În condiţiile în care Republica Moldova ţine o poziţie solidară faţă de cursul strategic spre integrare europeană, justiţia, ca valoare socială, trebuie să urmeze acest vector în strînsă legătură cu valorile universale, concentrate prioritar pe ideea respectării drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei. Anumite experienţe ne demonstrează că pentru realizarea cu succes a aspiraţiilor de integrare, nu este suficientă doar simpla recunoaştere a ordinii juridice prescrise de standardele europene, ci mai este necesar ca organele de drept să asigure eficient respectarea acesteia.
Modificarea continuă a relaţiilor sociale, în permanenţă impune perfectarea unui cadru legislativ eficient şi corespunzător, care ar asigura buna dezvoltare a societăţii. Un rol important în acest domeniu îl joacă normele de drept, în special cele ce vizează materia penală, aplicarea corectă a cărora este menită să stopeze creşterea criminalităţii, care afectează din ce în ce mai mult viaţa socială.[1]
Un moment dureros pentru societatea contemporană, dar mai ales pentru Republica Moldova este flagelul bine înrădăcinat – corupţia.
În conformitate cu anexa la Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova pentru aprobarea Strategiei naţionale anticorupţie pe anii 2011-2015, nr.154 din 21.07.2011, corupţia a constituit o preocupare permanentă pe plan intern, fapt care a impus autorităţilor publice şi diverselor grupuri sociale active promovarea proceselor şi mecanismelor de prevenire şi de combatere a fenomenului, pornind de la declaraţii generale formulate în discursurile şi în alte intervenţii publice ale oficialilor de cel mai înalt rang, continuînd prin campanii de educare civică şi de propagare a intoleranţei faţă de fenomenul vizat, având ca finalităţi dosare intentate, aduse în faţa justiţiei.
În Republica Moldova practicarea corupţiei rămîne a fi o „afacere convenabilă” atît timp cît va continua să aducă beneficii considerabile persoanelor corupte fără riscurile aferente, în cazul depistării acţiunii lor, să fie prea mari. Dacă profiturile ilicite obţinute din corupţie sunt inestimabile, riscurile ei pot fi clar calculate: cercul subiecţilor care pot fi traşi la răspundere este limitat; procedura de ridicare a imunităţii de care beneficiază anumite grupe de persoane este disproporţionată în raport cu interesele urmăririi penale, inclusiv în cazul faptelor de corupţie; sancţiunile aplicate nu descurajează persoana coruptă, majoritatea reducîndu-se la amenzi a căror valoare nu depăşeşte „cîştigul” realizat din activitatea coruptorie, confiscarea veniturilor şi a proprietăţilor obţinute ilicit nefiind aplicată datorită protecţiei oferite de prezumţia constituţională a legalităţii dobîndirii proprietăţii; riscul de a pierde locul de muncă nu este prea înalt, deoarece legea penală limitează posibilitatea de a ocupa o anumită funcţie o perioadă, însă nu exclude totalmente posibilitatea persoanei condamnate pentru infracţiuni de corupţie de a rămîne în serviciul public sau în cadrul unei alte funcţii de răspundere în sectorul privat.
Consecinţele nefaste ale corupţiei în Republica Moldova sunt resimţite mai curînd de societate decît de indivizii corupţi, iar practicarea corupţiei oferă beneficii immediate celor corupţi şi periclitează pe termen lung bunăstarea populaţiei, subminînd încrederea societăţii în autorităţile publice şi eficienţa funcţionării democratice a unui stat de drept.
Cea mai gravă consecinţă a corupţiei este sărăcia, care la rîndul ei, sporeşte atractivitatea corupţiei. Pentru a rupe cercul vicios „corupţie-sărăcie-corupţie”, abordarea activităţilor anticorupţie trebuie să fie ghidată de intoleranţă faţă de corupţie şi de transformarea acesteia din activitate cu avantaje mari şi riscuri mici într-o activitate cu avantaje mici şi riscuri mari, astfel doar fiind posibilă diminuarea fenomenului.[2]
Corupţia este una dintre cele mai grave probleme ce subminează statul de drept şi supremaţia legii în Republica Moldova. Deşi nu poate fi măsurată prin verificări directe, toate studiile, sondajele şi clasamentele naţionale şi internaţionale constată o largă răspîndire a fenomenului în ţară. Astfel, Indicele de Percepţie a Corupţiei pentru Republica Moldova, calculat anual de Transparency International (TI), a obţinut în anii 2010 şi 2011 2,9 puncte; Barometrul Global al Corupţiei pe anul 2010, la fel realizat anual de TI, denotă că 37% din respondenţii din Republica Moldova au oferit mită în ultimele 12 luni (media pentru statele CSI fiind de 32%, iar pentru statele UE – de 5%); clasamentul „Naţiuni în Tranziţie”, realizat de Freedom House, a stabilit pentru Republica Moldova punctajul 6 în ratingul anticorupţie pe anul 2011; sondajele realizate de Institutul de Marketing şi Sondaje (IMAS-Inc Chişinău) în anul 2009 au arătat că 75% din cetăţeni consideră că toţi sau majoritatea funcţionarilor sînt implicaţi în corupţie. Toleranţa recunoscută de cetăţeni faţă de actele de corupţie la fel este înaltă, 37% dintre respondenţi declarîndu-şi disponibilitatea de a se angaja în activităţi de corupţie în cazul în care ar ocupa funcţii publice, iar 36-44% dintre respondenţi ar oferi funcţionarilor recompense ilegale. Barometrul opiniei publice, efectuat semestrial de Institutul pentru Politici Publice, relevă că în ultimii zece ani corupţia se menţine în topul îngrijorărilor populaţiei, ocupînd locul cinci, imediat după problemele ce ţin de supravieţuirea individuală şi cea a familiei. În ultimii zece ani, procentul cetăţenilor mulţumiţi de măsurile întreprinse de conducerea ţării pentru combaterea corupţiei a oscilat între 6% şi 17%, constituind în anul 2010 aproximativ 10%. Barometrul opiniei publice relevă că societatea consideră lupta împotriva corupţiei drept una dintre cele mai importante sarcini care stau în faţa Republicii Moldova, în acelaşi rînd cu dezvoltarea economiei, ridicarea nivelului de trai şi întărirea ordinii în ţară.
În aceste condiţii, toate guvernările au acordat eforturilor anticorupţie o atenţie deosebită, cel puţin la nivel declarativ. Pe de o parte, atenţia acordată segmentului anticorupţie a fost determinată de interesul sporit al populaţiei faţă de problema în cauză, iar pe de altă parte, eradicarea corupţiei este una dintre condiţiile importante la negocierea asistenţei externe (acordurile cu guvernul SUA referitoare la acordarea asistenţei din Fondul Provocările Mileniului, acordurile cu UE). Începînd din a două jumătate a anului 2002, Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice şi Corupţiei (CCCEC) a devenit actorul central al luptei împotriva corupţiei şi de atunci populaţia ţării şi comunitatea internaţională îşi proiectează aşteptările de curmare a fenomenului corupţiei anume asupra acestei instituţii. Prin Legea nr. 120 din 25 mai 2012, Parlamentul a operat modificări în legislaţia ce reglementează activitatea CCCEC. Astfel, începînd din 1 octombrie 2012, CCCEC este numit Centrul Naţional Anticorupţie (CNA), instituţie care raportează Parlamentului şi investighează doar infracţiuni de corupţie, infracţiunile conexe acestora, infracţiuni de spălare a banilor şi de finanţare a terorismului.
Pe fundalul neîncrederii generale a populaţiei în autorităţile statului, nivelul de încredere în CCCEC, deşi mai ridicat în comparaţie cu Ministerul Afacerilor Interne şi Procuratura, este oricum insuficient. Astfel, potrivit sondajului IMAS din anul 2005, CCCEC se bucura de un nivel de încredere de 17%, menţinînd acelaşi nivel şi în 2007, dar care a scăzut în anul 2009 pînă la 15%. Conform sondajelor realizate de Transparency International Moldova în anul 2007, 30,6% dintre oamenii de afaceri aveau încredere deplină sau multă în CCCEC, iar în anul 2008 această cifră a crescut pînă la 40,3%. Pe de altă parte, dacă în anul 2007 circa 18,1% din respondenţi au apreciat profesionalismul angajaţilor CCCEC ca fiind înalt, atunci în anul 2008 această părere o împărtăşeau deja 30,2%.
Chiar în situaţia în care societatea avea un nivel de încredere mai mare în CCCEC în raport cu alte organe de drept, existau anumite percepţii sociale cu privire la CCCEC care par a fi adînc înrădăcinate în opinia publică şi sînt deseori utilizate în cadrul discuţiilor neformale. Implementarea Strategiei ar putea avea de suferit din cauza vehiculării percepţiilor respective care pot submina sprijinul public pentru consolidarea CNA, precum şi impactul scontat al acesteia.
O primă percepţie de acest gen era că CCCEC lucrează la comandă politică. Tocmai pentru a spulbera această percepţie, CNA trebuie să obţină şi să se bucure de o independenţă reală faţă de orice presiuni necorespunzătoare, aşa cum se propune în
Strategie, fapt ce ar pune capăt speculaţiilor de acest gen în viitor. Pe de altă parte, eşecul de a asigura independenţa reală a instituţiei ar alimenta şi mai mult această opinie, fapt ce ar putea compromite definitiv ideea de reformă.
A doua percepţie era că CCCEC este utilizat pentru înlăturarea concurenţei în afaceri. Asigurarea unei independenţe reale a CNA, în combinaţie cu excluderea atribuţiilor de investigare a infracţiunilor economice şi transferul acestor atribuţii către alte organe de urmărire penală, va fi un bun remediu pentru spulberarea acestei percepţii.
A treia percepţie răspîndită era că, la fel ca majoritatea autorităţilor publice, CCCEC este corupt şi prin urmare nu este în stare să întreprindă măsuri eficiente de luptă împotriva corupţiei. În acest sens, Strategia propune măsuri de diminuare considerabilă a corupţiei în interiorul CNA, precum ridicarea salariilor, în paralel cu responsabilizarea colaboratorilor prin introducerea unor metode mai eficiente de control intern şi extern (introducerea testelor de integritate, monitorizarea stilului de viaţă, testarea la poligraf), creşterea statutului profesional şi a posibilităţilor de avansare în carieră – măsuri care, dacă vor fi aplicate eficient, vor înlătura motivele care ar putea genera asemenea percepţii în viitor. Mai mult decît atît, Strategia propune un şir de măsuri pentru sporirea capacităţilor CNA de prevenire, combatere şi analiză a corupţiei, care neapărat se vor răsfrînge asupra performanţei şi vor consolida încrederea în această instituţie ca fiind una eficientă.
În acelaşi timp, fiind exponentul principal în lupta anticorupţie, CNA, ca succesor de drept al CCCEC, trebuie să devină şi un promotor al reformelor instituţionale care survin pentru a asigura în continuare aplicarea politicilor anticorupţie, a măsurilor punitive şi a celor preventive. Devenind o instituţie cu adevărat independentă şi depolitizată, cu o eficienţă sporită şi rezultate cu impact vizibil, CNA va determina creşterea încrederii populaţiei în instituţia respectivă şi în măsurile anticorupţie aplicate de ea, devenind astfel şi un exemplu pentru alte autorităţi participante la procesul de eliminare a corupţiei.[3]
[1] Dr. Valeriu Cuşnir „Corupţia: Reglementări de drept, activităţi de prevenire şi combatere” (partea I), Chişinău 1999.
[2] Anexa la Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova pentru aprobarea Strategiei naţionale anticorupţie pe anii 2011-2015, nr.154 din 21.07.2011
[3] Hotărârea Parlamentului Republicii Moldova pentru aprobarea Strategiei de consolidare instituţională a Centrului Naţional Anticorupţie, Nr.232 din 25.10.2012.
