Dreptul la învăţătură este o parte a dreptului la educaţie, la care orice 326 om are vocaţie, precum şi mijlocul principal de formare şi perfecţionare a forţei de muncă.
Dreptul la învăţătură este un drept social-cultural prin conţinutul său, prin semnificaţiile sale juridice şi prin numărul mare de subiecte de drept implicate în realizarea sa. În ce priveşte conţinutul se poate remarca nu numai multitudinea elementelor componente, ci şi un specific juridic rezultând din îmbinarea libertăţii cu obligaţia. Pentru că dreptul la învăţătură este, în acelaşi timp, şi o îndatorire, fapt ce explică obligativitatea unor forme de învăţământ (primar, general etc.). Acest conţinut mixt determină şi specificul reglementărilor constituţionale şi bineînţeles legale. Apoi, dreptul la învăţătură, ca drept fundamental trebuie astfel organizat încât să asigure şanse juridice egale oamenilor, ceea ce implică folosirea cu prioritate a criteriului competenţei profesionale şi interzicerea discriminărilor sau privilegiilor.
Exercitarea dreptului la învăţătură trebuie să aibă ca finalitate educarea persoanei (omul, cetăţeanul) pentru ca să devină, profesional şi civic, capabilă de a avea un rol util în societate. Prin dreptul la învăţătură trebuie să se urmărească deplina dezvoltare a personalităţii umane şi a simţului demnităţii sale, întărirea respectului pentru drepturile şi libertăţile publice, favorizarea înţelegerii, toleranţei şi prieteniei între popoare, grupuri rasiale, etnice sau religioase, promovarea ideii de pace. Iată numai câteva temeiuri pe care se sprijină reglementările constituţionale în acest domeniu, temeiuri ce rezultă din pactele şi tratatele internaţionale în domeniu.
Constituţia prin articolul 32 stabileşte formele organizatorice prin care se realizează dreptul la învăţătură şi anume: învăţământul general obligatoriu, învăţământul liceal, învăţământul profesional, învăţământul superior. Desigur Constituţia nu enumera toate formele de învăţământ posibile, ci doar pe cele principale, tradiţionale de altfel. Dar, prin formularea „alte forme de instrucţie şi perfecţionare”, permite crearea şi existenţa şi a altor forme prin care dreptul la învăţătură se va putea realiza.
Organizarea şi desfăşurarea învăţământului trebuie să se realizeze în limba oficială a statului. Potrivit articolului 13, în România limba oficială este limba română.
