Substanta activitatii judiciare se materializeaza în hotarîrea judecatoreasca, act prin care se pune capat unui conflict ivit în sfera relatiilor sociale, fiind vorba de hotarîrea finala, si nu de celelalte acte emise de judecator în cursul activitatii de solutionare a litigiului.
Actul final si de dispozitia este precedat, în mod necesar, de un complex de acte si activitati procesuale de natura sa pregateasca solutia finala. Asemenea acte au, prin natura lor, caracterul unor acte administrative.
Eugen Herovanu considera ca, si alte acte, alaturi de hotarîre, dobîndesc atributul de „jurisdictionale”. În aceasta categorie sunt incluse:
- a) actele de administratie interioara în legatura cu activitatea jurisdictionala a magistratului, în care ar intra diverse masuri dispuse de judecator, din oficiu sau la cerere, cum ar fi punerea sigiliilor,
- b) actele ce pregatesc hotarîrea sau care dezleaga diverse chestiuni în legatura cu lucrarile întocmite între cerere si hotarîre.
Toate acestea constituie acte jurisdictionale în sens larg.
Referirea noastra la continutul jurisdictiei nu ar fi completa fara formularea unor succinte consideratii si cu privire la ctivitatea realizata de judecator în cadrul proceurii necontencioase (Codul deprocedura civila consacra, în Cartea a III-a, unele dispozitii generale privitoare la procedurile necontencioase).
Jurisdictia necontencioasa îsi are originea în dreptul roman. La început, atributiile cu caracter neconteincios au fost încredintate notarilor, iar apoi magistratilor.
Conceptul de jurisdictie determina ceea ce în dreptul modern denumim jurisdictie conteincioasa, deoarece functia esentiala a jurisdictiei este solutionarea unui litigiu în care intervin parti cu interese contrare. Jurisdictia gratioasa sa jurisdictia voluntara sunt sintagme adoptate de-a lungul timpului tocmai pentru a demarca jurisdictia propriu-zisa (conteincioasa) de jurisdictia necontencioasa. Delimitarea jurisdictiei contencioase de jurisdictia gratioasa sau voluntara prezinta importanta teoretica si practica si în determinarea naturii juridice a actelor adoptate în cadrul procedurii necontencioase.
În realizarea unei demarcatii pertinente între jurisdictia contencioasa si cea gratioasa este prezenta sau, dimpotriva, absenta unui litigiu. Existenta unei pretentii ce antreneaza un litigiu între doua parti releva actiunea procedurii contencioase. Jurisdictia gratiosa se caracterizeaza prin absenta unui litigiu, si, pe cale de consecinta, a unor parti cu interese contrare. În cadrul acestei proceduri, cererea adresata judecatorului nu se îndrepta împotriva unui adversar. De aceea se spune ca procedura necontencioasa este lipsita de parti. De remarcat ca, prezenta unei persoane straine pentru a da anumite informatii sau pentru a lamuri unele aspecte ale cauzei nu transforma automat procedura gratioasa într-una contencioasa.
Avînd în vedere elementele formale ale procedurii gratioase, unii autori au tras si concluzii cu privire la rolul judecatorului în aceasta materie. Se considera ca în procedura gratioasa judecatorul are o larga putere de decizie, ce se bazeaza mai degraba pe motive de oportunitate, iar actiunea sa intra în sfera dreptului administrativ.
Hotarîrea pronuntata are un caracter declarativ, spre deosebire de cea adoptata în procedura contencioasa, în care sentinta are un caracter declarativ de drepturi, constitutiv sau în condamnare. În aceste conditii, hotarîrea pronuntata în procedura necontencioasa este rezultatul unor verificari sumare, formale si nu se bazeaza pe cercetare a fondului dreptului.
