2.1. Preşedinţii instanţelor.
Instanţele judecătoreşti sunt conduse din punct de vedere administrativ de către un preşedinte. Preşedinţii tribunalelor, tribunalelor specializate şi ai curţilor de apel sunt ajutaţi, în activitatea de conducere, de către 1-2 vicepreşedinţi, iar la judecătorii, preşedintele poate fi ajutat de un vicepreşedinte.
Secţiile instanţelor sunt conduse de către un preşedinte.
Rolul preşedinţilor şi vicepreşedinţilor instanţelor este unul administrativ. Ei adoptă măsuri manageriale pentru organizarea şi buna funcţionare a instanţelor pe care le conduc şi, după caz, a instanţelor din circumscripţiile acestora, asigură şi verifică respectarea obligaţiilor statutare şi a regulamentelor de către judecători şi personalul auxiliar de specialitate.
Legea interzice cu desăvârşire orice imixtiune a conducerii administrative în activitatea de judecată. Verificările efectuate personal de preşedinţi sau vicepreşedinţi, ori, după caz, prin judecători inspectori trebuie să respecte principiile independenţei judecătorilor şi supunerea lor numai legii, precum şi autoritatea de lucru judecat.
2.2. Colegiile de conducere ale instanţelor.
În cadrul fiecărei instanţe judecătoreşti funcţionează un colegiu de conducere, care hotărăşte cu privire la probleme generale de conducere a instanţei. Colegiul de conducere al curţii de apel exercită şi acţiunea disciplinară pentru judecătorii de la instanţele din circumscripţia respectivei curţi de apel, în condiţiile legii şi pot cere Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie să se pronunţe pe calea recursului în interesul legii asupra chestiunilor drept care au fost soluţionate diferit de instanţele judecătoreşti.
Colegiile de conducere sunt formate dintr-un număr impar de membri şi au următoarea componenţă:
- la curţile de apel: preşedintele şi 6 judecători, aleşi pe o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor;
- la tribunale: preşedintele şi 6 judecători, aleşi pe o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor;
- la tribunalele specializate şi la judecătorii: preşedintele şi 2 sau 4 judecători, aleşi pentru o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor.
2.3. Adunările generale ale judecătorilor.
La instanţele judecătoreşti se organizează anual sau de câte ori este necesar adunări generale ale judecătorilor. Adunările generale ale judecătorilor au următoarele atribuţii:
- dezbat activitatea anuală desfăşurată de instanţe;
- aleg, în condiţiile legii, membrii Consiliului Superior al Magistraturii;
- dezbat probleme de drept;
- analizează proiecte de acte normative, la solicitarea ministrului justiţiei sau a Consiliului Superior al Magistraturii;
- formulează puncte de vedere la solicitarea Consiliului Superior al Magistraturii;
- aleg şi revocă membrii colegiilor de conducere;
- iniţiază procedura de revocare a membrilor Consiliului Superior al Magistraturii, în condiţiile prevăzute de Legea nr.317/2004;
- îndeplinesc alte atribuţii prevăzute de lege sau regulamente.
2.4. Conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Conducerea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este asigurată de preşedinte, vicepreşedinte şi colegiul de conducere, alcătuit din preşedinte, vicepreşedinte, şi 9 judecători, aleşi pe o perioadă de 3 ani în adunarea generală a judecătorilor, cu reprezentarea fiecărei secţii.
Colegiul de conducere al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie adoptă hotărâri cu votul majorităţii membrilor săi şi are următoarele atribuţii:
- aprobă Regulamentul privind organizarea şi funţionarea admininstativă, precum şi statele de fucţii şi de personal ale Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
- recomandă Plenului Consiliului Superior al Magistraturii numirea la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a judecătorilor în funcţie cărora le expiră mandatul de 6 ani;
- propune Consiliului Superior al Magistraturii numirea, promovarea, transferul, suspendarea şi încetarea din funcţie a magistraţilor-asistenţi;
- organizează şi supraveghează rezolvarea petiţiilor, în condiţiile legii;
- exercită acţiunea disciplinară împotriva preşedintelui, vicepreşedintelui, preşedinţilor de secţii, judecătorilor şi magistraţilor-asistenţi ai Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, precum şi împotriva preşedinţilor curţilor de apel;
- propune proiectul de buget al Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie;
- exercită alte atribuţii prevăzute în Regulamentul privind organizarea şi funcţionarea administrativă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.
Adunarea generală a judecătorilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie are atribuţii precum:
- aprobarea raportului anual de activitate;
- aprobarea bugetului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, cu avizul consultatival Ministerului Finaţelor Publice;
- alegerea celor 2 membri pentru Consiliul Superior al Magistraturii.
