Declaraţia universală a drepturilor omului

Declaraţia universală a drepturilor omului, reprezintă primul document cuprinzător în sfera drepturilor omului adoptat de o organizaţie internaţională universală. Datorită importanţei juridice şi politice dobândite de-a lungul timpului, Declaraţia constituie alături de Magna Charta, Declaraţia franceză a drepturilor şi Declaraţia de independenţă a Americii, un reper important în lupta omenirii pentru libertate. Deşi cuprinsă într-un cadru nu întotdeauna sistematic, Declaraţia are meritul incontestabil de a fi proclamat ca fundamentale o gamă foarte largă de drepturi şi libertăţi. Din punctul de vedere al sferei acestor drepturi şi libertăţi, Declaraţia universală este mult mai cuprinzătoare şi mai complexă decât oricare altă declaraţie de drepturi ale omului elaborată până în acel moment pe planul legislaţiei interne.

Declaraţia universală nu este un tratat. Ea a fost adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. ca rezoluţie, neavând putere de lege. Scopul său, conform preambulului este de a oferi un mod de înţelegere comun al drepturilor fundamentale şi de a servi tuturor popoarelor si naţiunilor drept standard comun de înfăptuire.[1]

Însă, odată cu trecerea timpului, situaţia s-a schimbat, Declaraţia transformându-se dintr-o recomandare fără caracter obligatoriu într-un document cu valoare de normă juridică. Ceea ce a determinat acest lucru este faptul că O.N.U., organizaţiile internaţionale sau guvernele, de fiecare dată  când doreau să invoce prevederi referitoare la drepturile omului sau să reclame o încălcare a acestora, făceau referire şi se bazau pe Declaraţie ca reprezentând standardul ce trebuia respectat[2].

 

    Considerînd că  recunoaşterea demnităţii inerente tuturor  membrilor familiei  umane  şi a drepturilor lor egale şi  inalienabile  constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume,

    Considerînd că  ignorarea  şi  dispreţuirea  drepturilor  omului  au condus  la  acte  de  barbarie care revoltă conştiinţa  omenirii  şi  că făurirea  unei  lumi în care fiinţele umane vor beneficia de  libertatea cuvîntului  şi  a convingerilor, eliberate de teroare şi de  mizerie,  a fost proclamată drept cea mai înaltă aspiraţie a omului,

    Considerînd că  este esenţial ca drepturile omului să fie  protejate de  un  sistem  de drept pentru ca omul să nu fie constrîns,  ca  mijloc suprem, la revoltă împotriva tiraniei şi a asupririi,

    Considerînd că   este   esenţial  să  fie   încurajată   dezvoltarea relaţiilor prieteneşti între naţiuni,

    Considerînd că  în Cartă popoarele Naţiunilor Unite au proclamat din nou credinţa lor în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea şi în  valoarea persoanei umane, în egalitatea în drepturi a bărbaţilor  şi femeilor  şi  că  s-au  hotărît să favorizeze  progresul  social  şi  să instaureze condiţii mai bune de viaţă în cadrul unei libertăţi mai mari,

    Considerînd că   statele  membre  s-au  angajat  să  promoveze,   în cooperare  cu  Organizaţia  Naţiunilor  Unite,  respectul  universal  şi efectiv al drepturilor omului şi al libertăţilor fundamentale,

    Considerînd că   o  concepţie  comună  despre  aceste  drepturi   şi libertăţi  este  de cea mai mare importanţă pentru realizarea deplină  a acestui angajament,

    Adunarea Generală,   Proclamă   prezenta  Declaraţie  universală   a drepturilor  omului ca ideal comun către care trebuie să tindă popoarele şi  toate  naţiunile  pentru  ca  toate  persoanele  şi  toate  organelle societăţii,   avînd  în  vedere  permanent  această  Declaraţie,  să  se străduiască,  prin învăţătură şi educaţie, să dezvolte respectul  pentru aceste  drepturi  şi libertăţi şi să asigure, prin măsuri progresive  de ordin   naţional  şi  internaţional,  recunoaşterea  şi  aplicarea   lor universală  şi efectivă atît în cadrul statelor membre înseşi cît şi  în teritoriile aflate sub jurisdicţia lor.

 

                              Articolul 1

    Toate fiinţele  umane  se  nasc libere şi egale în demnitate  şi  în drepturi.  Ele sunt înzestrate cu raţiune şi conştiinţă şi trebuie să se comporte unele faţă de celelalte în spiritul fraternităţii.

 

                              Articolul 2

1. Fiecare se poate  prevala  de  toate  drepturile  şi  de  toate libertăţile proclamate în prezenta Declaraţie, fără nici o deosebire, în special  de  rasă, de culoare, de sex, de limbă, de religie,  de  opinie politică  sau de orice altă opinie, de origine naţională sau socială, de avere, de naştere sau decurgînd din orice altă situaţie.
2. Pe lîngă aceasta, nu  se  va  face nici o  deosebire  bazată  pe statutul politic, juridic sau internaţional al ţării sau al teritoriului de   care   aparţine  o  persoană,  fie  această  ţară   sau   teritoriu independente, sub tutelă, neautonome sau supuse unei limitări oarecare a

suveranităţii.

 

                              Articolul 3

    Orice fiinţă  umană  are  dreptul  la  viaţă,  la  libertate  şi  la securitatea sa.

 

                              Articolul 4

    Nimeni nu va fi ţinut în sclavie, nici în robie; sclavia şi traficul cu sclavi sunt interzise sub toate formele lor.

 

                              Articolul 5

    Nimeni nu va  fi  supus la tortură, nici la pedepse  sau  tratamente crude, inumane sau degradante.

 

                              Articolul 6

    Fiecare are dreptul  să i se recunoască personalitatea sa  juridică, oriunde s-ar afla.

 

                              Articolul 7

    Toţi oamenii  sunt egali în faţa legii şi au dreptul fără  deosebire la  o  protecţie egală a legii. Toţi oamenii au dreptul la  o  protecţie egală   împotriva   oricărei  discriminări  care  ar  încălca   prezenta Declaraţie şi împotriva oricărei provocări la o astfel de discriminare.

 

                              Articolul 8

    Orice persoană are dreptul să se adreseze în mod efectiv instanţelor judiciare   competente   împotriva  actelor  care  violează   drepturile fundamentale ce îi sunt recunoscute prin constituţie sau prin lege.

 

                              Articolul 9

    Nimeni nu poate fi arestat, deţinut sau exilat în mod arbitrar.

 

                              Articolul 10

    Orice persoană  are dreptul, în deplină egalitate, să fie  ascultată în mod echitabil şi public de un tribunal independent şi imparţial, care va  hotărî  fie  asupra  drepturilor şi obligaţiilor  sale,  fie  asupra temeiniciei oricărei acuzaţii în materie penală îndreptată împotriva ei.

 

                              Articolul 11

1. Orice persoană acuzată  de un delict este  prezumată  nevinovată pînă cînd vinovăţia sa va fi dovedită în mod legal în cursul unui process public  în  cadrul  căruia  i s-au asigurat  toate  garanţiile  necesare apărării sale.
2. Nimeni nu va  fi condamnat pentru acţiuni sau omisiuni care,  în momentul  în  care  au  fost comise, nu  constituiau  un  act  delictuos potrivit  dreptului  naţional sau internaţional. De asemenea, nu  se  va aplica  nici  o  pedeapsă mai aspră decît aceea care era  aplicabilă  în momentul în care a fost comis actul delictuos.

 

                              Articolul 12

    Nimeni nu va  fi  obiectul  unor  imixtiuni arbitrare  în  viaţa  sa particulară, în familia sa, în domiciliul său ori în corespondenţă, nici al  unor  atingeri ale onoarei sau reputaţiei sale. Orice  persoană  are dreptul  la  protecţia  legii  împotriva unor astfel  de  imixtiuni  sau atingeri.

 

                              Articolul 13

1. Orice persoană are  dreptul  sa circule liber  şi  să-şi  aleagă reşedinţa în interiorul unui stat.
2. Orice persoană are  dreptul sa părăsească orice  ţară,  inclusiv ţara sa, şi de a reveni in ţara sa.

 

                              Articolul 14

1. În cazul persecuţiei, orice persoană are dreptul să caute azil şi să beneficieze de azil în alte ţări.
2. Acest drept nu  poate fi invocat în cazul unor  urmăriri  penale bazate  pe  comiterea unei crime de drept comun sau pe acţiuni  contrare scopurilor şi principiilor Naţiunilor Unite.

 

                              Articolul 15

1. Orice individ are dreptul la o cetăţenie.
2. Nimeni nu poate fi lipsit în mod arbitrar de cetăţenia sa nici de dreptul de a-şi schimba cetăţenia.

 

                              Articolul 16

1. Cu începere de la vîrsta nubilă, bărbatul şi femeia fără nici  o restricţie  în privinţa rasei, cetăţeniei sau religiei, au dreptul să se căsătorească  şi  să  întemeieze  o familie. Ei  au  drepturi  egale  la încheierea căsătoriei, în decursul căsătoriei şi la desfacerea ei.
2. Căsătoria nu poate fi încheiată decît cu consimţămîntul liber şi deplin al viitorilor soţi.
3. Familia este elementul  natural şi fundamental al societăţii  şi are dreptul la ocrotire din partea societăţii şi a statului.

 

                              Articolul 17

1. Orice persoană are dreptul la proprietate atît singură cît şi în asociere cu alţii.
2. Nimeni nu va fi lipsit în mod arbitrar de proprietatea sa.

 

                              Articolul 18

    Orice persoană  are dreptul la libertatea gîndirii, a conştiinţei şi a  religiei; acest drept implică libertatea de a-şi schimba religia  sau convingerile   precum  şi  libertatea  de  a-şi  manifesta  religia  sau convingerile  sale,  individual sau în colectiv, atît în public  cît  şi privat, prin învăţămînt, practici, cult şi îndeplinirea de rituri.

 

                              Articolul 19

    Orice individ  are dreptul la libertatea de opinie şi de  exprimare, ceea  ce  implică  dreptul de a nu fi tulburat pentru opiniile  sale  şi acela  de  a  căuta, de a primi şi de a răspîndi, fără  consideraţii  de frontieră, informaţii şi idei prin orice mijloc de exprimare.

 

                              Articolul 20

1. Orice persoană are  dreptul  la libertatea de  întrunire  şi  de asociere paşnică.
2. Nimeni nu poate fi obligat să facă parte dintr-o asociaţie.

 

                              Articolul 21

1. Orice persoană are dreptul să participe la conducerea treburilor publice   ale  ţării  sale,  fie  direct,  fie  prin  intermediul   unor reprezentanţi liber aleşi.
2. Orice persoană are dreptul de acces, în condiţii de egalitate, la funcţiile publice ale ţării sale.
3. Voinţa poporului este  baza  puterii  de  stat,  această  voinţă trebuie  să  fie exprimată prin alegeri oneste care trebuie să aibă  loc periodic,  prin  sufragiu universal egal şi prin vot secret sau  după  o procedură echivalentă care să asigure libertatea votului.

 

                              Articolul 22

    Orice persoană,  în calitate de membru al societăţii, are dreptul la securitate   socială;  ea  este  îndreptăţită  să  obţină   satisfacerea drepturilor   economice,  sociale  şi  culturale  indispensabile  pentru demnitatea  şi  libera  dezvoltare  a personalităţii  sale,  prin  effort naţional şi cooperare internaţională, ţinîndu-se seama de organizarea şi de resursele fiecărei ţări.

 

                              Articolul 23

1. Orice persoană are dreptul la muncă, la libera alegere a muncii, la condiţii echitabile şi satisfăcătoare de muncă, precum şi la ocrotire împotriva şomajului.
2. Toţi oamenii au  dreptul, fără nici o discriminare,  la  salariu egal pentru muncă egală.
3. Orice om care munceşte are dreptul la o remuneraţie echitabilă şi satisfăcătoare care să-i asigure lui precum şi familiei sale o existenţă conformă cu  demnitatea umană şi completată, dacă este cazul,  cu  alte mijloace de protecţie socială.
4. Orice persoană are  dreptul  să  întemeieze  cu  alte  persoane sindicate  şi  de a se afilia la sindicate pentru  apărarea  intereselor sale.

 

                              Articolul 24

    Orice persoană  are dreptul la odihnă şi la timp liber şi  îndeosebi la  o  limitare  rezonabilă a timpului de muncă, precum şi  la  concedii periodice plătite.

 

                              Articolul 25

1. Orice persoană are  dreptul la un nivel de  viaţă  corespunzător asigurării  sănătăţii sale, bunăstării proprii şi a familiei, cuprinzînd hrana,   îmbrăcămintea,   locuinţa,  îngrijirea  medicală,   precum   şi serviciile  sociale necesare, are dreptul la asigurare în caz de  şomaj, de  boală,  de  invaliditate, văduvie, bătrîneţe sau în alte  cazuri  de pierdere  a  mijloacelor  de subzistenţă ca urmare  a  unor  împrejurări independente de voinţa sa.
2. Mama şi copilul au dreptul la ajutor şi ocrotire speciale.  Toţi copiii,  indiferent dacă s-au născut în cadrul sau în afara  căsătoriei, se bucură de aceeaşi ocrotire socială.

 

                              Articolul 26

1. Orice persoană are dreptul la educaţie. Educaţia trebuie să  fie gratuită,  cel  puţin în ce priveşte învăţămîntul elementar şi de  bază.

Învăţămîntul   elementar   este  obligatoriu.  Învăţămîntul  tehnic   şi profesional   trebuie  să  fie  accesibil  tuturor;  accesul  la  studii superioare  trebuie să fie deschis tuturor pe baza deplinei egalităţi în

funcţie de merit.

2. Educaţia trebuie să    urmărească   dezvoltarea   deplină    a personalităţii  umane şi întărirea respectului pentru drepturile  omului şi pentru libertăţile fundamentale. Ea trebuie să stimuleze înţelegerea, toleranţa  şi  prietenia între toate popoarele şi între toate  grupurile rasiale  sau religioase, precum şi dezvoltarea activităţii  Organizaţiei Naţiunilor Unite pentru menţinerea păcii.
3. Părinţii au, cu  prioritate, dreptul să aleagă  felul  educaţiei care urmează să fie dată copiilor lor.

 

                              Articolul 27

1. Orice persoană are  dreptul  să ia parte în mod liber  la  viaţa culturală  a  colectivităţii,  să se bucure de arte şi să  participe  la progresul ştiinţific şi la binefacerile care rezultă din acesta.
2. Fiecare are dreptul la protecţia intereselor morale şi materiale care decurg din orice operă ştiinţifică, literară sau artistică al cărei autor este.

 

                              Articolul 28

    Fiecare persoană  are  dreptul  să beneficieze, pe  plan  social  şi internaţional, de existenţa unei ordini care să permită ca drepturile şi libertăţile enunţate în prezenta Declaraţie să-şi poată găsi o realizare deplină.

 

                              Articolul 29

1. Individul are îndatoriri faţă de colectivitate, numai în  cadrul acesteia  fiind posibilă dezvoltarea liberă şi deplină a  personalităţii sale.
2. În exercitarea drepturilor şi libertăţilor sale, fiecare persoană este supusă numai îngrădirilor stabilite de lege în scopul exclusiv  al asigurării  recunoaşterii  şi  respectului drepturilor  şi  libertăţilor celorlalţi  şi  în  vederea satisfacerii cerinţelor juste  ale  moralei, ordinii publice şi bunăstării generale, într-o societate democratică.
3. Aceste drepturi şi libertăţi nu vor putea, în nici un caz să fie exercitate  contrar  scopurilor şi principiilor Organizaţiei  Naţiunilor Unite.

 

                              Articolul 30

    Nici o prevedere  a prezentei Declaraţii nu poate fi interpretată ca implicînd  pentru un stat, un grup sau persoană dreptul de a se deda  la vreo  activitate  sau  de  a  săvîrşi  vreun  act  care  să  conducă  la desfiinţarea drepturilor şi libertăţilor enunţate în prezenta Declaraţie.

 

[1] Thomas Buergenthal şi Renate Weber, Dreptul internaţional al drepturilor omului, Editura ALL, 1996, p.25

[2] Popescu Corneliu – Liviu (2000), Protecţia internaţională a drepturilor omului, surse, instituţii, proceduri, Bucureşti, Editura All Beck, p.15