ART. 14 alineat (1)
În termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani, minorul are obligaţia să solicite serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor eliberarea actului de identitate, prezentând, după caz, documentele menţionate la art. 13 alin. (3) şi (4).
Din conţinutul contravenţiei rezultă că latura obiectivă constă într-o inacţiune prin aceea că, minorul nu solicită serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor eliberarea actului de identitate şi nu prezintă documentele prevăzute de lege.
Subiectul contravenţiei este minorul care nu s-a prezentat în termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor pentru a solicita eliberarea cărţii de identitate a minorului.
ART. 15 alineat (1)
Minorilor care la împlinirea vârstei de 14 ani se găsesc internaţi, în condiţiile legii, în centre specializate aflate sub autoritatea serviciilor publice de asistenţă socială li se eliberează acte de identitate prin grija acestor servicii de către serviciile publice comunitare de evidenţă a persoanelor din raza teritorială de competenţă.
Subiectul contravenţiei este persoana juridică ce are calitatea de administrator al centrului specializat şi care nu s-a prezentat cu minorul în termen de 15 zile de la împlinirea vârstei de 14 ani la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor pentru a solicita eliberarea cărţii de identitate.
Latura obiectivă constă în neprezentarea administraţiei centrelor specializate la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor pe a cărei rază teritorială funcţionează aceseta, pentru eliberarea cărţii de identitate minorilor internaţi în aceste centre.
ART. 17 alineat (1)
Orice modificari, adaugari sau mentiuni, altele decat cele prevazute de lege, inscrise in actul de identitate sunt interzise si atrag nulitatea acestuia. Subiectul contravenţiei este titularul cărţii de identitate, care are obligaţia să păstreze în cele mai bune condiţii actul de identitate.
În situaţia în care titularul cărţii de identitate a efectuat modificări, adăugiri sau menţiuni, altele decât cele prevăzute de lege, poliţistul care constată fapta este obligat să reţină actul şi să-1 depună la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, care îl va anula.
Personalul celorlalte autorităţi publice abilitate prin lege să legitimeze persoane fizice, în cazul în care constată modificări, adăugiri sau menţiuni, altele decât cele prevăzute de lege, înscrise în cartea de identitate are obligaţia să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie, în vederea luării măsurii legale împotriva titularului.
ART. 18 alineat (3)
Cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puţin de 15 zile, titularul sau reprezentantul legal al acestuia are obligaţia să solicite serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor eliberarea unei noi cărţi de identitate, prezentând documentele prevăzute la art. 13 alin. (3), (4) sau (5).
Documentele, prevăzute de Articolul 13, alineat (3), (4) şi (5), după caz, sunt:
– cererea pentru eliberarea actului de identitate, ce reprezintă formularul-tip pe care cetăţenii români îl completează pentru obţinerea unui act de identitate şi care conţine informaţiile cu caracter personal stabilite de lege pentru constituirea şi actualizarea R.N.E.P.;
– documentele care fac, potrivit legii, dovada numelui de familie şi a prenumelui, a datei de naştere, a stării civile, a cetăţeniei române, a domiciliului şi, după caz, a reşedinţei;
– un document oficial, cu fotografie de dată recentă, pentru certificarea identităţii.
Latura obiectivă constă într-o inacţiune, prin aceea că titularul sau reprezentantul legal al acestuia, nu se prezintă cu cel mult 180 de zile înainte de expirarea termenului de valabilitate a actului de identitate, dar nu mai puţin de 15 zile la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor, pentru a solicita eliberarea unei noi cărţi de identitate.
În unele situaţii, poate interveni o cauză care înlătură caracterul contravenţional al faptei, respectiv cazul fortuit „intervenţia unui eveniment sau a unei întâmplări, ce nu putea fi prevăzută sau înlăturată şi care determină producerea rezultatului socialmente periculos”.
Cauza care înlătură caracterul contravenţional al faptei se constată numai de către instanţa de judecată (O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravenţiilor, modificată şi completată).
ART. 18 alineat (2)
În termen de 15 zile de la producerea uneia dintre situaţiile prevăzute la alin. (1) lit. b)-k), titularul sau reprezentantul legal al acestuia este obligat să solicite serviciului public comunitar de evidenţă a persoanelor eliberarea unei noi cărţi de identitate, prezentând documentele prevăzute la art. 13 alin. (3), (4) sau (5).
Situaţiile prevăzute la art. 18 alin. (1) lit. b)-k)sunt următoarele:
- b) dacă s-a modificat numele sau prenumele titularului, prenumele părinţilor, data ori locul naşterii;
- c) în cazul schimbării domiciliului;
- d) în cazul schimbării denumirii sau a rangului localităţilor şi străzilor, al renumerotării imobilelor sau rearondării acestora, al infiinţării localităţilor sau străzilor;
e) în cazul atribuirii unui nou C.N.P.; - f) în cazul deteriorării actului de identitate;
- g) în cazul pierderii, furtului sau distrugerii actului de identitate;
- h) abrogată;
- i) când fotografia din cartea de identitate nu mai corespunde cu fizionomia titularului;
- j) în cazul schimbării sexului;
- k) în cazul anulării;
Subiectul contravenţiei este o persoană care se află într-una din aceste situaţii şi care nu se prezintă în termen de 15 zile la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor pentru a solicita eliberarea unei noi cărţi de identitate sau nu prezintă documentele care să ateste situaţia juridică în care se află, respectiv cele care să ateste numele de familie şi prenume, data de naştere, starea civilă, cetăţenia română, domiciliul şi, după caz, reşedinţa.
Latura obiectivă constă în inacţiunea subiectului care se află întruna din situaţiile arătate mai sus şi care nu se prezintă în termen de 15 zile la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor pentru a solicita eliberarea unei noi cărţi de identitate.
ART. 22 alineat (1)
Titularii actelor de identitate, precum si autoritatile publice prevazute la art. 21 sunt obligati sa ia masuri pentru a evita deteriorarea, distrugerea, pierderea sau furtul acestora.
Autorităţile publice prevăzute la art. 21 sunt următoarele:
– administraţia aresturilor ori a penitenciarelor;
– administraţia instituţiilor de reeducare şi de protecţie socială.
Subiectul contravenţiei este pe de o parte persoana fizică titular al actului de identitate, iar pe de altă parte persoana juridică, reprezentată de administraţia aresturilor ori a penitenciarelor care păstrează actele de identitate a celor reţinuţi, arestaţi preventiv sau care execută pedepse privative de libertate.
Latura obiectivă constă în inacţiunea titularului sau a autorităţilor prevăzute de art. 21 de a nu lua măsuri pentru a evita deteriorarea, distrugerea, pierderea sau furtul acestora.
ART. 22 alineat (2)
Furtul actului de identitate trebuie reclamat de către persoanele fizice şi autorităţile publice menţionate în alin. (1) la unitatea de poliţie pe raza căreia s-a produs, în termen de 24 de ore de la constatare, iar pierderea sau distrugerea documentului, la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu sau reşedinţă.
Subiectul contravenţiei poate fi persoana fizică ce i s-a furat actul de identitate sau persoana juridică ca administrator a autorităţii publice menţionate la art. 21 care nu au luat măsuri pentru a evita deteriorarea, distrugerea, pierderea sau furtul actului de identitate ce îl avea spre păstrare.
Latura obiectivă constă în inacţiunea titularului actului de identitate sau a administraţiei autorităţilor publice menţionate la art. 21 de a nu reclama în termen de 24 de ore de la constatare la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu sau reşedinţa titularului a furtului, pierderii sau distrugerii actului de identitate.
Din conţinutul contravenţiei rezultă următoarele:
– titularul actului de identitate şi autorităţile publice menţionate în alin. (1), au obligaţia să reclame furtul acestuia în termen de 24 ore de la constatare la unitatea de poliţie pe raza căreia s-a produs, în caz contrar fapta constituie contravenţie;
– pierderea sau distrugerea actului de identitate, trebuie anunţată la serviciul public comunitar de evidenţă a persoanelor de la locul de domiciliu sau reşedinţă a titularului.
ART. 23 alineat (1)
Persoana care a găsit un act de identitate, indiferent cine este titularul acestuia, este obligată să îl depună ori să îl trimită, în 24 de ore, la cea mai apropiată unitate de poliţie sau la cel mai apropiat serviciu public comunitar de evidenţă a persoanelor.
Subiectul contravenţiei este acea persoană fizică care găseşte un act de identitate şi nu-1 depune în termen de 24 ore la cea mai apropiată unitate de poliţie.
Latura obiectivă constă în inacţiunea subiectului de a nu depune în termen de 24 de ore la cea mai apropiată unitate de poliţie actul de identitate găsit.
ART. 24 alineat (1)
Actul de identitate al unei persoane fizice nu poate fi reţinut în afara cazurilor prevăzute de prezenta ordonaţă de urgenţă.
Legiuitorul prevede în mod expres că numai poliţistul are competenţă de a reţine actul de identitate a unei persoane în cazul când constată că acesta a făcut modificări, adăugiri sau menţiuni în cartea de identitate.
Când personalul celorlalte autorităţi publice abilitate prin lege să legitimeze persoane constată că în cartea de identitate s-au făcut modificări, adăugiri sau menţiuni, altele decât cele prevăzute de lege sunt obligaţi să anunţe cea mai apropiată unitate de poliţie despre constatarea făcută.
Subiectul contravenţiei poate fi persoana fizică sau juridică care reţine cartea de identitate a unei persoane fizice, fără ca aceasta să fie învestită de lege cu acest drept.
Latura obiectivă constă în acţiunea subiectului de a reţine cartea de identitatea a unei persoane fizice fără drept din diferite motive.
ART. 24 alineat (2)
Este interzisă darea, primirea sau solicitare actului de identitate drept garanţie pentru prestarea unor servicii, pentru încredinţarea unor bunuri şi valori, pentru plata datoriilor sau în alte scopuri, de către persoanele neautorizate.
Subiectul contravenţiei este pe de o parte persoana fizică titulară a actului, de identitate care îl dă drept garanţie în diferite scopuri, iar pe de altă parte persoana fizică sau juridică care îl primeşte sau îl solicită drept garanţie (gaj) în vederea restituirii de către titularul actului de identitate a datoriilor pe care acesta le are faţă de el.
Latura obiectivă constă în:
– acţiunea titularului de dare a actului de identitate drept garanţie în diferite scopuri;
– acţiunea persoanei fizice sau juridice prin care acesta primeşte sau solicită actul de identitate drept garanţie (gaj) în vederea recuperării datoriilor de la titularul actului de identitate.
