– contine un conglomerat de fapte care au aceeasi finalitate: organizarea interna a ag.ec. lezat este afectata datorita mijloacelor neoneste folosite de concurentul agresor. Prin asemenea fapte se intervine in modul de functionare a intreprinderii comerciale a concurentului lezat fara permisiune ag.ec. lezat, ceea ce reprezinta o incalcare a libertatii comerciale a concurentului lezat.
Ex., boicotul, deturnarea de comenzi, spionajul economic, distrugerea reclamelor concurentului lezat, impiedicarea aprovizionarii acestuia, etc. Pentru alte fapte din aceasta categorie, a se vedea art. 4 lit.b, c, h-j.
In dreptul francez, se distinge intre dezorganizarea intreprinderii (atragerea de salariati; furtul sau divulgarea de secrete, know-how, metode comerciale; dezorganizarea circuitelor comerciale; crearea unei intrerpinderi noi in conditii susceptibile de a deturna clientela) , care vizeaza un operator economic in particular, si dezorganizarea pietei (vanzarea in pierdere, pretul de apel, paracomercialism), care vizeaza un ansamblu de agenti economici care produc marfuri identice sau similare (aceasta forma de dezorganizare este in general sanctionata pe baza unor altor temeiuri juridice – acte juridice cum sunt Ordonanta din 1986, care interzice practicile paracomerciale, vanzarea in pierdere, etc.). Ultima categorie de acte nu este tratata de Ripert ca acte de concurenta neloiala[1] [nu ar merge la noi, deoarece noi avem o reglementare a concurentei neloiale, care acopera si unele acte incriminate de Ordonanta din 1986]
In ceea ce priveste crearea unei intreprinderi concurente, se porneste de la premiza libertatii comertului si a concurentei, astfel incat este licita concurenta pentru cucerirea aceleiasi clientele sau a aceleiasi portiuni din piata (Paris, 17.04.1996, DS 1997, Somm.99). Libertatea comertului implica libertatea de a constituie intreprinderi comerciale, astfel ca salariatii pot participa la sau la constituirea unei intreprinderi concurente cu a fostului patron, aceasta nu este un act condamnabil in sine (Paris, 24.02.1994, DS 1995, Somm. 206; Cass.com. 6.03.1990, DS 1990, Somm. 333). La expirarea contractului sau de munca, salariatul se bucura de o deplina libertate de a-si concura patronul. Mai mult, pe perioada contractului de munca salariatul isi poate organiza viitoarea activitate concurenta cu a patronului, daca exercitiul efectiv al acesteia are loc numai dupa incetarea contractului de munca[2]. Libertatea concurentei nu este fara limite. Constituirea intreprinderii poate fi un act de concurenta neloiala, daca ea se face in conditii suscpetibile de a deturna clientela fostului patron (Cass.com. 27.02.1996, DS 1997, Somm.99; Cass.soc. 27.05.1992, DS 1992, IR 177)[3].
Reprosul cel mai frecvent adus intreprinderii nou create este atragerea (demarchage) clientelei. Acesta nu este un act neloial in sine, decat in cazul in care se folosesc mijloace dolozive pentru a atrage clientela (Cass.com.6.03.1990, DS 1990, Somm.333). Atragerea clientelei fostului patron prin intreprinderea creata de fostul salariat este condamnabil daca este facut sistematic (Cass.com. 27.02.1996, DS 1997, Somm.99; Cass.com. 18.06.1991)[4]. Nu este permisa folosirea in cadrul noii intreprinderi a unor mijloace dobandite de la fostul sau actualul patron, cu scopul de a deturna clientela acestuia, de a-si apropria secrete de fabrica sau de a sustrage in mod sistematic informatii, proiecte si documente de la intreprinderea victima (Versailles, 24.11.1994, DS 1995, Somm. 258). Nu este permis ca noua intreprindere sa se pretinda drept intreprinderea concurenta sau sa intretina confuzie in sanul clientelei (Cass.com.28.04.1980; Cass.com.11.02.1992; Paris, 15.11.1995, DS 1996, Somm.248), sau se denigreze fostul patron (Paris, 27.03.1996, DS 1997, Somm.99) sau sa practice atragere salariatilor fostului patron (Versailles, 31.03.1994, DS 1995, Somm.207; Paris, 15.11.1995, DS 1996, Somm.248), cu scopul de a-si apropria know-how-ul acestuia si sa reconstituie fosta forta de vanzare (Cass.com. 12.12.1995).[5]
In cazul in care a fost incheiata o clauza de ne-concurenta si aceasta este valabila (sunt conditii stricte de validitate, deoarece o asemenea clauza infrange principiul libertatii comertului), daca ea este incalcata va fi sanctionata pe temeiul concurentei neloiale [temei delictual cand incalcarea este contractuala?], cel mai adesea ca dezorganizare[6].
Clauze de ne-concurenta in contractul de munca, contractul de vanzare/ inchiriere a fondului de comert, in contractele de distributie comerciala – vezi fotocopii.
In ceea ce priveste preluarea salariatilor unui concurent (debauchage), nu exista o obiectiune de principiu. Aceasta posibilitate decurge din libertatea comertului si libertatea muncii. Libertatea muncii permite unui salariat sa inceteze activitatea/ contractul cu angajatorul sau, pentru a se pune in slujba unui concurent. Agentului economic respectiv nu ii este interzis sa negocieze si sa agreeze clauzele contractului de munca cu un salariat al concurentului, atat timp cat salariatul a anunta fostul patron ca intentioneaza sa inceteze contractul de munca (Versailles, 31.031994, DS 1995, Somm. 207). In schimb, un agent economic comite o fapta de concurenta neloiala atunci cand angajeaza o persoana inca legata prin contract de munca cu un alt agent economic [concurent?] (Cass.com. 8.11.1988) sau care este supusa unei clauze de ne-concurenta (Paris, 10.04.1995, DS 1996, Somm. 248)[7].
Preluarea salariatilor unei intreprinderi concurente este neloiala atunci cand ofertele de munca adresate salariatilor unui concurent sunt repetate in mod sistematic si acompaniate de manevre care in mod manifest au scopul de a deghiza preluarea. In adevar, preluarea salariatilor este un mod de dezorganizare a intreprinderii, fapt de concurenta neloiala, in masura in care personalul constituie un element esential al luptei concurentiale, prin intermediul caruia se obtine accesul la la know-how-ul intreprinderii si la relatiile acesteia cu clientii (Paris, 10.04.1995, DS 1996, Somm.248). In acest context, atat tentativa de preluare, cat si preluarea sunt condamnabile (Versailles, 2.03.1989, DS 1990, Somm. 76). Prezumtiile de preluare a personalului sunt insuficiente, trebuie sa existe un fapt ilicit (Cass.com. 7.11.1984). In jurisprudenta franceza exista trei categorii de preluare condamnabila: preluarea masiva sau sistematica a salariatilor concurentului (Paris, 29.09.1994, DS 1995, Somm.210) sau unui concurent potential; preluarea in scopul deturnarii know-how-ului concurentului (Paris, 29.09.1994, DS 1995, Somm.210; Cass.com. 12.12.1995); preluarea concertata, evidentiata prin plecarea simultana a mai multor salariati (Paris, 17.02.1993, DS 1994, Somm.223).[8]
In ceea ce priveste dezorganizarea productiei si activitatii comerciale, exista mai multe categorii de fapte: aproprierea know-how si a secretelor de fabrica, afectarea activitatii comerciale, [practica pretului de apel, circuitul comercial, captarea clientelei- vezi lucrarea de doctorat]
Aproprierea know-how si secrete de fabrica rupe egalitatea in utilizarea mijloacelor de concurenta, dezorganizand productia unei intreprinderi. Secretele de fabrica pot fi definite ca procedee de fabricatie care ofera un interes comercial[9], avand un caracter industrial si secret (dar caracterul secret este relativ, in sensul ca nu este liber accesibil publicului, secretul de fabrica fiind un procedeu tehnic brevetabil sau nu)[10]. In plus, pentru a fi protejat, secretul de fabrica trebuie sa aiba o anumita originalitate[11]. In Franta, Codul muncii incrimineaza in art. L.152-7 dezvaluirea sau tentativa oricarui membru al personalului unei intreprinderi, de a furniza secrete de fabrica unui tert. In cazul in care nu sunt intrunite elementele infractiunii, fapta de a dezvalui aceste secrete este un fapt de concurenta neloiala.[12]
Know-how-ul nu este un secret de fabrica, este un ansamblu de informatii, de cunostinte tehnice rezultand din experienta intreprinderii[13]. Intr-o alta definitie, mai elaborata, know-how-ul este definit ca o cunostinta tehnica transmisibila, care nu este insa accesibila publicului si ne este brevetata[14]. El constituie fructul muncii altuia si apropierea lui este neloiala (Cass.com. 8.01.1979, DS 1979, IR 248). Sunt diverse procedee care permit detunarea know-how-ului unui concurent: preluarea salariatilor unui concurent; constituirea unei intreprinderi concurente de catre fostii salariati (T.com. Paris, 6.02.1989, DS 1992, Somm.313; Versailles, 19.01.1995, DS 1995, Somm. 259) sau spionajul comercial (Paris, 19.11.1976, DS 1977, IR 279) . Alte mijloace folsite: contractul de de distributie si reprezentare comerciala, contractul de distributie exclusiva (Cass.com. 29.06.1993, DS 1995, Somm.211; Cass.com. 3.06.1986), contractele care se bazeaza pe comunicare savoir-faire (licenta, franciza). In cazul contractului de franciza, beneficiarul este tinut de obligatia de confidentialitate pe perioada contractului. In cazul in care isi incalca aceasta obligatie, el raspunde contractual iar tertul complice raspunde delictual (Amiens, 18.07.1974, DS 1976, 703). La expirarea contarctului, daca beneficiarul nu este tinut de o clauza de ne-concurenta, el poate utiliza know-how primit cu conditia de a nu savarsi un fapt de concurenta neloiala (de ex., sub forma confuziei – Paris, 22.07.1992; Cass.com. 29.04.1997).[15] Detinatorul know-how-ului se poate apara impotriva actelor de incalcare a acestora invocand incalcarea interdictiei de divulgare a secretelor de fabrica, invocarea furtului de informatii, prin actiunea in concurenta neloiala (impotriva concurentilor) sau prin actiunea in raspundere civila delictuala (contra persoanelor care nu ii sunt concurente)[16]. In cazul in care apeleaza la actiunea in concurenta neloiala, detinatorul know-how trebuie sa demonstreze fapta ilicita, prejudiciul si legatura de cauzalitate intre fapta ilicita si prejudiciu. Fapta ilicita consta in incalcarea unei uzante comerciale, dar trebuie stabilit daca detinatorul nu trebuia sa ia anumite masuri de precautie (daca nu au fost luate, fapta nu mai este ilicita – Amiens, 18.07.1974, D. 1976. 703). Prejudiciul consta in pierderea unei situatii privilegiate, care confera detinatorului exclusivitatea asupra cunostintei respective[17]. Astfel, un agent economic care, cu ocazia unor negocieri cu un potential detinator de brevet, a folosit in interes propriu si fara a fi autorizat anumite indicatii tehnice dezvaluite de acesta din urma, trebuie sa fie considerat ca savarsind o fapta de concurenta neloiala[18]. La fel, agentul economic care comanda unui sub-furnizor fabricarea unor piese, conform planurilor transmise de un alt partener contractual (instanta considerand ca exista o fapta delictuala disitncta de raspunderea contractuala – Rouen, 13.01.1981, D. 1982 IR 233). La fel, un salariat care foloseste know-how dobandit de la angajatorul sau, in interes propriu sau il dezvaluie unui nou angajator (Cass.com. 24.11.1970, D. 1971, Somm.58); insa salariatul nu savarseste o fapta ilicita daca nu foloseste in mod abuziv asemenea cunostinte, lucru greu de distins in practica. S-a decis chiar, in Franta, ca un salariat are obligatia de a pune la dispozitia noului angajator, cunostintele sale tehnice si experienta dobandita anterior, primind pentru aceasta un salariu, dar fara a avea dreptul la o redeventa suplimentara[19]. In orice caz, nu ar putea fi folosita actiunea in imbogatire fara justa cauza atunci cand detinatorul de know-how nu beneficiaza de un drept privativ (cazul celui care este titularul uni know-how de notorietate publica), deoarece odata cazuta in domeniul public, tehnica poate fi folosita de oricine, deci imbogatirea este legitima[20].
Cu privire la faptele care dezorganizeaza activitatea comerciala, in Franta intra in categoria faptelor de concurenta neloiala numai cele care nu sunt incriminate printr-un text de lege. Astfel, mascarea panourilor publicitare ale unui concurent, deturnarea comenzilor (Cass.civ.2e 23.01.1967), preluarea masiva a produselor unui concurent (Cass.com. 5.10.1976, DS 1977, IR 5), utilizarea fisierelor unei intreprinderi (Cass.com.28.01.1980), vanzarea unui software care permite duplicarea cu usurinta a software-ului elaborat de fabricant si facand ineficace dispozitivul anti-piraterie (Cass.com. 22.05.1991, DS 1991, IR 233)[21]
Nerespectarea unei reglementari poate fi un act de concurenta neloiala sub forma dezorganizarii deoarece confera celui care incalca reglementarea unui avantaj concurential. Astfel, o persoana care afectueaza acte de comert fara a respecata formalitatile administrative si fiscale care incumba comerciantilor din categoria sa, este favorizat in raport cu concurentii sai (Cass.com. 16.05.1984; T.com.Aubenas, Petites Affiches, 5.12.1994)[22]
[1] G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 539-540
[2] G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 540-541
[3] G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 541
[4] G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 541
[5] G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 541-542
[6] G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 542
[7] G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 547
[8] G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p.547-548
[9] G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 548
[10] A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 362
[11] A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 362
[12] G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 548-549
[13] Ripert, Roblot, p. 549
[14] A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 347-348
[15] G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 549-550
[16] A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 350-351
[17] A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, ed. Dalloz, Paris, 1998, p.351
[18] A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 325
[19] A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, ed. Dalloz, Paris, 1998, p. 352
[20] A.Chavanne, J.-J. Burst, Droit de la propriete industrielle, editia a V-a, Precis Dalloz, ed. Dalloz, Paris, 1998, p.352-353
[21] G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p. 550
[22] G. Ripert, R. Roblot, Traite de droit commercial, tome 1, editia 17, ed. Librairie Generale de Droit et Jurisprudence, 1998, p.554
