- În Scrisori scrise de pe munte, J. J. Rousseau spunea: “Nici un om care este stăpân nu poate fi liber … nu cunosc altă voinţă liberă decât aceea căreia nimeni nu are dreptul să i se opună împiedicând-o; în libertatea comună, nimeni nu are dreptul să facă ceea ce-i interzice libertatea altuia, căci adevărata libertate nu se distruge niciodată pe sine însăşi. De aceea, libertatea fără justiţie e o adevărată contradicţie …”
Aşadar, asigurarea libertăţii fundamentale a fiinţei umane este imposibilă în afara dreptului şi în afara unor reglementări universale. Căci pentru a asigura libertatea oricărei fiinţe umane este necesară respectarea drepturilor egale ale oamenilor, adică egalitatea lor în faţa legii. Fără instituirea acestui tip de dreptate în cadrul unui popor, libertatea membrilor săi este anulată: atât a celor supuşi, a căror voinţă va fi îngrădită, cât şi a celor “stăpâni”, aşa cum spune Rousseau, înţelegând prin stăpânire chiar opusul ei – robia faţă de înclinaţii şi lipsa raţiunii.
Pe de altă parte, respectarea demnităţii oricărei fiinţe umane (atât în cadrul statului, cât şi al familiei) este fundament al păcii în lume întrucât ceea ce e valabil pentru indivizi în cazul raportului stăpânire-servitute (anularea libertăţii oricărei fiinţe umane) este valabil şi pentru state. Lipsa unor norme universale valabile pentru toate statele lumii face posibilă răzvrătirea unor popoare faţă de altele – şi astfel se distruge pacea în lume.
- “Ignorarea şi dispreţuirea drepturilor omului au dus la acte de barbarie” – aşa cum s-a întâmplat, de pildă, în vremea Inchiziţiei. Aşa s-a întâmplat şi în toate situaţiile în care nu s-a respectat libertatea cuvântului şi a convingerilor fiecăruia şi s-a încercat impunerea unor forme şi convingeri (este cazul dominaţiei tuturor marilor imperii, în care a existat opoziţia dintre civilizat şi barbar). Alături de egalitatea oamenilor în faţa legii este necesară respectarea inegalităţii lor sub raportul ideilor şi convingerilor. Dispreţuirea dreptului la aceste inegalităţi a dus la “acte de barbarie”.
- Jaspers spune că “violenţa naşte violenţă”. Atunci când cadrul legal al unui stat nu asigură drepturile fundamentale ale omului, atunci când un stat guvernează prin violenţă, membrii săi recurg – ca soluţie extremă – la violenţă. De aceea, legile au rolul de a asigura respectarea drepturilor fundamentale ale indivizilor; în condiţii de altă natură fiecare individ va încerca să-şi asigure dreptul pe care este convins că umanitatea din el îl pretinde.
- Raporturile fireşti între state, “relaţiile prieteneşti între naţiuni”, constituie baza scopurilor comune ale naţiunilor, dar, pe de altă parte, aceste raporturi nu se pot întemeia decât pe respectarea aceloraşi drepturi fundamentale în cadrul naţiunilor.
- Baza “progresului social” şi a “îmbunătăţirii condiţiilor de viaţă” o constituie raporturile normale între state şi scopurile lor comune. Atunci când naţiunile nu vizează aceleaşi scopuri, când ele diferă în esenţa lor, nu se pot întemeia condiţiile “progresului social”. Căci progresul social nu poate însemna doar dezvoltarea unora dintre naţiuni
- Raporturile între state pot fi raporturi fireşti şi nu de forţă numai atunci când ele au scopuri comune, iar în cadrul lor se respectă aceleaşi drepturi fundamentale. Atunci când, dimpotrivă, în cadrul statelor raporturile între indivizi sunt instituite pe alte baze, când scopurile lor diferă în esenţă, când, cu alte cuvinte, statele diferă prin natura lor, raporturile dintre ele nu pot fi raporturi de bună convieţuire
