. 94 -95; D. Chirică, op. cit, p. 55.
[8] Fr. Deak, op. cit., p. 68.
[9] I. Adam, A. Rusu, op. cit., p. 71.
[10] Fr. Deak, op. cit., p. 73;
